Divorţ. Minor. Încredinţare. Părinte plecat definitiv în străinătate. Raport de anchetă socială extrajudiciar. Hotărâre judecătorească întemeiată pe acest raport contestat de către celălalt părinte. Consecinţe.
Efectuarea anchetei sociale la domiciliul părinţilor este obligatorie căci numai aşa instanţa de judecată investită cu acţiunea de divorţ poate fi informată cu privire la traiul soţilor, posibilităţile materiale ale părinţilor, posibilităţile de dezvoltare fizică, morală şi intelectuală pe care copii le pot găsi la unul dintre părinţi.
Administrarea unei atari probe este cu atât mai necesară dacă unul dintre părinţi contestă concluziile raportului de anchetă socială extrajudiciar iar constatările referitoare la condiţiile de locuit ale părintelui s-au efectuat la o altă adresă decât adresa pe care acesta şi-a indicat-o drept domiciliu în străinătate.
Secţia pentru cauzele cu minori şi de familie – Decizia civilă nr. 22/20 martie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 2527/29.05.2006 a Judecătoriei Sibiu a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C.S. în contradictoriu cu pârâtul S.C., fiind admisă în parte şi cererea reconvenţională formulată de pârât împotriva reclamantei; s-a dispus desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi; s-a dispus ca reclamanta să revină la numele avut înainte de încheierea căsătoriei iar minorul A. C. a fost încredinţat mamei sale spre creştere şi educare, tatăl său fiind obligat la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea acestuia.
Pentru a hotărî în acest mod instanţa de fond a reţinut că relaţiile dintre cei doi soţi sunt grav şi iremediabil vătămate, aşa încât continuarea căsătoriei acestora a devenit imposibilă şi că atât reclamanta cât şi pârâtul se află în situaţia de a nu avea certitudinea locuirii permanente în ţară iar minorul a fost practic îngrijit de bunicii materni.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul solicitând casarea ei în parte şi cu prilejul rejudecării încredinţarea minorului către apelant cu obligarea intimatei la plata unei pensii de întreţinere în favoarea acestuia.
În motivarea apelului se arată în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a dispus încredinţarea minorului la mamă cât timp aceasta este plecată în străinătate şi greşit a reţinut că apelantul lucrează în străinătate el fiind angajatul unei societăţi care l-a trimis în afara ţării pe o perioadă de 3 luni după care a revenit în ţară. Reclamantul nu are posibilitatea luării minorului în Italia, instanţa de fond luând , în mod greşit, în considerare o simplă adresă a autorităţilor italiene pentru a ţine loc de anchetă socială,
Intimata s-a opus admiterii apelului formulând întâmpinare.
Prin decizia civilă nr. 488 din 13 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia civilă în dosar nr. 38/3006/2005 s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul S.C.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul S.C
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul a invocat aceleaşi critici ca în apel.
Prin decizia civilă nr. 22/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a admis recursul declarat de pârât şi s-a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe de apel, respectiv Tribunalul Sibiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:
Prin cererea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat ca odată cu pronunţarea divorţului să i se încredinţeze ei minorul A. C. spre creştere şi educare.
La rândul său, pârâtul prin cererea reconvenţională a solicitat, fiind de acord cu divorţul, să i se încredinţeze lui minorul spre creştere şi educare.
Actele dosarului relevă că plecarea intimatei reclamante în Spania este cu caracter definitiv.
Pentru a dovedii condiţiile materiale şi posibilităţile pe care reclamanta le are pentru creşterea şi educarea copilului, a depus la dosarul instanţei de fond din partea primărie din Borgo San Lorenzo ( Provincia Firenze) înscris intitulat „ Declaraţie de Idoneitate” emis la 9 mai 2006.
Atât în faţa instanţei de fond cât şi prin motivele de apel, pârâtul a contestat acest înscris, solicitând a se încuviinţa de către instanţa de judecată efectuarea unei anchete sociale la domiciliul reclamantei din Italia.
Cu toate acestea, ambele instanţe au respins administrarea unei atare probe bazându-şi hotărârea pe înscrisul mai sus arătat, calificându-l ca un referat de anchetă socială.
Procedând astfel, judecătorul de fond şi apoi instanţa din apel au pronunţat o hotărâre nelegală, supusă casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel deoarece prin neadministrarea probei cu raportul de anchetă socială la domiciliul reclamantei în străinătate, practic nu s-a rezolvat fondul cauzei.
Pentru a decide cu privire la încredinţarea copiilor minori, instanţa de judecată este obligată să asculte pe părinţi, autoritatea tutelară şi pe copiii care au împlinit vârsta de 10 ani ( art. 42 al.1 codul familiei).
Prin urmare, în soluţionarea unor atari cauze, efectuarea anchetei sociale la domiciliul părinţilor este obligatorie căci numai aşa instanţa de judecată poate fi informată cu privire la traiul soţilor, posibilităţile materiale ale părinţilor, posibilităţile de dezvoltare fizică, morală şi intelectuală pe care copiii le pot găsi la unul dintre părinţi.
Administrarea de către instanţa de judecată a probei cu raportul de anchetă socială este cu atât mai necesară dacă unul dintre părinţi contestă concluziile unui asemenea raport extrajudiciar, aşa cum este cazul în speţă.
Relevam anterior că pârâtul a contestat în tot cursul procesului inclusiv în faţa instanţei de recurs prin motivele scrise lipsa condiţiilor materiale şi a posibilităţilor pe care mama intimată le poate oferi minorului în Spania.
În acest context, instanţele de judecată aveau obligaţia de a administra proba cu raportul de anchetă socială la domiciliul reclamantei intimate S.C.S. din Spania.
Această probă se impunea a fi administrată cu atât mai mult cu cât acea constatare referitoare la condiţiile de locuit ale intimatei reclamante s-au efectuat la o altă adresă decât adresa pe care aceasta şi-a indicat-o drept domiciliu în străinătate.
Faţă de aceste considerente, Curtea de Apel a admis recursul pârâtului şi a casat hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, respectiv Tribunalul Sibiu, având în vedere caracterul devolutiv al apelului.
În rejudecare s-a recomandat instanţei de trimitere să aleagă mijloacele procedurale adecvate pentru administrarea raportului de anchetă socială la domiciliul reclamantei în străinătate.
