Decizia/dispoziţia emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001 are caracterul unui act civil de dispoziţie cu privire la bunuri din patrimoniul entităţii emitente şi nu al unui act administrativ de autoritate. Unităţile sau entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor potrivit acestei legi nu acţionează ca reprezentanţi ai puterii publice a statului, ci în calitatea de persoane juridice care îndeplinesc acte de dispoziţie cu privire la bunuri din patrimoniul lor.
Tribunalul Vâlcea, sentinţa civilă nr. 570 din 22 iunie 2010, dosar nr. 954/2010
Prin contestaţia înregistrată la nr. 954/90/2010, contestatoarea R. M. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului D., solicitând să se dispună anularea dispoziţiei nr. 451 din 9 februarie 2010.
În motivarea contestaţiei, contestatoarea a susţinut că prin dispoziţia contestată s-a dispus revocarea parţială a unei dispoziţii anterioare, având nr. 288/2008. prin această din urmă dispoziţie se dispusese restituirea către contestatoare a unor imobile şi se propunea acordarea de despăgubiri, ca urmare a soluţionării unei notificări întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001.
Contestatoarea a mai susţinut că a contestat în justiţie dispoziţia nr. 288/2008, însă contestaţia a fost respinsă ca rămasă fără obiect ca urmare a emiterii dispoziţiei contestate în prezenta cauză.
S-a mai arătat că dispoziţia contestată este nelegală, întrucât dispoziţia revocată intrase în circuitul civil şi nu se mai putea dispune revocarea ei pe cale administrativă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul a solicitat respingerea contestaţiei, susţinând că dispoziţia contestată revoca parţial dispoziţia anterioară, întrucât s-a constatat ulterior că s-a acordat mai mult decât s-a cerut prin notificare şi este legală, întrucât pentru aspectele soluţionate, cu excepţia restituirii în natură a unor bunuri, se poate dispune revocarea unilaterală.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând contestaţia în raport de motivele invocate, de probele administrate în cauză şi de dispoziţiile legale aplicabile în materie, tribunalul o apreciază ca fiind întemeiată, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 320/2001, contestatoarea a solicitat intimatului restituirea în natură sau măsuri reparatorii pentru un teren în suprafaţă de 10.000 mp. situat în D., pretins a fi fost preluat abuziv de către stat.
Prin dispoziţia nr. 288/2008, intimatul a admis în parte cererea de restituire, a dispus restituirea în natură a terenurilor în suprafaţă de 117 mp. şi 957 mp. şi a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenurilor de 1400 mp, 14151 mp. şi 12751 mp., reţinându-se că sunt ocupate de construcţii sau fac obiectul unui contract de concesiune. Pentru aceste din urmă terenuri s-a reţinut că petenta este îndreptăţită la despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Contestatoarea a formulat contestaţie împotriva acestei dispoziţii, solicitând anularea acesteia sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură pentru cele trei suprafeţe de teren.
Prin sentinţa civilă nr. 100 din 9 februarie 2010, Tribunalul Vâlcea a respins contestaţia ca rămasă fără obiect, reţinând că dispoziţia contestată în acea cauză a fost revocată prin dispoziţia nr. 451/2010.
Prin dispoziţia nr. 451/2010, intimatul a dispus revocarea parţială a dispoziţiei nr. 288/2008, respectiv a articolelor 3,4 şi 5 prin care se reţinea că nu se poate dispune restituirea în natură pentru cele trei suprafeţe de teren , contestatoarea fiind îndreptăţită la despăgubiri.
În motivarea acestei dispoziţii s-a reţinut că prin dispoziţia anterioară s-a acordat mai mult decât s-a cerut prin notificare, în sensul că prin notificarea s-a solicitat restituirea în natură sau alte măsuri reparatorii pentru o suprafaţă de 10.000 mp., iar prin dispoziţia nr. 288/2008 s-a reţinut îndreptăţirea contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii pentru o suprafaţă mai mare.
Această din urmă dispoziţie este nelegală, întrucât decizia/dispoziţia emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001 are caracterul unui act civil de dispoziţie cu privire la bunuri din patrimoniul entităţii emitente şi nu al unui act administrativ de autoritate. Unităţile sau entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor potrivit acestei legi nu acţionează ca reprezentanţi ai puterii publice a statului, ci în calitatea de persoane juridice care îndeplinesc acte de dispoziţie cu privire la bunuri din patrimoniul lor.
În speţă, primarul a acţionat în calitate de reprezentant la persoanei juridice emitente şi nu în calitate de autoritate administrativă, iar singura cale de cercetare a valabilităţii dispoziţiei iniţiale era acţiunea în justiţie, astfel cum dispune art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Faţă de calificarea dată dispoziţiilor emise în speţă, este lipsit de relevanţă faptul că dispoziţia a intrat sau nu în circuitul civil, invocat de intimat, în raport de prevederile art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, aplicabile numai actelor administrative.
Natura catului emis în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost determinată anterior, exclude aplicarea prevederilor Legii nr. 554/2004.
Pe de altă parte, susţinerea intimatului potrivit căreia o parte din dispoziţia nr. 228/2008, respectiv cea referitoare la restituirea în natură, nu putea fi revocată întrucât intrase în circuitul civil, iar celelalte articole puteau fi revocate este neîntemeiată şi datorită faptului că dispoziţia dată în soluţionarea notificărilor adresate potrivit Legii nr. 10/2001 are caracter unitar sub aspectul soluţiei adoptate. Astfel, în lipsa unei dispoziţii exprese a legii şi pentru considerentele legate de natura actului astfel cum au fost expuse mai sus, nu se poate admite ca o dispoziţie emisă potrivit Legii nr. 10/2001 să aibă natură civilă atunci cât dispune restituirea în natură şi natură administrativă atunci cât dispune alte măsuri reparatorii.
În consecinţă, pentru considerentele expuse mai sus, tribunalul apreciază că dispoziţia nr. 451/2010 este nelegală, fiind emisă cu depăşirea atribuţiilor şi normelor referitoare la cercetarea condiţiilor impuse de lege pentru emitere prevăzute de Legea nr. 10/2001, motiv pentru care va admite contestaţia şi va anula decizia.
Întrucât cheltuielile de judecată se acordă potrivit art. 274 din Codul de procedură civilă la cererea părţii interesate şi faţă de manifestarea de voinţă a contestatoarei de a nu solicita aceste cheltuieli, tribunalul va lua act de această manifestare de voinţă.
