Ocrotirea Părintească. Dreptul părintelui şi al copilului de a menţine legături personale. Stabilirea programului de către instanţă. Criterii de apreciere.
C. fam. – art. 43 alin. 3, art. 97
Legea nr. 272/2004 – art. 2, art. 14, art. 16
C.E.D.O. – art. 8
De principiu, atât copilul, cât şi tatăl acestuia au dreptul de a menţine legături personale pentru a da conţinut dreptului la viaţa de familie, conform art. 8 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţei consacrate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,
complet specializat pentru cauze de familie şi minori,
decizia nr. 1531/F din 12 septembrie 2006
Prin decizia civilă nr. 1531 din 12 septembrie 2006 Curtea a admis recursul declarat de pârâta R.M. împotriva deciziei civile nr. 141/A din 17 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Timiş, pe care a modificat-o în tot în sensul că a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 7270 din 12 iulie 2005 pronunţată de Judecătoria Timişoara.
A schimbat în parte sentinţa primei instanţe în sensul că a încuviinţat ca reclamantul R.R.C. să păstreze legături fireşti cu copilul D.C., în sensul de a-l lua la domiciliul său în prima şi a treia duminică din lună, între orele 1000 – 1800, trei săptămâni vara şi câte o săptămână iarna şi primăvara, corespunzător vacanţelor şcolare, cu obligaţia de a-l readuce la domiciliul pârâtei.
Curtea a reţinut că prin decizia reculată Tribunalul Timiş a respins apelul declarat de pârâta R. M. împotriva sentinţei pronunţată de Judecătoria Timişoara, confirmând astfel soluţia primei instanţe în ce priveşte programul de legături personale dintre reclamant şi copilul părţilor.
Prima instanţă a pronunţat divorţul părţilor, a dispus încredinţarea copilului D.C., născut la 12 februarie 2004 la mama pârâtă, l-a obligat pe tatăl reclamant la plata contribuţiei de întreţinere pe seama copilului şi a obligat pe pârâtă să permită reclamantului să menţină legături personale cu copilul, în sensul de a-l lua la domiciliul său în prima şi a treia săptămână din lună de vineri de la orele 18 până duminica la orele 18 şi jumătate din perioada fiecărei vacanţe şcolare.
În apel pârâta a criticat atât reţinerea culpei comune la divorţ, cât şi programul de legături personale stabilit în favoarea reclamantului.
Tribunalul a apreciat că din probele administrate în cauză rezultă că ambii soţi se fac vinovaţi de deteriorarea relaţiilor de familie.
În ce priveşte programul de legături personale, tribunalul a apreciat că prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 43 alin. 3 şi art. 97 din Codul familiei, întrucât reclamantului nu i se poate refuza să aibă o viaţă de familie în continuare cu copilul, să vegheze la creşterea şi educarea copilului, deoarece altfel i s-ar încălca drepturile părinteşti, atâta timp cât un asemenea program nu se poate realiza numai la domiciliul pârâtei, faţă de relaţiile tensionate dintre părţi, iar în prezent reclamantul are condiţii pentru deplasarea copilului la locuinţa sa.
Pârâta a declarat recurs împotriva deciziei tribunalului, criticile vizând culpa comună şi programul de legături personale.
În motivarea recursului a susţinut că numai reclamantul se face vinovat de destrămarea căsătoriei, că cele două instanţe nu au ţinut seama de principiul interesului superior al copilului, consacrat de Legea nr. 272/2004 că prin stabilirea programului de legături personale au dat dovadă de exces de putere.
În acest sens a arătat că programul stabilit marchează copilul şi denotă o tratare formală din partea instanţelor, fără luarea în considerare a ataşamentului copilului faţă de mamă şi a resentimentelor faţă de tată, care l-a neglijat şi îl neglijează.
A mai susţinut că programul stabilit este de natură să-l traumatizeze pe copil, deoarece nu s-a ţinut seama de criteriile de specialitate în acest domeniu, cu referire strictă la situaţia copilului în cauză.
În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7 şi 9 C. pr. civ.
Analizând recursul declarat de pârâtă, în raport de aceste critici şi de dispoziţiile legale invocate, conform art. 299 – 312 C. pr. civ., Curtea a apreciat că este întemeiat după cum urmează:
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. pr. civ. nu poate fi reţinut în cauză, având în vedere că instanţa nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, ci a analizat cererea reclamantului în raport de dispoziţiile art. 43 alin. 3 şi art. 97 din Codul familiei şi de probele administrate în cauză.
Nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. pr. civ. nu poate fi reţinut în speţă, având în vedere că cele două instanţe şi-au motivat soluţiile, conform art. 261 alin. 1 pct. 5 C. pr. civ.
