Potrivit dispozitiilor art.2 din O.G. nr.22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, daca executarea creantei prin titlu executoriu nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, institutia debitoare este obligata ca, în termen de 6 luni, sa faca demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligatia de plata.
Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somatia de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Prin sentinta civila nr. 9382 din 15.10.2010, Judecatoria Baia Mare a respins contestatia la executare formulata de contestatoarea Directia Generala a Finantelor Publice Maramures în contradictoriu cu intimatul A.I.M.
A respins ca ramasa fara obiect cererea privind suspendarea executarii silite si a obligat-o pe contestatoare la plata catre intimat a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta hotarârea de mai sus, judecatoria a retinut ca prin încheierea pronuntata de Judecatoria Baia Mare în dosar nr. 1777/182/2010, s-a dispus încuviintarea executarii silite a sentintei civile nr. 1121/2009 a Tribunalului Maramures si deciziei civile nr. 2353/2009 a Curtii de Apel Cluj, executorul judecatoresc învestit procedând la emiterea somatiei în dosarul executional nr.101/2010 cu acordarea practic a unui termen de gratie de 6 luni, termen la care face referire OG 22/2002. Debitul pentru care s-a pornit executarea se constituie din cheltuieli de judecata în cele doua instante în care s-a judecat litigiul pe fond, onorariul executorului judecatoresc, taxe de timbru si onorariu avocatial, cererea de executare silita fiind facuta prin avocat.
Niciuna dintre sumele amintite nu poate fi contestata de catre debitoare, prima rezultând din hotarârile judecatoresti devenite titluri executorii iar celelalte din faza de executare silita propriu –zisa, sumele fiind datorate în baza art.371 pct. 7 Cod procedura civila .
În alta ordine de idei, executorul judecatoresc nu numai ca s-a conformat OG 22/2002 dar mai mult a acordat debitoarei termenul maxim de gratie de 6 luni stabilit prin actul normativ amintit.
Dincolo de actul de discriminare pozitiva dintre debitorul –stat si alti debitori-persoane fizice sau juridice, dispozitiile art. 2 ale OG 22/2002 nu se pot constitui într-un panaceu pentru refuzul sau omisiunea de a executa o hotarâre judecatoreasca irevocabila.
De altfel, chiar art.2 mentionat conditioneaza acordarea beneficiului unui termen de plata de 6 luni de faptul „ lipsei de fonduri”, lucru rizibil neprobat la dosarul cauzei si neacceptat în principiu în statele comunitare (civilizate) ca având relevanta în materia executarii hotarârilor judecatoresti.
Starea de lucruri amintita a fost consacrata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin nenumarate hotarâri a caror enuntare nu îsi mai are rostul.
Dupa cum contestatoarea cunoaste dispozitiile art. 371 indice 1 Cod procedura civila, de vreme ce le enunta în cuprinsul contestatiei formulate, dupa aprecierea instantei raportându-se si la hotarârile CEDO în spete similare contra României desigur, s-a statuat ca acestea art.371 indice 1 ar trebui sa guverneze executarea silita ca parte a procesului civil, promovata de oricare subiect de drept împotriva statului.
Cât priveste somatia emisa de executorul judecatoresc, în afara oricarui dubiu, fundamentul ei legal îl constituie OG nr.22/2002,de vreme ce acorda termenul de gratie maxim prescris.
Însa în ipoteza în care debitoarea nu se va conforma obligatiei legale de a achita sumele de bani stabilite în sarcina sa, somatia emisa va echivala cu somatia emisa în conditiile art.387 Cod procedura civila putând fundamenta, fara alte formalitati, executarea silita propriu –zisa.
Cât priveste capatul de cerere vizând suspendarea executarii silite s-a constatat ca acesta a ramas fara obiect, în conditiile în care suspendarea executarii ar fi operat pâna la pronuntarea hotarârii în conditiile art. 403 alin.1 Cod procedura civila si nu pâna la ramânerea irevocabila a prezentei hotarâri dupa cum sustine contestatoarea în contestatia formulata.
