Prin sentinta civila nr. din 03.03.2010 a fost respinsa ca neîntemeiata contestatia la executare formulata de contestatoarea B.F în contradictoriu cu intimatii SC N.C.F. si SC G . .
În motivarea cererii contestatoarea a aratat ca prin somatia din 22.05.2009, dispozitia de poprire din 22.05.2009 si a procesului verbal din 21.05.2009, i s-a dus la cunostinta ca figureaza cu un debit de 26.932,13 lei din contractul de credit nr.2443837 din 25.05.2006 pe care este obligata sa o restituie catre intimata.
Contestatoarea a mai aratat ca cererea de executare silita este gresit îndreptata întrucât titularul creditului este sotul sau, BG. care a decedat la data de 21.08.2006, iar conform contractului de credit, sotul sau a încheiat cu AG. o asigurare de viata, prin care societatea de asigurari era obligata sa substituie în drepturile asiguratului si sa preia plata ratelor catre banca cu titlu de împrumut, astfel ca obligatia de plata a debitului de 26.932,13 lei îi revine societatii de asigurare A Bucuresti.
În drept, contestatoarea si-a întemeiat cererea pe disp.art.399 si urm din codul de procedura civila, art.371 si urm din codul de procedura civila.
În dovedirea cererii contestatoarea a depus în copie la dosar certificatul de deces pentru B. (f.7), procesul verbal de cheltuieli de executare (f.9), somatia din 22.05.2009 (f.10), dispozitia de poprire nr.138/22.05.2009 (f.11), contractul de credit nr.2443837 din 25.05.2006 (f.12), anexa 5 – conditii de asigurare privind asigurarea de viata (f.18) si a solicitat proba cu înscrisuri.
Contestatoarea a formulat cerere de chemare în garantie a societatii AG. prin care a solicitat ca aceasta sa plateasca debitul în suma de 26.932,13 lei reprezentând contravaloarea contractului de credit nr.2443837 din 25.05.2006 si pe care este obligata sa o restituie, în calitatea sa de garant al asiguratului B.G. catre creditoare.
În motivarea cererii de chemare în garantie contestatoarea a aratat ca aceasta este obligata sa restituie debitul de 26.932,13 lei întrucât la data obtinerii creditului sotul sau a încheiat cu chemata în garantie contractul – polita de asigurare de viata, fapt ce este dovedit prin clauzele contractului mai sus mentionat la pct.10.
În drept contestatoarea si-a întemeiat cererea pe disp.art.60 si urm.din codul de procedura civila.
În dovedirea cererii contestatoarea a solicitat probe cu înscrisuri.
Prin întâmpinarea dusa la dosar, intimata a solicitat respingerea contestatiei la executare si a aratat ca potrivit contractului de credit nr.2443837 din 25.05.2006 sotul contestatoarei, B.G. în calitate de împrumutat si contestatoarea în calitate de coîmprumutat, au contractat un credit de nevoi personale cu BRD, în suma de 19.500 lei, pentru o perioada de 60 de luni, iar contestatoarea este tinuta sa restituie sumele împrumutate.
Intimata a mai aratat ca are calitatea de cesionar al creantei pe care BRD o are fata de sotul contestatoarei si a contestatoarei si nu are cunostinta despre încheierea de catre sotul contestatoarei a vreunui contract de asigurare de viata.
Intimata a precizat ca, în situatia în care se face dovada existentei unei polite de asigurare si daca se face dovada îndeplinirii conditiilor pentru plata despagubirii, nu are nimic împotriva de a-si îndestula creanta total sau partial din prima de asigurare si a solicitat în subsidiar admiterea în parte a contestatiei si obligarea societatii de asigurari în solidar cu contestatoarea la plata debitului.
În drept, intimata si-a întemeiat cererea pe disp.art.969 din codul civil, Legea 58/1998 si OG 99/2006, art.2 alin.2 lit.a rap.la art.29 alin.1 din Legea nr.99/1999.
În dovedirea sustinerilor sale intimata a solicitat încuviintarea administrarii probelor ce vor reiesi din dezbateri.
Prin cererea depusa la dosar, la termenul de judecata din 01.07.2009, contestatoarea a solicitat, în temeiul art.4 si art.8 din OUG nr.51/2008, scutirea în proportie de 50% a taxei de timbru, întrucât are un venit net de 518 lei lunar si a depus la dosar declaratia privind venitul pe care îl încaseaza (f.34), adeverinta de venit din 18.06.2009 emisa de AF.P.B. (f.35), declaratia pe proprie raspundere ca nu a mai beneficiat de ajutor public judiciar (f.43), cupoane de pensie pe lunile iulie 2009, ianuarie 2009, decembrie 2008 (f.51-53).
Conform încheierii din 26.10.20099 pronuntata în Camera de consiliu, a fost admisa cererea contestatoarei si s-a dispus reducerea taxei de timbru pe care urmeaza sa fie achitata de contestatoare, la suma de 194 lei.
Executorul judecatoresc R. a înaintat instantei actele de executare întocmite în dosarul nr.138/2009, respectiv cererea de executare formulata de SCN.C. F.(f.66), copie din arhiva electronica de garantii reale mobiliare (f.70), contractul de credit nr.2443837 din 25.05.2006 (f.72), situatia contului la data de 22.10.2007 (f.79), încheierea de încuviintare a executarii silite din 15.05.2009 (f.81), somatia nr.138 din 22.05.2009 (f.89), dispozitia de poprire (f.93).
