Nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate.


Sentinţa civilă nr.2476/09.12.2010

NULITATEA ABSOLUTĂ PARŢIALĂ A TITLULUI DE PROPRIETATE CÂND S-AU RECONSTITUIT SUPRAFEŢELE DE TEREN ŞI PE NUMELE UNOR PERSOANE CE NU AU FORMULAT CERERI ÎN BAZA LEGII 18/1991 (ART.III AL.1 LIT.”a” PCT.1 DIN LEGEA NR.169/1997 – MODIFICATĂ) APLICAŢIUNEA DISPOZIŢIILOR ART.696 COD CIVIL

Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub nr. 3090/269/2010 reclamanta I.M.  a chemat în judecată pe pârâta C.J.C.,  solicitând  să se constate nulitatea partială a titlului de proprietate nr. 16370/24.06.1996 emis de C.J.C. pe baza propunerii Comisiei comunale  şi a prevederilor Lg. 18/1991 a fondului funciar , privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 6 ha. şi 3115 m.p. situată în localitatea C. jud. C., pe numele C.A.  şi I.M.

In motivare arată că este moştenitoare în calitate de fiică, a defunctei I.V. decedată la 23.02.1973, potrivit  CM nr. 204/1973 emis de N. S. O.

Potrivit aceluiaş certificat , renunţători la moştenire  de pe urma defunctei sunt  C.A. şi F.O., înscrise  de altfel în registrul de renunţări la nr. 343 – 34.

Astfel, potrivit art. 696 C. civil, eredele care renunţă la moştenire este considerat că nu a fost niciodată erede, iar conf. art. 697 C. civil, partea renunţătorului profită  coerezilor săi.

Dispoz. art. 13 din Lg. 18/1991, potrivit cărora calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza CM sau a  hotărârii judecătoreşti definitive, ori în lipsa acestora prin orice probe din care rezultă acceptarea moştenirii, iar moştenitorii care nu-şi pot dovedi  această calitate întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au apartinut autorului lor, ei fiind consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei, nu se poate aplica  în ceea ce-i priveşte pe C.A. şi F.O.

Aceştia şi-au exprimat opţiunea  succesorală prin renunţare, fiind consideraţi străini de succesiune conform art. 696 C. civil, iar renunţarea la moştenire este un act juridic indivizibil, priveşte toate bunurile prezente şi viitoare din patrimoniul defunctului. Succesibilul nu poate renunţa în parte  la dreptul său  succesoral pentru a accepta restul .

De asemenea, în  conf. cu art. 701 C. civil, renunţarea nu poate fi retractată de renunţători sau moştenitorii acestuia, întrucât cotele de moştenire ce se cuveneau moştenitorilor au fost acceptate.

Cu toate acestea, prin titlul de proprietate nr. 16370/1996,  s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de  6 ha. şi 3115 m.p. din  com. C.  atât pe numele  reclamantei, cât şi pe numele CA şi F.O., ce este renunţător  de  la  moştenire aşa cum  anterior a învederat.

Potrivit Legii 169/1997, astfel cum a fost modificată prin Lg. 247/2005 sunt lovite de nulitate absolută  actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în  favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri.

Faţă de aceste motive, în temeiul art. III alin. 1 lit. a pct. i din lg. 169/1997,  astfel cum a fost modificată şi  completată prin Titlul V din Lg. 247/2005, solicită  să se constate nulitatea parţială a titlului de proprietate  nr. 16370/1996, în ceea ce-l priveşte pe I.N., C.A., F.O., acestia neavând calitatea de moştenitori ai defunctei Iordache Vasilica.

De asemenea, consideră că în prezenta cauză, se aplică dispoz. art. III alin. 1 lit. a  pct. 1 din Lg. 169/1997 modificată şi completată prin Lg. 247/2005 potrivit cărora sunt lovite de nulitate absolută potrivit dispoz. legislaţiei civile aplicabile la data încheierii actului  juridic, actele emise cu încălcarea prev. legii fondului funciar nr. 18/1991, respectiv actele de reconstituire sau  de constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice care nu erau  îndreptăţite potrivit legii la astfel de reconstituiri.

Faţă de aceste motive,  solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

In dovedirea actiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei  CM nr. 204/1973 emis de NSL-O., titlul de proprietate  nr. 16370/1996, CM nr. 366/1986  emis de  NSL-O.,  copia certificatului de deces al defunctei  I.V. , testamentul autentificat sub  nr. 332/145/1960 de Notariatul de Stat al Raionului O..

In timpul procesului au fost introduse în cauză în calitate de pârâte C.A. şi  Comisia locală de fond funciar C., urmând ca hotărârea ce se va pronunţa să le fie opozabilă.

La cererea instanţei,  Comisia locală de fond funciar  C., a depus la dosarul cauzei toate actele ce au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 16370/1996 existentele la filele 26 – 29 din dosar.

La cererea reclamantei,  prin apărător, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei C.A..

Din studiul întregului material probator existent la dosarul cauzei, instanţa constată următoarele : în anul 1991 numai  reclamanta C.M. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de  13,05 pogoane teren arabil introdus în CAP de tatăl său I.N..

Cererea sa a fost înregistrată la Primăria com. C. sub nr. 1310/15.03.1991. In baza  cererii formulate s-a emis titlul de proprietate nr. 16370/1996 în care este trecută ca titular al dreptului de proprietate  şi pârâta C.A..

Conform CM nr. 366/1986 emis de Notariatul de Stat Local O. singura moştenitoare legală ce a acceptat succesiunea de pe urma defunctului I.N. este reclamanta I.M..

Potrivit art. 696  C. civil „ Eredele ce renunţă  este considerat că nu a fost niciodată erede”.

In atare situaţie , în mod nelegal a fost trecută ca titulară a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 6 ha. şi 3115 m.p. situată în com. C. jud. C., înscrisă în titlul de proprietate nr. 16370/1996 şi  pârâta C.A..

Pârâta C.A. a învederat instanţei că este de acord cu actiunea  aşa cum a fost formulată.

Cum în cauză sunt  incidente dispoz. art. III alin. 1 lit. a pct. i,  din Lg. 169/1997 modificată, potrivit cărora „ Sunt lovite de nulitate absolută potrivit  dispoziţiilor legislaţiei civile aplicabile la data încheierii  actelor juridice  actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au moştenit asemenea terenuri „ instanţa urmează a  admite actiunea formulată de reclamanta I.M., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.S.D.P.P.A.T.C.,  judeţul C.,  şi cu pârâtele introduse în cauză CL P.S.D.P.P.A.T C., judeţul C.,  C.A. ca fiind  întemeiată  şi a constata  nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr.16370/24 iunie 1996 emis de CJ P.S.D.P.P.A.T C..

Instanţa va dispune radierea numelui şi prenumelui pârâtei introduse în cauză în timpul procesului – C.A. de la rubrica “Cetăţeanul” (a) din cuprinsul titlului de proprietate nr.16370/24 iunie 1996.