În ce priveşte minora rezultată din căsătorie, din analiza art.42 din Codul familiei, rezultă că la încredinţarea copilului minor instanţa are în vedere interesul superior al copilului. În determinarea interesului superior al minorului se ţine seama de o serie de factori cum ar fi: posibilităţile materiale ale părinţilor, posibilităţile de dezvoltare fizică, morală şi intelectuală pe care minorul le poate găsi la unul dintre părinţi, vârsta copilului, comportarea părinţilor faţă de minor, sexul acestuia, starea de sănătate etc. (sentinţa civilă nr. 5549/29.09.2006)
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10.03.2006 sub nr. de dosar 3700 /300/2006, reclamanta R.N., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul R.S., desfacerea căsătoriei încheiată de părţi la data de 07.12.1991 şi înregistrată sub nr. 2055, în Registrul de stare civilă al Consiliul Local al Municipiului Ploieşti, din vina exclusivă a pârâtului, încredinţarea către reclamantă spre creştere şi educare a minorei R.F., născută la data de 01.08.1992, obligarea pârâtului să contribuie la cheltuielile de creştere, învăţătură, educare şi pregătire profesională ale minorei, revenirea reclamantei la numele anterior căsătoriei.
În motivarea cereri reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 28.06.2005 iar din căsătorie a rezultat minora F. născută la data de 01.08.1992, reclamanta având şi o altă fiică dintr-o căsătorie anterioară. Susţine reclamanta că relaţiile dintre ea şi pârât s-au deteriorat în perioada 1995-1996 când împreună cu fiicele sale, s-a mutat la domiciliul părinţilor săi, datorită comportamentului pârâtului, care era influenţat în permanenţă de proprii părinţi cu care locuiau. Pârâtul considerând că şi ea este influenţată de părinţii, a început să se manifeste agresiv, atât verbal cât şi fizic faţă de aceştia. Ulterior datorită copiilor şi faptului că pârâtul a promis că-şi va schimba atitudinea, reclamanta s-a mutat împreună cu acesta într-o garsonieră însă, după un timp relaţiile dintre ei s-au deteriorat din nou întrucât pârâtul în mod constant rămânea fără un loc de muncă, iar problemele financiare erau susţinute în exclusivitate de către reclamantă. Mai susţine reclamanta că certurile şi scandalurile dintre părţi au culminat cu plecarea reclamantei, în luna iunie 2005, în Italia, unde a obţinut un contract de muncă, în profesia sa, de asistentă medicală .
Reclamanta a mai arătat că plecarea sa în Italia a declanşat separarea sa în fapt de pârât, care a refuzat să mai participe afectiv şi material la viaţa de familie. Totodată reclamanta a mai arătat că ea a susţinut toate cheltuielile de întreţinere ale familiei făcând împrumuturi la bancă şi la persoane fizice, împrumuturi pe care le-a restituit din veniturile sale personale, iar ulterior plecării sale în Italia a trimis bani pentru cheltuielile casei şi familie . La întoarcerea sa în ţară, reclamanta a arătat că a constatat că datoriile la întreţinere nu au fost achitate de pârât, iar sub pretextul unei crize de gelozie şi profitând de absenţa copiilor, a lovit-o cu pumnii şi picioarele şi a ameninţat-o că o va baga în cadă şi va turna peste ea sodă caustică. Susţine în continuare reclamanta că această situaţie i-a creat o stare de teamă atât pentru viaţa ei cât şi pentru viaţa fiicelor sale, mai ales că mama şi sora pârâtului sunt cunoscute cu boli psihice, iar după acest incident pârâtul i-a interzis să mai ia legătura cu fiica sa, solicitându-i bani, şi condiţionând acceptarea divorţului de luarea sa în Italia unde să-i faciliteze găsirea unui loc de muncă şi încheierea unei căsătorii în vederea stabilirii în această ţară.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art.37 alin.2, art.40 şi art.42 alin.1 Cod fam.
