CONTESTAŢIE LA TITLU ŞI LA EXECUTARE SILITĂ
Contestaţie la titlu şi la executare silită începută în temeiul unui contract de concesiune, care nu era titlu executoriu, fiind încheiat înainte de intrarea în vigoare a L. 190/2004 .
Importanţa principiul neretroactivităţii legii civile aplicabil în speţă, funcţie de care se poate verifica legalitatea actelor de executare emise contestatoarei fundamentate pe contractul de concesiune, prin prisma legii aplicabile la acea dată, în cauză nesubzistând temeiul de drept invocat de intimată,nici în privinţa caracterului de titlu executoriu a actului juridic (art. 3 din L. 190/2004), nici din punctul de vedere al aplicării OUG 64/2005 pentru iniţierea executării silite.
Ca atare, lipsa caracterului executoriu al actului juridic, care trebuie interpretat doar în funcţie de normele juridice existente la data încheierii actului şi nu în funcţie de cele existente la data exigibilităţii creanţei, neputându-se confunda contractul ca act juridic cu efectele contractului, respectiv cu obligaţia de plată, duce la concluzia potrivit căreia în cauză era necesară parcurgerea unui ciclu procesual complet şi obţinerea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, care să constate obligaţia achitării debitului restant.
Judecătoria Bistriţa – Sentinţa civilă nr. 1673/2011
Prin contestaţia la executare înregistrată sub nr. de mai sus, contestatoarea SC G. S. C. SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata A.D.S. şi terţul poprit B. C. R. –AG.B., să dispună anularea tuturor formelor de executare silită dispuse prin adresa de înfiinţare a popririi nr. 36152/17.12.2008 şi a titlului executoriu emis de ADS; să dispună suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare; să o oblige pe creditoare la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestaţiei se relevă faptul că în data de 8 ianuarie 2009, reprezentantul contestatoarei s-a deplasat la terţul poprit pentru a efectua operaţiuni bancare, ocazie cu care i s-a comunicat că s-a dispus înfiinţarea popririi pe conturile deschise de societate. Deoarece societatea nu a fost înştiinţată de înfiinţarea popririi, se consideră că actele care au stat la baza acesteia sunt nelegale, cât şi eventualul titlu executoriu care a stat la baza acesteia. Se arată că s-a încheiat între contestatoare şi intimată un contract de concesiune cu nr.16 /18.02.2004, având ca obiect suprafaţa de 433,65 ha teren. După încheierea lui societatea a achitat redevenţa stabilită, însă pe parcursul contractului s-a diminuat suprafaţa concesionată, ca urmare a predării terenurilor unor comisii locale de aplicare a legilor fondului funciar, astfel că trebuia să se diminueze şi redevenţa stabilită prin contract, însă intimata a refuzat acest lucru, motivându-se că nu s-au efectuat nici investiţiile din fonduri proprii la care s-a obligat prin contract. Ca atare, s-a solicitat de către contestatoare şi suspendarea executării silite până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei, întrucât societatea are în derulare o serie de investiţii, blocarea conturilor bancare putând să o aducă în imposibilitate de plată sau chiar şi faliment.
În drept, s-au invocat disp. art. 399 şi urm şi art. 403 C.pr.civ.
În probaţiune, s-au anexat înscrisuri (f. 6 – 8).
Legal citată intimata a formulat întâmpinare (f. 13 – 15) prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
În motivare, s-au invocat excepţiile necompetenţei materiale, a tardivităţii şi a prematurităţii formulării contestaţiei, excepţii respinse de către instanţă la termenul de judecată din 18.05.2009.
Pe fond, intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată cu motivarea că actul intitulat contract de concesiune, cu nr. 16/2004 este Titlu executoriu, conform dispoziţiilor imperative ale art. 3 din Legea 190/2004. Prin urmare, în situaţia în care se înregistrează debite neachitate, intimata poate iniţia, conform OUG 64/2005 executarea silită a debitoarei, nefiind necesară parcurgerea unui ciclu procesual complet şi obţinerea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, care să constate obligaţia achitării debitului restant.
