Anulare titlu de proprietate, teren constituit altei persoane
I. Expunerea cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus petenţii A. P. şi A. I. au chemat în judecată pe intimaţii T. P., Comisia locală Uriu pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia judeţeană Bistriţa-Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 27890/08.10.2001 eliberat pe numele intimatului T. P. cu privire la terenul înscris în tarlaua 38, parcela 32/15 în suprafaţă de 1.000 mp.
În fapt, petenţii arată că terenul menţionat în petitul acţiunii a aparţinut antecesorilor lor şi au făcut obiectul cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate formulate la toate legile fondului funciar. Arată că dovada dreptului de proprietate cu privire la aceste terenuri s-a făcut cu extrase de carte funciară, registru agricol, iar cu privire la calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituire dovada s-a făcut cu acte de stare civilă. Arată că în ciuda acestor dovezi incontestabile dreptul de proprietate a fost reconstituit intimatului T. P. şi mai arată că terenul în cauză este situat în ridul „B”.
În drept, petenţii invocă prevederile art. 3 al. 1 lit. a din L 169/1997.
II. Expunerea poziţiei intimaţilor faţă de acţiune
Prin întâmpinare intimata comisia judeţeană a solicitat respingerea acţiunii petenţilor arătând că intimatul T. P. a solicitat comisiei locale constituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa prevăzută de legea fondului funciar întrucât a lucrat în fostul CAP Uriu timp de 9 ani condiţii în care cerea sa a fost găsită ca întemeiată şi admisă în condiţiile art. 20 alin. 1 din HG 131/1991. Cu privire la stabilirea amplasamentului, intimata comisia judeţeană arată că acesta este atributul exclusiv al comisiei locale. În drept intimata comisia judeţeană invocă prevederile art. 115, 116 şi 117 C. pr. civ.., art. 5, 8, 11, 48, 51 şi 53 din L 18/1991, art. 5, 6 şi 36 din HG 890/2005.
Intimata comisia locală prin reprezentantul desemnat în instanţă şi-a exprimat poziţia în sensul respingerii acţiunii, solicitând la termenul din 16 martie 2010 amânarea judecării cauzei pentru studierea înscrisurilor depuse de petenţi la dosar şi pentru a se pronunţa la termenul următor, 18.06.2010, dacă înţelege să solicite întocmirea unei noi expertize în cauză, termen la care însă reprezentantul comisiei locale nu s-a prezentat în instanţă.
Legal citat, intimatul T. P. nu s-a prezentat în instanţă şi nu a formulat apărări în scris.
III. Referiri la circuitul dosarului
Cauza a fost iniţial înregistrată la Judecătoria Beclean sub numărul 1360/2003 unde s-a formulat o completare a acţiunii prin care s-a cerut instanţei să constate nulitatea absolută a unui număr de 23 de titluri de proprietate, printre care şi cel cu numărul 27890/08.10.2001 eliberat pe numele intimatului din prezenta cauză, T. P. La termenul de judecată din 23. 06.2009 instanţa a dispus disjungerea completării de acţiune şi judecarea ei separată cu privire la fiecare titlu de proprietate prin formarea dosarelor de la numărul 1139/186/2009 la 1161/186/2009 din care face parte şi prezentul, cauza 1360/186/2003 fiind suspendată în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C. pr. civ..
IV. Situaţia de fapt reţinută de instanţă
Prin cererea din 19.03.1991 adresată comisiei locale (f. 38) petentul A. I. şi defuncta A. S., mama petentului A. P., au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafeţe de teren însumând 10 ha, situate pe teritoriul localităţii Uriu, judeţul Bistriţa-Năsăud, în mai multe riduri printre care şi cea de 2,90 ha (5 iugăre) din ridul „B”, suprafeţe preluate abuziv în fostul CAP de la A. P., tatăl petentului A. I., respectiv bunicul petentului A. P. Petentului A. I. şi defunctei A. S. le-a fost validată cererea privind reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafaţa solicitată de 10 ha, fiind înscrişi în anexa 3 Uriu la poziţia 43 (f. 40). Ulterior celor doi le-a fost validată şi cererea formulată potrivit L 1/2000 cu privire la diferenţa de 3 ha teren, fiind înscrişi în anexa 28 Uriu la poziţia 2 (f. 41). La dosarul cauzei au fost depuse extrase de carte funciară (f. 47-52) care atestă dreptul de proprietate al defunctului A. P., antecesorul petenţilor, cu privire la terenul pentru care aceştia au formulat cereri de reconstituire.