In susţinerea cererii, reclamanta a depus la dosar: certificatul de căsătorie în original seria CD, nr. 677274, eliberat de Consiliul Local al Municipiului Ploieşti, şi copii certificate pentru conformitate cu originalul ale următoarelor înscrisuri : cartea de identitate provizorie a reclamantei, certificatul de naştere al minorei R.F., certificatul de naştere al fiicei dintr-o altă căsătorie G.A.M., procura judiciară dată avocatului S.M., certificat medico-legal nr. A 2/602/02.02.2006.
La data de 04.04.2006 pârâtul a depus cerere reconvenţională pe care instanţa a calificat-o ca având şi caracterul unei întâmpinări. Prin cererea reconvenţională legal timbrată pârâtul a solicitat desfacerea căsătoriei şi încredinţarea minorei R.F., spre creştere şi educare.
În motivarea cererii reconvenţionale pârâtul a arătat că problemele financiare ale familiei au fost susţinute în mod egal atât de reclamantă cât şi de el, care a lucrat permanent, reuşind în acest fel să o susţină timp de 2 ani pe reclamantă pentru a urma o şcoală postliceală de asistenţi medicali generalişti în urma căreia a putut obţine un loc de muncă decent atât în România cât şi în Italia. Susţine pârâtul – reclamant că pentru a putea oferi o viaţă mai bună soţiei sale şi copiilor a plecat o perioadă ca angajat militar pe bază de contract, sub egida ONU, în Angola, perioadă în care singurul venit a fost salariul său pe care reclamanta îl ridica de la unitatea militară din Ploieşti unde era angajat, iar cu venitul acumulat în urma acestei plecări s-a cumpărat garsoniera în care locuieşte împreună cu fiica sa şi cu fiica reclamantei dintr-o căsătorie anterioară. A mai arătat pârâtul că înainte cu 9 luni de plecarea sa în Italia reclamanta a demisionat de la Spitalul Dr. Victor Babeş timp în care toate cheltuielile gospodăriei au fost suportate numai de el, greutăţile financiare fiind sporite de reclamantă care a participat la un joc prin telefon astfel că s-au trezit cu o datorie de 17.000.000 lei la Romtelecom. Pârâtul a mai arătat că motivul pentru care vrea să divorţeze reclamanta este că aceasta a cunoscut la spitalul de boli nervoase unde lucra în Italia, un pacient care a convins-o să plece cu el la Milano, reclamanta sunându-l pe data de 09.01.2006 să-i spună că divorţează pentru a se căsători cu acesta. Mai mult reclamanta a venit însoţită de această persoană la Bucureşti, pentru a depune acţiunea de divorţ şi tot împreună cu acesta s-a dus şi la şcoala unde învaţă fiica lor F., aceasta fiind pusă într-o situaţie delicată în faţa colegilor. Pârâtul a mai arătat că nu a lovit-o niciodată pe soţia sa nefiind în stare să-i facă vreun rău acesteia iar în ceea ce priveşte relaţia cu copilul nu i-a interzis niciodată legătura cu acesta.
La termenul de judecată din data de 11.05.2006 instanţa a încuviinţat reclamantei pârâte probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului – reclamant pe aspectul încredinţării minorei şi testimonială cu doi martori, iar pentru pârât proba cu înscrisuri.
Au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri : copia certificată a contractului individual de muncă al pârâtului – reclamant, adeverinţa de salariu nr.19 /17.05.2006 eliberată de S.C. T.G.2001 S.R.L., scrisoarea de apreciere dată pârâtului – reclamant de la locul de muncă, caracterizare de la asociaţia de proprietari din imobilul în care locuieşte pârâtul reclamant, corespondenţă purtată între părţi, copie confirmării contractului de muncă al reclamantei –pârâte, din Italia, angajament de plată asumat de reclamanta – pârâtă, chitanţă şi nr. înregistrare cerere Romtelecom, buletin ecografic al reclamantei pârâte, copii certificate ale declaraţiei reclamantei-pârâte privind retribuţia lunară, a permisului de şedere pentru străini şi a contractului de muncă în Italia .
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :
Părţile au încheiat la data de 07.12.1991 căsătoria înregistrată sub nr. 2055 în Registrul de stare civilă al Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, iar din această căsătorie a rezultat minora R.F., născută la data de 01.08.1992.
