Recurs admis. Nulitatea sentinţei. Trimitere spre rejudecare.
– Cod procedură civilă, art. 105
Potrivit art. 2441 Cod procedură civilă, asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere.
Instanţa de fond s-a pronunţat, în mod greşit, asupra suspendării cauzei în baza art. 244 pct.1 Cod procedură civilă prin sentinţă şi nu prin încheiere, cum prevede art. 2441 Cod procedură civilă, astfel că sentinţa pronunţată este lovită de nulitate, în conformitate cu prevederile art.105 Cod procedură civilă.
(TRIBUNALUL CĂLĂRAŞI – SECŢIA CIVILĂ, DECIZIA CIVILĂ
Nr. 933/R DIN 21 Octombrie 2010)
Sub nr. -/269/2010, a fost înregistrată la Judecătoria Olteniţa contestaţia la executare formulată de contestatorii ZC şi ZV în contradictoriu cu intimaţii BEJ E A şi F, prin care au solicitat anularea executării silite pornită împotriva lor în dosarul de executare nr. 239/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc E A, precum şi obligarea intimatului F la cheltuieli de judecată.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că la 3.05.2010 au primit somaţie de plată din partea Biroului Executorului Judecătoresc E A.
Au fost somaţi ca în termen de 15 zile de la primirea acestor acte de procedură să plătească creditorului F echivalentul sumei de 18.000 euro cu titlu de arvună şi 9.157,41 lei reprezentând cheltuieli de executare, în caz contrar urmând a se proceda la executarea silită a imobilelor case de locuit cu terenul aferent.
Odată cu somaţiile s-au comunicat copii ale sentinţei civile nr. 1231/6.09.2006 a Judecătoriei Olteniţa, decizia civilă nr. 777/R/29.11.2006 a Tribunalului Călăraşi şi decizia civilă nr.226/R/28.03.2007 a Tribunalului Călăraşi.
Executarea silită este nelegală pentru următoarele motive de fapt şi de drept: dreptul de a cere executarea silită s-a prescris.
Potrivit art. 405 alin. 1 din C.pr.civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.
Titlul executoriu invocat de creditor este sentinţa civilă nr. 1321/6.09.2006 a Judecătoriei Olteniţa care a fost definitivă şi calea de atac legală a fost recursul.
Recursul nu era suspensiv de executare.
Termenul de executare a acestei sentinţe era de 3 ani, termen care s-a împlinit la 6.09.2009.
Faptul că ei au formulat recurs împotriva sentinţei nu făcea ca dreptul de executare silită al creditorului, să fie suspendat sau întrerupt.
Faptul că şi creditorul a declarat recurs cu privire la neobligarea la cheltuieli de judecată nu are relevanţă.
Pentru el sentinţa era susceptibilă cu privire la capătul de cerere privind obligarea lor la plata echivalentului sumei de 18.000 euro.
Împrejurarea că prin decizia civilă nr. 777/R/29.11.2006 li s-a admis recursul şi pe fond cererea creditorului a fost respinsă nu înseamnă că pentru el termenul de prescripţie s-a întrerupt sau s-a suspendat.
Motivele de fapt şi de drept sunt următoarele: recursul declarat de contestatori şi creditor nu era suspensiv de executare; cererea de revizuire nu este suspensivă de executare.
Prin admiterea celei de a doua cereri de revizuire a creditorului prin decizia civilă nr. 226/R/28.03.2007, acesta nu a beneficiat de curgerea unui nou termen de prescripţie.
Cauzele de întrerupere sau suspendare a prescripţiei extinctive sunt strict prevăzute de lege, precum şi cele de prescripţie a dreptului de executare silită.
Soluţia dată de instanţa de revizuire produce efecte retroactiv de la momentul hotărârii revizuite şi nu pentru viitor şi anume de la momentul pronunţării hotărârii de revizuire.
Potrivit art. 405 alin. 2 C.pr.civilă, termenul de prescripţie a executării silite începe să curgă din momentul când se naşte dreptul de a cere executarea silită.
