Contract sinalagmatic. Simulaţie. Terţ faţă de actul secret, titular al acţiunii.
Fiind reglementată ca o excepţie de la principiul opozabilităţii efectelor contractului, simulaţia are ca efect inopozabilitatea situaţiei juridice create prin actul secret, faţă de terţi.
Aşa fiind, un terţ nu poate pretinde simularea actului public, câtă vreme părţile raportului juridic apreciat ca simulat sunt doar pârâţii, iar aceştia neagă existenţa unei înţelegeri secrete între ei, anterior sau concomitent încheierii actului aparent.
Reclamantul DS a chemat în judecată pe pârâţii GM şi SC. F S.A. Timişoara, solicitând ca pe baza probelor administrate să se constate că actul de vânzare-cumpărare nr. 4379/ 15.09.1993, privind un imobil situat în localitatea Giarmata, jud. Timiş, este simulat.
S-a susţinut că prin actul menţionat pârâta – societate comercială a înstrăinat către pârâtul GM imobilul menţionat (secţie de croit-cusut încălţăminte), pentru preţul de 37.450.000 lei. Cu toate că prin înscris figurează în calitate de cumpărător pârâtul– persoană fizică, în realitate, adevăratul proprietar al spaţiului este societatea reclamantă, în baza actului secret datat 12.09.1993, conform căruia s-a convenit asupra interpunerii, în acest raport juridic, a dobânditorului aparent.
Reclamantul a invocat faptul că plata preţului imobilului vândut prin licitaţie a fost achitat prin intermediul firmei S.C. M S.R.L. Constanţa – unde acesta are calitatea de asociat – fiind emisă o dispoziţie de plată pentru garanţia de participare la licitaţie şi două file CEC ulterioare, pentru preţul adjudecării.
Pârâtul GM a respins susţinerile reclamantului, arătând că înscrisul considerat ca act secret constituie dovada existenţei unui împrumut ce i-a fost acordat tocmai pentru a participa la această licitaţie.
În cauză a fost formulată, în temeiul art. 49 cod proc.civilă, o cerere de intervenţie în interes propriu a societăţii comerciale M S.R.L. Constanţa – în faliment, prin lichidator, al cărei obiect l-a constituit constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului.
Lichidatorul a apreciat că bunul aparţine în fapt societăţii la care reclamantul DS a fost asociat, existând totodată şi un drept de creanţă faţă de deţinătorul actual al imobilului, materializat în valoarea îmbunătăţirilor aduse imobilului.
După admiterea în principiu a cererii intervenientei, instanţa a reţinut următoarele considerente:
În speţă se invocă existenţa uneia dintre formele simulaţiei, cea a interpunerii de persoane şi pe care doctrina a recunoscut-o în situaţia încheierii între aceleaşi părţi a unui contract aparent, alături de actul secret, acordul de voinţă fiind în sensul producerii faţă de terţi a efectelor juridice ale actului public.
Fiind reglementată ca o excepţie de la principiul opozabilităţii efectelor contractului, simulaţia generează inopozabilitatea situaţiei juridice create prin actul secret, faţă de terţi.
Această ipoteză nu este aplicabilă speţei.
Reclamantul care pretinde simularea actului are, în raport de aşa-numitul act aparent, poziţia unui terţ, astfel că el nu poate invoca încheierea – în nume propriu ori ca reprezentant al S.C. M S.R.L. – a actului secret, cu una dintre părţile înscrisului public.
Părţile raportului juridic apreciat ca simulat sunt doar pârâţii, aceştia negând existenţa unei înţelegeri secrete între ei, anterior sau concomitent încheierii actului aparent.
Înscrisul prezentat de reclamant, coroborat cu declaraţiile testimoniale, confirmă existenţa unui alt raport juridic, fundamentat pe un împrumut bănesc acordat de reclamant pârâtului GM.
Faţă de aceste considerente, acţiunea în simulaţie va fi respinsă ca neîntemeiată.
Cât priveşte cererea de intervenţie, aceasta este la rândul său neîntemeiată, întrucât emiterea a două file CEC şi a altor documente de plată nu pot înlătura opozabilitatea faţă de pârâta S.C. F S.R.L. – vânzătoarea imobilului – a actului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâtul GM, în calitate de cumpărător. Se va reţine, totodată, că lichidatorul nu a dovedit efectuarea unor îmbunătăţiri imobilului şi circumstanţele în care acestea au fost realizate, în folosul unui terţ, în măsura în care se invocă în acelaşi timp un drept real propriu asupra bunului.
(sentinţa civilă nr. 2430 COM/ 6.10.2000, definitivă conform deciziei civile nr. 205/2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)
