Decizie a Consiliului de administraţie. Acţiune în anulare.
Nu se poate pretinde anularea, în raport de dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 31/1990, a deciziei Consiliului de administraţie al societăţii pârâte, luate în privinţa majorării capitalului social, pe considerentul că această măsură este contrară legii şi că se substituie voinţei adunării generale a acţionarilor.
SIF Transilvania a solicitat Tribunalului Constanţa – secţia comercială anularea deciziei Consiliului de administraţie al societăţii pârâte din 9.05.2001, în privinţa majorării capitalului social, pe considerentul că această măsură este contrară legii, substituindu-se voinţei adunării generale a acţionarilor, singurul for care are vocaţia dată de lege pentru a decide asupra unei asemenea operaţiuni.
S-a susţinut, totodată, că acţionarul majoritar, prin reprezentantul său în Consiliul de administraţie, trebuia să se abţină de la vot, în măsura în care intenţiona să aporteze anumite sume de bani la capitalul social al pârâtei.
Instanţa a admis excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtă, cu consecinţa respingerii acţiunii. S-a avut în vedere că nu poate fi admisă această modalitate de contestare în justiţie a deciziei menţionate, întrucât actul atacat nu reprezintă o hotărâre a adunării generale a acţionarilor.
S-a reţinut astfel că decizia a fost luată în temeiul art. 13 pct. 2 din actul constitutiv, potrivit căruia A.G.A. poate delega Consiliului de administraţie îndeplinirea anumitor atribuţii, printre care şi luarea deciziilor referitoare la majorarea capitalului social, prin emisiunea de noi acţiuni.
Acest fapt nu presupune însă punerea sub semnul egalităţii a deciziei Consiliului de administraţie cu cea a hotărârii adunării generale, pentru a fi invocate dispoziţiile art. 131 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată.
(sentinţa civilă nr. 1861COM/ 17.07.2001, irevocabilă conform deciziei civile nr. 692 / 2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială).
Notă: Dat fiind faptul că măsura majorării capitalului social se legitimează, în speţă, pe decizia consiliului de administraţie, fără ca ea să mai fie supusă în mod obligatoriu unei ratificări ulterioare a adunării generale a acţionarilor, se poate aprecia că Legea nr. 31/1990 ( prin art.114 ) permite modificarea actelor constitutive ale societăţii printr-un act nesusceptibil de reformare, pentru a cărui valabilitate este necesară doar respectarea dispoziţiilor art. 139 şi art. 146 alin.3 din lege. În realitate, această decizie va putea fi supusă controlului cenzorilor în condiţiile art.149, iar prin rapoartele întocmite de aceştia, adunării generale.
În doctrină s-a exprimat, de altfel, opinia conform căreia anularea deciziilor consiliului de administraţie este doar la latitudinea adunării generale, ca organ deliberativ al persoanei juridice, aceasta din urmă fiind singura în măsură să decidă asupra legalităţii şi oportunităţii acelor decizii.