Efectele reţinerii incidenţei art. 4 ncp asupra incapacităţilor ce decurg din legi extrapenale, ca urmare a condamnării.


Potrivit art.4 noul Cod penal, „legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”.

Încetarea consecinţelor penale ale hotărârilor judecătoreşti privind faptele care au fost dezincriminate se referă atât la încetarea interdicţiilor şi decăderilor ce pot decurge din hotărârea de condamnare în situaţia în care pe lângă pedeapsa principală a închisorii s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, cât şi la încetarea incapacităţilor ce pot decurge din legi extrapenale, de reglementare a diferitelor activităţi.

Prin sentinţa penală nr.757 din 19 octombrie 2015, Judecătoria Slatina, în baza art. 335 al.2 C.p. cu aplic. art. 375 şi 396 al.10 C.p.p. a condamnat pe inculpatul N.A.,  cu antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni inchisoare.

În baza art. 335 al.2 C.p. cu aplic. art. 375 şi 396 al.10 C.p.p. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni inchisoare.

 În baza art. 66 al. 1 lit. a şi b C.p. s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie publică ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 38-39 al. lit. b C.p. s-au contopit aceste pedepse, la care s-a adăugat un spor de 2 luni, urmând ca inculpatul  sa execute pedeapsa de 8 luni închisoare in regim de detenţie, cf .art. 60 C.p.

S-a constatat  că infracţiunea in prezenta cauză este comisă in termenul de încercare al pedepsei de 6 luni inchisoare, aplicată inculpatului prin sp. 1009/07.11.2011 a Judecătoriei Slatina, rămasă definitivă prin dp. 801/30.03.2012 a Curţii de Apel Craiova.

În baza art. 15 al.2  din Legea 187/2012 s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 6 luni inchisoare, aplicată inculpatului prin sp. 1009/07.11.2011 a Judecătoriei Slatina, urmând ca inculpatul să execute  pedeapsa de  1 an şi 2 luni inchisoare in regim de detenţie, conform art. 60 C.p.,  şi pedeapsa complementară de 1 an dp. executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 al.1 C.p. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.p. de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea  pedepsei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 1210/P/2014 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul N.A. pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 din Codul penal.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În datele  de 07.03.2014 şi 27.10.2014  inculpatul N. A. a condus autoturismul marca Ford Focus, cu nr. de înmatriculare OT-, pe DN 65, pe raza localităţii Piatra-Olt, jud. Olt, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice anulat din data de 04.01.2013 conform adresei nr. 1210/15.12.2014 şi s.p. nr. 1009/07.11.2011 a Judecătoriei Slatina definitivă prin decizia penală nr. 801/30.03.2012 a Curţii de Apel Craiova;

S-a  apreciat că în drept, faptele inculpatului N. A, întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de o persoană având permisul de conducere anulat, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 din Codul penal cu aplic. art. 38 C.p.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul N. A, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi raportat la dispoziţiile art. 4 noul Cod penal şi art.3 din Legea nr.187/2012 să se dispună achitarea sa, deoarece infracţiunea pentru care s-a dispus anularea permisului de conducere fiind dezincriminată.

Curtea De Apel a constat că prin s.p.nr.1009 din 17.11.2011 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin d.p.nr.801 din 30.03.2012 a Curţii de Apel Craiova inculpatul N. A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art.81 Cod penal anterior privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.184 alin.2 şi 4 Cod penal anterior.

În urma condamnării, permisul de conducere deţinut de către inculpatul N. A. a fost anulat la data de 4 ianuarie 2013.

Ulterior, la datele de 7 martie 2014 şi 27 octombrie 2014 inculpatul N. A. a fost depistat în trafic de către organele de poliţie, conducând pe drumurile publice autoturismul cu număr de înmatriculare OT-, deşi permisul său de conducere a fost anulat în urma condamnării sus-menţionate.

Se constată că inculpatul prin s.p. nr. 1009 din 17.11.2011 a Judecătoriei Slatina, definitivă a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.184 alin.2 şi 4 Cod penal anterior, potrivit căruia lovirea sau actele de violenţă prin care s-a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum şi cea prevăzută în art.181 Cod penal anterior, săvârşite din culpă, dacă fapta este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere constituie infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Curtea a constat că în prezent infracţiunea pentru care anterior a fost condamnat inculpatul este dezincriminată, fiind incidente dispoziţiile art.4 noul Cod penal.

Astfel, potrivit art.4 noul Cod penal, „legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”.

Încetarea consecinţelor penale ale hotărârilor judecătoreşti se referă atât la încetarea interdicţiilor şi decăderilor ce pot decurge din hotărârea de condamnare în situaţia în care pe lângă pedeapsa principal a închisorii s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, cât şi la încetarea incapacităţilor ce pot decurge din legi extrapenale, de reglementare a diferitelor activităţi.

Potrivit art.114 alin.1 lit.a din OUG nr.195/200212, se dispune anularea permisului de conducere dacă titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătoreasca rămasa definitiva pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporala a unei persoane, săvârşita ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, măsură administrativă adusă la îndeplinire la data de 4 ianuarie 2013 de seful serviciului politiei rutiere pe raza căreia a fost constatată fapta, in baza hotărârii judecătoreşti rămasa definitiva, dispusa de o instanţa din România, raportat la dispoziţiile art.203 alin.1 lit. a din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002.

Cum Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal a fost publicată în Monitorul Oficial nr.757/12.12.2012, deci la o dată anterioară săvârşirii infracţiunilor din prezenta cauză, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr.1210/P/2014 din 20.07.2015 au fost dezincriminate, respectiv infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat anterior, iar dezincriminarea operează de drept, chiar dacă nu e constatată printr-o hotărâre judecătorească, raportat la condamnarea anterioară pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, Curtea constată că se impune achitarea inculpatului, având în vedere dispoziţiile art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b C.p.p., în condiţiile în care de la data intrării în vigoare a legii noi, anularea permisului de conducere nu mai opera.

Pentru considerentele menţionate Curtea a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţa în totalitate sentinţa atacată şi, rejudecând, în baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b C.p.p. a dispus achitarea pentru cele 2 infracţiuni prev. de art. 335 alin. 2 C.p.