În ce priveşte critica referitoare la culpa comună reţinută de prima instanţă, Curtea a apreciat că faţă de specificul relaţiilor personale dintre soţi şi de aspectele relevate de probele administrate în cauză, apare cu evidenţă că relaţiile de căsătorie nu mai pot continua, iar soţii sunt deopotrivă vinovaţi de această stare. Ca urmare, bine s-a reţinut culpa comună, iar critica formulată de pârâtă apare ca neîntemeiată.
Curtea a apreciat că în speţă este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., cu referire la art. 43 alin. 3 şi art. 97 din Codul familiei şi la art. 2, 14 şi 16 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
În acest sens, Curtea a apreciat că programul de legături personale stabilit de instanţa de fond aşa cum a cerut reclamantul şi păstrat de instanţa de apel, ca urmare a respingerii apelului declarat de pârâtă, nu a ţinut seama pe deplin de interesul superior al copilului D.C., interes ce se apreciază în funcţie de vârsta copilului, de situaţia părţilor, de dreptul de a fi crescut şi educat de ambii părinţi şi de a se bucura de prezenţa acestora cât mai mult timp posibil pentru a deveni un adult echilibrat psihic şi emoţional.
În principiu atât copilul, cât şi tatăl acestuia au dreptul de a menţine legături personale pentru a da conţinut dreptului la viaţa de familie, conform art. 8 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţei consacrate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, având în vedere situaţia concretă a părţilor şi a copilului în cauză, Curtea a observat că D.C., născut la 12 februarie 2004 a fost încredinţat mamei pârâte, iar tatăl reclamant doreşte să-l deplaseze la domiciliul său conform programului solicitat.
În apel s-a dispus efectuarea anchetei sociale şi la locuinţa reclamantului din Timişoara, iar martorii audiaţi în apel au declarat că în ce-l priveşte pe reclamant copilul foloseşte apelativul „nenea”.
În recurs pârâta a depus o scrisoare medicală ce atestă în privinţa copilului diagnosticul de anxietate de separare, întârziere în achiziţia limbajului expresiv datorită unor suferinţe perinatale, acelaşi medic atestând că în urma unui examen psihologic s-a sesizat o agitaţie motorie şi aceeaşi anxietate de separare de mamă.
În baza acestor acte medicale pârâta a susţinut că prin luarea copilului la domiciliul reclamantului acesta ar suferi traume datorită separării de mamă, faţă de care, în raport de vârsta sa fragedă este puternic ataşat, sens în care a invocat literatura de specialitate din domeniul psihologiei copilului.
Curtea a avut în vedere că în speţă nu s-a dovedit că legăturile personale dintre copil şi reclamant ar dăuna celui dintâi, fiind, dimpotrivă, de principiu, că este în interesul copilului în principal să menţină legături personale cu ambii părinţi, în speţă mai ales cu reclamantul, câtă vreme a fost încredinţat spre creştere şi educare mamei pârâte.
De asemenea, Curtea a apreciat că în spiritul bunei credinţe şi al înţelegerii, în interesul superior al copilului, principial ambii părinţi trebuie să manifeste o disponibilitate maximă şi o cooperare deplină, fiind excluse şicanele, de aşa manieră încât copilul să se bucure de prezenţa, de afecţiunea, de grija şi de creştere din partea ambilor părinţi.
În acest sens, în speţă, actele medicale depuse de pârâtă nu pot fi luate în seamă pentru a se reţine, aşa cum susţine că programul de legături personale la domiciliul reclamantului ar dăuna copilului, câtă vreme se impunea consilierea acestuia eventual în spiritul de a dori să-şi cunoască tatăl şi nu să-l apeleze cu „nenea”, având în vedere că numai astfel va putea deveni un adult echilibrat emoţional şi psihic.
Analizând aşadar interesul copilului în ce priveşte stabilirea de legături personale cu tatăl său, Curtea a apreciat că este suficient ca reclamantul pentru început să-l ia pe copil la domiciliul său în prima şi a treia duminică din lună între orele 10-18, având în vedere şi vârsta copilului în raport de care acesta trebuie să se dezvolte într-un mediu stabil, cu respectarea alimentaţiei şi a orelor de somn specifice vârstei.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat că este, de asemenea, suficient ca reclamantul să-l ia pe copil la domiciliul său câte o săptămână iarna şi primăvara şi trei săptămâni vara, corespunzător vacanţelor şcolare, în acest sens programul stabilit de prima instanţă fiind excesiv.
Urmează ca reclamantului să-i fie impusă obligaţia de a-l readuce pe copil la domiciliul pârâtei.
De asemenea, Curtea a reiterat că, de principiu, acest program este modificabil oricând, dacă starea de fapt se modifică.
Având în vedere aceste considerente şi dispoziţiile art. 312 alin. 3 C. pr. civ., Curtea admis recursul declarat de pârâtă.
