Articolul 317 Cod procedură civilă stabileşte regula după care
hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru
neregularitatea procedurii de citare numai dacă acest motiv nu a
putut fi invocat pe calea apelului sau recursului. Această regulă
circumscrie de fapt, o condiţie de admisibilitate a contestaţiei în
anulare, astfel că, nerespectarea ei face aplicabilă sancţiunea
inadmisibilităţii căii de atac.
Art. 317 Cod procedură civilă
Critica contestatorului, deşi întemeiată pe dispoziţiile
art.317 alin.1 cod procedură civilă, prin conţinutul său, reclamă o
greşeală a instanţei de recurs care, susţine acesta, nu a analizat
corect aspectele legate de momentul comunicării actelor de
procedură, recursul fiind motivat în termen, greşeală materială ce
poate constitui motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art.
318 cod procedură civilă.
Instanţa de recurs însă, a efectuat cercetări cu privire la
Instanţa de recurs însă, a efectuat cercetări cu privire la
comunicarea hotărârii şi momentul formulării motivelor de recurs,
comunicarea hotărârii şi momentul formulării motivelor de recurs,
constatând că recursul este tardiv.
constatând că recursul este tardiv.
În cazul în care respingerea recursului ca tardiv nu este
rezultatul unei erori materiale, ci a modului în care instanţa a
înţeles să aplice dispoziţia legală privitoare la calcularea
termenului, contestaţia în anulare este inadmisibilă, nefiind posibil
ca, pe această cale, instanţa să cerceteze dacă modul de stabilire a
datei la care a început să curgă termenul a fost greşit sau corect.
(Decizia civilă nr.1235/R-FM/13 august 2009)
Prin sentinţa civilă nr.2150/8 aprilie 2008, Judecătoria Piteşti,
admiţând în parte acţiunea reclamantei T.F.C., precum şi, tot astfel,
cererea reconvenţională a pârâtului T.Y.P., a desfăcut căsătoria încheiată
între aceştia din vina ambilor soţi, încuviinţând reclamantei reluarea
numelui purtat anterior căsătoriei, acela de S. şi încredinţându-i, spre
creştere şi educare, pe minorul T.Y., născut la data de 15 iunie 2005.
Pârâtul a fost obligat la plata unei contribuţii la cheltuielile de creştere şi
întreţinere necesitate de minor de 500 lei lunar, începând cu data
introducerii acţiunii şi până la majorat, fiindu-i încuviinţate legături
personale cu acesta, potrivit programului apreciat convenabil faţă de
vârsta minorului, cerinţele educaţiei sale şi nevoile de îngrijire.
S-a reţinut în esenţă că, între părţi, căsătoria nu mai poate
continua, mama fiind cea care oferă cele mai bune condiţii pentru
creşterea şi educarea minorului, raportat la vârsta fragedă a acestuia şi
ţinând seama şi de acordul pârâtului, iar în ceea ce priveşte programul de
vizitare, s-a apreciat că îi poate fi permis tatălui ca, în perioade relativ
scurte de timp, ţinând cont şi de programul instituţiei de educaţie
preşcolară urmată de către copil, să-i poată fi lăsat în grijă, la sfârşitul a
două săptămâni din lună şi în vacanţele lungi ale anului, vara şi iarna, câte
o săptămână, iar în vacanţele scurte de Paşte şi de Crăciun, câte o zi.
Împotriva sentinţei, în termen, au declarat apeluri părţile,
exclusiv sub aspectul modalităţii de exercitare a dreptul de vizitare, iar
prin decizia civilă nr.124/A/MF/31 octombrie 2008, Tribunalul Argeş a
respins apelurile ca nefondate, compensând cheltuielile de judecată.
În motivare, s-a reţinut în fapt că nici susţinerea reclamantei,
potrivit căreia lăsarea minorului timp de o săptămână în timpul
vacanţelor de iarnă şi de vară, exclusiv în grija tatălui ar fi excesivă, după
cum nici extinderea acestor perioade, cerută de pârât, nu se impun, faţă
de faptul că minorul se află la o vârstă la care necesită cu preponderenţă
îngrijirea mamei.
Cum, prin apelul său, pârâtul a solicitat reîncredinţarea
minorului către sine, faţă de opoziţia reclamantei de a-i permite să
viziteze copilul, instanţa a constatat că măsura nu poate fi luată, nefiind
modificate condiţiile avute în vedere de către prima instanţă de fond la
luarea măsurii, respectiv o schimbare esenţială în nevoile minorului şi
capacităţile părinţilor de a se ocupa de acesta.
Hotărârea a fost expediată, prin poştă, în vederea
comunicării, de către Tribunalul Argeş la data de 14 noiembrie 2008,
potrivit borderoului nr.69 (fila 48, dosar apel).