În drept, s-au invocat disp. art. 115, 399, şi urm. C.pr.civ., OUG 64/2005, OUG 51/1998, Legea 190/2004.
Deşi legal citat, terţul poprit nu şi-a delegat reprezentat în instanţă însă a înaintat la dosar ordinul emis de intimată prin care s-a înfiinţat poprirea asupra conturilor contestatoarei (f. 42, 43).
La termenul de judecată din data de 09.02.2011, instanţa a dispus conexarea dosarului civil 8906/190/2010 la prezentul dosar, având în vedere că ambele dosare se află în faţa aceleaşi instanţe, au aceleaşi părţi şi acelaşi obiect, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 164 C.pr.civ.
Prin Sentinţa Civilă nr.1673/2011 s-a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, invocată de către intimată în Dos. nr. 8906/190/2010 al Judecătoriei Bistriţa, s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare provizorie a executării silite,invocată de către intimată în acelaşi dosar şi pe fond s-a admis atât contestaţia la titlu cât şi la executare din cele două dosare conexate ale Judecătoriei Bistriţa, cu consecinţa anulării tuturor formelor de executare silită dispuse prin Ordinele de înfiinţare a popririi nr. 36152/17.12.2008 şi nr. 59054/24.08.2010 şi a titlului executoriu emis de ADS contestatoarei, dispunându-se suspendarea executării silite începută în temeiul Ordinelor nr. 36152/17.12.2008 şi nr. 59054/24.08.2010 emise de intimată , până la soluţionarea contestaţiei la titlu şi la executare silită din cele două dosare, fiind obligată intimata să plătească contestatoarei cheltuieli de judecată în cuantum de 3225,80 lei.
S-a reţinut în considerentele acestei hotărâri judecătoreşti că urmare deplasării reprezentantului contestatoarei la Agenţia BCR Bistriţa pentru a efectua operaţiuni bancare, în data de 8 ianuarie 2009, i s-a comunicat că s-a dispus înfiinţarea popririi pe conturile deschise de societate.
Între contestatoare şi intimată s-a încheiat un contract de concesiune cu nr.16 /18.02.2004, având ca obiect suprafaţa de 433,65 ha teren. Acest contract s-a întocmit anterior intrării în vigoare a L. 190/2004, care a fost adoptată la data de 31 august 2004.
Aşa cum reiese din dispoziţiile art. 78 din Constituţia României, legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 5 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută de textul ei, aplicarea legii în timp fiind guvernată de principiile neretroactivităţii legii civile noi şi aplicării imediate a acesteia.
Principiul neretroactivităţii legii civile ce se circumscrie disp. art. 1 din C.civil şi care-şi găseşte corespondentul în art. 15 al. 2 din Constituţia României, se referă la regula juridică potrivit căreia se aplică legea nouă situaţiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei nu şi celor anterioare, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Pe de altă parte, principiul aplicării imediate a legii noi, care îl completează pe cel al neretroactivităţii, constituie regula potrivit căreia legea nouă, imediat ce a fost adoptată se aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi, fiind consacrată de disp. art. 978 C.civil, legea fiind interpretată în sensul aplicării ei.
Raportat la textele legale mai sus expuse, instanţa apreciază că interpretarea intimatei potrivit căreia actul juridic dedus judecăţii, în speţă contractul de concesiune încheiat între părţi, este titlu executoriu, este eronată, deoarece L. 190/2004 se aplică situaţiilor produse doar după adoptarea ei, în caz contrar ar însemna să se nesocotească legea aplicabilă la momentul întocmirii actului, iar pe de altă parte acest mod de interpretare ar crea nesiguranţă în circuitul civil şi neîncredere în normele legale.
Nici o lege nu poate să prevadă o dispoziţie privind aplicarea ei retroactivă, pentru că s-ar ajunge la concluzia ca o lege nouă să fie aplicabilă pentru trecut, ceea ce este neconstituţional.
