Prin sentinţa civilă nr. 5488/18 martie 2010, pronunţată în dosarul nr. 24703/245/2010 al Judecătoriei Iaşi instanţa a respins plângerea formulată de petentul M.G .împotriva hotărârii nr. xxx/2010, emisă de Comisia Judeţeană de fond funciar Iaşi, prin care s-a solicitat anularea acesteia şi reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3,11 ha teren, situat pe raza comunei P., Judeţul Iaşi.
În motivarea de fapt a plângerii, petentul a arătat că, în baza Lg. 247/2005 a formulat cererea înregistrată sub nr. 411/10.11.2005 la Primăria A. prin care a solicitat suprafaţa de 0,93 ha teren, folosită de Gostatul Şorogari şi suprafaţa de 5,29 ha teren fostă păşune, în prezent împădurit.
Petentul arată că a anexat cererii înscrisurile solicitate de legile fondului funciar.
Intimata respinge cererea de reconstituire cu motivarea că acesteia nu i-a fost anexată declaraţia pe proprie răspundere prevăzută de art.10 Lg. 18/1991, însă petentul apreciază că în ceea ce îl priveşte nu era necesară o asemenea declaraţie pentru că nu avea reconstituite alte suprafeţe de teren.
Mai mult, Comisia locală de fond funciar a propus validarea cererii de reconstituire.
Petentul mai susţine că suprafeţele de teren solicitate au fost preluate abuziv de către CAP şi predat la Gostatul Şorogari, respectiv la Ocolul Silvic.
Se arată în plângere că suprafaţa de 0,93 ha teren este înscrisă în anexa 49 la HG nr. 890/2005, iar suprafaţa de 2,18 ha teren din totalul de 5,19 ha este înscrisă în anexa 38 la HG nr. 890/2005 şi nu înţelege de ce este purtat pe drumuri de către intimată care nu respectă validările şi că a formulat pe lângă cererea nr. 411/10.11.2005 şi cererile nr. 255/15.09.2005, respectiv 516/30.11.205 care au acelaşi conţinut, însă înţelege să continue procedura doar cu privire la cererea nr. 411/10.11.2005.
Suprafaţa de 0,93 ha arătură se află pe dealul Şorogari, iar suprafaţa de 5,29 ha reprezintă imaş în devălmăşie şi este prevăzută în evidenţele comunei A. şi în rolul agricol al părinţilor.
Astfel, una din cererile formulate a fost deja respinsă prin hotărârea nr. yyy/17.09.2010 a Comisiei judeţene Iaşi de fond funciar şi a atacat-o cu plângere în instanţă, dar a pierdut irevocabil.
Analizând în mod coroborat actele şi lucrările dosarului de faţă prin raportare la susţinerile părţilor aflate în litigiu, instanţa a reţinut, în esenţă, că soluţia Comisiei Judeţene Iaşi pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor este temeinică şi legală, chiar dacă incorect motivată, având în vedere următoarele considerente:
În fapt, prin hotărârea Comisiei Judeţene Iaşi de fond funciar nr. xxx/13.07.2010 s-a dispus respingerea cererii nr. 411/10.11.2005, formulată de petent şi invalidarea propunerii Comisiei locale de fond funciar A. întrucât „pentru terenul în suprafaţă de 3,11 ha solicitantul nu face dovada că acesta se afla în proprietatea autorului după anul 1945 şi nici că a fost preluat abuziv la stat”.
Instanţa reţine, în context, că în urma intrării în vigoare a Lg. 247/2005 petentul a depus la Primăria Aroneanu cererea înregistrată sub numărul 411/10.11.2005 prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe totale de 3 ha şi 11 ari, reprezentând: 0,93 ha arabil, dovedit cu act de vânzare-cumpărare şi diferenţa – imaş în devălmăşia satului Cârlig.
Prin referatul nr. 411/15.09.2006 Comisia Locală de fond funciar Aroneanu propune validarea cererii şi înscrierea petentului cu suprafaţa de 0,93 ha în anexa 49 şi cu suprafaţa de 2,18 ha în anexa 38.
De asemenea, aceeaşi comisie locală propune conexarea prezentei cereri la cererea nr. 516/30.11.2005.
Comisia Locală, în prezentarea situaţiei juridice a terenului arată că petentul face dovada dreptului de proprietate asupra acestuia cu actele de vânzare-cumpărare anexate, că suprafaţa de teren arabil a fost proprietatea părinţilor petentului, că a făcut obiectul comasărilor şi se află în Podgoria Copou, iar păşunea a fost împădurită şi se află în prezent în administrarea Ocolului Silvic Iaşi.
În analiza prezentei cereri instanţa a pornit, cu precădere, de la reţinerea unei situaţii de fapt specifice speţei, şi anume aceea că petentul a formulat mai multe cereri de reconstituire cu un obiect material parţial identic.
