Achiziţii publice. lucrări de împădurire. calificare contract. termen de contestare.


ACHIZIŢII PUBLICE. LUCRĂRI DE ÎMPĂDURIRE.

CALIFICARE CONTRACT. TERMEN DE CONTESTARE.

-art. 272 alin. 2 şi art. 55 alin. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006

privind achiziţiile publice

Lucrările de împădurire privesc reconstrucţia ecologică şi

împădurirea terenurilor degradate, codul corespunzător fiind acela

privind servicii pentru silvicultură conexe.

Calificarea contractului ca fiind de servicii ci nu de lucrări,

atrage aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 272 alin. 2

din OUG nr. 34/2006, termenul de contestare fiind acela de 10

zile de la data luării la cunoştinţă a actului pretins nelegal, în

raport de pragurile valorice stabilite de art. 55 alin. 2 lit. a din

aceeaşi ordonanţă.

(Curtea de Apel Piteşti – s.c.c.a.f., decizia nr. 692/R-C/16

iulie 2008)

Prin decizia nr.1331/5C5/921/2008 din 11.04.2008, Consiliul

Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţia formulată

de SC F. SRL  Craiova în contradictoriu cu ITRSV Rm. Vâlcea, ca

tardivă, cu nerespectarea cerinţelor prev. de art. 272 alin. 3 din OUG nr.

34/2006, conform cărora în cazul în care valoarea estimată a contractului

care urmează să fie atribuit este egală sau mai mică decât pragurile

valorice prevăzute la art.55 alin. 2, contestaţia poate fi depusă în termen

de 5 zile de la data luării la cunoştinţă de către contestator despre un act

al autorităţii contractante pe care îl consideră nelegal.

Concluzia consiliului este însă nelegală şi nefondată, în raport

de calificarea ce se impune a se da contractului ce face obiectul prezentei

cauze.

Astfel, în fişa de date a achiziţiei, s-a trecut obiectul

contractului ca fiind „execuţie lucrări de reconstrucţie ecologică şi

împădurirea terenurilor degradate, constituite în perimetrul de ameliorare

împădurirea terenurilor degradate, constituite în perimetrul de ameliorare

Cuculeanu 3, judeţul Dolj, pe o suprafaţă totală de 412,49 ha, fiind

prevăzută data pentru prezentarea ofertei la 31.03.2008, ora 16.00.

În anunţul de participare nr. 44860/28.02.2008 publicat în

SEAP, s-a trecut clasificarea CPV: 45111291-4, lucrări de amenajare a

terenului şi 77230000 -1,  servicii pentru silvicultură conexe.

Trecerea celui de al doilea cod nu este întâmplătoare, cum

susţine intimatul, ci s-a realizat în considerarea  celor avute în vedere  de

vocabularul comun privind achiziţiile ( CPV), care structurează sistemul

de clasificare, în sensul că primele două cifre din codul numeric ( ce

cuprinde 8 cifre) arată diviziunea, iar primele 4 cifre clasa din care fac

parte.

Or, după cum se observă în CPV, cât şi în anexa 1 a OUG nr.

34/2006, diviziunea 45 este corespunzătoare lucrărilor de construcţii,

clasa 45.11 corespunzând lucrărilor de demolare, pregătirea şantierelor şi

de terasamente.

Ca atare, lucrările de amenajare a terenului cod.45111291 – 4

privesc această diviziune şi clasă, respectiv lucrările de construcţie cu 

activităţile premergătoare realizării acestora, cum ar fi pregătirea

terenului.

Obiectul contractului, însă, priveşte reconstrucţia ecologică şi

Cuculeanu 3, pe o suprafaţă de 412,49 ha, care, în mod evident este

diferit de diviziunea şi clasa lucrărilor de construcţii şi astfel,  codul ce se

impunea a fi luat în considerare este acela privind servicii pentru

silvicultură conexe: cod 77230000 -1.

Calificarea contractului ca fiind acela de servicii ci nu de

lucrări,  atrage aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 272 alin. 2

din OUG nr. 34/2006, termenul de contestare fiind de 10 zile de la data

luării la cunoştinţă a actului pretins nelegal, iar nu acela de 5 zile

reglementat de alin. 3 al aceluiaşi text de lege, reţinut de consiliul ca temei

al respingerii contestaţiei.

Cum autoritatea contractantă face parte din categoria

prevăzută de art.8 lit. a din OUG nr. 34/2006, definită ca fiind instituţie

de interes public, ce a lansat invitaţia pentru participarea la achiziţia

publică pentru realizarea reconstrucţiei ecologice şi împădurirea

terenurilor proprietate de stat, calificată ca reprezentând un contract de

servicii, deveneau incidente pragurile valorice prevăzute de art. 55 alin. 2

lit. a din OUG nr. 34/2006, în sensul că dacă valoarea estimată a

contractului de serviciu care urmează a fi atribuit este mai mare decât

echivalentul în lei a 125.000 EURO, ca în speţă, contestaţia împotriva

fişei de date a achiziţiei se poate face în termenul prevăzut de art. 272

alin. 2, adică de 10 zile de la data luării la cunoştinţă a prevederilor

documentaţiei.

Dat fiind faptul că documentaţia a fost achiziţionată la 17

martie 2008, iar contestaţia s-a formulat la 27 martie 2008, mai înainte de

termenul  pentru depunerea ofertelor stabilit ca fiind 31 martie 2008, la

care face trimitere art. 272 alin. 5 din OUG nr. 34/2006,  în mod greşit a

apreciat  consiliul că ar fi aplicabil termenul de 5 zile prevăzut de art. 272

alin. 2.

În consecinţă pentru că soluţia s-a întemeiat pe greşita

reţinere a unui alt termen în care putea fi formulată contestaţia, iar

consiliul a analizat-o exclusiv prin prisma acestei excepţii, se impune

admiterea  plângerii, cu consecinţa desfiinţării deciziei şi trimiterea cauzei

la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor pentru soluţionarea

în fond a cauzei, în temeiul art. 285 alin. 2 din OUG nr. 34/2006.