NULITATEA ABSOLUTĂ A SCHIŢEI ANEXĂ A
CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE.
INEXISTENŢA UNUI ACT JURIDIC. CONSECINŢE.
Art.729, 801, 802, 957 Cod civil
Art.137 Cod procedură civilă
Schiţa în litigiu nu constituie o manifestare de voinţă
făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, – adică de a crea,
modifica sau stinge un raport juridic, motiv pentru care implicit nu
poate constitui nici mijloc de probă atâta timp cât nu este un
înscris constatator al unei asemenea operaţiuni juridice.
înscris constatator al unei asemenea operaţiuni juridice.
Nefiind un act juridic, schiţa din 29.10.1991, nu poate
face obiectul constatării nulităţii absolute, ca sancţiune care
intervine în cazul nerespectării de către actul juridic a condiţiilor
sale de valabilitate, acţiunea reclamanţilor fiind deci inadmisibilă.
(Decizia civilă nr.86/R/3 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel
Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale şi
pentru cauze cu Minori şi de Familie)
Constată că la data de 25 aprilie 2005, reclamanţii P.V. şi
P.E. au chemat în judecată pe pârâţii B.E., M.I. şi M.M. pentru a se
constata nulitatea absolută a schiţei vizată de O.C.O.T. Vâlcea la data de
29.10.1991, ce face parte integrantă din contractul de vânzare-cumpărare
încheiat între B.E. cu M.I. şi M.M., autentificat sub nr.8291/1991, pentru
terenul de 800 m.p. situat în punctul „Scaunul casei”, comuna B., judeţul
Vâlcea.
Vâlcea.
Reclamanţii au arătat, în esenţă, că schiţa s-a întocmit în mod
eronat de către topometristul M.E., constând în aceea că în partea de est
s-a precizat că terenul se învecinează cu numitul Ş.I., pe când, în realitate,
vecinii terenului erau chiar reclamanţii.
Pârâţii M. au înstrăinat terenul cumpărat către o altă
persoană, ocazie cu care din cauza schiţei greşite s-a vândut o bucată de
teren proprietatea reclamanţilor în suprafaţă de 150 m.p.
S-a mai precizat că ulterior, în cadrul unei judecăţi s-a anulat
în parte contractul de vânzare-cumpărare nr.1558/2002 prin care pârâţii
M. au vândut terenul şi s-a constatat nulă schiţa nr.7716/30.10.2000,
motiv pentru care reclamanţii apreciază că se impune constatarea nulităţii
şi a schiţei ce face parte integrantă din contractul de vânzare-cumpărare
nr.8291/1991.
Prin sentinţa civilă nr.5011 din 30 octombrie 2006,
pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul
nr.1995/288/2007, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi s-a
constatat nulitatea schiţei din data de 29.10.1991 care a stat la baza
contractului de vânzare-cumpărare nr.8291/1991 prin care pârâta B.E. a
înstrăinat pârâţilor M. terenul de 800 m.p., din comuna B. S-a mai statuat
cu privire la suportarea cheltuielilor de judecată de către pârâţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut
că potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză
de către expertul tehnic R.S., schiţa care însoţeşte contractul de vânzare-
cumpărare prin care pârâta B.E. a vândut terenul de 800 m.p. pârâţilor
M.I. şi M. nu corespunde cu suprafaţa vândută prin contract, în sensul că
vecinul de la est nu este Ş.I., ci restul proprietăţii vânzătoarei.
A mai reţinut că există o suprapunere între terenul vândut de
pârâta B.E. soţilor M.I. şi M. peste terenul dobândit prin cumpărare de la
aceeaşi pârâtă B., de către reclamanţii P. pentru suprafaţa de 142,12 m.p.
Împotriva acestei sentinţe civile au formulat apel pârâţii M.I.
şi M.M., apel admis prin decizia civilă nr.18/A din 25 ianuarie 2007,
pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia Civilă, urmare excepţiei ridicată
din oficiu de către instanţă, privind nesemnarea încheierii de dezbateri de
către judecător – preşedintele completului de judecată, încheiere aflată la
fila 90 dosar fond.
S-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre
rejudecare la aceeaşi instanţă – Judecătoria Râmnicu Vâlcea, judeţul
În rejudecare, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a pronunţat
sentinţa civilă nr.4315 din 10 septembrie 2007, prin care s-a admis
acţiunea formulată de reclamanţii P.V. şi P.E. împotriva pârâţilor B.E.,
M.I. şi M.M.
