Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe reclamantul X a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul prin Primar, respectiv pe Consiliul Local solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună restituirea suprafetei de teren arabil intravilan in suprafaţă de 40597 mp, preluat de către stat in perioada comunistă, in mod abuziv, de la autorul bunic de care are calitatea de mostenitor de gradul al doilea.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că in baza Legii Rurale a domnitorului Cuza Vodă, aplicată si in Ţara Românească, bunicul a primit in proprietate suprafaţa de 40597 mp, teren intravilan in Oras ca dovadă a dreptului de proprietate fiind Extrasul de carte de hotărnicie, registrul parcelar si planurile pământurilor fostilor clăcaşi improprietăriti după legea rurală din 1864, pe mosia statului intocmit in baza Autorizatiei Tribunalului.
Apoi, menţionează reclamantul că această suprafaţă a fost transmisă bunicului, terenul aflându-se in proprietatea autorului, in momentul in care statul l-a preluat fără titlu, măsură care este neconstitutională in raport de dispozitiile art.36 din Constitutia din anul 1965, care garanta dreptul la proprietate particulară si dreptul la mostenire. A mai arătat că nu a solicitat in baza Legii nr.10/2001 recunoasterea dreptului de proprietate asupra acestui teren.
Cele două comisii de fond funciar au comunicat, cu adresă de inaintare informatională, anexând inscrisuri, că de la autorul de rol s-a solicitat si reconstituit, pe cale administrativă, conform Legii nr.18/1991, dreptul de proprietate, fiind emis TP, respectiv Primăria a mai comunicat că reclamantul nu a formulat notificare in temeiul Legii nr.10/2001. Au fost anexate, de către cele 2 comisii de fond funciar, inscrisurile care au stat la baza emiterii TP de la autor de rol.
1.Din Extrasul de carte de hotărnicie, registrul parcelar si planurile pământurilor fostilor clăcaşi improprietăriti după legea rurală din 1864, pe mosia statului, intocmit in baza Autorizatiei Tribunalului datat martie 1903 rezultă că, in anul respectiv-1903, a avut in proprietate suprafaţa de 40597 mp.
2. Din matricola fiscala rezultă că titularul de rol fiscal apare in evidenta fiscala aferentă perioadei in cauză cu suprafaţa de 4,25 ha.
3. Din Extrasul copie din Borderoul populatiei, proprietăţilor si exploatatiilor agricole din Orasul Fetesti, intomit conform recensământului agricol si al populatiei din ianuarie 1948 eliberat de către arhivele Nationale-Serviciul Arhive Nationale Istorice Centrale , rezultă că in anul 1948 titularul de rol poseda suprafaţa totală de 5, 1400 mp, din care teren arabil de 5,00 ha, vii producători directi de 0800mp, suprafaţa de curti de 0600mp, fiind evidentiate 3 suprafete de teren posedate.
4. Din Tabelul cu locuitorii care au donat terenul RPR, in anul 1952, apare ca titular cu suprafaţă donată de 4,00ha.
Din copia Registrului agricol din perioada 1956-1958 ezultă că autorul titular Iin anul 1956 avea in proprietate doar suprafaţa de 0,8 ha curti şi clădiri, respectiv 0,25 ha categorie vii.
Din actele comunicate de către cele 2 comisii de fond funciar rezultă că de la autorul de rol s-a solicitat si reconstituit, pe cale administrativă, conform Legii nr.18/1991 dreptul de proprietate de la autorul de rol, fiind emis TP nr.004654/cod 092101/09.12.1993, respectiv reclamantul nu a formulat notificare in temeiul Legii nr.10/2001.
Se retine că numitii A, B, C, D, E, F, G au formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, prin care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, conform legii nr.18/1991 in vigoare, in calitate de descendenti de gradul unu ai autorului pentru suprafaţa de 5 ha teren arabil teren rămas mostenire de la bunicul improprietărit in martie 1903, in baza legii rurale din anul 1864 , anexând acest act in copie cererii formulate.
Se constată că acestia au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate. Comparând acest inscris cu cel pe care si-a intemeiat initial cererea reclamantul rezultă că este acelasi act, respectiv Extrasul de carte de hotărnicie, cu registru parcelar si planurile pământurilor fostilor clăcaşi improprietăriti după legea rurală din 1864.
Descendentii bunicul reclamantului, printre care si tatăl reclamantului au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5,00 de la acest autor, fiind emis TP.
Raportat la circuitul juridic al terenului, intrucât primul proprietar este decedat din anul 1926, rezultă că terenul a trecut in proprietate fiului, cu care acesta apare in evidentele agricole ulterioare, respectiv in cele de donatie a terenului către RPR.
Potrivit art.11 alin.1 din Legea nr.18/1991 rep. „Suprafaţa adusă în cooperativa agricolă de producţie este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidenţele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaraţii de martori”.
Instanta va indepărta sustinerea reclamantului in sensul că nu trebuie confundată suprafata de 40597 mp revendicată de dumnealui, cu suprafaţa inscrisă in TP reamintind că reconstituirea conform Legii nr.18/1991 nu s-a făcut pe vechiul amplasament. Concluzia nu poate fi decât in sensul că terenul reconstituit in T.P. provine de la proprietarul autor de rol primar, împroprietărit in martie 1903, in baza Legii Rurale din anul 1864, reconstituit insă pe numele autorului, care figurează inscris in evidentele agricole imediat anterior cooperativizării, cum au impus legile fondului funciar. Decedând in anul 1926 este logic să nu se regăsească in evidentele fiscale si agricole ulterioare decesului său.
In solutionare, instanta mai reaminteste că actiunea in revendicare este acea actiune reala prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului sau, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar, fiind o actiune petitorie ce tinde la stabilirea directa a dreptului de proprietate al reclamantului.
Din definitia si caracterul sau se desprinde si una dintre conditiile de exercitare a actiunii, si anume cea ca reclamantul sa fie titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, redobandirea posesiei fiind un efect accesoriu al actiunii.
O eventuală admitere ar echivala cu îmbogătirea reclamantului fără just temei, cu atât mai mult cu cât printre coproprietarii terenului deja reconstituit se numără si defunctul său tată, sau ar echivala cu o dublă recunoastere a aceluiasi drept de proprietate, unor titulari diferiti.
Pentru toate aceste considerente, instanta va respinge actiunea reclamantului, având ca obiect actiunea in revendicare ca neintemeiată.