Cazurile de suspendare a prescripţiei executării silite se suspendă în cazurile prev. de art. 405/1 alin. 1.
Cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei sunt reglementate de art. 405/2 alin. 1 şi creditorul nu se află în nici una dintre aceste cazuri.
Executarea silită imobiliară este inadmisibilă.
Potrivit art. 371/3 alin. 1 C.pr.civilă, veniturile şi bunurile debitorului pot fi supuse executării silite.
Bunurile imobile asupra cărora s-a cerut de către creditor executarea silită nu sunt bunuri proprii ci ele au regim de bunuri comune asupra cărora se află în devălmăşie cu soţiile.
Nu se poate cere şi nu se pot urmări silit bunuri comune ale soţilor pentru obligaţiile personale.
Numai după ce prin hotărâre irevocabilă s-ar partaja bunurile respective şi ar ajunge în patrimoniul lor, numai aşa ar putea fi executaţi silit asupra lor în mod legal.
În raport de aceste motive de fapt şi de drept cererea de executare silită este inadmisibilă.
La dosar contestatorii au depus somaţia de plată din 27 aprilie 2010 emisă de executorul judecătoresc E A, sentinţa civilă nr. 1231/2006 pronunţată de Judecătoria Olteniţa, decizia civilă nr. 777/R/29 noiembrie 2006 şi decizia civilă nr. 226/R/28.03.2007 ale Tribunalului Călăraşi.
Intimatul F a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei.
Privitor la inadmisibilitatea executării silite imobiliare, motivat de faptul că debitorii săi nu au bunuri proprii ci numai bunuri comune cu soţiile lor, face cunoscut că pe rolul instanţei este înregistrat dosarul nr. 2384/269/2010 având ca obiect partajul bunurilor comune ale contestatorilor, cu prim termen de judecată la 29.06.2010, motiv pentru care, în temeiul dispoz. art. 244 alin. 1 pct. 1 c.pr.civilă, solicită suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a cauzei din dosarul mai sus menţionat.
Soluţionând cauza prin sentinţa civilă nr. 1169/16.06.2010, Judecătoria Olteniţa a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de executare silită formulată de contestatorii Z C şi Z V, în contradictoriu cu intimatul F.
A respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită formulată de contestatorii Z C şi Z V, în contradictoriu cu intimatul F.
A admis cererea formulată în temeiul art. 244 pct. 1 al. 1 C.pr.civilă de intimatul F şi a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 2384/269/2010.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţine următoarele: pe rolul Judecătoriei Olteniţa este înregistrat dosarul nr. 2384/269/2010, conform certificatului de grefă din 08.06.2010 eliberat de grefa Judecătoriei Olteniţa, având ca obiect „partaj bunuri comune”, formulată de pârâtul F (având calitatea de reclamant) şi contestatorii din acest dosar şi soţiile lor, respectiv Z C, Z L, Z V şi Z L (pârâţi), dosar de a cărei rezolvare depinde modul de soluţionare a contestaţiei la executare ce face obiectul prezentului dosar, în cauza aceasta fiind aplicabile dispoziţiile art. 244 al.1 Cpc până la soluţionarea definitivă a cauzei din dosarul 2384/269/2010 aflat pe rolul instanţei, Judecătoriei Olteniţa.
Instanţa a constatat că atâta timp cât există pe rolul instanţei dosarul 2384/269/2010 având ca obiect partajarea bunurilor comune în care nu s-a pronunţat încă o soluţie (definitivă şi irevocabilă), excepţia inadmisibilităţii cererii de executare silită invocată de contestatori este netemeinică în contextul prezentat mai sus.
