JUDECĂTORIA BACĂU
SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ NR. 1683/28.02.2011
Obiect: contestaţie la procesul – verbal de distribuire a preţului
Cod: 54
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de …. sub nr. …., contestatoarea Serviciul de Ambulanţă al Judeţului B. în contradictoriu cu intimatul DE, a formulat contestaţie la executare solicitând anularea actului emis de BEJ.
Cererea a fost legal timbrată cu 194 lei taxa judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat faptul că a formulat recurs împotriva contestaţiei la executare, astfel că litigiul este nedefinitiv pentru a putea fi pusă în aplicare etapa executării silite şi distribuirii sumei.
Contestatoarea a mai indicat faptul că debitorul nu figurează la adresa indicată de către BEJ. Procesul verbal de distribuire suma este nul relativă prin lipsa temeiului în baza căruia a fost emis. Actul de distribuire al sumei este prematur emis, iar titlul executoriu nu este în copie certificată aşa cum prevăd dispoziţiile legale.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 454, art. 570 Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, contestatorii au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulată împotriva procesului verbal de distribuire a sumelor emis de BEJ ABI arătând totodată faptul că aceasta nu a fost formulată în termenul legal.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat faptul că prin Sentinţa civilă nr. ….. pronunţată de Tribunalul B. a fost admisă acţiunea ce a formulat-o în contradictoriu cu contestatoarea, aceasta din urmă fiind obligată la reintegrarea intimatului, plata unor despăgubiri şi cheltuielile de judecată suportate cu acest proces.
Intimata a mai indicat faptul că, anterior adresării instanţei de judecată, a formulat o cerere către angajator pentru acordarea drepturilor ce i se cuvin dar S.A.J. B. nu a răspuns în nici un mod solicitării sale.
Intimata a mai indicat faptul că, în cursul cercetării judecătoreşti, angajatorul a motivat că drepturile nu pot fi acordate întrucât nu există prevederi bugetare pentru anul 2010, aspect înlăturat de Tribunalul B.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 115 C.pr.civ..
La solicitarea instanţei a fost depus în copie certificată dosarul de executare nr. … al Biroului Executorului Judecătoresc ABI.
În baza art. 167 Cod procedură civilă, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei apreciindu-le ca fiind utile, pertinente, concludente soluţionări cauzei.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
În fapt, prin Sentinţa civilă nr. …. pronunţată de Tribunalul B. s-a admis acţiunea formulată de DE în contradictoriu cu Serviciul de Ambulanţă Judeţean B., pârâta fiind obligată la reintegrarea intimatului în muncă pe funcţia de economist cu plata unor despăgubiri băneşti şi a cheltuielilor de judecată.
În baza cererii de executare formulată de intimat şi a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. …., s-a formulat de către executor cerere privind încuviinţarea executării silite, cerere admisă de Judecătoria B. prin încheierea din …. pronunţată în dosarul nr…..
S-a format dosarul de executare nr…. intimatul adresând o cerere de renunţare la integrarea în funcţie la locul de muncă, solicitând doar executarea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat în perioada cuprinsă între …., cheltuielile de judecată în cuantum de 1000 lei şi de executare.
În vederea executării prin poprire a fost emisă somaţia către debitor cu respectarea dispoziţiilor OG nr. 22/2002 modificată prin Legea nr. 110/2007 care stabileşte un termen de graţie de 6 luni instituţiilor publice, deşi executarea pe dreptul comun prin poprire potrivit dispoziţiilor codului de procedură civilă se face fără somaţie: art.454 C.pr.civ. „(1) Poprirea se înfiinţează fără somaţie, prin adresă însoţită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înştiinţându-se totodată şi debitorul despre măsura luată.”
În drept, instanţa reţine incidenţa în cauză a prevederilor:
* art. 562 C.pr.civ „Suma de bani realizată prin executarea silită se eliberează creditorului urmăritor până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului.”
* art. 569 „ Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare se poate face numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când executorul va proceda, după caz, la eliberarea sau distribuirea acesteia, cu citarea părţilor şi a creditorilor care şi-au depus titlurile”.
* art. 570 „Despre eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, executorul va întocmi de îndată un proces-verbal, care se va semna de persoanele interesate care sunt prezente.
Cel nemulţumit de modul stabilit pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare poate cere executorului să consemneze obiecţiile sale în procesul-verbal, care poate fi contestat în termen de 3 zile. Contestaţia suspendă de drept eliberarea sau, după caz, distribuirea. Judecata ei se face de urgenţă şi cu precădere, cu citarea în termen scurt a părţilor.”
Astfel, instanţa constată faptul că cel nemulţumit de modul stabilit pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare poate cere executorului să consemneze obiecţiile sale în procesul verbal care poate fi contestat în termen de 3 zile, termenul fiind unul derogatoriu de la dreptul comun al contestaţiei la executare, fiind o contestaţie la executare specială.
Contestatoarea nu s-a adresat executorului judecătoresc pentru consemnarea obiecţiunilor cu privire la modul de distribuire al sumelor, instanţa apreciază că distribuirea sumelor datorate s-a efectuat în mod legal, contestaţia la executare formulată pe dreptul comun împotriva executării silite nu suspendă executarea, iar în cadrul acesteia contestatoarea nu a formulat cerere de suspendare a executării silite, motiv pentru care în termen de 15 zile de la data depunerii sumei executorul în mod legal poate elibera/distribui sumele de bani către creditor.
Instanţa nu poate acorda relevanţă susţinerilor contestatoarei cu privire la nulitatea procesului verbal de distribuire al sumelor pentru lipsa temeiului legal din cuprinsul acestui înscris, întrucât dispoziţiile enunţate cu privire la contestaţia specială nu prevăd ca şi condiţie a validităţii procesului verbal încheiat obligaţia inserării în cuprinsul acestuia a articolului din Codul de procedură civilă. De asemenea nu se poate reţine nici critica adusă distribuirii sumei de bani pentru motivul că există un singur creditor. Procedura prevăzută de dispoziţiile art. 562-571 C.pr.civ. prevede atât situaţia în care a participat la urmărire în vederea executării silite un singur creditor, cât şi situaţia mai multor creditori.
Instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 562 suma de bani realizată prin executarea silită se eliberează creditorului urmăritor până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului, astfel că situaţia învederată instanţei de contestatoare nu reprezintă un abuz din partea executorului judecătoresc acesta procedând în mod legal la distribuirea sumei de bani cu respectarea normei enunţate. Instanţa nu poate reţine nici lipsa copiei certificate de pe titlu executoriu, contestatoarea nefăcând dovada lipsei acestuia.
Cu privire la faptul că debitorul nu figurează la adresa indicată de către BEJ ABI, instanţa reţine că aceasta este o apărare ce ţine de contestaţia la executare, putând invoca aceste aspecte pe dreptul comun, pe calea contestaţie speciale cel nemulţumit putând invoca aspecte ce ţin doar de modul de eliberarea sau distribuire a sumei, or contestatorul prin obiecţiunile invocate nu atinge aspectul cerut de legiuitor.
Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse instanţa va respinge contestaţia specială la procesul verbal de distribuire ca fiind neîntemeiată.
1