Din declaraţiile martorelor reclamantei pârâte, A.M. şi G.L., audiate în cauză, coroborate cu înscrisurile depuse la dosar instanţa reţine că plecare reclamantei-pârâte în Italia s-a făcut cu acordul soţului său, aceasta reuşind să obţină un contract de muncă în calificarea de asistentă medicală. La întoarcerea reclamantei – pârâte din Italia, între soţi au intervenit discuţii cu privire la modul în care au fost cheltuiţi banii trimişi de reclamanta – pârâtă, şi pentru că pârâtul-reclamant î-şi suspecta soţia de infidelitate. Pe fondul acestor discuţii, pârâtul – reclamant şi-a ameninţat şi lovit soţia, care a părăsit domiciliul conjugal mutându-se la părinţii săi, martorele audiate în cauză declarând că reclamanta – pârâtă era foarte speriată şi purta urme de ştrangulare pe gât, refuzând să se mai întoarcă în domiciliul conjugal de frica soţului său.
Instanţa va înlătura susţinerile martorelor în sensul că pârâtul reclamant nu realiza venituri, trăind numai din banii trimişi de reclamanta – pârâtă, deoarece aşa cum rezultă din contractul individual de muncă înregistrat la ITM Bucureşti, sub nr. 1600/17.05.2005, din data de 01.05.2005 acesta îşi desfăşoară activitatea în profesia de mecanic la S.C „T.G.” 2001 SRL. Totodată instanţa va înlătura şi susţinerile pârâtului – reclamant din cererea reconvenţională, cu privire la relaţia extraconjugală a soţiei sale cu numitul F.B., deoarece faptul că reclamanta – pârâtă locuieşte la aceeaşi adresă cu acesta, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, nu constituie o dovadă indubitabilă a infidelităţii soţiei sale în afara altor probe cu care să se coroboreze. Chiar şi în cazul în care s-ar fi dovedit suspiciunile pârâtului pârât privind infidelitatea soţiei sale, instanţa apreciază că nu se justifică gestul acestuia de a-şi lovi şi ameninţa soţia.
Având în vedere cele reţinute mai sus, precum şi faptul că soţii au obligaţia să-şi asigure sprijin moral şi material reciproc, finalitatea relaţiilor dintre ei impunând şi obligaţia lor de a-şi acorda încredere şi respect reciproc, instanţa constată că relaţiile dintre cei doi soţi au fost grav şi iremediabil vătămate prin atitudinea pârâtului-reclamant care a manifestat un comportament violent faţă de reclamanta – pârâtă, astfel că, în temeiul art.37 alin.2 şi art.38 alin.1 din Codul familiei, urmează să admită acţiunea principală şi să dispună desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului.
În baza art.40 alin.3 din Codul familiei, instanţa va dispune revenirea reclamantei-pârâte la numele avut anterior căsătoriei.
În ce priveşte minora rezultată din căsătorie, din analiza art.42 Cod fam., rezultă că la încredinţarea copilului minor instanţa are în vedere interesul superior al copilului. În determinarea interesului superior al minorului se ţine seama de o serie de factori cum ar fi: posibilităţile materiale ale părinţilor, posibilităţile de dezvoltare fizică, morală şi intelectuală pe care minorul le poate găsi la unul dintre părinţi, vârsta copilului, comportarea părinţilor faţă de minor, sexul acestuia, starea de sănătate etc.
Din declaraţia martorelor audiate în cauză coroborate cu referatul de anchetă socială instanţa reţine că de la plecarea reclamantei – pârâte în Italia minora a rămas în îngrijirea tatălui, mama păstrând legătura cu minora prin telefon, contribuind cu unele sume de bani la cheltuielile de creştere educare şi pregătire profesională ale minorei.
Din referatul de anchetă socială întocmit de Serviciul Autoritate Tutelară Sector 2 Bucureşti, rezultă că în prezent minora se află în îngrijirea tatălui aceasta fiind corespunzător dezvoltată, fără probleme de sănătate şi bine îngrijită de acesta. Totodată instanţa reţine că pârâtul – reclamanta locuieşte împreună cu minora într-o garsonieră proprietatea sa modest mobilată dar corespunzător întreţinută.
