Dosar nr. 3245/201/2010 – contestaţie la executare –
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEŢUL DOLJ
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 262
Şedinţa publică de la 25 Februarie 2011
PREŞEDINTE COSMIN NICUŞOR MARIN – judecător
Grefier Corniţă Vili Valentina
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea CR, şi pe intimata S.C. ROMEXTERRA LEASING S.A., având ca obiect contestaţie la executare.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns CJ în calitate de mandatar al contestatoarei CR, care depune procură specială, şi avocat PV în substituire pentru Avocat SAT pentru intimată, lipsă fiind contestatoarea şi intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care mandatarul CJ depune concluzii scrise,chitanţă întocmire procură, proces-verbal de predare-primire şi un mesaj e-mail, ultimele trei fiind comunicate apărătoarei intimatei, iar apărătoarea intimatei depune concluzii scrise, după care, instanţa apreciind cauza în stare de judecată a acordat cuvântul pe fond.
Avocat PV a solicitat respingerea contestaţiei la executare şi menţinerea formelor de executare din dosarul nr. 402/E/2010 al BEJ Ioţovici Mihaela Ramona.
JUDECATA:
Contestatoarea CR a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimata S.C. ROMEXTERRA LEASING S.A., solicitând anularea formelor de executare din dosarul 402/E/2010 al BEJ Ioţovici Mihaela Ramona şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt a motivat că la data de 23.05.2006 sub nr. 2905 a încheiat contractul de leasing financiar privind autoturismul Mitsubishi Colt 1,3 Invite cu SC Romexterra Leasing SA care s-a derulat până in ziua de 31.08.201 cand i-a fost comunicată rezilierea contractului si faptul că figurează cu nu debit in valoare de 14397,14 lei in evidentele contabile ale susnumitei, la care se vor adăuga daune interese conform dispoziţiilor contractuale.
La data de 22.09.2010 a predat autoturismul reprezentantului acestei unităţi, împrejurare in care mi-am exprimat opţiunea de a achita debitele restante si de a intra in posesia autoturismului, oferta care a fost acceptată si consemnată in procesul verbal, ceea ce constituie o soluţionare pe cale amiabilă a litigiului conform art. 19.4 coroborat cu art. 18.1 lit. a din respectivul contract de leasing.
În condiţiile în care a predat autoturismul şi a soluţionat litigiul pe cale amiabilă, convenind asupra cumpărării autoturismului conform art. 969 si art. 1295 din Codul civil si s-a creat un alt raport juridic in locul celui dintâi, contractul de leasing financiar nr. 2905/23.05.2006 nu mai constituie titlu executoriu , ceea ce rezultă din conţinutul art. 18.1. „Prezentul contract de leasing constituie titlu, daca utilizatorul nu predă produsul …. în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a utilizatorului.”
În situaţia dată, fiind lipsită de titlul executoriu împotriva subsemnatei, SC ROMEXTERRA LEASING SA, a formulat cerere de executare silită la care a ataşat contractul de leasing financiar nr. 2905/23.05.2006 neinvestit cu formulă executori (art. 269 coroborat cu art. 374 alin 1 Cod proc. Civ.) pentru simplu motiv că nu mai constituie titlu executoriu , cum a arătat mai sus, apoi s-a adresat BEJ Iotovici Mihaela Ramona.
Primind cererea de executare silită, însoţită de contractul de leasing financiar menţionat, executorul judecătoresc, în loc să o restituie ori să se adreseze Judecătoriei Calafat in vederea încuviinţării executării silite (art. 373/1 din Cod proc. Civ.) a procedat la întocmirea dosarului de executare silită nr. 402/E/2010 şi la emiterea nelegală a somaţiei nr. 402/E/2010 /29.11.2010, însoţită de o copie a acelui contract de leasing financiar.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 399-403 Cod proc. Civ.
A depus la dosarul cauzei somaţia nr.402/E/2010 din data de 29.11.2010, contract de leasing financiar nr. 295/23.05.2006, încheiat între contestatoare si intimată, raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expertul TC, taxă de timbru şi timbru judiciar.
La data de 15.12.2010 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nelegală si netemeinică, precum şi menţinerea formelor de executare.
În fapt a motivat că între Romexterra Leasing în calitate de Finanţator şi numita CR în calitate de Utilizator s-a încheiat la data de 23.05.2006 Contractul de leasing nr. 2905. („Contractul”).
