Pe rol judecarea recursului declarat de recurenţii H.R. domiciliată în Tg.Mureş, str. 30 Decembrie, nr.8, jud.Mureş şi K.I., domiciliată în Miercurea Nirajului, str. Trandafirilor, nr.16, jud.Mureş, împotriva sentinţei civile nr.460 din 19.01.2010 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş în dosar nr.457/32072008.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor şi susţinerile pe fond ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 16.11.2010, când s-a amânat pronunţarea pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANŢA
Prin sentinţa civilă nr. 460/ 19 ianuarie 2010 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş în dosar nr. 457/32072008 , a fost admisă excepţia lipsei de interes in promovarea acţiunii, excepţie invocata de parata Comisia locala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor din cadrul Primăriei Miercurea Nirajului , şi a fost respinsă ca lipsita de interes acţiunea formulata si precizata de reclamantele H.R. si K.I., împotriva paraţilor B.M.l, Comisia locala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor din cadrul Primariei Miercurea Nirajului si Comisia judeţeana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Mureş şi a fost respinsă ca neîntemeiată cererea paratului B.M.l de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunţa această hotărâre , prima instanţă a reţinut că prin nulităţii absolute parţiale a fisei de punere in posesie datata 15.03.1999, emisa pe numele paratului de rând 1 de către parata de rând 2, reducerea suprafeţei de 6.539 mp teren T 80/20/A/1 la suprafaţa de 300 mp, necesara utilizării normale a construcţiilor agrozootehnice dobândite la licitaţie publica de către paratul B.M.l, obligarea paratelor de rând 2 si 3 la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 6.239 mp teren din litigiu, cu cheltuieli de judecata , cererea fiind întemeiată pe prevederile art. III litera a si h din Legea nr. 169/1997 s.a. Ulterior reclamantele au depus o precizare de acţiune , prin care au solicitat sa se constate nulitatea absoluta parţiala a Hotărârii nr. 31/L/2001 a Comisiei Judeţene Mureş, respectiv anexa 28/1 poziţia 9 din tabelul nominal-anexa 3 si anexa 4, poziţia 3 din tabelul nominal, prin reducerea suprafeţei de 6539 mp teren T80/20A/1, de la aceasta suprafaţa la suprafaţa de 300 mp, necesara utilizării normale a construcţiilor agrozootehnice, dobândite prin licitaţie publica de către paratul B.M.l; rectificarea înscrierii făcute in CF nr. 459 Miercurea Nirajului nr. top 252/4 si 256/2 corespunzător suprafeţei de 300 mp.
Întrucât în cauză a fost invocată excepţia lipsei de interes a reclamantelor , instanţa de fond a arătat că , în baza HCM nr. 992/1984, terenul in litigiu a fost trecut din patrimoniul antecesorilor reclamantelor in patrimoniul fostului CAP Miercurea Nirajului, după cum rezulta din relaţiile furnizate de Comisia locala de fond funciar Miercurea Nirajului ; s-a arătat de asemeni că în urma licitaţiei organizate de comisia de lichidare a fostului CAP in anul 1991, respectiv in anul 1992, in conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 18/1991 republicata, construcţiile agrozootehnice edificate de fostul CAP si terenul aferent acestora, au fost vândute mai multor persoane, printre care si paratului B.M.l, aşa cum rezulta din procesele verbale de licitaţie din 10.01.1992 si 13.05.1992 si din adeverinţa nr. 85/10.02.1992 eliberata de comisia de lichidare a fostului CAP, pentru intabularea imobilelor cumpărate la licitaţia publica de către B.M.l, inclusiv a terenului in suprafaţa de 6.292 mp.
S-a reţinut că , in conformitate cu prev. art. 28 alin 1 forma sa iniţiala, respectiv art. 29 alin 1 republicata din Legea nr. 18/1991, construcţiile agrozootehnice, atelierele de industrie mica, maşinile utilajele si alte asemenea mijloace fixe, ce au aparţinut cooperativei de producţie desfiinţata, precum si terenul de sub acestea, ca si cele necesare utilitarii lor normale, plantaţiile de vii si pomi si animale devin proprietatea membrilor asociaţilor de tip privat, cu personalitate juridica, daca se vor infinita, iar potrivit alin 4, daca asemenea asociaţii nu s-au constituit, bunurile si animalele prevăzute la alin 1 se vor vinde prin licitaţie publica persoanelor fizice si juridice, cu excepţia bovinelor si ovinelor, precum si plantaţiilor de vii si pomi, care vor fi atribuite foştilor cooperatori, deci terenurile aferente construcţiilor agrozootehnice nu fac excepţie de la vânzarea prin licitaţie publica.