S-a constatat nulitatea schiţei din data de 29.10.1991 care a
stat la baza contractului de vânzare-cumpărare nr.8291/1991 prin care
pârâta B.E. a înstrăinat pârâţilor M. terenul de 800 m.p., din comuna B.
S-a mai statuat cu privire la suportarea cheltuielilor de
judecată de către pârâţi.
că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.8291 din 26 noiembrie 1991,
vânzătoarea B.E. a înstrăinat numiţilor M.I. şi M. suprafaţa de 800 m.p.
teren situat în comuna B., sat L., punctul „Scaunul casei”, însă schiţa care
însoţeşte acest contract nu corespunde cu suprafaţa vândută în sensul că
vecinul de pe latura de est nu este Ş.I., ci restul proprietăţii vânzătoarei.
Instanţa de fond a avut în vedere constatările expertului din
care rezultă că după ce a înstrăinat terenul menţionat, vânzătoarei B.E. i-
a rămas o diferenţă de teren în suprafaţă de 1209,81 m.p., iar prin
contractul de vânzare-cumpărare nr.925/2000, aceasta a vândut
numiţilor P.V. şi P.E. terenul în suprafaţă de 969,12 m.p., cu vecinii
precizaţi în acest contract.
În consecinţă, s-a reţinut că schiţa vizată de O.C.O.T. Vâlcea
la data de 29.10.1991, ce a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare
nr.8291/1991 a fost întocmită în mod eronat, întrucât în partea de est
terenul vândut se învecinează cu restul proprietăţii vânzătoarei şi nu cu
Ş.I.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii M.I. şi
M.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că instanţa de
fond nu a ţinut cont în rejudecare de îndrumările date de Tribunalul
Vâlcea, în sensul ca la soluţionarea pricinii să fie luate în considerare şi
celelalte motive invocate de pârâţi în faţa instanţei de control judiciar.
De aceea, prima instanţă nu a făcut altceva decât să reia în
întregime considerentele primei sentinţe pronunţată în cauză, respectiv
pe cele din sentinţa civilă nr.5011/30 octombrie 2006.
S-a mai arătat că instanţa de fond nu a observat faptul că în
mod irevocabil s-a statuat faptul că în schiţă, în partea de est se află
vecinul Ş.I. şi nu vânzătoarea B.E.
Prin ultima critică, recurenţii susţin că expertiza întocmită în
cauză pe care instanţa a avut-o în vedere la pronunţarea soluţiei este
nelegală, deoarece expertul nu a făcut dovada convocării părţilor.
Prin decizia civilă nr.312/A din 11 decembrie 2007,
pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia Civilă, s-a respins ca nefondat
apelul declarat de pârâţii M.I. şi M.M., împotriva sentinţei civile
nr.4315/10 septembrie 2007, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea,
în dosarul nr.1995/288/2007.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel, în şedinţa
publică din data de 11 decembrie 2007, în temeiul art.282 Cod procedură
civilă, a calificat calea de atac ca fiind apelul şi nu recursul, raportându-se
la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv constatare nulitate
absolută a schiţei O.C.O.T. din 29 octombrie 1991.
La calificarea căii de atac, instanţa de apel a observat că
acţiunea are un caracter nepatrimonial şi în consecinţă nu se impune
calificarea căii de atac potrivit criteriului valoric al cererii introductive.
Trecând la analiza apelului, instanţa a reţinut că acesta nu este
fondat, întrucât în mod corect instanţa de fond, în baza materialului
probatoriu administrat în cauză, precum şi a expertizei efectuate, a
reţinut că schiţa O.C.O.T. care însoţeşte contractul de vânzare-
cumpărare nr.8291/1991 este neconformă cu realitatea, întrucât în partea
de est a terenului cumpărat în anul 1991, vecinătatea o constituie restul
proprietăţii vânzătoarei B.E.
Această chestiune rezultă din toate expertizele întocmite în
cauză, experţii recomandând de fiecare dată refacerea schiţei din anul
1991.
Dacă s-ar neglija acest aspect, ar continua să existe
suprapunere între terenul vândut de pârâta B.E. soţilor M.I. şi M., peste
terenul dobândit prin cumpărare de la această pârâtă de către reclamanţii
P., suprapunerea fiind de 142,12 m.p., situaţie inadmisibilă.
S-a mai reţinut că expertiza întocmită în cauză s-a realizat în
mod legal, întrucât s-a făcut dovada că părţile au fost înştiinţate prin
telegrame pentru prezenţa lor la expertiză şi de aceea nu se poate susţine
că lucrarea este nelegală.
