Contestaţie la executare. Incidente în cauză a disp. Art. 36 din Lg. 85/2006 în cazul în care în cauză, în calitate de debitori, figurează alături de societatea debitoare aflată în faliment şi alţi debitori garanţi ipotecari.


Prin încheierea pronunţată la data de 14 iulie 2010, de judecătoria A, în dosarul 5052/740/2009, în baza art. 36 din Legea 85/2006, a fost constatată ca fiind suspendată de drept contestaţia la executare formulată de contestatorii O I şi O I, împotriva publicaţiei de vânzare din 11.12.2009,. întocmită de executorul bancar BCR-Sucursala Alexandria, în contradictoriu cu intimaţii SC A SRL Alexandria prin lichidator judiciar BNP C SPRL.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că, cei doi contestatori au formulat contestaţie la executarea pornită de executorul Băncii Comerciale Alexandria, în cadrul dosarului de executare silită 109/2009, precum şi împotriva întregii executări silite.

La data de 19 aprilie 2010, contestatorii au învederat instanţei faptul că, împotriva SC A SRL Alexandria s-a declanşat procedura insolvenţei , prin sentinţa comercială nr. 1117/14 decembrie 2009 a Tribunalului T, în dosarul 4963/87/2008.

Faţă de precizările contestatorilor, instanţa, în baza art. 36 din Legea 85/2006, potrivit căruia , de la data deschiderii procedurii insolvenţei, se suspendă de drept, toate acţiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, a constatat suspendată contestaţia la executare.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs contestatorii O I şi O I, criticând-o pentru aceea că, în mod greşit s-a dispus suspendarea contestaţiei la executare, în temeiul art. 36 din legea 85/2006, întrucât calitatea de debitor aparţine doar SC A, nu şi celor doi contestatori, care au calitatea de garanţi ipotecari.

Totodată, există în continuare posibilitatea executării lor în paralel, cu procesul de insolvenţă, iar pe calea contestaţiei formulate au invocat aspecte relevante, nesoluţionate de instanţa de fond, precum nulitatea absolută a contractului de ipotecă, pentru fraudă.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 6,7 şi 10 Cod procedură civilă.

Examinând recursurile declarate, instanţa de recurs apreciază că sunt întemeiate, pentru motivele invocate.

În fapt, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, împotriva contestatorilor a fost pornită executarea silită, în calitatea acestora de garanţi ipotecari, ai debitorului principal, SC A. SRL Alexandria, de către executorul bancar al BCR –sucursala A, dat fiind faptul că, debitorul principal, nu şi-a executat obligaţiile de plată  a împrumutului, rezultând din contractul de împrumut nr. 182/10.12.2002.

Contestatorii au formulat contestaţie împotriva executării silite, pentru aceea că, titlul în baza căruia se face executarea este nul, întrucât nu au semnat contractul, semnăturile fiind executate în fals.

Deşi, într-adevăr, rezultă că împotriva debitoarei SC A, a fost deschisă procedura insolvenţei, măsura suspendării cauzei, aşa cum au susţinut contestatorii , pe calea recursului , este nelegală.

Dispoziţiile art. 36 din Legea 85/2006, prevăd că se suspendă toate acţiunile judiciare şi executările silite pornite împotriva debitoarei, însă textul de lege are în vedere pe debitoarea falită, debitoarea faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei, textul negăsindu-şi aplicabilitate faţă de alte categorii de debitori , în speţă debitori garanţi ipotecari.

De asemenea, dispoziţiile legale mai sus menţionate, se referă strict la suspendarea executării silite, nicidecum la suspendarea acţiunii judiciare a contestaţiei la executare.

În consecinţă, instanţa de fond, în mod nelegal a suspendat contestaţia la executare , motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, va casa încheierea recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, întrucât în mod greşit nu a intrat în cercetarea fondului.