Cum însă, la dosar, nu s-au găsit dovezile de comunicare
restituite instanţei de către oficiul poştal, pârâtul-apelant a solicitat
recomunicarea hotărârii, referatul arhivei făcând vorbire despre faptul că,
deja, o primă comunicare avusese loc.
La data de 7 noiembrie 2008 pârâtul a declarat recurs
împotriva deciziei, criticile fiind expuse prin memoriul depus, la
Tribunalul Argeş, la data de 23 ianuarie 2009, în care se susţine că
hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, cu referire la lipsa
analizei criticii sub aspectul restrângerii legăturilor personale cu minorul,
cât şi la retragerea acordului exprimat de către recurent în ceea ce
priveşte încredinţarea acestuia, dar şi încălcarea şi respectiv aplicarea
greşită a legii prin hotărârea dată, cu privire la aceeaşi lipsă de motivare a
respingerii cererii de readministrare a probei testimoniale şi
suplimentarea acesteia, sub aspectul opoziţiei manifestată de către
reclamantă la vizitarea lui de către pârât.
La termenul din data de 26 februarie 2009, intimata-pârâtă,
prin apărător, a invocat excepţia nemotivării în termen a recursului, faţă
de faptul că, potrivit referatului arhivei, comunicarea motivării deciziei
tribunalului a avut loc odată, mai înainte de noua comunicare făcută la
cererea părţii.
Prin decizia civilă nr.600/R-MF din 26 martie 2009, Curtea
de Apel Piteşti a constatat nulitatea recursului formulat de recurentul-
pârât T.Y.P., ca tardiv motivat, cu consecinţa obligării acestuia la plata
sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată faţă de intimata-reclamantă.
În adoptarea acestei soluţii, instanţa de recurs a constatat că
în dosarul înaintat de tribunal există un referat al biroului arhivei, însoţit
de dovada constând în fotocopia borderoului cu care comunicarea s-a
făcut către recurentul-pârât, faţă de care motivele recursului par a fi
depuse peste termenul născut prin comunicarea făcută din oficiu de către
instanţă, a procedat la verificarea situaţiei acestei comunicări, cerând
relaţii de la oficiul poştal al destinatarului, spre a se afla dacă, eventual,
expediţia nu a fost predată.
Recurentul a solicitat a nu se efectua o asemenea cercetare,
considerând că se află în situaţia prevăzută de art.310 Cod procedură
civilă, în sensul că nu ar rezulta, la prima zi de înfăţişare, faptul că
recursul a fost depus peste termen, potrivit dovezilor din dosar, aşa încât
el trebuie socotit a fi făcut în termen.
Potrivit răspunsului oficiului poştal, expediţia instanţei a fost
predată la destinatar în data de 17 noiembrie 2008, în condiţiile prevăzute
de dispoziţiile art.86 alin.3 şi art.92 alin.3 Cod procedură civilă (fila 66,
dosar recurs).
În cuprinsul concluziilor scrise formulate de către recurent,
acesta a învederat instanţei că, între sine şi adversara sa, există încă o serie
de alte dosare, fără însă a dovedi că expediţia predată către sine la data de
17 noiembrie 2008 ar fi privit unul dintre acele alte dosare, spre a se
răsturna proba cu care s-a dovedit că instanţa a efectuat comunicarea
hotărârii atacate prin prezentul recurs la data de 17 noiembrie.
Pornind de la această dată a comunicării, s-a constatat că
motivarea recursului formulat în termen de către pârât se situează în
afara celui de 15 zile, prevăzut de dispoziţiile art.303 alin.2 Cod
procedură civilă.
procedură civilă.
La data de 20 mai 2009 a formulat contestaţie în anulare
T.Y.P., în temeiul art.317 pct.1 Cod procedură civilă, susţinând
următoarele:
Deşi la o analiză superficială există tendinţa să se considere că
textul art.317 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă are în vedere numai
termenul de judecată la care procedura de citare a părţii este neregulată,
în realitate textul trebuie interpretat în sensul că este admisibilă
contestaţia în anulare generală, ori de câte ori se invocă neregularitatea
procedurii de citare a părţii pentru ziua când se judecă pricina sau a
procedurii de comunicare a hotărârii pronunţate în ciclul procesual
anterior.
Argumentele care justifică această interpretare sunt atât
argumente de text, cât şi impuse de scopul urmărit de o persoană la
accesarea unei proceduri judiciare pentru apărarea drepturilor şi
intereselor sale legitime într-un proces echitabil şi într-un termen
rezonabil, cu referire la art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului, art.21 din Constituţia României, art.92 Cod procedură civilă.