Apreciind că instanţa de fond, în rejudecare, s-a conformat
întocmai celor dispuse de instanţa superioară, pronunţând o soluţie legală
şi temeinică, instanţa de apel a pronunţat soluţia expusă mai sus.
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs recurenţii-
pârâţi M.I. şi M.M. pentru următoarele motive:
1) Cel prevăzut de dispoziţiile art.304 alin.1 pct.1 Cod
procedură civilă, în sensul că instanţa nu a fost alcătuită potrivit
dispoziţiilor legale.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenţii susţin că
prin dispozitivul sentinţei pronunţate de Judecătoria Râmnicu Vâlcea s-a
precizat drept cale de atac cea a recursului.
La Tribunalul Vâlcea dosarul a fost repartizat la un complet
de recurs, însă după două termene de judecată, respectiv la 11 decembrie
2007, instanţa a calificat calea de atac ca fiind apelul, încălcându-se
principiul contradictorialităţii procesului civil, părţile fiind în
imposibilitate de a uza de dispoziţiile legale privind apelul, în sensul de a
solicita o prelungire de probatoriu şi de a pune în discuţie o serie de
aspecte juridice ce trebuiau clarificate.
Dosarul trebuia repartizat la un complet specializat de apel.
2) Cel prevăzut de dispoziţiile art.304 alin.1 pct.5 Cod
procedură civilă, constând în aceea că prin hotărârea dată instanţa a
încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de
art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
Prin acest motiv se susţine că experta titulară nu a făcut
dovada convocării legale a părţilor la expertiză, iar borderoul prezentat în
instanţă nu are ştampila şi data poştei, ci numai o datare ce aparţine
expertei, iar copiile unor convocări prin poştă nu au nici un nume.
Apreciază că este un caz de nulitate sancţionat de art.208 şi
următoarele Cod procedură civilă, la care instanţa de apel nu a făcut nici
o referire.
3) Cel prevăzut de dispoziţiile art.304 alin.1 pct.7 Cod
procedură civilă, constând în aceea că hotărârea cuprinde motive
contradictorii şi străine de natura pricinii.
Referindu-se la schiţa vizată de O.C.O.T. Vâlcea în data de
29.10.1991, arată că instanţa de apel trebuia să observe dacă există motiv
de nulitate a acestei schiţe invocat de reclamanţi, întrucât părţile s-au mai
judecat, existând în acest sens o hotărâre a Curţii de Apel Piteşti,
pronunţată în dosarul nr.10220/2003, în care se arată că potrivit
expertizei întocmite, vecinul la est este Ş.I.
Pornind de la această motivare, reclamanţii au declanşat toate
procesele pentru a obţine ce nu au reuşit până acum prin acele soluţii
pronunţate.
Cazul de nulitate invocat de reclamanţi nu are o susţinere
legală, ei fiind terţi faţă de părţile din contract, nedovedind că acesta este
încheiat în frauda lor şi cu rea-credinţă. Urmăresc ca prin vecinătatea
terenului în partea de est să obţină mai mult teren decât au, respectiv
reclamanţii au cumpărat 969 m.p. pe care îl au, iar pârâţii au avut 800
m.p. şi tot atât au vândut, nimic mai mult.
Dacă reclamanţii pretind că există o suprapunere de teren,
atunci trebuie avut în vedere că aceştia au promovat un proces de
revendicare şi care în prezent este suspendat.
Numai în acel proces se poate stabili dacă există sau nu o
suprapunere de teren, ci nu prin invocarea unui motiv de nulitate
neexistent, motiv de nulitate pe care nici instanţa nu-l motivează.
Se solicită admiterea recursului şi pe fond casarea hotărârii cu
trimitere spre rejudecare a cauzei, în sensul celor susţinute prin motivele
de recurs.
Recursul a fost soluţionat pe cale de excepţie, respectiv
excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, pusă în discuţie din oficiu în
şedinţa publică din 3 martie 2008, sub aspectul dacă schiţa din
29.10.1991 este sau nu act juridic.
Excepţia de inadmisibilitate a acţiunii ridicată din oficiu de
către Curte, s-a apreciat că se verifică pentru considerentele ce urmează:
Obiectul excepţiei de faţă constă în contestarea posibilităţii
reclamanţilor P.V. şi P.E. de a sesiza instanţa cu acţiunea de faţă, având
ca obiect „constatarea nulităţii absolute a schiţei vizate de O.C.O.T.
