Constată că prin sentinţa civilă nr. 5733/2009 a Judecătoriei Sibiu s-a respins cererea de chemare in judecată formulată de reclamantul O. G. împotriva pârâtului Oraşul Cisnădie – prin Primar. S-a respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că , din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că până la acest moment nu s-a finalizat procesul de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar si ca pârâtul are nevoie de suprafeţe de teren si pentru a soluţiona cererile de restituire formulate in baza legii 18/1991 si legi 10/2001. În consecinţa, instanţa retine că nu se poate proceda la constituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului în virtutea art. 5 lit. g din Legea nr. 341/2004 decât după finalizarea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar şi numai în măsura în care la finalizarea acestuia vor mai exista suprafeţe de teren disponibile care să poată fi atribuite acestuia.
Astfel, in acest moment dreptul reclamantului prevăzut de art. 5 lit. g din Legea nr. 341/2004 nu poate fi valorificat.
Cu privire la cea de a doua solicitare a reclamantului de a i se permite să cumpere sau să închirieze cu prioritate un spaţiu comercial conform prevederilor art.5 lit.c din Legea nr. 341/2004, instanţa reţine că , chiar dacă reclamantul a susţinut ca pârâtul ar avea spaţii comerciale pe care le-a scos la licitaţie, acesta nu a făcut dovada celor susţinute, deşi cf art 1169 C. civ lui îi revenea sarcina acestei probe. În consecinţă, cum din actele dosarului nu rezultă că pârâtul Oraşul Cisnădie are la dispoziţie spaţii comerciale pe care le scoate la licitaţie şi că ar exista posibilităţi de valorificare a drepturilor prevăzute de art. 5 lit. c din Legea nr. 341/2004, instanţa a respins si această solicitare a reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul O. G., care a solicitat modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, cu motivarea că nu comisia locală de fond funciar este ţinută să aplice prevederile legii 341/2004, ci pârâtul, că autorităţile administraţiei publice locale trebuie să procedeze la trecerea unor suprafeţe de teren din domeniul public în cel privat, tocmai pentru a face posibilă aplicarea legii, şi nu să aibă o atitudine pasivă, aşa cum s-a dovedit că are pârâtul. În ce priveşte petitul secundar, pârâtul nu a susţinut inexistenţa la dispoziţia sa a unui spaţiu comercial care s-ar preta soluţionării favorabile a cererii.
Apelul este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 5 lit. g din Legea 3421/2004, persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), precum şi la art. 4 alin. (1) beneficiază de “atribuirea, în limita posibilităţilor, în proprietate şi cu clauză de neînstrăinare timp de 10 ani de la data dobândirii, a 10.000 mp de teren în extravilan şi 500 mp de teren în intravilan – acesta din urmă pentru destinaţia de locuinţă, dacă nu a avut sau nu are în proprietate un alt spaţiu locative”. Atribuirea de teren se face doar în limita posibilităţilor, respectiv a existenţei unor terenuri disponibile aflate la nivelul unităţii administrativ teritoriale care să nu fie destinate altor obiective. Trebuie precizat că reclamantul a primit deja o suprafaţă de 1000 mp teren la Cisnădioara, solicitând diferenţa de 9.000 mp.
Nu s-a făcut dovada că Oraşul Cisnădie este proprietar al unor terenuri din extravilan, şi cu atât mai mult, nu s-a făcut dovada că există astfel de terenuri libere, care să nu facă obiectul Legii 18/1991, astfel încât să poată fi atribuite revoluţionarilor. Dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară, ori în cauză nu s-a făcut o astfel de dovadă. Mai mult, autorităţile administraţiei publice locale, respectiv Primăria Oraşului Cisnădie a făcut dovada că a întreprins demersuri pentru a obţine terenuri în scopul atribuirii către persoanele prev. de legea 341/2004, însă până la această dată nu s-a efectuat nici un transfer de teren în scopul atribuirii către persoanele prevăzute de legea 341/2004. În aceste condiţii, reţinem în primul rând că nu s-a dovedit că Oraşul Cisnădie este proprietar al unor terenuri în extravilan, iar apoi, chiar dacă ar fi avut astfel de terenuri în proprietate, nu s-a dovedit că ar fi disponibile, astfel încât nu există la acest moment posibilitatea atribuirii către reclamant a unor suprafeţe de 9.000 mp în extravilan.
De asemenea, nu s-a făcut nici o dovadă că Oraşul Cisnădie ar avea în proprietate spaţii comerciale, de până la 100 mp, în fondul de stat, care să poată fi cumpărate sau închiriate ori concesionate, fără licitaţie, de către beneficiarii drepturilor prev. de art. 5 lit.c din legea 341/2004. În acest context reţinem că potrivit art. 3 din Legea 215/2001 a administraţiei publice locale prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii. Autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului, municipiului sau judeţului, după caz. Potrivit art. 36 din lege, una din atribuţiile consiliului local, ca autoritate publică locală, este aceea de administrare a domeniului public şi privat al unităţii administrativ teritoriale, sens în care aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale, hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii şi hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, în condiţiile legii. Din economia acestor prevederi legale rezultă că autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să gestioneze toate treburile publice în favoarea comunităţii şi nu al unui grup restrâns de persoane, ceea ce înseamnă că, în limita posibilităţilor, după rezolvarea tuturor cererilor de restituire în natură formulate în temeiul legilor speciale de reparaţie (18/19991 şi 10/2001), se va putea trece la împroprietărirea persoanelor prev. de legea 341/2004 cu terenuri şi spaţii comerciale.
