Dividende. Daune interese moratorii. Elemente de identificare a prejudiciului produs prin îndeplinirea cu întârziere a obligaţiei de plată.
Lipsa de folosinţă a sumelor de bani prezumă un prejudiciu al reclamantului – creditor al obligaţiei de plată – însă în absenţa unei reglementări privind cuantumul dobânzii legale nu poate fi reţinut orice criteriu de determinare a acestuia.
F.P.S., ca instituţie publică implicată în procesul de privatizare, este obligată prin lege să deruleze operaţiunile financiare exclusiv prin trezoreriile statului. Prin urmare, această instituţie nu îşi poate raporta calculul daunelor interese la valoarea dobânzilor acordate de o societate bancară, la depozitele pe un an constituite de persoanele juridice.
La 14.09.2000, reclamantul FONDUL PROPRIETĂŢII DE STAT Bucureşti a solicitat Tribunalului Constanţa ca pe baza probelor administrate să se dispună obligarea pârâtei S.C. MALBERA S.A. Constanţa la plata sumei de 232.186.268 lei daune interese moratorii, pentru plata cu întârziere a dividendelor calculate în exerciţiul financiar 1996, la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
În considerente, reclamantul a arătat că a avut calitatea de acţionar al societăţii pârâte şi că în această calitate a aprobat în Adunarea Generală a Acţionarilor bilanţul contabil pentru exerciţiul financiar al anului 1996 ; conform acestuia, F.P.S. era îndreptăţit la plata unei diferenţe de 1.018.135.000 lei.
Se susţine că deşi s-a acordat un termen de graţie până la 30.09.1997, societatea pârâtă a achitat dividendele în cursul anului 1998, cu ordinele de plată nr. 3/05.01.1998, nr. 28/ 09.01.1998, nr. 1335/ 18.08.1998 şi nr. 1931/ 20.10.1998, motiv pentru au fost calculate daune interese moratorii, începând cu 01.10.1997 şi până la data plăţii.
Sub aspectul temeiului legal, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 43 cod com.; s-a arătat că aceste daune interese moratorii se întemeiază pe prezumţia legală a curgerii de dobânzi în cazul lipsei de folosinţă a banilor.
Pârâta s-a apărat, susţinând prin întâmpinare că acţiunea este nefondată.
S-a apreciat că obligaţia de plată a dividendelor nu este purtătoare de dobândă şi că în şedinţele A.G.A. reprezentantul F.P.S. nu a pus în discuţie aspectul neachitării în termen a acestor sume.
În raport de susţinerile ambelor părţi, de înscrisurile prezentate în cauză, vor fi reţinute următoarele considerente:
Reclamantul pretinde daune interese moratorii pentru achitarea cu întârziere de către societatea pârâtă a dividendelor cuvenite în baza bilanţului contabil prezentat şi aprobat în unanimitate în şedinţa A.G.A. din 1997, pentru anul precedent.
Daunele interese moratorii, definite în doctrină ca fiind echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei, îşi au temeiul juridic în textul art. 1082 cod civil, iar în materie comercială curgerea lor este direct legată de împlinirea termenului scadenţei.
Dispoziţiile art. 43 cod com. prevăd astfel că datoriile comerciale lichide produc dobândă de drept din ziua exigibilităţii lor.
În raport de aceste dispoziţii legale vor fi înlăturate apărările pârâtei privind inexistenţa unei scadenţe a sumelor datorate fostului acţionar, cu titlu de dividende şi asumarea unui risc de neexecutare a contractului.
În speţă, însă, reclamantul îşi raportează calculul daunelor interese la valoarea dobânzilor acordate de B.R.D. S.A. la depozitele pe un an constituite de persoanele juridice.
Dobânzile legale pe care le poate pretinde reclamantul pentru neîndeplinirea în termen a obligaţiilor debitorului său nu pot fi asimilate celor practicate de bănci pentru depozitele la termen, întrucât nu există într-o asemenea ipoteză legătura directă de cauzalitate între culpa contractuală a celui obligat şi prejudiciul reclamat.
Este real faptul că lipsa de folosinţă a sumelor de bani prezumă un prejudiciu al reclamantului – creditor al obligaţiei de plată – însă în absenţa unei reglementări privind cuantumul dobânzii legale nu poate fi reţinut orice criteriu de determinare a acestuia.
Instanţa supremă a reţinut în mod constant posibilitatea obţinerii pe cale judiciară a unei juste despăgubiri pentru neplata sau plata cu întârziere a sumelor datorate de comercianţi, dar a avut în vedere alte criterii de cuantificare a prejudiciului prezumat, fără însă a înlătura – chiar în condiţiile de aplicabilitate ale art. 43 cod com. – cerinţa legăturii de cauzalitate dintre fapta şi pierderea declarată.
Ori, în speţă, reclamantul nu probează temeiul de raportare la criteriul dobânzilor la termen practicate de B.R.D. S.A.
Potrivit art. 9 alin. 1 din O.U.G. nr. 88/ 1997 (în forma iniţială), veniturile obţinute din procedurile de privatizare sunt destinate bugetului de stat, după deducerea cheltuielilor determinate de Consiliul de Administraţie al fondului.
Pe de altă parte, prevederile art.9 alin. 61, cuprinse în modificările aduse ordonanţei prin Legea nr. 99/1999, obligă instituţiile publice implicate să deruleze operaţiunile financiare exclusiv prin trezoreriile statului. De altfel, prin notificarea înaintată pârâtei, reclamantul solicita plata în conturile deschise la Trezorerie, fapt care confirmă cele reţinute.
Faţă de aceste considerente, s-a apreciat că reclamantul nu a probat prejudicierea sa prin neutilizarea ca depozit a sumelor cuvenite cu titlu de dividende, în condiţiile în care art. 5 din O.U.G.88/ 1997 include şi dividendele în categoria veniturilor publice, astfel că acţiunea va fi respinsă ca nefondată.
(sentinţa civilă nr. 3214 COM/ 22.12.2000, definitivă conform deciziei civile nr. 439/2001 a Curţii de Apel Constanţa – secţia comercială ; prin decizia civilă nr. 3836/2002 C.S.J. – secţia comercială a admis recursul, a casat decizia menţionată, cu consecinţa admiterii apelului şi, pe fond, a acordat sumele pretinse cu titlu de daune interese)