Întrucât Uilizatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia principală de plată a ratelor de leasing, prin adresa nr. 121932 din data de 08.11.2010 şi adresa nr. 122694 din datade 31.08.2010 a comunicat utilizatorului CR următoarele:
Debitul restant este de 14.397,14 lei constând în rate de leasing scadente la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente.
Rezilierea Contractului de leasing in temeiul art. 12 lit. a coroborat cu art. 13, pct. 13.1.
Rezilierea Contractului de leasing in temeiul art. 12 lit. a coroborat cu art. 13, pct. 13.1.
Obligaţia de restituire a autovehiculului in termen de 10 zile.
Obligaţia de restituire a autovehiculului in termen de 10 zile.
Declanşarea formalităţilor legale în vederea recuperării debitului datorat conform Contractului şi obligaţia numitei CR de suportare a acestor costuri.
Declanşarea formalităţilor legale în vederea recuperării debitului datorat conform Contractului şi obligaţia numitei CR de suportare a acestor costuri.
Ca urmare a rezilierii contractului, pe lângă ratele de leasing restante, s-au născut noi obligaţii de plată care însumate totalizează 14.591,41 lei.
Ca urmare a rezilierii contractului, pe lângă ratele de leasing restante, s-au născut noi obligaţii de plată care însumate totalizează 14.591,41 lei.
Aşa cum rezultă din prevederile contractuale, respectiv art. 7.1 opţiunea de cumpărare a produsului poate fi exprimată oricând pe durata derulării Contractului de leasing însă după îndeplinirea oricărei si tuturor obligaţiilor sale. Din însăşi contestaţia la executare rezultă că opţiunea de a achita debitele restante si de a cumpăra bunul a fost exprimată abia după ce contractul a fost reziliat.
Contestatoarea susţine că la momentul predării autoturismului a fost soluţionat litigiul pe cale amiabilă creându-se un nou raport juridic si că titlu lor executoriu nu ar mai fi valabil. Predarea bunului a operat pe baza prevederilor contractuale, iar consemnarea făcută la secţiunea Observaţii nu reprezintă o exprimare de voinţă făcută în mod valabil de către Utilizator acceptată de finanţator. Un alt aspect care trebuie analizat este acela că persoana cu care contestatoarea susţine că a încheiat o convenţie nu avea atribuţii decât pentru ridicarea bunului si constatarea stării acestuia.
Sub aspectul investirii cu formulă executorie a Contractului de leasing, în mod eronat contestatoarea susţine că acesta trebuie investit pierzând din vedere faptul că art. 374 alin. 1 C.p.c. exceptează de la condiţia investirii cu formulă executorie hotărârile executorii provizoriu şi alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, iar potrivit art. 8 al Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997, contractele de leasing constituie în scopul garantării obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, titluri executorii.
Art. 18 din Contract prevede: „Prezentul contract de leasing constituie titlu executoriu daca Utilizatorul nu predă Produsul în următoarele condiţii: b) în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a Utilizatorului ”
În drept şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 115 si urm. C.P.C..
La cererea instanţei BEJ Ioţovici Mihaela Ramona a depus la dosarul cauzei copia dosarului de executare silită nr. 402/E/2010.
La data de 28.01.2011 contestatoarea a formulat precizare la contestaţia la executare iniţială solicitând anularea titlului executoriu – contractul de leasing financiar nr. 2905/23,05.2006 emis de SC MKB ROMEXTERRA LEASING IFN SA, precum si a actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. 402/E/2010 al BEJ Ioţovici Mihaela Ramona şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, a menţionat contestatoarea, contractul de leasing financiar încheiat cu intimata prevede următoarele condiţii contractuale speciale: durata – 49 luni, preţul de achiziţie – 10.100,00 lei; rata iniţială (procent si suma) – 40,00 %, valoare totală contract – 11.811,84 ; rata de leasing – 112, 00; valabilitatea 10.08.2010; moneda contractului – euro, cât si aceea că valoarea reziduală de 20% din pretul de achizitie nu este inclusă in ratele de leasing.