Ca atare, contractul dintre părţi nu este titlu executoriu, deoarece nu rezultă acest fapt din nici unul dintre actele normative care au fost adoptate în perioada în care a fost întocmit, validitatea unui asemenea contract neputându-se aprecia potrivit condiţiilor stabilite în conformitate cu art. 3din. L. 190/2004, care a intrat în vigoare abia la 31 august 2004, pe când actul părţilor s-a întocmit la anterior la 18.02.2004.
În acest context susţinerea intimatei cu privire la legalitatea actelor de executare emise contestatoarei fundamentate pe existenţa contractului de concesiune ca fiind titlu executoriu nu subzistă nici prin prisma legii aplicabile, arătată mai sus şi nici al caracterului executoriu al actului juridic, care trebuie interpretat doar în funcţie de normele juridice existente la data încheierii actului şi nu în funcţie de cele existente la data exigibilităţii creanţei. Funcţie de aceste aspecte clar constatate, în cauză la momentul încheierii contractului de concesiune dintre părţi, acesta nu avea caracterul de titlu executoriu , neputându-se confunda contractul ca act juridic cu efectele contractului, respectiv cu obligaţia de plată.
Pe de altă parte, deşi părţile au convenit, potrivit Capitolului 12 pct. 12.6 din contractul de concesiune ca modificarea clauzelor contractuale să se facă de comun acord de către ele printr-un act adiţional, acesta nu a mai fost emis, astfel că nici din acest punct de vedere nu i s-a dat calitatea de titlu executoriu contractului dintre părţi, iar un proces civil în care să fi fost analizat caracterul juridic al acestui contract nu a existat pe rolul Judecătoriei Bistriţa.
Chiar dacă acesta ar fi titlu executoriu, trebuie spus că pretinsa creanţă nu este certă, lichidă şi exigibilă, deoarece după încheierea contractului de concesiune dintre părţi societatea contestatoare a achitat redevenţa stabilită, însă pe parcursul contractului s-a diminuat suprafaţa concesionată, ca urmare a predării terenurilor unor comisii locale de aplicare a legilor fondului funciar, astfel că în mod corelativ se impunea şi diminuarea redevenţei stabilită prin contract, însă intimata a refuzat acest lucru, motivându-se că nu s-au efectuat nici investiţiile din fonduri proprii la care s-a obligat prin contract.
Potrivit Sentinţei civile nr. 3012/2007 a Judecătoriei Bistriţa, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 279/R/2008 a Tribunalului Bistriţa – Năsăud, intimata ADS a fost obligată să predea Comisiei municipale Bistriţa suprafaţa de 72 ha, de natură livadă. Această hotărâre a fost pusă în executare în dosarul execuţional nr. 437/2008, iar pentru această suprafaţă au fost emise titluri de proprietate în favoarea unor persoane fizice. Prin Sentinţa civilă nr. 4657/2008 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 776/190/2007, intimata ADS a fost obligată să predea Comisiei municipale Bistriţa, suprafaţa de 299,95 ha. Şi această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi a fost pusă în executare. Ambele terenuri sunt cuprinse în contractul de concesiune încheiat cu ADS.
Prin adresa nr. 49/28.04.2009, contestatoarea i-a comunicat intimatei această împrejurare, solicitându-i să reducă suprafaţa din contractul de concesiune şi redevenţa. Deşi potrivit clauzelor contractuale, intimata avea obligaţia să renegocieze contractul de concesiune, să dispună reducerea suprafeţei concesionate şi a redevenţei. Aceasta însă nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală şi mai mult, a pretins achitarea în continuare a redevenţei pentru întreaga suprafaţă concesionată,suma cuprinsă în pretinsul titlu executoriu conţine şi redevenţa pentru suprafaţa de teren predată de către intimată Comisiei municipale Bistriţa. După predarea terenului, aceasta din urmă l-a atribuit persoanelor fizice în favoarea cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate. Ulterior, societatea a cumpărat aceste terenuri de la persoanele fizice în favoarea cărora s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate.
În aceste condiţii, este evident că actele emise de intimată în baza unui contract de concesiune ce nu reprezenta la acea dată titlu executoriu sunt lovite de nulitate, dar şi dacă ar fi fost un asemenea titlu, intimata nu mai avea în administrare terenurile pentru care pretinde plata redevenţei.