Vâlcea la data de 29.10.1991 ce face parte integrantă a contractului de
vânzare-cumpărare încheiat între B.E. cu M.I. şi M.M., autentificat sub
nr.8291 din 26.11.1991, pentru terenul de 800 m.p. situat în pct.”Scaunul
casei”, având ca vecini: la Răsărit – restul proprietăţii autoarei B.E., la
Apus- T.C., la Nord – drumul naţional şi la Sud – teren arabil şi râul
Sâmnic, capăt de cerere unic din acţiunea introductivă (f.1, dosar
nr.3609/2005).
Faţă de obiectul procesului determinat astfel cum s-a arătat
mai sus şi asupra căruia s-au pronunţat anterior instanţele de judecată,
Curtea a constatat că schiţa din 29.10.1991 nu constituie un act juridic, ci
configuraţia grafică a terenului transpus în această schiţă, deţinut de
B.C.E. din comuna B., judeţul Vâlcea, propus pentru înstrăinare (f.7,
dosar nr.3609/2005), schiţă care în sine nu produce efecte juridice între
părţi.
Reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a acestei
schiţe, cu motivarea că „a fost întocmită eronat”, neţinându-se cont că în
partea de răsărit terenul de 800 m.p. se învecinează cu restul proprietăţii
vânzătoarei, trecându-se însă eronat vecinul Ş.I.
Or, accepţiunea expresiei „nulitatea actului juridic civil” este
primitoare de două înţelesuri: în primul rând ca sancţiunea care intervine
în cazul nerespectării de către actul juridic a condiţiilor sale de
valabilitate, iar în al doilea rând desemnează calitatea de instituţie juridică
a dreptului civil ce priveşte totalitatea normelor juridice care
reglementează sancţiunea nulităţii actului juridic civil.
Deşi nu există o definiţie legală a nulităţii, atât în literatura
juridică, cât şi în practica judiciară, nulitatea este privită ca o sancţiune
care lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate
pentru încheierea lor valabilă.
Prin urmare, sfera de acţiune a nulităţii este circumscrisă
actului juridic civil ca manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a
produce efecte juridice, adică de a crea, modifica sau stinge un raport
juridic – efecte care se produc numai dacă, potrivit legii, civile, o
asemenea intenţie a existat.
Termenului de „act” sau „act juridic”, i se dau două înţelesuri
deosebite.
Într-un prim sens, prin „act” se înţelege tocmai manifestarea
de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, adică
operaţiunea juridică „negotium juris”, sens folosit de Codul civil (art.729,
801, 802, 957 etc.).
În cel de-al doilea sens, prin „act” se înţelege înscrisul
constatator al operaţiunii juridice, adică mijlocul probator al operaţiei
juridice, care este înscrisul.
Analizată din acest punct de vedere schiţa vizată de O.C.O.T.
Vâlcea la data de 29.10.1991, s-a constatat că această schiţă nu întruneşte
nici unul din cele două sensuri ale „actului juridic”.
Aceasta pentru că respectiva schiţă nu constituie o
manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, –
adică de a crea, modifica sau stinge un raport juridic, motiv pentru care
implicit nu poate constitui nici mijloc de probă atâta timp cât nu este un
Nefiind un act juridic, schiţa din 29.10.1991, nu poate face
obiectul constatării nulităţii absolute, ca sancţiune care intervine în cazul
nerespectării de către actul juridic a condiţiilor sale de valabilitate,
acţiunea reclamanţilor fiind deci inadmisibilă.
Cum art.137 Cod procedură civilă vorbeşte numai de excepţii
de procedură şi excepţii de fond şi cum inadmisibilitatea de faţă nu poate
fi privită ca o instituţie distinctă, deoarece prin acceptarea unei alte
clasificări s-ar încălca nu numai litera, dar şi spiritul legii, în baza
acestui text de lege, combinat cu art.312 alin.1 Cod procedură civilă, a
fost admis recursul formulat de recurenţii-pârâţi M.I. şi M.M., împotriva
deciziei civile pronunţată de Tribunalul Vâlcea, modificată această decizie
şi pe fond respinsă acţiunea formulată de intimaţii-reclamanţi P.V. şi
P.E., ca inadmisibilă.
Faţă de modalitatea de soluţionare a recursului pe cale de excepţie, nu au
mai fost analizate pe fond motivele de recurs formulate de recurenţii-
pârâţi, pronunţarea asupra acestora fiind evident de prisos.