Aşadar, în contractul de leasing financiar au fost prevăzute 48 rate de leasing egale in valoare de 112 euro fiecare, pe o durata de 48 luni calendaristice, urmând ca in a 49 – a lună calendaristică, cât a fost stabilită durata contractului, să fie emisă factura pentru valoarea reziduală in cuantum de 2132, 00 euro.
Procedându-se la graficul de plăti s-au menţionat 48 rate de leasing dar din eroare valoarea reziduală a fost consemnată ca fiind rata de leasing 48, deci contrar condiţiilor contractuale speciale la care a făcut referire mai sus şi care sunt prevăzute în prima pagină a contractului.
Eroarea materială strecurată în grafic a fost îndreptată cu ocazia emiterii facturii nr. 7188259/25.05.2010 în care se menţionează, cu privire la denumirea produselor sau a serviciilor, că reprezintă rata nr. 48 compusă din rata principală – 97,80 euro si rata – dobândă – 14,20 euro, totalizând 563,70 lei (137,47 euro).
În aceeaşi dată, 25.05.2010 a fost emisă factura nr. 7188260 reprezentând valoarea reziduală de 10184, 90 lei şi care nu trebuie confundată cu rata de leasing şi mai exact cu niciuna din cele 48 rate de leasing ale contractului în cauză.
Pentru a evita o eventuală confuzie între rata de leasing şi valoarea reziduală se impun câteva precizări.
Astfel, valoarea de intrare reprezintă acea valoare la care a fost achiziţionat bunul de către finanţator, adică costul de achiziţie.
Valoarea totală reprezintă valoarea totală a ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală, iar valoarea reziduală este valoarea la care, la expirarea contractului de leasing, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către utilizator.
Cu alte cuvinte, valoarea reziduală reprezintă suma cerută de un posesor (în cazul unui leasign auto banca respectivă) la revânzarea bunului (automobilului).
Atunci când se parafează un contract de leasing maşina va aparţine pe toata durata contractului firmei ce s-a oferit să crediteze. Deci pe toată durata, această firmă va fi posesoarea de drept a automobilului care este practic închiriat în baza acelui contract (lease). La sfârşitul contractului în funcţie de perioada derulării şi a unor înţelegeri firma creditoare va vinde bunul utilizatorului făcându-l posesor de drept al automobilului atunci când acesta achita valoarea reziduală, respectiv suma pe care banca spera să o obţină la revânzare.
Rata de leasing reprezintă, în baza contractului de leasing financiar, cota parte din valoarea de intrare a bunului si a dobânzii de leasing.
Dobânda de leasing reprezintă rata medie a dobânzii bancare pe piaţa românească. În cazul leasingului rata de leasing reprezintă cota de amortizare calculată în conformitate cu actele normative în vigoare şi un beneficiu stabilit de părţile contractante.
Concluzia este aceea că opţiunea de plata a valorii reziduale revine utilizatorului bunului după cum doreşte sau nu să devină proprietarul autoturismului, iar pe calea executării silite nu pot fi obligata la plata valorii reziduale, îndeosebi după ridicarea autoturismului pentru neachitarea ratei de leasing 48 în valoare de 137,47 euro (563.70 lei)
Expertiza contabilă extrajudiciară depusă în cauză confirm faptul că mai am de achitat o singură rata de leasing, respectiv rata de 48 in valoare de 137, 47 euro (563, 70 lei), urmând ca după aceea să-şi prezinte opţiunea de achitare a valorii reziduale.
Aşadar, suma de 14.591, 41 lei, pretinsă de intimată în temeiul titlului executoriu considerat a fi contractul de leasing financiar nr. 2905/23.05.2006 nu este reală, debitul pe care îl recunoaşte fiind acela rezultat din factura nr. 7188259/25.05.2010, aferent ratei de leasing nr. 48 pentru suma de 563, 70 lei.
Având în vedere că la data de 23.09.2010 a predat autoturismul ca urmare a rezilierii contractului de leasing din vina exclusivă a acesteia rezultă că este în situaţia prevăzută de art. 18 pct. 1 din contractul de leasing, conform căruia „Prezentul contract de leasing constituie titlu executoriu daca Utilizatorul nu predă Produsul în următoarele condiţii …. în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a Utilizatorului ” şi faptul că titlul executoriu nu a fost investit cu formulă executorie ( art. 269 coroborat cu art. 374 C.P.C. ), contestatoarea solicită anularea titlului executoriu – contractul de leasing financiar nr. 2905/23.05.2006 emis de SC MKB ROMEXTERRA LEASING IFN SA, precum şi a actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. 402/E/2010 al BEJ Ioţovici Mihaela Ramona şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept a invocat prevederile art. 399 si urm Cod proc. civ.