Astfel, aşa cum reiese chiar din referatul Comisiei Locale de fond funciar A şi cum susţine chiar petentul, la apariţia Lg. 247/2005, M.G. a formulat pe lângă cererea înregistrată sub nr. 411/10.11.2005 şi cererea înregistrată sub nr. 516/30.11.2005, având un conţinut identic.
Deşi aceste două cereri ar fi trebuit soluţionate împreună, în mod greşit Comisia locală a emis referatul nr. 516/15.09.2006 (în aceeaşi zi cu referatul nr. 411/15.09.2006), fără să conexeze cele două cereri, având în vedere că aveau o soluţie firesc identică şi aceeaşi documentaţie.
S-a ajuns astfel, la situaţia în care, prin înaintarea separată a documentaţiilor identice către Comisia Judeţeană Iaşi de fond funciar, aceasta a pronunţat două hotărâri distincte cu privire la cereri formulate de aceeaşi persoană, având acelaşi obiect şi în baza aceleiaşi îndreptăţiri.
Prin hotărârea nr. zzz/12.08.2008, Comisia Judeţeană Iaşi de fond funciar a invalidat propunerea Comisiei Locale de fond funciar A., reţinând că petentul nu face dovada dreptului de proprietate pentru terenul revendicat.
Împotriva acestei hotărâri petentul a formulat plângerea care a făcut obiectul dosarului nr. 19571/245/2008 şi a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 12835/06.11.2008. Împotriva acestei hotărâri petentul a formulat recurs soluţionat de Tribunalul Iaşi prin decizia civilă nr.213/03.02.2010, în sensul respingerii irevocabile a plângerii.
Din motivarea instanţei de recurs instanţa a reţinut, prin trimitere, că la dosarul cauzei petentul a depus contractele de vânzare-cumpărare pe care îşi întemeiază ambele cereri de reconstituire şi, că, în fapt, ambele suprafeţe de teren solicitate au fost proprietatea autorilor săi care au avut rol agricol pe raza comunei P..
De asemenea, instanţa de recurs a reţinut că suprafaţa de teren dovedită în proprietatea autorilor prin actele de vânzare-cumpărare a fost înscrisă ulterior în rolul agricol al autorilor şi reconstituită chiar prin depăşirea îndreptăţirii în favoarea tuturor îndreptăţiţi.
Plângere dedusă judecăţii este efectul unei defectuoase proceduri aplicate de Comisia Locală A. de fond funciar care, în loc să conexeze cererile cu obiect identic, le-a soluţionat separat, menţionând doar că se impune conexarea, în cuprinsul referatului nr. 411/15.09.2006, fără însă a proceda în consecinţă, ceea ce a generat o dublă analiză a acestora şi a deschis petentului posibilitatea de a contesta a doua oară soluţia dată unei cereri cu acelaşi obiect.
Din acest motiv, deşi în cauză nu s-a putut invoca excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa a apreciat că sunt pe deplin incidente efectele puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 12835/06.11.2008, pronunţată în dosarul nr. 19571/245/2008 al Judecătoriei Iaşi, devenită irevocabilă prin respingerea recursului potrivit deciziei civile nr. 213/03.02.2010 a Tribunalului Iaşi, cărora le-a dat deplină eficienţă.
Pe fondul cauzei, analizând devolutiv cererea, instanţa a mai constatat şi că suprafaţa de 2ha şi 18 ari imaş în devălmăşia satului Cârlig, solicitată de petent prin acţiune şi cuprinsă în actul de veşnică vânzare din 25.10.1928 şi în contractul de vânzare-cumpărare din 18.03.1922, impune soluţionarea cererii prin îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 26-28 Lg.1/2000, cu referire la art. 33 Lg. 18/1991.
Astfel, pentru a putea beneficia de reconstituire petentul trebuia să facă dovada înscrierii într-o formă asociativă de proprietate, urmând ca validarea cererilor să se facă în comun, pentru toţi membrii acestei forme constituite legal şi care au formulat astfel de cereri.
Din lecturarea integrală a textelor de lege, având în vedere şi pronunţarea constantă a deciziilor Curţii Constituţionale care au verificat conformitatea textelor cu Legea fundamentală (a se vedea în acest sens – Viorel Terzea – Legile fondului funciar. Comentarii şi explicaţii, ediţia a 2a, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, p. 465-485), instanţa a reţinut intenţia legiuitorului de a salvgarda interesul comun, obştesc sau, în ultimă instanţă, interesul public, în măsura în care, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin.7, 8 Lg.1/2000, terenurile dobândite în devălmăşie nu pot fi restituite decât sub aceeaşi formă de proprietate, nu pot fi înstrăinate şi, în caz de dizolvare a formei asociative, proprietatea indiviză trece în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective.
Prin urmare, cum petentul a formulat cererea în vederea reconstituirii unei suprafeţe de teren în devălmăşie, aceasta nu putea urma procedura reconstituirii decât în condiţiile impuse de textele de lege, astfel încât soluţia de respingere a cererii individual formulată apare ca întemeiată şi pentru motivele reţinute mai sus.
