Potrivit dispoziţiilor art. 43 cod familiei, părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, de a veghea la creşterea şi educarea sa.
Dispoziţiile legii nr. 272/2004 privind promovarea şi protecţia drepturilor copilului, care au un caracter special, promovează aceeaşi idee a menţinerii relaţiilor personale şi contactelor directe ale copilului cu părinţii ,rudele şi persoanele faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament, prin întâlniri şi vizite. Dreptul menţionat se menţine pentru copil şi când este separat de un părinte , conform art. 14, art. 15 din legea menţionată.
Art. 16 alin.2 din aceeaşi lege, prevede că, luând în considerare ,cu prioritate, interesul superior al copilului, se poate limita exercitarea acestui drept numai când există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
La data de 28.10.2005 reclamantul S.D. a chemat în judecată pe pârâta D. F. solicitând încuviinţarea legăturii personale cu minorul Ş. I .E, în vârstă de 6 ani.
În motivare, reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 5437/2003 minorul a fost încredinţat pârâtei, aceasta interzicându-i reclamantului să aibă legături personale cu minorul.
Reclamantul a solicitat ca legătura personală cu minorul să fie stabilită în următoarea modalitate: prima şi a treia săptămână a fiecărei luni între orele 9 – 12,00; a doua şi a patra duminică a fiecărei luni între orele 7 – 19,00 la domiciliul reclamantului, în vacanţele scurte o săptămână şi în vacanţele lungi timp de 2 săptămâni.
La data de 10.01.2006 pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii, deoarece reclamantul nu s-a interesat niciodată de minor, nu a contribuit de bună voie la întreţinerea acestuia, iar minorul nici nu-l cunoaşte.
A mai arătat că minorul are probleme grave de sănătate, medicii recomandându-i să nu fie expus la traume emoţionale şi necesitând supravegherea permanentă a mamei.
Prin sentinţa civilă nr. 240/MF/7.02.2006 Judecătoria Craiova a admis acţiunea formulată de reclamantul Ş. D., s-a încuviinţat reclamantului să aibă legături personale cu minorul Ş. I.-E. născut în1999 astfel: în prima şi a treia sâmbătă din lună între rele 9,00 – 12,00; în a doua şi a patra duminică din lună între orele 10,00 – 16,000, trei zile în vacanţa de vară.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut dispoziţiile art. 43 alin. 3 codul familiei, dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul, care derivă din obligaţia de a creşte şi educa pe copil nu poate fi limitat cu anticipaţie, ci numai în cazul în care acesta este exercitat în mod abuziv.
S-a avut în vedere că pârâta nu a invocat în apărare faptul că apropierea de reclamant ar constitui un risc pentru minor, ci doar dezinteresul manifestat până în prezent de reclamant faţă de minor.
Având în vedere starea sănătăţii minorului, instanţa a considerat că nu este în interesul lui să fie luat de sub supravegherea mamei sale perioade lungi de timp.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta D. F. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând în motivele depuse la dosar că minorul suferă de o malformaţie congenitală a inimii, având nevoie de protecţie şi supraveghere permanentă, că instanţa de fond a administrat greşit probatoriile administrate concluzionând că apropierea apelantului nu ar constitui un risc pentru minor, nesocotind datele medicale.
Apelanta a solicitat iar tribunalul a încuviinţat proba testimonială, fiind audiată martora I. M..
Prin decizia civilă nr. 2 din 16 ianuarie 2007 Tribunalul Dolj a admis apelul formulat de pârâta D. F. împotriva sentinţei civile nr. 240 din 7.02.2006 pronunţată de Judecătoria Craiova, a schimbat în parte sentinţa în sensul că, a încuviinţat reclamantului intimat legături personale cu minorul Ş. I. E. în prima şi a treia sâmbătă din lună între orele 9,00 – 12,00, în a doua şi a patra duminică din lună între orele 10,00 – 16,00 la domiciliul apelantei pârâte.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a avut în vedere următoarele considerente:
Atât în practica judiciară cât şi în literatura juridică s-a decis ca exercitarea dreptului părintelui de a avea legături personale cu copilul minor trebuie să se facă în condiţii care să nu-l influenţeze negativ şi să nu-i pună în primejdie creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea sa profesională.
Astfel, din declaraţia martorei audiată în cauză, tribunalul a constatat că apropierea intimatului nu constituie un risc pentru minor, neexistând motive pentru a i se refuza legătura personală cu minorul.
Având în vedere însă, problemele de sănătate ale minorului, tribunalul a apreciat că reclamantul intimat poate avea legături personale cu minorul numai la domiciliul apelantei pârâte şi în modalitatea expusă de această instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că reclamantul nu şi-a exercitat niciodată dreptul de a-l creşte şi îngriji pe minor, care este grav bolnav, astfel încât se impune ca reclamantul să nu aibă nici un fel de legături personale cu minorul, nici chiar în domiciliul pârâtei, întrucât aceste legături ar reprezenta un risc pentru minor, dată fiind şi sănătatea sa precară şi reacţia emoţională a acestuia în raport cu actele medicale depuse la dosar.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 cod procedură civilă, Curtea a reţinut că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 43 cod fam. părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, de a veghea la creşterea şi educarea sa.
Dispoziţiile legii nr. 272/2004 privind promovarea şi protecţia drepturilor copilului, care au un caracter special, promovează aceeaşi idee a menţinerii relaţiilor personale şi a contactelor directe ale copilului cu părinţii şi rudele prin întâlniri şi vizite.
Dreptul menţionat se menţine pentru copil şi când este separat de un părinte , conform art. 14, art. 15 din legea sus – menţionată.
Art. 16 alin.2 din aceeaşi lege, prevede că, luând în considerare cu prioritate interesul superior al copilului, se poate limita exercitarea acestui drept, când există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
În speţă, tribunalul a reţinut în mod corect că problemele de sănătate ale minorului, impun o limitare, o restrângere a dreptului reclamantului de exercitare a acestei legături cu minorul.
Împrejurarea că minorul nu-şi cunoaşte tatăl, nu poate fi însă absolutizată şi nu poate conduce la necesitatea interzicerii reclamantului să ia legătura cu minorul, ci dimpotrivă, constituie un argument tocmai pentru a determina formarea, treptat, a legăturilor fireşti dintre tată-fiu, în interesul superior al minorului, pentru a conduce la o dezvoltare psihică, morală, armonioasă a acestuia.
Această legătură dintre tată şi fiu trebuie să se realizeze treptat tocmai pentru a nu se periclita dezvoltarea fizică a minorului, datorită problemelor de sănătate ale acestuia, astfel încât la acest moment, Curtea apreciază că este în interesul minorului să fie limitată exercitarea acestui drept, doar în prima şi a treia sâmbătă din lună, între orele 9,00 – 12,00 în domiciliul pârâtei, iar nu să se interzică exercitarea în totalitate a acestui drept cum s-a solicitat prin motivele de recurs.
Admiţându-se recursul, decizia pronunţată în apel a fost reformată in limitele arătate.