La data de 11.02.2011 intimata a formulat răspuns la precizare solicitând să se constate că debitoarea şi-a însuşit prevederile contractului la momentul semnării acestuia, respingerea contestaţiei la executare si continuarea executării conform titlului executoriu până la concurenta sumei de 14.591,41 lei, având în vedere următoarele considerente:
1.La momentul semnării contractului de leasing Utilizatorul îşi asumă prevederile acestuia.
Potrivit art. 969 Cod civil „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. Rezultă că dispoziţiile contractuale care guvernează raportul juridic dintre părţi, cu atât mai mult cu cât la încheierea contractului utilizatoarea a semnat fiecare filă a contractului, inclusiv Graficul de plăti unde se presupune că există eroarea materială, erau clare încă de la momentul la care a fost încheiat contractul.
De asemenea, art. 20 din Contractul de leasing prevede că:
„Utilizatorul luând cunoştinţă de prevederile prezentului contract şi de condiţiile de mai sus privind opţiunea cumpărării, declar că doresc, ca la expirarea perioadei de derulare a prezentului contract, să achiziţionez produsul ce face obiectul prezentului contract de leasing”.
În consecinţă, contestatoarea nu numai că a luat cunoştinţă de prevederile contractuale dar a fost de acord şi cu achiziţionarea bunului in condiţiile prevăzute de contractul de leasing.
2. Contractul de leasing s-a încheiat la data de 23.05.2006, iar Factura nr. 7188260 a fost emisă la data de 25.05.2010, timp de aproximativ 4 ani utilizatoarea nu a semnalat eroarea cuprinsă de Contractul de leasing.
Utilizatoarea nu a contestat în nici un moment clauzele contractuale şi nici nu a semnalat Finanţatoarei existenta erorii materiale până la momentul demarării procedurii de executare silită. Mai mult decat atât la data emiterii celor două facturi, respectiv 25.05.2010, data la care pentru contestatoare eroarea ar fi trebuit să devină evidentă nu a notificat Romexterra Leasing cu privire la obiecţiunile pe care le invoca acum.
Concluzia evidentă este aceea că Utilizatorul a fost de acord cu modul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale de către Romexterra Leasing. Faptul că in Contractul de leasing există o eroare materială nu înseamnă că efectele contractului nu s-au produs potrivit intelegerii părtilor.
În drept, a invocat prevederile art. 129 alin 4 C.p.c., art 969 C.civ. şi art. 982 Cod civil.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele: Între Romexterra Leasing în calitate de Finanţator şi numita CR în calitate de Utilizator s-a încheiat la data de 23.05.2006 Contractul de leasing nr. 2905. („Contractul”).
Întrucât Uilizatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia principală de plată a ratelor de leasing, prin adresa nr. 121932 din data de 08.11.2010 şi adresa nr. 122694 din data de 31.08.2010 a comunicat utilizatorului CR următoarele:
Debitul restant este de 14.397,14 lei constând în rate de leasing scadente la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente şi alte prestate servicii plătite în numele Utilizatorului.
Creditoarea S.C. ROMEXTERRA LEASING S.A. a formulat cerere de executare silită, însoţită de contractul de leasing financiar către executorul judecătoresc Ioţovici Mihaela Ramona,care s-a adresat Judecătoriei Calafat în vederea încuviinţării executării silite. Instanţa prin încheierea nr. 590/E din 23.11.2010 pronunţată în dosarul 3163/201/2010 a dispus în mod irevocabil încuviinţarea executării silite a contractului de leasing financiar, după care executorul judecătoresc a emis somaţia nr. 402/E/2010 /29.11.2010 prin care contestatoarea era înştiinţată să achite debitul de 14591,41 lei şi cheltuieli de executare de 1559,20 lei.