Fiind audiată de instanţă, minora R.F. a declarat că doreşte să fie încredinţată tatălui, deoarece acestea se ocupă de creşterea şi educarea ei, fiindu-i alături şi încurajând-o în momentele mai dificile, pe când relaţia cu mama este una la distanţă realizându-se numai prin convorbiri telefonice. Totodată minora a arătat are o relaţie foarte bună cu tatăl său, bazată pe prietenie şi afecţiune şi că doreşte să rămână în România pentru a-şi definitive studiile, împreună cu colegii şi prietenii săi; şi nu să plece în Italia împreună cu mama sa .
Cu privire la situaţia materială a părţilor instanţa reţine că reclamanta-pârâtă are un venit lunar prevăzut în contract de 1584,35 Euro în timp ce pârâtul reclamant are o retribuţie lunară de 330 RON.
Instanţa va înlătura susţinerile martorelor, că pârâtul – reclamant doreşte încredinţarea minorei pentru a profita de pensia de întreţinere la care ar fi obligată reclamanta – pârâtă, întrucât pârâtul – reclamant are un loc de muncă, iar creşterea copilului presupune mai mult decât asigurarea unor condiţii materiale bune. Într-adevăr veniturile materiale ale părinţilor reprezintă şi ele un factor avut în vedere de instanţă la aprecierea interesului superior al minorului, dar nu singur, ci împreună şi cu alţi factori care pot influenţa dezvoltarea psiho-fizică şi intelectuală dar şi morală a copilului. Chiar dacă pârâtul reclamant a avut la un anumit moment un comportament necorespunzător faţă de reclamanta – pârâtă, instanţa reţine că acesta s-a ocupat cu afecţiune de creşterea şi educarea copilului, chiar martora G.L. arătând că nu l-a văzut pe pârâtul – reclamant în trecut să aibă un comportament violent faţă de soţie sau faţă de copil.
Din înscrisurile depuse la dosar instanţa constată că pârâtul reclamant este cunoscut atât la locul de muncă dar şi de către vecini ca fiind o persoană responsabilă, liniştită, sociabilă şi receptivă la nevoile celor din jur, care şi-a câştigat aprecierea colegilor la locul de muncă şi respectul vecinilor.
Din aceste date, şi ţinând cont de opţiunea minorei (în vârstă de13 ani), instanţa consideră că este în interesul acesteia să fie încredinţată tatălui, acesta prezentând garanţiile materiale şi morale pentru a-i asigura o bună creştere şi educare .
În consecinţă, în baza art.42 alin.1 din Codul familiei, instanţa va dispune încredinţarea minorei R.F., născută la data de 01.08.1992 spre creştere şi educare pârâtului – reclamant.În ceea ce priveşte contribuţia reclamantei pârâte la cheltuielile de creştere educare, învăţătură şi pregătire profesională, faptul încredinţării copilului către tată, chiar dacă aceasta ar avea mijloace suficiente de trai, nu scuteşte celălalt părinte de a contribui la aceste cheltuieli, ambii părinţi având aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copiii lor.
Având în vedere că legea prezumă starea de nevoie a minorului (art.83 din Codul familiei) şi reţinând din datele dosarului că reclamanta pârâtă realizează un venit lunar în sumă de 1584,35 Euro, conform declaraţiei de venit a reclamantei pârâte din data de 17.02.2006, instanţa, în temeiul art.42 al.3 şi art.86 C.fam., va dispune obligarea reclamantei – pârâte la plata unei pensii de întreţinere lunare, în favoarea minorei, stabilită în conformitate cu dispoziţiile art.94 alin.3 C.fam, până la 1/4 din câştigul acesteia, într-un cuantum de 396 Euro lunar, sau echivalentul în lei la dat plăţii, de la data introducerii acţiunii 10.03.2006 până la majoratul copilului.
În baza art.274 Cod procedură civilă urmează să ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
