Legea nr. 272/2004. Prioritatea creşterii copilului în familie. Plasament. Caracter de excepţie şi temporar. Consecinţe.
Legea nr. 272/2004 – art. 5 alin. 2, art. 6 alin. 1 lit. d, art. 30 – 33 şi art. 55-63
Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale – art. 8
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin.2, art. 6 alin. 1 lit. d şi art. 30 – 33 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi, iar părinţii poartă întreaga răspundere pentru creşterea şi dezvoltarea copilului, după cum interesul primordial al copilului este de a fi crescut în familia firească.
Din aceste dispoziţii legale, precum şi din cele ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, rezultă că pentru a nu lipsi de conţinut noţiunea de viaţă familială şi dreptul oricărei persoane de a avea o viaţă de familie, membrii unei familii au drepturi de a locui împreună, iar numai în situaţii de excepţie copilul poate fi luat din familie.
Pe de altă parte, măsura plasamentului, aşa cum este ea reglementată de dispoziţiile art. 55 – 63 din Legea nr.272/2004, are caracter de excepţie şi temporar, putând fi dispusă ca o măsură de protecţie specială, numai în privinţa categoriilor de copii prevăzute de art. 56 din lege.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă – completul specializat pentru cauze de familie şi minori, decizia civilă nr. 1859 F din 17 octombrie 2006
Prin decizia civilă nr. 1859 din 17 octombrie 2006 Curtea a admis recursul declarat de pârâţii G. E. şi G. Gh. împotriva sentinţei civile nr. 791/PI din 7 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Timiş pe care a modificat-o în tot, în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta D. A. S. P. C. Timiş împotriva pârâţilor.
A reţinut că prin sentinţa recurată Tribunalul Timiş a admis cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii, a menţinut măsura plasamentului privind pe copilul G. L., născută la data de 29.08.1998, instituită prin hotărârea nr.1614/2003 a C.P.C. Timiş, la asistentul maternal profesionist B. V., începând cu data pronunţării prezentei hotărâri până la luarea unei alte măsuri de protecţie privind copilu şi a delegat exerciţiul drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti privind persoana copilului, în favoarea asistentului maternal profesionist, iar pe cele privind bunurile copilului, în favoarea preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta a chemat în judecată pe pârâţi, solicitând menţinerea măsurii plasamentului copilului la asistentul maternal profesionist şi delegarea exerciţiului, drepturilor şi obligaţiilor părinteşti în condiţiile Legii nr.272/2004, motivând că după ce pârâţii au rămas fără locuinţă şi au stat în repetate rânduri în gară, copilul în cauză a fost instituţionalizat, iar pe perioada plasamentului a fost vizitat de mamă numai de două ori.
A mai susţinut că mama copilului a cerut reintegrarea acestuia în familie, însă tatăl acestuia este de acord cu menţinerea plasamentului, iar din planul individualizat de protecţie rezultă că, faţă de împrejurarea că pârâţii nu au condiţii materiale şi financiare necesare pentru creşterea şi îngrijirea copilului, reintegrarea nu este posibilă.
Analizând cererea formulată de reclamantă, instanţa a reţinut în fapt că prin hotărârea nr.1614/11.12.2003 copilul G. L., fiica pârâţilor, a fost dat în plasament la asistentul maternal profesionist B. V. datorită faptului că pârâţii nu deţineau locuinţă şi nu aveau resurse financiare pentru plata unei chirii.
Tribunalul a reţinut că în instanţă la termenul din 10.03.2006 pârâţii au arătat că doresc reintegrarea copilului în familie şi au dovedit că deţin locuinţă, însă nu au formulat o cerere reconvenţională în acest sens şi nici nu s-au prezentat la reclamantă pentru a face demersuri în vederea luării copilului în familie.
De aceea, tribunalul a concluzionat că măsura plasamentului este justificată şi se impune a fi menţinută aşa cum a solicitat reclamanta.
Împotriva acestei sentinţe pârâţii G. E. şi G. Gh. au declarat recurs în termen, arătând că doresc reintegrarea copilului în familie, deoarece deţin locuinţă şi sunt amândoi angajaţi.
În susţinerea recursului au depus la dosar copia contractului de închiriere şi adeverinţă privind încadrarea în muncă.
Analizând recursul declarat de pârâţi, în raport de susţinerile acestora, de probele dosarului şi de dispoziţiile art. 299 – 312 C. pr. civ. şi ale Legii nr. 272/2004, Curtea a apreciat că este întemeiat după cum urmează: prima instanţă a fost investită cu cererea formulată de reclamantă la 26.01.2006.
În sprijinul cererii, reclamanta a depus la dosar ancheta socială cu privire la respingerea cererii de reintegrare în familia naturală a copilului, raportul cu privire la plasamentul copilului, ancheta socială de la domiciliul pârâţilor, cererea pârâtei din 07.07.2005 prin care solicită reintegrarea copilului în familie, adeverinţă privind calitatea de angajat a pârâtei, contract de închiriere al pârâţilor.
De asemenea, în cauză, aşa cum s-a reţinut în sentinţă, la termenul din 10.03.2006 pârâta G. E. a arătat că are condiţii pentru creşterea şi educarea copilului, iar pârâtul G. Gh. a solicitat şi el reintegrarea copilului în familia mamei, sens în care a formulat concluzii şi reprezentanta parchetului.
Din aceste probe, Curtea reţine că părinţii au posibilitatea creşterii copilului în cauză în familia firească. Această concluzie se sprijină pe ancheta socială efectuată la 7.07.2005, aflată la filele 19, 20 din dosarul de fond, ce a fost înregistrată la instituţia reclamantă la 15.07.2005. Conform acestei anchete sociale, mama copilului, pârâta în cauză, este în măsură să îl crească şi să îl întreţină, propunându-se revocarea măsurii plasamentului.
Potrivit dispoziţiilor art.5 alin. 2, art. 6 alin. 1 lit. d şi art. 30 – 33 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi, iar părinţii poartă întreaga răspundere pentru creşterea şi dezvoltarea copilului, după cum interesul primordial al copilului este de a fi crescut în familia firească.
Din aceste dispoziţii legale, precum şi din cele ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, rezultă că pentru a nu lipsi de conţinut noţiunea de viaţă familială şi dreptul oricărei persoane de a avea o viaţă de familie, membrii unei familii au dreptul de a locui împreună, iar numai în situaţii de excepţie copilul poate fi luat din familie.
Pe de altă parte, măsura plasamentului, aşa cum este ea reglementată de dispoziţiile art. 55 – 63 din Legea nr. 272/2004, are caracter de excepţie şi temporar, putând fi dispusă ca o măsură de protecţie specială, numai în privinţa categoriilor de copii prevăzute de art. 56 din lege.
Totodată, Curtea a observat că în cauză reclamanta nu a fost preocupată să îşi îndeplinească obligaţiile impuse în secţiunea a-II-a din Legea nr.272/2004, ce reglementează mediul familial şi îngrijirea alternativă, după cum nici prima instanţă nu a dat eficienţă concluziilor acelei anchete sociale şi cererii pârâţilor de reintegrare a copilului în familie.
Având în vedere primordialitatea responsabilităţii pârâţilor în ce priveşte creşterea şi îngrijirea copilului, precum şi faptul că aceştia au condiţii pentru reintegrarea copilului în familie, Curtea a apreciat că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr.272/2004 în privinţa copilului în cauză.
De aceea, în baza art. 304 pct. 9 şi 312 alin. 3 C. pr. civ., a admis recursul declarat de pârâţi şi a modificat în tot sentinţa primei instanţe, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantă.
1