Analizând motivele invocate de contestatoare în contestaţia la executare precizată,instanţă constată următoarele:
În ceea ce priveşte solicitarea contestatoarei de anulare a titlului executoriu pe motiv că există o neconcordanţă între contractul de leasing şi graficul de plăţi al ratelor de leasing în sensul că în contractul de leasing este menţionat că vor fi achitate 49 de rate ( 48 de rate şi valoarea reziduală ) iar în graficul de plăţi al ratelor de leasing sunt menţionate 48 de rate care cuprind şi valoarea reziduală instanţa constată că această cerere este neîntemeiată având în vedere că aceasta în cuprinsul precizării contestaţiei la executare recunoaşte că în realitate contractul de leasing cuprindea 49 de rate care cuprindeau şi valoarea reziduală, aceasta fiind voinţa reală a celor două părţi la încheierea contractului de leasing, iar în graficul de plăţi dintr-o simplă eroare au trecute 48 de rate care cuprind şi valoarea reziduală. Această concluzie a instanţei cum că este recunoscut de contestatoare faptul că în realitate contractul de leasing cuprindea 49 de rate care cuprindeau şi valoarea reziduală se desprinde din următoarele menţiuni ale acesteia din precizarea contestaţiei la executare din data de 28.01.2011: „Aşadar, în contractul de leasing financiar au fost prevăzute 48 rate de leasing egale in valoare de 112 euro fiecare, pe o durata de 48 luni calendaristice, urmând ca in a 49 – a lună calendaristică, cât a fost stabilită durata contractului, să fie emisă factura pentru valoarea reziduală in cuantum de 2132, 00 euro.
Procedându-se la graficul de plăti s-au menţionat 48 rate de leasing dar din eroare valoarea reziduală a fost consemnată ca fiind rata de leasing 48, deci contrar condiţiilor contractuale speciale la care a făcut referire mai sus şi care sunt prevăzute în prima pagină a contractului”.
Mai mult decât atât, dacă contractul de leasing ar fi cuprins 48 de rate care cuprind şi valoarea reziduală atunci de ce în momentul în care i s-au prezentat graficul de plăţi şi contractul de leasing pentru a fi semnat, nu a solicitat modificarea acestora pentru a exista o concordanţă între ele şi a semnat aceste documente, sau pe parcursul derulării contractului de leasing pe o perioadă de 4 ani nu a solicitat Finanţatorului modificarea acestor acte şi a făcut acest lucru numai după rezilierea contractului de leasing şi începerea executării silite împotriva sa. Pentru simplul motiv că voinţa părţilor la momentul încheierii contractului de leasing a fost ca acesta să cuprindă 49 de rate care cuprind şi valoarea reziduală, lucru recunoscut şi de contestatoare, aşa s-a arătat mai sus.
În ceea ce priveşte menţiunea contestatoarei că din moment ce contractul a fost reziliat ea nu datorează decât rata 48 şi nu şi valoarea reziduală, având în vedere că aceasta se plăteşte numai atunci când utilizatorul solicită ca să devină proprietarul bunului la finalul contractului de leasing, aceasta este contrazisă de cuprinsul contractului de leasing pe care aceasta l-a semnat, contract în care se precizează în art. 13.3. lit. a şi 13.4: „ În urma rezilierii contractului, Utilizatorul este obligat: Să achite de urgenţă ratele de leasing facturate şi scadente precum şi alte sume restante care prin efectul rezilierii devin scadente şi plătibile imediat. Suma ratelor de leasing rămase de achitat până la finalul contractului vor reprezenta daune interese pentru rezilierea contractului ca urmare a apariţiei unui caz de de neîndeplinire a contractului”.
În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei cum că titlul executoriu reprezentat de contractul de leasing trebuia investit cu formulă executorie nu este în conformitate cu dispoziţiile legale având în vedere că art. 374 alin. 1 C.p.c. exceptează de la condiţia investirii cu formulă executorie hotărârile executorii provizoriu şi alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, iar potrivit art. 8 al Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997, contractele de leasing constituie în scopul garantării obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, titluri executorii.
Având în vedere cele expuse mai sus instanţa urmează să respingă contestaţia la executare precizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREŞTE:
Respinge contestaţia la executare precizată formulată de contestatoarea CR, prin mandatar CJ, , în contradictoriu cu intimata S.C. ROMEXTERRA LEASING S.A.,.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.02.2011.
.
PREŞEDINTE GREFIER
COSMIN NICUŞOR MARIN CORNIŢĂ VILI VALENTINA
Red./CNM/CVV/4 ex./ 23 Martie 2011