În temeiul art.42 alin.1 Codul familiei, criteriul esenţial în ce priveşte încredinţarea minorilor, îl reprezintă interesul acestora, noţiune cu un caracter complex, ce ţine seama de posibilităţile materiale ale părinţilor, de condiţiile de dezvoltare fizică, morală şi intelectuală oferite de aceştia, minorilor, vârsta şi afectivitatea acestora, comportamentul părinţilor faţă de copii ş.a.
În speţă, probele administrate la soluţionarea fondului şi apelului au dovedit culpa ambelor părţi la deteriorarea ireparabilă a relaţiilor de căsătorie.
Cât priveşte cererea de încredinţare a minorilor, accesorie divorţului, s-a reţinut că reclamanta a fost şi a rămas în continuare în străinătate, aflându-se deci în imposibilitatea de a se ocupa de minori, practica judiciară statuând că, dacă este în interesul minorilor, aceştia pot fi încredinţaţi şi părintelui care nu dispune de suficiente mijloace materiale, de vreme ce ambii părinţi sunt obligaţi să contribuie la întreţinerea acestora.
