Dosar nr. 4264/318/2009operator 2445
R O M Â N I A
JUDECATORIA TÂRGU JIU
TÂRGU JIU
Sentinta civila nr. 7822
Sedinta publica de la 26 Noiembrie 2009
Pe rol fiind pronuntarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în sedinta publica din 19.11.2009 privind judecarea actiunii civile formulata de reclamantii TM CP CS VP împotriva pârâtei M E si în contradictoriu cu intimatele Comisia Locala Godinesti de aplicare a L 18/1991 si Comisia Judeteana Gorj, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în sedinta publica din 19.11.2009, fiind consemnata în încheierea de sedinta de la aceea data, care face parte integranta din prezenta sentinta, când instanta având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea partilor de a pune concluzii scrise a amânat pronuntarea la data de 26.11.2009, când a hotarât urmatoarele:
INSTANTA
Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. 4264/318/2009, reclamantii TM CP CS VP împotriva pârâtei Muscurici Elena si în contradictoriu cu intimatele Comisia Locala Godinesti de aplicare a L 18/1991 si Comisia Judeteana Gorj, solicitând pronuntarea unei hotarâri prin care sa se dispuna constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate nr.204028/1994, si a actelor premergatoare, respectiv HCJ-ul, proces verbal de punere în posesie pentru suprafata de 1135 mp. în intravilan, si reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 2600 mp. teren intravilan. De asemenea a mai solicitat constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate nr.438405/1994 si a actelor premergatoare, respectiv HCJ-ul, proces verbal de punere în posesie, precum si obligarea comisiei locale sa înainteze o noua documentatie în vederea eliberarii unui nou titlu de proprietate pentru mostenitorii Tontu Dumitru.
În motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca Comisia Locala Godinesti de aplicare a L 18/1991 a propus validarea dreptului de proprietate pentru T D, însa a întocmit gresit documentatia fiindu-i eliberat titlu de proprietate nr. 204082/1994 pentru suprafata de 7901 mp., din care 1135 mp. teren intravilan în loc de 2600 mp. teren intravilan cât se mentioneaza în actul de proprietate din anul 1930, în care terenul sau în intravilan are latimea de 14,5 m si lungimea de 180 m, deci i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafata mai mica cu 1465 mp., decât era îndreptatita prin diminuarea nejustificata a latimii terenului cu 3 metri care a fost inclus nelegal în titlu de proprietate eliberat pârâtilor.
S-a mai precizat ca T M împreuna cu sotul sau au înstrainat terenul din titlu de proprietate 204028/1994 si constructiile de pe acest teren celorlalti reclamanti C P, C S si V P, prin contractul de întretinere autentificat sub nr. 750/31.03.1997, reclamanta T M fiind mostenitoarea legala în calitate de sotie supravietuitoare a defunctului Tontu Dumitru ca de altfel si reclamanta C S în calitate de fiica.
În drept actiunea a fost întemeiata pe disp. art.3 lit a din Legea 169/1997 si HG 890/2005.
În dovedirea actiunii, reclamantii au înteles sa se foloseasca de proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, martori si expertiza.
Instanta a încuviintat cererea de probatoriu solicitata de catre reclamantii si din oficiu a dispus înaintarea unei adrese catre Comisia Locala Godinesti pentru a comunica actele care au stat la baza eliberarii celor doua titluri de proprietate.
Raspunsul la solicitarile instantei a fost remis prin adresa nr. 2107/27.05.2009, ocazie cu care comisia locala si-a expus si punctul de vedere cu privire la actiunea reclamantilor, aratând ca aceasta este neîntemeiata, întrucât titlul de proprietate apartinând reclamantilor nu a fost contestat de catre titular, iar la punerea în posesie procesul verbal a fost semnat de catre autor, si mai mult prin contractul de întretinere autentificat sub nr. 750/1997, terenul a trecut î proprietatea altor persoane intrând în circuitul civil producând efecte juridice.
A mai aratat comisia locala ca suprafetele de teren trecute în cele doua titluri de proprietate nu pot fi justificate de niciunul dintre detinatori, reconstituirea facându-se pe o suprafata mai mare, în acest sens fiind anexate în copie xerox cererile de reconstituire, fila registrului agricol apartinând autorului T D, HCJ nr. 16/1991 si anexa si procesul verbal de punere în posesie a autorului T D.
În cauza a fost efectuata o expertiza de specialitate topografica fiind numit pentru efectuarea expertizei si întocmirea raportului de expertiza domnul expert Militaru Marian, care a trebuit sa raspunda la obiectivele stabilite de catre instanta ce se referau la identificarea terenului din litigiu în raport de actele de proprietate depuse de catre reclamanti, stabilirea daca diferenta de teren situata în intravilan se regaseste în titlul de proprietate emis pârâtilor si daca în cadrul procedurii de reconstituire al dreptului de proprietate apartinând reclamantilor s-a avut în vedere actul de proprietate al acestora.
Raportul de expertiza efectuat în cauza a concluzionat faptul ca în urma masuratorilor în teren s-a constatat ca reclamantii detin o suprafata de 2620 mp. conform titlului de proprietate eliberat pe numele autorului Tontu Dumitru, respectiv suprafata de 1135 mp. în intravilan localitatii si 1485 mp. în extravilan localitatii, suprafata revendicata de reclamanti de 2600 m, se regaseste practic în teren chiar daca latimile terenului sunt mai mici de 14,5 m, însa nu integral în intravilan asa cum se solicita prin cererea de chemare în judecata, astfel ca din totalul suprafetei din litigiu 161 mp. se afla în intravilan localitatii, iar 262 mp. în extravilan, la reconstituirea dreptului de proprietate lui T D nefiind prezentat de catre acest autor actul de vânzare din 23.06.1930, reconstituirea facându-se pe baza situatiei gasite în teren conform delimitarile existente si în prezent între reclamanti si pârâta atât cu garduri si mejdina naturala.