Totodată instanţa a constatat că în baza procesului verbal de licitaţie din 10.01.1992 si a adeverinţei nr. 85/10.02.1992 eliberata de comisia de lichidare a fostului CAP, paratul B.M.l si-a intabulat dreptul de proprietate in CF nr. 495 Miercurea Nirajului, atât asupra construcţiilor licitate cat si asupra terenului aferent acestora in suprafaţa de 6.292 mp. , iar ulterior , in baza cererii nr. 122/29.02.1998 depusa de parat in temeiul Legii nr. 169/1997 si a documentaţiei aferente, Comisia locala pentru aplicarea legilor fondului funciar Miercurea Nirajului, a propus spre validare pe paratul B.M.l pentru suprafaţa de 0,65 ha, suprafaţa inclusa in anexa centralizatoare nr. 28/1 la pozitia 9, respectiv in anexa 4 la pozitia 3, ambele fiind semnate si vizate spre neschimbate de membrii comisiei de aplicare a legislaţiei fondului funciar si validate de Comisia Judeţeana pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Prin Hotărârea nr. 31/L din 11.01.2001, Comisia Judeţeana pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a validat propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate in favoarea paratului B.M.l, iar in urma propunerii de validare, Comisia locala a întocmit fisa de punere in posesie pentru acesta cu privire la suprafaţa de 6.539 mp.
Arătând că prin interes se intelege folosul practic urmărit de cel care a formulat cererea prin care se investeşte instanţa cu soluţionarea unei cauze, interes care trebuie sa se mentina pe tot parcursul solutionarii cauzei , instanţa a reţinut că reclamantele H.R. si K.I. nu justifica interesul in promovarea acţiunii, deoarece potrivit art. 29 alin 7 din Legea nr. 18/1991, bunurile prevăzute la alin 1, respectiv construcţiile agrozootehnice, atelierele de industrie mica, maşinile utilajele si alte asemenea mijloace fixe, ce au aparţinut cooperativei de producţie desfiinţata, precum si terenul de sub acestea, ca si cele necesare utilizării lor normale, plantaţiile de vii si pomi si animale care nu se vând in termen de un an de la data desfiintarii cooperativei agricole de producţie, trec in proprietatea privata a comunelor, oraşelor si a municipiilor unde acestea sunt situate, fara nici o despăgubire si in administrarea primăriilor. În consecinţă , s-a apreciat că , chiar in ipoteza in care terenul in litigiu nu ar fi fost vândut la licitaţie publica paratului B.M.l, tot nu ar fi putut fi restituit in natura reclamantelor, potrivit dispoziţiilor legale menţionate.
În consecinţă s-a dispus respingerea acţiunii ca şi a cererii paratului B.M.l de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecata, având in vedere ca nu s-a făcut in cauza dovada efectuării acestor cheltuieli.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele , solicitând admiterea recursului , casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare , cu cheltuieli de judecată .
Se arată în motivarea recursului că în mod greşit a reţinut prima instanţă incidenţa în cauză a prevederilor art. 29 alin. 7 din Legea nr. 18/1991 , întrucât terenul ce a format proprietatea antecesorilor reclamantelor a fost revendicat de acestea în baza Legii nr. 18/1991.
Se arată că prevederile art. 29 alin. 7 din Legea nr. 18/1991 vizează terenurile de sub construcţiile agrozootehnice precum şi cele necesare utilizării normale a acestora , ori din probele administrate în cauză reiese că terenurile care intră sub incidenţa acestor prevederi nu sunt în suprafaţă totală de 6539 mp . Această suprafaţă de teren nu putea fi vândută întrucât nu se află sub construcţiile agrozootehnice , în fapt suprafaţa de teren necesară utilizării lor normale ar fi de cel mult 300 mp , de asemenea se arată că respectivele construcţii au fost dobândite la licitaţie fără terenul aferent .
În consecinţă ,recurentele arată că justifică un interes în promovarea acţiunii .
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă .
Intimata Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Miercurea Nirajului , prin întâmpinare , a solicitat respingerea recursului , cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată .
Se arată prin întâmpinare că în mod corect s-a reţinut în cauză incidenţa prevederilor art.29 din Legea nr. 1871991 , întrucât , chiar în situaţia în care terenul în cauză nu ar fi fost vândut la licitaţie publică intimatului B.M. , nu ar fi putu fi restituit în natură reclamantelor . Se arată că acestea nu au contestat licitaţiile publice în cursul cărora a fost vândute construcţiile agrozootehnice şi nici Hotărârea nr. 31/L/ 11.01.2001 a Comisie judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor , prin care s-a validat propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate privată în favoarea intimatului .
Prin întâmpinare , intimatul B.M.l a solicitat respingerea recursului , cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată . Acesta a arătat că urmare a cererii formulate în temeiul Legii nr. 18/1991 , reclamantelor le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra întregii suprafeţe de 0,30 ha teren intravilan solicitată . În ceea e-l priveşte pe intimate , acesta a cumpărat la licitaţie publică construcţiile agrozootehnice , ulterior fiind admisă cererea sa de constituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 6539 mp teren , fiind întocmită fişa de punere în posesie şi emis apoi titlu de proprietate , în condiţiile în care după apariţia Legii nr. 1871991 şi după licitarea construcţiilor ,nici reclamantele şi nici alte persoane nu au solicitat anularea licitaţiilor şi nu au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren .
Comisie judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş a formulat de asemeni întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului , arătând în acest sens că prevederile legale invocate de către reclamante în susţinerea cererii , respectiv art. III lit. a şi h din Legea nr. 169/1997 nu sunt incidente în cauză , iar reclamantele nu şi-au justificat interesul în promovarea cererii , în condiţiile în care , intimatul Borbely Mihail a dobândit construcţiile şi terenul potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 18/ 1991 . Referitor la cererea de obligare a intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată ,se arată că în cauză nu se poate reţine o culpă a comisie .
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs , a apărărilor formulate prin întâmpinări şi având în vedre prevederile art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă , tribunalul reţine următoarele:
În soluţionarea acţiunii cu care a fost investită , instanţa de fond a reţinut excepţia lipsei de interes reclamantelor , prin prisma faptului că , potrivi prevederilor art. 29 alin. 7 din Legea nr. 18/1991 , chiar în situaţia în care terenul de sub construcţiile agrozootehnice nu ar fi fost înstrăinat ( prin vânzare la licitaţie publică ) , reclamantele nu aveau posibilitatea de a solicita restituirea în natură acestui teren .
Chiar dacă în aplicare acestor prevederi la care a făcut referire instanţa de fond se justifică vinderea terenului de sub construcţiile de această natură şi a celui necesar utilizării lor normale , cererea reclamantelor trebuia analizată având în vedere faptul că acestea au solicitat doar reducerea suprafeţei de teren ce a fost validată spre pentru reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea pârâtului B.M.l .
De asemeni , tribunalul reţine că , deşi s-a susţinut în cauză de către pârâţi că reclamantele nu au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 , o astfel de cerere fiind formulată doar de către antecesorul lor ( şi care de altfel a fost soluţionată) , se constată din înscrisurile aflate la dosarul cauzei că acestea figurează în anexa 39 ( cu propunere de acordare de despăgubiri pentru suprafeţele de 0,48 ha K.I. şi 0,55 ha Husar Rozalia ) , prin urmare aceste au solicit reconstituirea dreptului de proprietate iar interesul lor în promovare acţiunii este justificat şi sub acest aspect .
Întrucât prima instanţă a soluţionat cauza în temeiul unei excepţii pe care tribunalul o apreciază ca greşit admisă , nefiind cercetat fondul cauzei , în temeiul art. 312 alin.5 Cod de procedură civilă , urmează a fi admis recursul dedu judecăţii , şi pe cale de consecinţă , tribunalul va casa în tot hotărârea atacată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe , în vedere soluţionării cauzei pe fond .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE
Admite recursul declarat de recurentele H.R. domiciliată în Tg.Mureş, str. 30 Decembrie, nr.8, jud.Mureş şi K.I., domiciliată în Miercurea Nirajului, str. Trandafirilor, nr.16, jud.Mureş, împotriva sentinţei civile nr.460 din 19.01.2010 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş şi în consecinţă:
Casează în tot hotărârea atacată şi dispune trimiterea cauzei la Judecătoria Tg.Mureş în vederea soluţionării fondului cauzei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Noiembrie 2010