Aplicarea art.36 din Legea nr.1/2000. Excluderea aplicării dispoziţiilor art.1847 c.civ.
Potrivit art. 36 al Legii nr. 1/2000 „persoanelor fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, prin aplicarea Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul s-au cărora atribuirea le-a fost anulată precum şi persoanelor îndreptăţite la împroprietărire înscrise în tabele nominale, li se vor acorda terenurile respective în limita suprafeţelor disponibile sau despăgubiri.
În raport de această reglementare specială dispoziţiile art. 1847 C.civ. nu erau aplicabile, detentorii având dreptul la suprafeţe de teren în natură dacă există şi sunt disponibile sau la despăgubiri. Aceste dispoziţii se coroborează cu dispoziţiile art. 6 alin. 21 din legea nr. 1/2000 care au fost reţinute de instanţa de fond şi potrivit cărora terenul se atribuie în natură persoanei care deţine acte de proprietate, respectiv primului proprietar.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbuneşti sub nr. 669/317/2010, reclamantul R. E., în calitate de primar al comunei Prigoria, judeţul Gorj a chemat în judecată pe pârâţii Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar Prigoria, Comisia Judeţeană Gorj, J M-C şi G I (detentor actual) şi a solicitat constatarea nulităţii absolute a Hotărârii Comisiei Judeţene Gorj nr.5397/11.12.2009, cât priveşte suprafaţa de 55,4787 ha..
Prin sentinţa civilă nr. 2948 din 18.10.2010 pronunţată de Judecătoria Tg Cărbuneşti în dosarul nr. 669/317/2010 a fost respinsă .
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin cererea de reconstituire înregistrată sub nr.424/22.09.2005 pârâta J. C-M a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 50 ha teren agricol din punctul Zorleşti-Bucşana, provenit de la autorii I Ghe şi I iar prin cererea nr.5198/16.08.2007 pârâţii J C-M şi I C Ghe au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 50 ha teren arabil situat în punctul „Mohorîtul”, provenit de la autorii Pr. Gh. I şi I F. I.
Că, prin HCJ nr.5397/11.12.2009 a fost validată propunerea Comisiei Locale Prigoria privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafeţele de 5,4787 ha., respectiv 50 ha. teren agricol extravilan, având categoria de folosinţă arabil şi fâneţe, conform planului parcelar înaintat de comisia locală şi datelor comunicate de această intimată, în favoarea pârâţilor J C M şi I C Ghe, în calitate de moştenitori ai autorului I F. I.
Că, Hotărârea Comisiei judeţene Gorj a fost emisă în baza înscrisurilor prin care solicitanţii au justificat preluarea terenurilor de la autorul lor, respectiv procesul verbal din 11.03.1949 de preluare a terenului arabil şi fâneţe situat pe raza localităţii Zorleşti în suprafaţă de 120 ha. de la autorii I I şi I S şi certificatul nr.2596/18.06.1992 din care rezultă că Pr. I figura în listele cu proprietarii expropriaţi în anul 1949 cu suprafaţa totală de 209 ha. terenuri.
S-a reţinut că acţiunea este neîntemeiată întrucât reclamantul a invocat faptul că terenurile validate prin această hotărâre sunt în posesia altor persoane din anul 1945, prin aplicarea reformei agrare şi o parte dintre acestea au făcut obiectul unor acte de înstrăinare, însă art. III lit. a din Legea nr. 169/1997 sancţionează cu nulitatea absolută actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptăţite la astfel de reconstituiri sau constituiri, iar potrivit art. 6 alin.21 din Legea nr.1/2000, în situaţia în care anumite suprafeţe sunt revendicate de două persoane, dintre care una este fostul proprietar, căruia i s-a preluat terenul prin masurile abuzive aplicate în perioada anilor 1945-1990 şi cea de-a doua este persoana căreia i s-a atribuit teren din cel preluat de la fostul proprietar, se va restitui terenul în natură ambilor solicitanţi, în limita resurselor de teren existente, iar daca acestea nu sunt suficiente, terenul va fi atribuit în natură persoanei care deţinea actele de proprietate în anul 1990, iar cei care au fost împroprietăriţi vor fi despăgubiţi în condiţiile legii.