În privinţa celei de-a doua excepţii invocată de contestatori, respectiv excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, instanţa a constatat că dreptul intimatului F de a cere executarea silită s-a născut la data pronunţării sentinţei civile nr. 1241/06.09.2006, dar s-a stins la data de 29.11.2006 când prin decizia civilă nr. 777/R/29.11.2006 Tribunalul Călăraşi a respins în mod irevocabil cererea de chemare în judecată admisă pe fond de Judecătoria Olteniţa. De la această dată (29.11.2006) dreptul intimatului de a cere executarea silită s-a întrerupt şi termenul de prescripţie ce începuse să curgă de la data pronunţării sentinţei civile nr. 1241/06.09.2006 s-a întrerupt şi el fiindcă nu poate exista termen de prescripţie fără a exista drept de a cere executarea silită. Instanţa a luat act că prin decizia civilă 226/R/28.03.2007 Tribunalul Călăraşi a admis cererea de revizuire a deciziei civile nr. 777/R/29.11.2006 formulată de intimatul F, prin care a respins recursul (admis iniţial) formulat de contestatori împotriva sentinţei civile nr. 1321/06.09.2006 a Judecătoriei Olteniţa, reluând astfel cursul prescripţiei.
Referitor la cererea formulată de intimat, respectiv ca instanţa să dispună suspendarea judecării cauzei prezente, motivat de faptul că pe rolul acestei instanţe există în derulare un alt dosar (dosarul nr. 2384/269/2010) cu termen de judecată la data de 29.06.2010, care are o strânsă legătură cu cauza prezentă, instanţa a considerat cererea întemeiată, având în vedere că în funcţie de soluţia ce va fi pronunţată în dosarul nr. 2384/269/2010 (soluţia să fie definitivă şi irevocabilă), va fi şi soluţia în cauza prezentă conform dispoziţiilor art. 244 al.1 pct.1 C.p.civ, incidente în prezenta cauză.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe au declarat recurs contestatorii Z C şi Z V, criticând-o pentru nelegalitate întrucât în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de executare silită, excepţie invocată de contestatori în condiţiile în care intimatul creditor F trebuia să solicite înainte de începerea executării partajarea bunurilor comune ale debitorilor în raport de dispoziţiile art.33 al.2 C.fam.
Ulterior, creditorul F a solicitat partajarea autoturismului în dosarul nr.2384/269/2010, însă şi această cerere este prescrisă.
De asemenea, recurenţii au mai arătat că măsura suspendării este luată cu scopul vădit de a favoriza interesul creditorului de a se judeca cererea de partajare a bunurilor comune pe care trebuia să o formuleze mai întâi în termenul de prescripţie de 3 ani de zile.
În concluziile puse la instanţa de recurs, recurenţii au invocat nelegalitatea sentinţei civile nr.1169/2010 a Judecătoriei Olteniţa întrucât s-a dispus suspendarea cauzei în baza art.244 pct.1 Cpc prin sentinţă şi nu prin încheiere, aşa cum prevede acest articol de lege. în raport de acest motiv, recurenţii au solicitat casarea sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Tribunalul, analizând recursul formulat de contestatorii Z C şi Z V în raport de acest ultim motiv de recurs, constată că este întemeiat pentru următoarele motive:
Potrivit art.2441 Cpc, asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere.
Potrivit art.255 Cpc, hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă instanţă se numesc sentinţe.
În prezenta cauză, instanţa de fond s-a pronunţat asupra suspendării cauzei în baza art.244 pct.1 Cpc prin sentinţă şi nu prin încheiere cu prevede art.2441 Cpc.
Având în vedere efectele diferite care le conferă legea încheierilor şi hotărârilor propriu-zise (sentinţe şi decizii) precum şi imposibilitatea repunerii cauzei pe rol în momentul în care va dispărea motivul suspendării, dacă suspendarea s-a dispus prin hotărâre şi nu prin încheiere, tribunalul apreciază că sentinţa civilă nr.1169/2010 pronunţată de Judecătoria Olteniţa este lovită de nulitate în baza art.105 Cpc, iar în raport de art.304 pct.5 Cpc şi art.312 Cpc, urmează a admite recursul formulat de recurenţii contestatori Z C şi Z V împotriva sentinţei civile nr.1169/2010 a Judecătoriei Olteniţa pe care o va casa în tot şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
4
