Potrivit art. 6 lit. i din Lg. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, unul dintre principiile prin care se realizează respectarea şi garantarea drepturilor acestuia este asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului.
Potrivit art. 6 lit. i din Lg. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, unul dintre principiile prin care se realizează respectarea şi garantarea drepturilor acestuia este asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului.
Un alt principiu ce trebuie avut în vedere la încredinţarea minorilor este acela al menţinerii fraţilor împreună. Acest principiu, deşi nu îşi găseşte o reglementare legală în legislaţia noastră decât în materia plasamentului (art. 60 alin. 3 lit. b din Lg. 272/2004) trebuie reţinut şi aplicat şi în materia încredinţării minorilor unuia dintre părinţi pentru identitate de raţiune.
La data de 13.01.2005, reclamantul B.I., a chemat în judecată pe pârâta B.C.I., pentru ca prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună desfacerea căsătoriei, încheiate între părţi din vina exclusivă a pârâtei, încredinţarea spre creştere şi educare a minorului B.I.V., în vârstă de 4 ani, reluarea de către pârâtă a numelui avut anterior căsătoriei, obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere către minor.
În motivarea cererii, reclamantul arată că s-a căsătorit cu pârâta în anul 2001, din căsătoria părţilor rezultând minorul mai sus menţionat, relaţiile de căsătorie deteriorându-se ca urmare a faptului că pârâta a părăsit domiciliul conjugal mutându-se la părinţii acesteia până în luna noiembrie 2002, după care a revenit în domiciliul comun, însă urmare a situaţiei financiare grele a familiei, reclamantul a fost nevoit să plece la muncă în străinătate, în perioada cât el a fost plecat din ţară, pârâta intrând în relaţii extraconjugale cu un alt bărbat, în urma cărora s-a născut minorul B.M.T.
Cu privire la acest minor, reclamantul solicită a fi încredinţat spre creştere şi educare mamei.
Prin sentinţa civilă nr. 7629 din 11.07.2005, pronunţată de Judecătoria Craiova, a fost admisă acţiunea formulată, s-a dispus desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtei, aceasta reluându-şi numele purtat anterior căsătoriei, s-a încredinţat spre creştere şi educare, minorul BIV la tată, iar minorul BMT, la mamă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare, apelanta a susţinut că pe parcursul judecării cauzei, înaintea primei instanţe nu a fost citată şi nu a putut să-şi formuleze apărarea. În precizarea motivelor de apel depusă la termenul din 25.11.2005, apelanta a arătat că a fost citată cu ocazia judecării cererii de divorţ, insă de fiecare dată când s-a prezentat cauza s-a amânat din diverse motive şi, nefiind asistată de avocat, nu a fost în măsură să cunoască cuprinsul dosarului şi evoluţia procesului încât, cu ocazia comunicării hotărârii a constatat că situaţia de fapt a fost greşit reţinută de prima instanţă.
Apelanta a mai susţinut că instanţa de fond nu a ţinut seama de anchetele sociale efectuate în cauză, din care reiese clar faptul că tatăl minorilor este plecat în străinătate şi pârâta şi-a crescut singură copiii până în prezent, în condiţii mult mai bune decât cele ale reclamantului şi că la încredinţarea minorilor trebuia să se aibă în vedere interesul acestora.
Arătând că reluarea convieţuirii nu mai este posibilă, apelanta a solicitat ca desfacerea căsătoriei să se facă din vina exclusivă a reclamantului, încredinţarea celor doi minori spre creştere şi educare mamei şi obligarea reclamantului la plata pensiei de întreţinere către cei doi minori.
În cauză a formulat întâmpinare intimatul reclamant solicitând respingerea apelului şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Prin decizia civilă nr. 327 din 3 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Dolj s-a respins apelul declarat de pârâtă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta în termen şi motivat.
S-a susţinut că instanţa a încredinţat practic copilul unui tată permanent absent, în perioada în care acesta a fost plecat din ţară minorul s-a ataşat de mamă ce îi asigură permanent creşterea şi educarea. Astfel, s-a făcut o aplicare greşită a legii în ce priveşte aprecierea interesului minorilor.
În vederea unei juste soluţionări a cauzei s-a considerat util ascultarea autorităţilor tutelare de la domiciliile părţilor prin întocmirea unor anchete sociale.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2 alin. 1 şi 3 din Legea 272/2004 orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al acestuia. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.
Dezvoltând acest principiu în materia divorţului art. 42 alin. 1 C.fam. arată că instanţa judecătorească va hotărî, odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori ţinând seama de interesele acestora. Nerespectarea acestui principiu de către instanţa de judecată face ca hotărârea astfel pronunţată să fie afectată de nelegalitate în condiţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Revenind la analiza principiului interesului superior al minorului şi respectării acestuia în speţa dedusă judecăţii se reţine că hotărârile instanţelor de fond sunt pronunţate cu neobservarea acestui principiu legal.
În speţă, acest principiu operează în sensul concluziei că ambii minori trebuiesc încredinţaţi mamei în domiciliul căreia se află de la despărţirea în fapt a soţilor şi până în prezent.
Un alt principiu ce trebuie avut în vedere la încredinţarea minorilor este acela al menţinerii fraţilor împreună. Acest principiu deşi nu îşi găseşte o reglementare legală în legislaţia noastră decât în materia plasamentului (art. 60 alin. 3 lit. b din Lg. 272/2004) trebuie reţinut şi aplicat şi în materia încredinţării minorilor unuia dintre părinţi pentru identitate de raţiune.
Aşa cum s-a subliniat în doctrină şi în practica judiciară, măsura separării minorilor fraţi trebuie să fie adoptată numai în situaţii excepţionale şi pentru cauze temeinic justificate ce nu se regăsesc în prezenta cauză.
Pe de altă parte potrivit art. 30 (1), art. 31 (1) şi art. 33 din Legea 272/2004 copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi. Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor. Copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului.
În speţă, observându-se ancheta socială întocmită în recurs în cauză se reţine că tatăl, căruia instanţele de fond i-au încredinţat creşterea şi educarea minorului I.V. este plecată din ţară, de aproape doi ani. Prin urmare, în situaţia încredinţării acestui copil tatălui, s-ar realiza o eludare faptică a principiilor stabilite în legislaţia privind protecţia minorului, delegându-se faptic creşterea şi educarea minorei în familia lărgită, deşi aceasta poate fi crescută în familia sa propriu zisă, de către mama sa, care se ocupă de creşterea şi educarea acestuia şi în prezent.
Concluzionând, se reţine că în mod greşit instanţele de fond au încredinţat creşterea şi educarea minorul I.V. tatălui acestuia, deşi aceasta este plecat din ţară, iar îngrijirea minorului se realizează de către mama acestuia, pronunţând astfel hotărâri nelegale cu încălcarea dispoziţiilor legale mai sus amintite, ceea ce atrage modificarea lor potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
În consecinţă se va admite recursul formulat de pârâtă, modificându-se în tot decizia recurată şi se va admite apelul formulat de aceasta schimbându-se în parte sentinţa pronunţată în cauză în sensul că se va încredinţa spre creştere şi educare mamei şi minorul I.V., născut în anul 2001.
Potrivit art. 86, 94 şi 107 Codul familiei reclamantul urmează a fi obligat la pensie de întreţinere în favoarea ambilor minori la nivelul venitului minim pe economie începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la intervenirea unor cauze legale de modificare sau stingere a obligaţiei de întreţinere, dat fiind faptul că minora se află actualmente la bunica maternă. Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