S-a mai reţinut că pârâţii J C-M şi I C Ghe, în favoarea cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate prin hotărârea contestată, sunt moştenitorii autorului I F. I de la care au fost preluate prin expropriere terenurile ce au făcut obiectul reconstituirii, terenuri ce au fost solicitate de aceştia atât în baza Legii nr. 247/2005, care limita suprafaţa de teren agricol ce poate fi reconstituită la 50 de ha de autor deposedat, cât şi a Legii nr. 193/2007, care a venit în completarea acestei legi şi a stabilit suprafeţe de teren mai mari ce revin foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, respectiv până la 100 ha de proprietar deposedat pentru terenurile pe care se află păşuni şi fâneţe.
S-a apreciat că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în limita suprafeţelor prevăzute de actele normative, iar împrejurarea că terenul ar fi făcut obiectul împroprietării defunctului N I. L nu a fost dovedită, reclamantul depunând la dosar copia tabelului nominal cu persoanele care au folosit în anul 1945 din terenul expropriat de la autorul I F. I, ce nu echivalează cu un act de împroprietărire.
De asmenea, s-a reţinut că şi în situaţia în care terenul în litigiu ar fi făcut obiectul împroprietăririi, acest fapt nu este de natură a atrage nulitatea actelor de reconstituire a dreptului de proprietate emise în favoarea moştenitorilor fostului proprietar, întrucât, în concursul dintre fostul proprietar deposedat şi persoana împroprietărită sau succesorii în drept ai acestora, prioritate la reconstituirea dreptului de proprietate are fostul proprietar, conform art. 6 alin.21 din Legea nr.1/2000 şi că exercitarea unei posesii continue asupra terenului şi intervenirea unor acte de înstrăinare a acestuia nu atrag nulitatea actelor de reconstituire emise fostului proprietar.
Că, posesia exercitată de detentor nu a fost utilă în sensul cerut de art. 1847 cod civil, pentru a duce, în acest fel la dobândirea proprietăţii şi nu s-a făcut nici dovada modului de dobândire al terenului în litigiu de către pârâtul G I, că terenul a fost expropriat de la autorul pârâţilor cărora nu le poate fi opusă posesia exercitată de detentorul actual, întrucât uzucapiunea operează ca o sancţiune împotriva proprietarului nediligent, care, din neglijenţă, şi-a delăsat bunul vreme îndelungată, făcând posibilă dobândirea proprietăţii lui de către o terţă persoană.
Că, pârâţii J C-M şi I C Ghe nu au dat dovadă de lipsă de diligenţă, terenul nu a fost abandonat, ci a fost preluat de stat, urmarea exproprierii, fapt ce rezultă din demersurile făcute de aceştia pentru reconstituirea dreptului de proprietate
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul.
Recurentul invocă faptul că instanţa nu a analizat întregul material probator administrat în cauză, că nu s-a avut în vedere temeiurile care au stat la baza emiterii HCJ nr. 5397 din 11.02.2009, temeiuri care au fost reprezentate de dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi Legii nr. 193/2007.
Recurentul precizează că, reconstituirea dreptului de proprietate se putea dispune potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. 21 din legea nr. 193/2007 pentru diferenţa dintre suprafaţa de 50 ha. de familie şi cea preluată, dar nu mai mult de 100 ha. de proprietar deposedat.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că, instanţa nu a făcut demersuri pentru stabilirea corectă a categoriei de folosinţă a suprafeţei de 5,4787 ha. teren agricol şi suprafeţe deţinute de detentori.
Cu toate că, Comisia locală a identificat terenul în litigiu prin schiţă precizând vecinătăţi tarla şi parcelă cât şi categoria de folosinţă, instanţa nu a avut în vedere aceste aspecte.
De asemenea, se invocă faptul că nu s-a avut în vedere posesia terenurilor şi dispoziţiile art. 1847 C. civ., că instanţa a fost lipsită de rol activ şi a analizat fondul cauzei.
Tribunalul analizând recursul de faţă prin prisma criticilor formulate constată că acesta nu este fondat şi urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. pentru următoarele considerente:
Se susţine greşit că, instanţa a încălcat dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi Legii nr. 193/2007 referitoare la întinderea suprafeţei de teren agricol reconstituită intimaţilor pârâţi.
