Fond funciar plangere hcj 2


R O M Â N I ACod operator 3924

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

Dosar nr.1754/317/2010

Sentinţa Civilă Nr.2534

Şedinţa publică din 14.09.2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Grefier

Pe rol fiind judecata cauzei civile privind pe petenţii  C.  C.I. domiciliat  în Tg-Jiu, str…., bl….,et…., judeţul Gorj  şi C.  I. A., domiciliat în comuna  …, sat …, judeţul Gorj, şi pe intimatele  Comisia Locală de Fond Funciar S., Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj  , având ca obiect – fond funciar – anulare HCJ Gorj.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică  a răspuns  petentul C.I., lipsă fiind  petentul C. A. şi  intimatele.

S-a făcut referatul  cauzei de către grefierul de şedinţă, a fost depusă la dosar  adresa nr.4146 din data de 02.09.2010 emisă de  intimata Comisia Locală de Fond Funciar S.

Nemaifiind  alte cereri de formulat sau probe de administrat instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă  cuvântul  pe fond .

Petentul C.I., solicită admiterea plângerii, anularea hotărârii de invalidare şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul cu vegetaţie  forestieră rezultată din BAP, respectiv 0,7500 ha.

I N S T A N T A

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Tg-Cărbuneşti la data de 20.04.2010, petenţii C.  C. I.  şi C.A., în contradictoriu cu intimatele  Comisia Locală de Fond Funciar S. şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj , au solicitat  instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa , să se dispună  anularea parţială a HCJ nr.4430/10.11.2006, poziţia 4 din tabelul  de invalidare  cu privire  la cererea autorului C. I.  şi să li se reconstituie  dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 0,73 ha teren  forestier.

În motivarea plângerii, petenţii  au arătat că, în fapt, prin cererea depusă de autorul lor C. I. la Comisia locală pentru aplicarea legii fondului funciar S., acesta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra  suprafeţei de 0,73 ha teren forestier, însă  prin HCJ nr. …/10.11.2006, în mod eronat şi nelegal, această cerere  a fost invalidată, motivându-se  prin faptul că nu au făcut  dovada proprietăţii.

În drept, plângerea a fost  întemeiată pe  dispoziţiile  Legii nr.247/2005 şi  completată  şi ale HG nr.890/2005.

În dovedirea plângerii, petenţii au  depus la dosar copii de pe: adresa nr.2384 din 06.09.2009  emisă de Comisia Locală de aplicare a Legilor Fondului Funciar S., cartea de identitate a lui C. I., adresa nr.14086 , HCJ  nr.4430 din data de 10.11.2006, tabel nominal, adresa nr.31595 din data de 16.08.2005 emisă de Arhivele Naţionale, copie extras din Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole(BAP) din comuna S., plasa B., judeţul Gorj.

În şedinţa publică din data de 18 mai 2010 a fost suspendată  judecata cauzei civile  pentru lipsa părţilor, iar la data de 12.07.2010 petentul C.I. a depus la dosar o cerere de repunere pe rol.

Cu adresa nr. 4146/02.09.2010 intimata CLFF S. a comunicat că  există terenuri forestiere libere(fila 23) şi că achiesează la plângere .

Examinând plângerea în raport cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale în materie, instanţa apreciază că este întemeiată, motivat de următoarele considerente :

Hotărârea prin care s-a invalidat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate şi tabelul anexă a acestei hotărâri fac dovada îndeplinirii procedurii administrativ funciare, iar actele de stare civilă dovedesc că petenţii fac parte dintre persoanele îndreptăţite la reconstituirea dreptului care a aparţinut autorilor.

Instanţa reţine că dreptul de proprietate al autorilor C. I. şi R. a fost dovedit in condiţiile art.6 aliniat 12 din Legea 1/2000, respectiv cu copia extras a BAP-lui  eliberata de Arhivele Naţionale, că extrasul din borderou face dovada dreptului de proprietate până la proba contrară făcută in condiţiile art.6 alin.14 din Legea 1/2000, probă care nu s-a făcut in cauză.

Faţă de aceste considerente şi având în vedere prevederile art.2 alin.1 , art.24 alin.1 rap.la art.6 alin.12 din Legea nr.1/2000 rap.la art.52-59 din Legea nr.18/1991,  instanţa va admite plângerea , va anula parţial hotărârea de invalidare şi va dispune reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petenţilor pentru terenul forestier în suprafaţă de 0,7500 ha, amplasat pe raza comunei S.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite  plângerea formulată de petenţii  C.  C.I. domiciliat  în Tg-Jiu, str…, bl…,et…., judeţul Gorj  şi C.  I. A., domiciliat în comuna  S., sat S., judeţul Gorj, în contradictoriu cu intimatele  Comisia Locală de Fond Funciar S., Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj  , având ca obiect – fond funciar – anulare HCJ Gorj.

Anulează HCJ  nr. 4430/10.11.2006, în limita  dispoziţiilor  privitoare  la petenţi .

Dispune  reconstituirea dreptului  de  proprietate în  favoarea petenţilor , pentru terenul  cu  vegetaţie  forestieră  în suprafaţă  de  0,7500 ha , amplasat  pe raza  comunei  S., judeţul  Gorj.

Cu  recurs în 15 zile de la comunicare

Pronunţată  în  şedinţa  publică din 14.09.2010

Preşedinte,

Grefier ,