Prin întâmpinarea depusa la dosar, chemata în garantie a solicitat respingerea cererii de chemare în garantie formulata de contestatoare sui a aratat ca la data de 25.06.2006 sotul contestatoarei, B. G. a contractat un credit de la BRD si a încheiat si o asigurare de viata tip A.G. iar completarea formularului cerere chestionar de asigurare a raspuns negativ la întrebarea privind starea sanatatii, ascunzând afectiunile de care sufera si în urma decesului asiguratului a fost întocmit dosarul de dauna VBRD 1014/2007.
Chemata în garantie a mai precizat ca din documentatia medicala a rezultat faptul ca asiguratul fusese diagnosticat cu ciroza hepatica în martie 2006 si aceasta diagnosticare este anterioara datei de 25.05.2006 când a completat cererea chestionar de asigurare, rezultând astfel faptul ca asiguratul a ascuns boala de care suferea, ceea ce constituie excludere conform conditiilor de asigurare.
Prin aceeasi întâmpinare, chemata în garantie a precizat ca prin adresa nr.5720/23.10.2007 a comunicat Bancii P. decizia sa de a nu acorda despagubirea solicitata.
În drept,chemata în garantie si-a întemeiat cererea pe disp.art.115 si urm.din codul de procedura civila.
La dosar s-a depus în copie adresa nr.5720/23.10.2007 (f.113), conditiile generale privind asigurarea de viata (f.114).
Chemata în garantie a depus în copie la dosar certificatul constatator al decesului nr.509 (f.122), scrisoare medicala din 24.03.2006 (f.123), cererea de asigurare formulata de B. G. la data de 25.05.2006 (f.124).
Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta constata în fapt urmatoarele:
Prin contractul de credit nr.2443837 din 25.05.2006 B. R. a acordat sotului contestatoarei, B. G. în calitate de împrumutat si contestatoarei în calitate de coîmprumutat, un credit de nevoi personale în suma de 19.500 lei, pentru o perioada de 60 luni, cu începere de la 25.05.2006 pâna la 25.05.2011 (f.16).
Din continutul contractului de credit, pct.10, rezulta ca împrumutatul poate încheia o polita de asigurare de deces pe toata perioada de creditare, urmând ca primele de asigurare sa fie platite de catre împrumutat si se calculeaza prin aplicarea unei cote de 0,085% la soldul lunar al creditului, înaintea achitarii ratei de credit aferenta lunii respective.
La data de 21.08.2006 a decedat B.G. conform certificatului de deces (f.7).
Prin somatia nr.138 din 22.05.2009 sotul contestatoarei a fost somat ca în termen de o zi de la primirea somatiei sa plateasca suma de 26.923,13 lei reprezentând debit conform contractului de credit nr.2443837/2006, iar prin dispozitia de poprire nr.138/22.05.2009 s-a solicitat înfiintarea unei popriri pe veniturile debitorului pâna la concurenta sumei de 26.923,13 lei (f.10-11).
De asemenea, prin somatia nr.138 din 22.05.2009 contestatoarea a fost somata sa plateasca suma de 26.923,13 lei reprezentând credit acordat în baza contractului de credit nr.2443827 din 25.05.2006 si cheltuieli de executare (f.89) si a fost înfiintata poprirea asupra pensiei cuvenita contestatoarei pâna la concurenta sumei de 26.923 lei conform adresei nr.127829 din 16.06.2009 emisa de C.L.de P. C. (f.95).
La data de 25.05.2006 sotul contestatoarei, B.G., a formulat o cerere de asigurare pentru suma de 19.500 lei, asigurata pentru o perioada de 60 luni, cu începere de la data de 25.05.2006 pâna în mai 2011 (f.124).
În cadrul acestei cereri, la chestionarul privind starea sanatatii persoanei asigurate, sotul contestatoarei a raspuns ca nu sufera de nici o boala grava ce erau enumerate la pct.3, respectiv “ciroza hepatica” (f.125).
Din scrisoarea medicala emisa la data de 24.03.2006 de S. m.C.rezulta ca diagnosticul pentru B.G. în urma consultarii acestuia în perioada 17 – 24.03.2006, a fost de “ciroza hepatica” (f.123).
Din contractul cadru de asigurare de viata încheiat între BRD Bucuresti si SC A.SA rezulta ca sunt excluse din asigurare evenimentele asigurate ca urmare a unei conditii preexistente ce a fost ascunsa de asigurat la data aderarii sale la contractul de asigurare, respectiv orice boala care a fost diagnosticata de medic înainte de data contractarii asigurarii (f.114-115).
Societatea de A.R.S. P. a refuzat acordarea despagubirii solicitata de catre BRD – S.P., conform adresei nr.5720/23.10.2007 (f.113).
În ceea ce priveste cuantumul debitului stabilit de catre executorul judecatoresc, instanta retine ca suma de 26.923,13 lei mentionata în cuprinsul somatiei este alcatuita din debitul datorat în baza contractului de credit, în suma de 21.718,88 lei, si dobânda legala de 2.240,30 lei, conform cererii de executare silita formulata de intimata (f.66) la care se adauga suma de 2.963,95 lei reprezentând cheltuieli de executare conform procesului verbal încheiat de executorul judecatoresc la data de 21.05.2009 (f.82).
1