Competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art.399 alin.3 Cod procedură civilă revine instanţei de executare, indiferent de natura civilă sau comercială a fondului raporturilor juridice existente între părţi.
Secţia comercială – Sentinţa comercială nr. 27/25 noiembrie 2010
Prin sentinţa civilă nr.557/2010 pronunţată de Judecătoria Sebeş s-a luat act de renunţarea la judecata capetelor 2 şi 3 din contestaţia formulată, prin care s-a solicitat să se dispună anularea licitaţiei din 22.01.2010 din dosarul execuţional nr.219/2009 şi a actelor întocmite de executorul judecătoresc în temeiul acesteia, respectiv procesul-verbal de licitaţie din 22.01.2010.
S-a admis excepţia lipsei competenţei materiale a Judecătoriei Sebeş în soluţionarea capătului 1 din cererea dedusă judecăţii, prin care s-a solicitat să se constate nulitatea (nevalabilitatea) titlului executoriu deţinut de SC I.R. SA , respectiv biletul la ordin seria BRDE3AM 00398XX.
S-a declinat, în favoarea Tribunalului Alba, competenţa de soluţionare a acţiunii comerciale formulată de contestatoarea SC C. SRL, în contradictoriu cu intimaţii SC I.R. SRL şi SC T. SRL .
Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut că, potrivit art. 2 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă, „tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani”.
Aşa fiind, s-a constatat că instrumentul de plată a cărui nulitate s-a solicitat, respectiv biletul la ordin seria BRDE3AM 00398XX, are o valoare de 2.328.300,75 Euro, valoare ce depăşeşte 1 miliard de lei. Prin urmare, constatând că, în materie comercială, competenţa materială este de ordine publică, în sensul art. 159 pct. 2 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 158 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sebeş, şi pe cale de consecinţă, a declinat, în favoarea Tribunalului Alba, competenţa de soluţionare a contestaţiei de faţă.
În ceea ce priveşte cererea intimatei T., de obligare a creditoarei la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat, instanţa a constatat că, prin declinarea competenţei de soluţionare a capătului de cerere prin care s-a solicitat constatarea nulităţii (nevalabilitatea) titlului executoriu deţinut de SC I.R. SA, instanţa nu poate să se pronunţe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, deoarece nu s-a stabilit care este partea căzută în pretenţii, aceasta urmând a fi stabilită de instanţa competentă.
Pe de altă parte, instanţa nu a putut reţine că suma solicitată este aferentă capetelor de cerere la care s-a renunţat la judecată, deoarece, încă din data de 11.05.2010 contestatoarea, prin avocat, a învederat că va renunţa la judecată, iar chitanţa de onorariu este datată 31.05.2010. Intimata a şi arătat că este de acord cu această renunţare, astfel încât nu se mai justifica încasarea onorariului exclusiv pentru petitele pentru care s-a renunţat la judecată.
Prin sentinţa comercială nr.493/COM/2010 pronunţată de Tribunalul Alba s-a admis excepţia necompetenţei Tribunalului Alba ridicată de instanţă din oficiu, s-a declinat în favoarea Judecătoriei Sebeş competenţa soluţionării contestaţiei la executare formulate de SC C. SRL, în contradictoriu cu intimaţii SC I.R. SRL, SC T. SRL şi B.B.L.
S-a constatat conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Alba Iulia, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut că, contestatoarea a solicitat se constatarea nulităţii (nevalabilitatea) titlului executoriu deţinut de SC I.R. SA – respectiv biletul la ordin seria BRDE3AM 00398XX, în cadrul unei contestaţii la executare formulată în conformitate cu art. 399 Codul de procedură civilă.
Aşadar, contestatoarea a invocat nulitatea biletului la ordin seria BRDE3AM 00398XX în cadrul contestaţie la executare, în conformitate cu art. 399 alin. 3 Codul de procedură civilă, potrivit căruia, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Împrejurarea că, ulterior, contestatoarea a renunţat la judecată asupra capetelor principale ale contestaţiei la executare, prin care a solicitat să se dispună anularea licitaţiei din 22.01.2010 din dosarul execuţional nr.219/2009 şi a actelor întocmite de executorul judecătoresc în temeiul acesteia, respectiv procesul verbal de licitaţie din 22.01.2010, precum şi anularea executării silite din dosarul execuţional nr.7/2010 şi a tuturor actelor de executare îndeplinite până la această dată, nu constituie un motiv pentru a califica primul capăt de contestaţie ce avea ca obiect constatarea nulităţii biletului la ordin ca fiind altceva decât o cerere incidentală, reglementată de art. 399 alin. 3 Codul de procedură civilă citat mai sus, şi nici nu poate determina schimbarea unei competenţe exclusive aşa cum reglementează art. 400 şi 373 alin. 2 Codul de procedură civilă, cum în mod greşit a interpretat Judecătoria Sebeş.
Potrivit art. 400 Codul de procedură civilă: Contestaţia se introduce la instanţa de executare. Iar art. 373 Codul de procedură civilă prevede că: (1) Hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care se află acestea. Dacă bunurile urmăribile se află în circumscripţiile mai multor judecătorii, este competent oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă acestea. (2) Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Verificând conflictul negativ de competenţă curtea de apel constată următoarele :
Curtea de apel a fost investită cu prezentul conflict la 25.11.2010.
La această dată, ca urmare a declinărilor de competenţă între Judecătoria Sebeş şi Tribunalul Alba, cauza nu poate fi apreciată ca fiind în curs de judecată întrucât niciuna dintre cele două instanţe nu erau legal investită.
Prin urmare competenţa de soluţionare a prezentei contestaţii la executare este stabilită de dispoziţiile art.373 alin.3 şi 399 alin.3 Cod procedură civilă în forma în vigoare la 25.11.2010, ca urmare a modificărilor introduse în art. I pct.35 din Legea nr.202/2010.
Potrivit art.373 alin.3 Cod procedură civilă instanţa de executare judecă contestaţiile la executare. Prezenta cauză este o contestaţie la executare formulată în temeiul art.399 alin.3 Cod procedură civilă.
Art.399 alin.3 Cod procedură civilă este clar atunci când arată calea prin care se pot invoca apărări de fond. Această cale este contestaţia la executare.
Întrucât prin art.373 alin.3 Cod procedură civilă nu se face o distincţie între contestaţia la executare formulată în temeiul art.399 alin.1 şi cea formulată în temeiul art.399 alin.3 Cod procedură civilă, curtea de apel a apreciat că revine instanţei de executare competenţa de soluţionare a prezentei cauze.
Potrivit art.373 alin.2 Cod procedură civilă instanţe de executare este Judecătoria Sebeş.
Faţă de cele reţinute curtea de apel a stabilit competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sebeş.