Din actele cauzei rezultă situaţia reconstituirii dreptului de proprietate pentru intimaţii pârâţi prin HCJ nr. 5397/2009 situaţie reţinută şi prin considerentele sentinţei.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit cererilor de reconstituire formulate de pârâta J C M şi I C Ghe prin HCJ nr. 5397 din 11.12.2009 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafeţele de 5,487 ha. şi de 50 ha., teren agricol extravilan ce a aparţinut autorilor I Ghe şi I I.
De asemenea, s-a reţinut că, au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi ale Legii nr. 193/2007 privind întinderea suprafeţei de teren ce se putea reconstituii de pe urma fiecărui autor deposedat, respectiv reconstituirea se putea dispune până la suprafaţa de 100 ha. teren agricol de proprietar deposedat.
Verificând reţinerile instanţei şi dispoziţiile legale aplicate în cauză, tribunalul constată că, în mod corect acţiunea reclamantului a fost respinsă întrucât prin Legea nr. 193/2007 s-a prevăzut în mod expres că pentru terenurile proprietarilor deposedaţi, persoane fizice, pe care se află păşuni şi fâneţe, reconstituirea se face pentru diferenţa dintre suprafaţa de 50 ha. de familie şi cea adusă în cooperativa agricolă sau preluată prin acte normative speciale, ori prin orice alt mod de la membrii cooperatori sau de la orice altă persoană fizică deposedată, dar nu mai mult de 100 ha. de proprietar deposedat.
Pentru pârâţi dreptul de proprietate s-a reconstituit pentru suprafaţa de teren de 50 ha. arabil respectiv 5,4787 ha. fără a fi depăşită suprafaţa prevăzută de lege.
Terenul agricol reconstituit include şi categoria de folosinţă fâneţe sau păşuni.
Din actele primare de reconstituire existente la dosarul cauzei, filele 37-39, dar şi din răspunsurile Comisie locale de Fond Funciar Prigoria existente la filele 27 şi 35 rezultă că pentru pârâţi s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 55,4785 ha. teren agricol, suprafaţă ce nu depăşeşte limita prevăzută de Legea nr. 193/2007.
Astfel, motivele de recurs referitoare la nerespectarea dispoziţiilor legale privind limita suprafeţei reconstituite, la aprecierea probelor administrate şi la lipsa rolului activ nu pot fi reţinute, instanţa de fond a reţinut pe larg considerente privind modul de reconstituire a dreptului de proprietate pentru pârâţi, dispoziţiile legale aplicabile în speţa dedusă judecăţii şi probele administrate în cauză.
Nu este fondat nici motivul de recurs prin care se susţine că nu s-a avut în vedere posesia îndelungată a detentorilor şi incidenţa dispoziţiilor art. 1847 C.civ..
Prescripţia achizitivă nu se aplica în speţa de faţă şi nici dispoziţiile art. 1847 C.civ. întrucât situaţia detentorilor a fost reglementată în mod expres prin Legea nr. 193/2007.
Astfel, prin această lege s-a modificat art. 36 al Legii nr. 1/2000 în sensul că „persoanelor fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, prin aplicarea Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul s-au cărora atribuirea le-a fost anulată precum şi persoanelor îndreptăţite la împroprietărire înscrise în tabele nominale, li se vor acorda terenurile respective în limita suprafeţelor disponibile sau despăgubiri.
Ori în raport de această reglementare specială dispoziţiile art. 1847 C.civ. nu erau aplicabile, detentorii având dreptul la suprafeţe de teren în natură dacă există şi sunt disponibile sau la despăgubiri. Aceste dispoziţii se coroborează cu dispoziţiile art. 6 alin. 21 din legea nr. 1/2000 care au fost reţinute de instanţa de fond şi potrivit cărora terenul se atribuie în natură persoanei care deţine acte de proprietate, respectiv primului proprietar.
Cu toate că nu se impunea în raport de normele speciale aplicabile, instanţa a reţinut că posesia nu era utilă întrucât deposedare proprietarului nu s-a datorat neglijenţei sale.
Recurentul apreciază greşit că prin sentinţa pronunţată fondul cauzei a rămas nesoluţionat.
Rezultă în mod cert din considerentele sentinţei soluţionarea pe fond a cauzei şi raţiunile pe care instanţa le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei.
Faţă de cele reţinute recursul declarat este nefondat şi urmează a fi respins.
Dosar nr. 669/317/2010 – Decizia Nr. 69/2011pronunţată în şedinţa publică din 17.01.201, la Tribunalul Gorj.
