Actiune civila pentru încuviintarea purtarii numelui tatalui. Interesul superior al minorului


Actiune civila pentru încuviintarea purtarii numelui tatalui. Interesul superior al minorului

Admisibilitatea actiunii civile prin care reprezentantul legal al copilului solicita ca acestuia sa-i fie încuviintat alt nume decât cel primit la data stabilirii filiatiei

Prin sentinta civila nr. 3587 din 3 octombrie 2006 Judecatoria Roman a admis actiunea formulata de reclamantul P.C.M. în contradictoriu cu pârâta P.M. si a încuviintat ca minora V.A.C., nascuta la data de 22 mai 2000 din relatia de concubinaj a partilor, sa poate pe viitor numele de P.

Reclamantul a motivat ca la data nasterii minorei nu era casatorit cu pârâta, asa încât minora a primit numele de familie al acesteia, respectiv cel de V. La 9 martie 2001 partile s-au casatorit, adoptând numele comun de P., asa încât este în interesul minorei ca aceasta sa poarte numele comun al parintilor.

Admitând actiunea reclamantilor instanta a retinut ca minora V.A.C. s-a nascut la data de 22 mai 2000 din relatia de concubinaj a partilor, primind numele de familie al mamei, potrivit art. 64 Cod fam., în conditiile în care filiatia fusese stabilita în acelasi timp fata de ambii parinti. Ulterior, la data de 7 martie 2002, partile s-au casatorit, iar în temeiul art. 27 Cod fam. si-au ales ca nume comun numele de familie al reclamantului, respectiv cel de P. În aceste conditii s-a ajuns în situatia ca minora, desi are stabilita filiatia fata de ambii parinti, sa aiba un alt nume decât acestia.

În mod formal cererea reclamantului nu se întemeiaza pe vreuna din dispozitiile Codului familiei, cu atât mai putin pe prevederile art. 54 Cod fam. (invocate de reclamant în cererea introductiva), care privesc o alta actiune judecatoreasca. Este, însa, în interesul superior al minorei ca aceasta sa poarte numele comun al parintilor, pentru a înlatura orice confuzie privind filiatia si statusul sau civil, pe baza acestui considerent fiind admisa actiunea reclamantului.