În ce-l priveşte pe intimatul T. P., acestuia i-a fost constituit dreptul de proprietate cu privire la terenul în suprafaţă de 1.000 mp din ridul „B”, eliberându-i-se titlul de proprietate (f. 8-9) a cărui nulitate se cere a fi constatată în prezenta cauză.
În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică judiciară topografică (f. 42-46) care atestă că intimatului T. P. i-a fost eliberat titlu de proprietate pentru suprafaţa de 0,10 ha situată în ridul „B”, pe amplasamentul cuvenit petenţilor cărora le fusese validată cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.
Instanţa reţine de asemenea că titlul de proprietate al intimatului T. P. a fost eliberat în anul 2001 (f. 8-9), ulterior validării cererilor petenţilor privind reconstituirea dreptului de proprietate (f. 40-41).
V. Motivarea soluţiei în drept
Conform art. 8 din L 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face în condiţiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi, în condiţiile legii civile, moştenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă şi alte persoane anume stabilite. Conform art. 11 din L 18/1991, suprafaţa adusă în cooperativa agricolă de producţie este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidenţele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaraţii de martori.
Conform art. 19 din L 18/1991, membrilor cooperatori activi care nu au adus teren în cooperativa agricolă de producţie sau au adus teren mai puţin de 5.000 mp, precum şi celor care, neavând calitatea de cooperatori, au lucrat în orice mod, ca angajaţi în ultimii 3 ani în cooperativă sau în asociaţii cooperatiste, li se pot atribui în proprietate loturi din terenurile prevăzute la art. 18 (terenurile preluate în patrimoniul CAP de la persoanele care au decedat şi nu au moştenitori, cele pentru care nu s-au formulat cereri de reconstituire, precum şi terenurile extravilane proprietatea statului aflate în folosinţa CAP), dacă sunt stabiliţi sau urmează să se stabilească în localitate şi nu deţin teren în proprietate în alte localităţi. Suprafaţa atribuită în proprietate se va determina ţinând seama de suprafaţa terenurilor, numărul solicitanţilor şi de suprafaţa atribuită celor care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie.
Conform art. 3 din L 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri; b) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, oraşelor sau municipiilor; c) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităţilor, pe terenurile revendicate de foştii proprietari, cu excepţia celor atribuite conform art. 23 din lege; d) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal; e) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condiţiile art. 20, în localităţile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege; f) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condiţiile art. 20 şi în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptăţite de lege; g) transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea condiţiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului; h) actele de vânzare-cumpărare privind construcţiile afectate unei utilizări sociale sau culturale – case de locuit, creşe, grădiniţe, cantine, cămine culturale, sedii şi altele asemenea – ce au aparţinut cooperativelor agricole de producţie, cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art. 28 din lege. Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, procuror şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun, care au plenitudine de jurisdicţie. În situaţia în care, pe terenurile care au făcut obiectul unor acte juridice, constatate nule potrivit alin. (1), s-au edificat construcţii de orice fel, sunt aplicabile dispoziţiile art. 494 din Codul civil.
Având în vedere starea de fapt prezentată şi dispoziţiile legale pertinente instanţa reţine că intimatului T. P. i-a fost constituit dreptul de proprietate şi i-a fost eliberat titlu în acest sens cu privire la o suprafaţă de teren situată pe amplasamentul cuvenit petenţilor, după ce acestora le fusese validată cererea privind reconstituirea dreptului de proprietate. Or, aşa cum s-a arătat, constituirea dreptului de proprietate nu se poate face cu privire la terenuri pentru care s-au formulat cereri de reconstituire, cu atât mai puţin, cu cât aceste cereri de reconstituire fuseseră validate. Iată motivele pentru care instanţa va admite acţiunea şi va constata nulitatea absolută a titlului eliberat intimatului T. P.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite acţiunea formulată de petenţii A. I. A. P., împotriva intimaţilor T. P., COMISIA LOCALĂ URIU PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR şi COMISIA JUDEŢEANĂ BISTRIŢA-NĂSĂUD PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR.
Constată nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 27890/08.10.2001 eliberat de intimata COMISIA JUDEŢEANĂ BISTRIŢA-NĂSĂUD PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR pe numele intimatului T. P., cu privire la terenul în suprafaţă de 1.000 mp situat pe teritoriul localităţii Uriu, judeţul Bistriţa-Năsăud, în ridul „B”, identificat prin tarlaua 38, parcela 32/15.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.