Obligarea Direcţiei de Muncă , Solidaritate Socială şi Familie la plata alocaţiei de plasament către asistentul maternal .


Conform art. 119 din L.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, pentru fiecare copil se acordă o alocaţie lunară de plasament, care se plăteşte persoanei sau reprezentantului familiei care a luat copilul în plasament sau tutorelui .

Acelaşi articol, în alin. 3, prevede că alocaţia de plasament se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Direcţiei de Muncă , Solidaritate Socială şi Familie.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 120 din L.272/2004, potrivit cărora pentru copiii încredinţaţi sau daţi în plasament fondurile se  gestionează de către  Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, prin analogie considerăm că pentru copilul aflat în plasament demersurile pentru obţinerea alocaţiei lunare de plasament cad în sarcina aceleiaşi  instituţii, care transmite către Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie  actele necesare .

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului  este, de altfel, singura autoritate competentă să solicite instanţei de judecată instituirea unei măsuri de protecţie specială, iar monitorizarea aplicării acestor măsuri cade,  de asemenea, în sarcina direcţiei pentru protecţia copilului, în interesul minorului fiind şi demersurile pentru obţinerea sumelor de care trebuie să beneficieze un copil lipsit temporar de îngrijirea părinţilor săi.

În altă ordine de idei, art. 124 din Legea nr. 272/2004 stabileşte competenţa tribunalelor în ceea ce priveşte cauzele prevăzute de această lege referitoare la stabilirea măsurilor de protecţie specială, iar cererea de acordare a alocaţiei de plasament este o cerere accesorie cererii principale, fiind tot de competenţa tribunalelor de la domiciliul copilului.

S-a apreciat de către instanţa de recurs că demersul reclamantei de a obţine suma stabilită de art.119 din Legea nr.272/2004 este justificat.

Chiar dacă acest aspect ţine de modalitatea de finanţare a sistemului de protecţie a minorului, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, s-a apreciat că este în interesul minorului ca Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie  să fie obligată la plata alocaţiei de plasament în condiţiile în care plata nu se face din oficiu.