Ordonanţă preşedinţială. Reintegrare în domiciliu soţie şi fiică cu handicap, pentru lipsă locuinţă. Admisibilitate.


În situaţia unui caz grabnic, în care se impune ordonarea unor măsuri vremelnice privind reintegrarea în spaţiu a mamei reclamante şi a minorei cu handicap se impune dispunerea acestei măsuri pe cale de ordonanţă preşedinţială pentru a se putea realiza planul de recuperare al minorei.

Prin sentinţa civilă nr. 812 din 19.03.2007 a Judecătoriei Balş a fost admisă acţiunea reclamantei şi s-a dispus reintegrarea în domiciliu a reclamatei şi minorei.

Prin  decizia nr. 713 din 24.04.2007 a Tribunalului Olt  a fost respins recursul pârâtului.

Instanţa de fond a motivat că în condiţiile în care reclamanta împreună cu fiica minoră, înregistrată cu grad de handicap grav, aflată în îngrijirea acesteia, a fost obligată de pârât să părăsească domiciliul, ne aflăm în situaţia unui caz grabnic, în care se impune ordonarea unor măsuri vremelnice privind reintegrarea în spaţiu a mamei reclamante şi a minorei cu handicap, pe cale de ordonanţă preşedinţială pentru a se putea realiza planul de recuperare al minorei şi având în vedere faptul că domiciliul este comun iar reclamanta şi fiica sa minoră nu au unde locui.