Procedura de executare silită a contestatoarei a fost iniţiată de ADS prin adresa nr. 57091/28.05.2007 prin care a fost somată să procedeze la achitarea debitului, în valoare de 49.959,59 lei, reprezentând penalităţi datorate nerealizării investiţiilor. În temeiul art. 42 din OUG 51/1998, a fost emis Ordinul de poprire nr. 60.513/24.08.2007 prin care ADS a solicitat poprirea conturilor debitoarei.
Considerându-se că nu s-a îndeplinit de către contestatoare obligaţia de plată a redevenţei, prin adresa nr. 60.489/24.08.2007 intimata a somat-o cu privire la obligaţia achitării debitului restant, în valoare de 57.063,87 lei, iar prin adresa nr. 61.332/17.09.2007 a fost comunicată către toate băncile modificarea sumei poprite.
Pe de altă parte, urmare a achitării de către debitoare a sumelor de 7.060,20 lei, 27,66 lei, şi respectiv 9.910,72 lei, s-a procedat la actualizarea debitului, rezultând o valoare de 50.010,82 lei, aceasta fiind comunicată contestatoarei şi instituţiilor de credit.
Prin hotărârea Consiliului de administraţie al ADS nr. 75/26.02.2008, s-au aprobat solicitările contestatoarei din adresa nr. 118/12.12.2007, în sensul amânării plăţii penalităţilor la investiţii, până la data de 15.08.2007 şi deblocării conturilor acesteia. Cu toate acestea, intimata a continuat să calculeze cuantumul debitelor, pe care le-a comunicat acesteia prim mai multe adrese, iar prin procesul – verbal nr. 112/08.04.2008 a fost instituit Sechestrul Asigurător asupra bunurilor deţinute de contestatoare.
Pe parcursul prezentului proces, la data de 16.01.2009, contestatoarea a depus la Judecătoria Bistriţa şi o cerere de suspendare provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în prezenta contestaţie. Cererea a fost admisă, iar prin Încheierea civilă nr. 26/CC/2009 s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite prin poprirea conturilor deschise la BCR – Agenţia Bistriţa dispusă prin adresa nr. 36152/17.12.2008 până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite din prezentul dosar, încheiere împotriva căreia nu se poate formula nici o cale de atac.
Cu toate că executarea silită era suspendată provizoriu, intimata a emis alte acte de executare, în temeiul aceluiaşi contract de concesiune, care nu este titlu executoriu, intimata întocmind Ordinul nr. 59054/24.08.2010 (filele 21-22 din Dos. nr. 8906/190/2010 conexat la prezenta cauză), prin care a ordonat înfiinţarea popririi asupra oricăror sume existente în conturile contestatoarei până la concurenţa sumei de 39.274,56 lei, reprezentând redevenţă şi penalităţi calculate în temeiul contractului de concesiune nr. 16/2004, cu posibilitatea blocării imediate a conturilor (mai precis în două zile de la primirea ordinului).
Şi împotriva acestui ordin s-a formulat contestaţie la executare silită separat, într-un alt dosar, care a fost conexat la prezentul dosar, prin Încheierea civilă nr. 1147/2011, între cauze existând o strânsă legătură generată de acelaşi act juridic încheiat între părţi , în temeiul căruia s-au emis două ordonanţe de înfiinţare a popririi atacate.
În prezenta cauză intimata a invocat trei excepţii, necompetenţa materială de soluţionare a cauzei, tardivitatea formulării contestaţiei la executare şi prematuritatea acesteia, care au fost soluţionate prin încheierea de şedinţă din data de 18.05.2009 (fila 125 din dosar), prin respingerea lor, în acea şedinţă de judecată stabilindu-se şi cauţiunea de plătit în cuantum de 7500 lei, pentru petitul de suspendare a executării silite, din care s-a dedus suma de 500 lei achitată în dosarul ce a avut ca obiect suspendarea provizorie a executării silite, rămânând de achitat doar suma de 7000 lei cu acest titlu.