S-a susţinut că judecarea unei pricini presupune un ciclu
procesual care are ca moment de plecare sesizarea unei instanţe
competente şi un moment final dat de hotărârea irevocabilă pronunţată
de către o instanţă de control judiciar într-o cale de atac de reformare,
ordinară sau extraordinară.
Pe întreg parcursul acestui ciclu procesual, ce poate implica
mai multe faze, finalizate printr-o hotărâre, oricare din părţile litigante
„trebuie să fie chemate” printr-un act de procedură îndeplinit conform
legii şi care să-i asigure în orice moment şi nu numai „pentru ziua când s-
a judecat pricina”, exercitarea drepturilor şi obligaţiilor procesuale.
S-a arătat că textul alin.1 al art.317 Cod procedură civilă
prevede generic „chemarea părţii” şi nu citarea ei, care are un înţeles
tehnico-juridic mai restrâns. Prin această formulă generală legiuitorul a
avut în vedere tocmai cuprinderea oricărei situaţii în care actul de
procedură de „chemare a părţii la judecată” nu respectă cerinţele legale–
art.85 şi urm.Cod procedură civilă–care să-i asigure acestei părţi
cunoaşterea oricărui moment procesual pentru a decide în cunoştinţă de
cauză asupra viitoarei sale decizii.
S-a invocat şi respectarea principiului preeminenţei căii de
reformare în raport cu cea de retractare
Astfel, în speţă, motivul nelegalităţii comunicării nu a putut fi
invocat pe calea recursului, condiţia cerută de art.317 alin.1 Cod
procedură civilă fiind îndeplinită deoarece acest motiv nu putea fi invocat
în recurs câtă vreme s-a admis cererea de recomunicare a hotărârii de
către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, care a constatat nelegalitatea
procedurii de comunicare a hotărârii–pentru lipsa interesului din partea
recurentului bazată pe solicitarea recomunicării, care a fost încuviinţată şi
pe art.310 Cod procedură civilă care a fost invocat. Se susţine că nu se
putea uza nici de repunerea în termen, prevăzută de art.103 Cod
S-a susţinut că pentru a face dovada necomunicării efective a
hotărârii şi nu numai a neregularităţii actului de procedură erau necesare
verificări de fapt, sens în care, se solicită proba cu înscrisuri,
interogatoriul intimatei, martori şi orice altă probă prevăzută de lege ce ar
rezulta din dezbateri.
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea contestaţiei în
anulare şi anularea deciziei, cu dispunerea rejudecării recursului.
Contestaţia în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru
următoarele considerente:
Potrivit disp.art.137 cod procedură civilă, Curtea s-a
pronunţat cu prioritate pe excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, excepţia
care face de prisos cercetarea în fond a cauzei şi a admis-o ca atare.
Contestatorul şi-a fondat cererea pe dispoziţiile art.317 pct.1
cod procedură civilă, invocând neregularitatea procedurii de comunicare
a hotărârii pronunţate în apel.
Articolul 317 cod procedură civilă stabileşte regula după care
hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie in anulare pentru
neregularitatea procedurii de citare numai dacă acest motiv nu a putut fi
invocat pe calea apelului sau recursului. Această regulă circumscrie de
fapt, o condiţie de admisibilitate a contestaţiei in anulare, astfel că,
nerespectarea ei face aplicabilă sancţiunea inadmisibilităţii căii de atac.
În recurs, apărătorul intimatei reclamante a invocat excepţia
tardivităţii declarării recursului, excepţie în raport de care instanţa a
dispus efectuarea de verificări la oficiul poştal şi Tribunalul Argeş, pentru
a verifica data comunicării deciziei pronunţate în apel către pârât,
verificări în urma cărora s-a reţinut că motivarea recursului de către pârât
s-a făcut în afara termenului de 15 zile prevăzut de art.301 combinat cu
art.303 cod procedură civilă, procedura de comunicare a hotărârii fiind
legală.
Critica contestatorului, deşi întemeiată pe dispoziţiile art.317
alin.1 cod procedură civilă, prin conţinutul său, reclama o greşeală a
instanţei de recurs care, susţine acesta, nu a analizat corect aspectele
legate de momentul comunicării actelor de procedură, recursul fiind
motivat in termen, greşeală materială ce poate constitui motivul de
contestaţie in anulare prevăzut de art. 318 cod procedură civilă.
În cazul în care respingerea recursului ca tardiv nu este rezultatul unei
erori materiale, ci a modului in care instanţa a înţeles să aplice dispoziţia
legală privitoare la calcularea termenului, contestaţia în anulare este
inadmisibilă, nefiind posibil ca, pe această cale, instanţa să cerceteze dacă
modul de stabilire a datei la care a început să curgă termenul a fost greşit
sau corect.