Instanta de fond a facut aplicarea art. 274 Cod procedura civila fata de contestatoarea aflata în culpa procesuala cât priveste cheltuielile de judecata, probate a fi fost avansate în dosar de catre intimate, cu titlu de onorar avocat.
Împotriva sentintei a declarat recurs contestatoarea Directia Generala a Finantelor Publice Maramures, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii contestatiei si anularii tuturor formelor de executare silita, a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare a creditorului A.I.M. cu nr. 101/2010, în privinta realizarii creantei sale.
Recurenta a sustinut ca, în calitate de institutie publica, onoreaza în mod voluntar obligatiile de plata constatate prin titluri executorii sau hotarâri judecatoresti, fiind suficienta cererea formulata de creditor în acest sens, însotita de hotarârea definitiva si irevocabila, lucru pe care creditorul nu l-a facut însa, astfel ca recurenta nu este de acord cu plata cheltuielilor cu executarea silita si onorariul executorului judecatoresc.
Contestatoarea – recurenta a mai aratat ca potrivit art. 3 din OG nr. 22/2002, creditorul are posibilitatea promovarii executarii silite împotriva debitorului numai daca acesta din urma nu respecta termenul de plata prevazut de lege si cum reglementarile mentionate sunt de stricta interpretare, acestea nu pot fi extrapolate la alte situatii decât cele expres prevazute de lege, situatie în care cheltuielile de executare silita nu sunt datorate, culpa apartinând exclusiv creditorului care nu s-a adresat recurentei conform art. 371 al. 1 si 4 Cod procedura civila, cu respectarea termenelor impuse de OG nr. 22/2002.
În drept a invocat art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 Cod procedura civila.
Intimatul A.I.M., desi legal citat, nu s-a prezentat în instanta si nu a depus întâmpinare.
Examinând sentinta prin prisma sustinerilor recurentei si a dispozitiilor art. 3041 Cod procedura civila, tribunalul retine urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, daca executarea creantei prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, institutia debitoare este obligata ca, în termen de 6 luni, sa faca demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligatia de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somatia de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Având în vedere normele cuprinse în art. 3 din actul normativ mentionat anterior, în cazul în care institutiile publice nu-si îndeplinesc obligatia de plata în termenul prevazut la art. 2, creditorul nu putea solicita efectuarea executarii silite potrivit Codului de procedura civila sau altor dispozitii legale aplicabile în materie.
Din perspectiva prevederilor legale imperative enuntate mai sus, judecatoria a constatat corect ca somatia de plata, emisa de executorul judecatoresc, reprezinta actul de la a carei comunicare începe sa curga termenul de 6 luni în care institutia debitoare este obligata sa faca demersurile pentru a-si îndeplini obligatia de plata, obligatie pe care statul o poate îndeplini si fara a începe executarea silita, aspect statuat si în jurisprudenta CEDO.
În contextul celor aratate si tinând seama de faptul ca toate cheltuielile din cursul executarii ca ultima faza a procesului, sunt datorate de debitor si în situatia în care acesta achita datoria, fiind considerat ca fiind pus în întârziere din chiar momentul chemarii sale în judecata, hotarârea pronuntata de prima instanta, este temeinica si legala cu atât mai mult cu cât potrivit art. 317^7 Cod procedura civila, partea care solicita îndeplinirea unui act sau a altei activitati ce intereseaza executarea silita este obligata sa avanseze cheltuielile necesare în acest scop, debitorul fiind tinut sa suporte cheltuielile de executare facute dupa înregistrarea cererii de executare si pâna la data realizarii obligatiei stabilite în titlul executoriu prin executare voluntara.
Pentru toate considerentele de fapt si de drept descrise, în cauza nu pot fi retinute motivele de modificare prevazute de art. 304 pct. 9, în sensul solicitat de recurenta, iar tribunalul n-a constatat prezenta unor motive de nelegalitate pe care sa le invoce din oficiu în baza art. 3041, ca atare recursul este nefondat si va fi respins în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedura civila.