Instanţa a soluţionat această cerere, în sensul admiterii ei, ca fiind întemeiată, având în vedere ,în primul rând , natura juridică a contractului de concesiune încheiat între părţi, în temeiul căruia s-au emis actele de executare ale căror anulare se cere, dar şi măsura în care prin emiterea acestora se creează un prejudiciu persoanei juridice.
Şi în conexat s-a invocat excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei de către intimată,pe care instanţa a respins-o ca neîntemeiată, cu motivarea că prevederile Cap. IX din OUG 51/1998 invocate de intimată în susţinerea excepţiei se referă la cererile de drept comun şi nu la procedura executării silite, executarea silită fiind supusă normelor legale de la CapitolulX din actul normativ menţionat, care nu cuprinde dispoziţii derogatorii de la regula competenţei materiale a instanţei de executare, dar în speţă nu este vorba de creanţe neperformante, pentru a fi aplicabile disp. art.44 din OUG 51/1998 şi ele nu privesc drepturi şi obligaţii în legătură cu activele bancare preluate de AVAB – Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, deoarece pretinsa creanţă provine dintr-un contract de concesiune, cauzei de faţă fiindu-i aplicabile disp. art. 399 şi urm. C.pr.civ.
Deşi s-a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare provizorie a executării silite, s-au invocat tot disp. art. 1 alin. 2 din OUG 64/2005 ca fiind aplicabile, precum şi ale art. 82 alin. 2 din OUG 51/1998, dar instanţa a respins şi această excepţie, fiindu-i incidente disp. art. 403 al. 1 C.pr.civ.
Raportat la considerentele expuse mai sus, potrivit cărora contractul de concesiune nu îndeplineşte caracterele juridice ale unui titlu executoriu, este evident că persoanei care contestă aceste acte de executare, mergând până la contestarea însuşi a titlului considerat executoriu numai de către intimată i se creează un grav prejudiciu prin blocarea conturilor acesteia, indisponibilizarea lor putând afecta societatea contestatoare prin imposibilitatea achitării unor obligaţii financiare curente angajaţilor acesteia, pe de o parte, dar şi a nerecuperării unor sume de bani din activităţile comerciale derulate de aceasta , fapt ce ar putea determina chiar şi intrarea ei în procedura de insolvenţă. De aceea , instanţa a admis cererea, în considerarea disp. art. 403 al. 1 din C.pr.civ. şi a dispus suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.
Pe fondul cauzei, având în vedere disp. art. 399 şi urm. C.pr.civ., instanţa a admis contestaţia la executare formulată în ambele dosare, dar şi contestaţia la titlu, respectiv la contractul de concesiune încheiat între părţi, pe lângă motivele de nelegalitate expuse mai sus, având în vedere şi netemeinicia actelor de executare emise de intimată, în condiţiile în care contestatoarea a făcut dovada realizării investiţiilor de mediu, impuse în Anexa nr. 1 la contractul de concesiune pentru dezvoltarea exploataţiei agricole, în sumă de 190.372,67 Euro, fapt ce reiese cu prisosinţă din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de expertul T. V.
Astfel,aşa cum rezultă din constatările expertului tehnic, cuantumul investiţiilor totale pentru terenul concesionat, se ridică pe parcursul anilor 2007-2009 la suma totală de 260.765 Euro, astfel că valoarea investiţiilor efectuate de această societate este cu mult mai mare decât cea stabilită în contractul de concesiune. Este nelegală, astfel şi creanţa calculată de intimată în sarcina contestatoarei, cu titlu de penalităţi la investiţii. Trebuie menţionată totodată buna-credinţă a contestatoarei, care în nenumărate rânduri a chemat reprezentanţii intimatei pentru a constata în teren aceste investiţii şi la acel moment fiind pusă în discuţie reducerea suprafeţei de teren concesionată, datorită predării acestuia către ADS în vederea reconstituirii în favoarea unor persoane fizice, potrivit unor sentinţe judecătoreşti rămase irevocabile (filele 327-341 din dosar).
În temeiul art. 274 C.pr.civ. a fost obligată intimata să plătească contestatoarei cheltuieli de judecată în cuantum de 3225,80 lei lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, aferente celor două contestaţii la executare şi onorariu avocaţial.