Analizând probatoriul administrat în cauza în raport cu cererea formulata, instanta retine urmatoare situatie de fapt:
Prin titlul de proprietate nr. 204028/25.03.1994 a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 7901 mp. pe raza localitatii Pârâul de Pripor, comuna Godinesti, jud. Gorj, titularului T D, autorul reclamantelor TM – sotie supravietuitoare si C S- fiica.
Actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate au fost cererea de reconstituirea formulata de TDce a fost validata prin HCJ 16/1991 si procesul verbal de punere în posesie încheiat la 25.08.1994.
Ulterior emiterii titlului de proprietate respectiv la data de 31.03.1997, Tontu Dumitru împreuna cu reclamanta TM au transmis dreptul de proprietate cu privire la suprafata reconstituite prin titlul de proprietate aratat mai sus, celorlalti reclamanti, Ciobanu Speranta, Ciobanu Petre si Verboncu Petrisor, prin contractul, de întretinere autentificat sub nr. 750 din aceeasi data.
Prin prezenta actiune, reclamantii contesta atât titlul de proprietate emis autorului lor T D cât si actele premergatoare emiterii acestui titlu pentru suprafata de 1135 mp. situata în intravilan, motivat de faptul ca le-a fost reconstituit o suprafata mai mica decât erau îndreptatiti, respectiv 2600 mp. diferenta ce s-ar regasi în titlul de proprietate emis pârâtei M E, mostenitoare a autorului S V si M A.
În opinia instantei actiunea reclamantilor este neîntemeiata urmând a fi respinsa din urmatoarele considerente.
Potrivit art. 53 din Legea 18/1991, titlul de proprietate ca act final al procedurii de reconstituire trebuie sa fie în concordanta cu actele premergatoare emiterii lui existând motive de anulare a acestui titlu, doar în situatia în care se constata o eventuala neconcordanta între aceste acte.
Instanta va analiza cu prioritate interesul reclamantilor în promovarea unei astfel de actiuni, întrucât de esenta actiunilor în nulitatea actelor emise în procedura L 18/1991, este cercetarea interesului legitim si a calitatii procesuale active raportate la motivele de nulitate invocate de catre reclamanti.
Instanta verificând legalitatea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate finalizata prin emiterea titlurilor de proprietate, constata ca nu exista un viciu în procedura de reconstituire.
Astfel, titlul de proprietate emis pe numele autorului reclamantilor T D a fost emis în urma parcurgerii tuturor etapelor prevazute de legea speciala a fondului funciar pornindu-se de la formularea unei cereri de reconstituire în anul 1991, cerere ce a fost validata prin HCJ 16/1991, ce nu a fost contestata de catre autorul reclamantilor, desi acea posibilitatea sa o conteste în conditiile în care considera ca i-a fost validata o suprafata mai mica decât cea care era îndreptatit si a fost emis proces verbal de punere în posesie, ocazie cu care s-a stabilit amplasamentul suprafetei validata prin HCJ de validare, care de asemenea a fost însusit prin semnatura de catre acelasi autor.
Mai mult reclamantii nu justifica un interes legitim în formularea unei astfel de actiunii, întrucât asa cum reiese din adresa emisa de Comisia Locala Godinesti, atât autorului reclamantilor cât si autorilor pârâtei le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pe o suprafata mai mult mare decât erau îndreptatiti, prin efectuarea raportului de expertiza, ocazie cu care a fost transpus actul de proprietate invocat de catre reclamanti, stabilindu-se ca suprafata de 2600 mp. se regaseste în teren, chiar daca nu au fost respectate latimea de 14,5 mp., însa nu în intravilan, cum solicita reclamantii.
Astfel instanta apreciaza ca nu exista nici un din motivele de nulitate absoluta invocate în actiune, titlul de proprietate fiind în deplina concordanta cu actele premergatoare emiterii acestuia, acte ce nu au fost contestate de catre autor, posibilitate care exista la momentul emiterii Hotarârii de validare, referitor la suprafata, precum si la punerea efectiva în teren prin emiterea procesului verbal de punere în posesie, act însusit de catre autorul reclamantilor în conformitate cu art 27 din Legea 18/1991.
Terenul proprietatea autorului T D a intrat în circuitul civil, prin transmiterea dreptului de proprietate cu privire la acest teren, ceea ce presupune si respectarea principiului securitatii raporturilor juridice, principiu consacrat si în preambulul Conventiei Europene si a practicii CEDO, care a mentionat ca unul din elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice.
Procedura speciala a Legii 18/1991 este în deplin acord cu principiul legii fundamentale si prin aceste dispozitii speciale de ordin intern s-a dat în acelasi timp eficienta dispozitiilor don Conventia Europeana, Protocolul nr. 1, anexa la aceasta conventie, ce garanteaza dreptul de proprietate, unde se mentioneaza expres ca nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauze de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international, de aceea legea speciala trebuie interpretata si respectata si în acord cu dispozitiile legii fundamentale, dar si în raport de conventia europeana.
Fata de aceste considerente, instanta va respinge ca nefondata actiunea reclamantilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE :
Respinge actiunea civila, formulata de reclamantii TM, C P C S si V P împotriva pârâtei M E, si în contradictoriu cu intimatele Comisia Locala Godinesti de aplicare a L 18/1991 si Comisia Judeteana Gorj.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare .
Pronuntata în sedinta publica din 26.11.2009, la Judecatoria Tg-Jiu.
1