Mentinere masura ocrotire minor luata în baza Legii nr.272/2004


Este admisibil recursul formulat de mama naturala a copilului impotriva instituirii masurii de mentinere a plasamentului în regim de urgenta luata prin hotararea primei instante în conditiile în care acest parinte face dovada ca printr-o alta hotarare judecatoreasca pronuntata anterior celei a primei instante s-a admis cererea Directiei Generale de Asistenta Sociala şi Protectia Copilului, dispunandu-se reintegrarea pe cale de ordonanta presedintiala a minorei în familia mamei recurente.

Prin sentinta civila nr.94 din 26 ianuarie 2006 pronuntata de Tribunalul Prahova s-a admis actiunea reclamantei Directiei Generale de Asistenta Sociala şi Protectia Copilului Ploiesti prin care, în contradictoriu cu parata H.F.-mama minorei S.M.S s-a mentinut masura plasamentului de urgenta a acestei minore la Centrul de primire şi ingrijire de zi”Ciresarii” Ploiesti.

Prin aceeasi sentinta s-a dispus ca drepturile şi obligatiile parintesti cu privire la bunurile copilului sa fie exercitate de Presedintele Consiliului Judetean Prahova prin Directia Generala de Asistenta Sociala şi Protectia Copilului Ploiesti, iar cele cu privire la persoana copilului-de catre seful serviciului de tip rezidential care a primit minora în plasament în regim de urgenta.

Pentru a pronunta o atare sentinta, prima instanta a retinut din probele administrate ca minora S.M.S.are nevoie de protectie şi ca în speta sunt indeplinite conditiile prevazute de art.62 din Legea nr.272/2004 în sensul delegarii exercitiului drepturilor parintesti pentru minora, Presedintelui Protectia Copilului Ploiesti.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata H.F.criticând-o ca fiind netemeinica şi nelegala.

Critica este intemeiata.

Astfel, cu actul nou depus în recurs-sentinta nr.121/6febr.2006 pronuntata de Tribunalul Prahova-sectia civila, pârâta a făcut dovada că aceeasi instanta a admis chiar actiunea reclamantei Directia Generala de Asistenta Sociala şi Protectia Copilului Ploiesti prin care solicitase reintegrarea minorei pe cale de ordonanta presedintiala în familia recurentei-pârâte H.F.

Curtea a mai retinut ca sesizarea sa a avut loc dupa pronuntarea sentintei nr.121/6 febr.2006 a Tribunalului Prahova, astfel ca în speta se impune admiterea recursului declarat de pârâta H.F.intrucât minora se afla la recurenta din data de 26 ianuarie 2006, aceasta prin declaratia data la 1 februarie 2006 fiind de acord cu reintegrarea minorei în familie.