ACŢIUNE FORMULATĂ DE UNA DIN CREDITOARELE
DEBITOAREI AFLATE ÎN PROCEDURA PREVĂZUTĂ DE
LEGEA NR. 85/2006, PENTRU RECUPERAREA UNOR
INVESTIŢII FĂCUTE LA UN ACTIV VÂNDUT ÎN
PROCEDURA FALIMENTULUI. LEGITIMARE
PROCESUALĂ ACTIVĂ. CALIFICAREA JURIDICĂ A
ACŢIUNII. COMPETENŢA MATERIALĂ DE SOLUŢIONARE
A ACŢIUNII. LIMITELE ATRIBUŢIILOR JUDECĂTORULUI
SINDIC.
Art. 494 Cod civil, art. 109 Cod proc. civilă, art.11 din
Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, art. 2 pct. 1 lit. a),
art. 158 şi 159 pct.3 Cod proc.civilă
Creditoarea falitei justifică interes şi legitimare procesuală activă
în a promova o acţiune prin care solicită contravaloarea unor investiţii de la pârâta-
adjudecatară a unui bun în procedura insolvenţei. Competenţa de soluţionare a unei
asemenea cereri revine tribunalului comercial, ca instanţă de fond raportată la
valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, întrucât atribuţiile judecătorului sindic sunt
limitate strict la judecata acţiunilor şi cererilor prevăzute la art. 11 din Legea nr.
85/2006.
Curtea de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de
contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1195/R-
C/23 noiembrie 2007
Prin cererea depusă la fila 982 în dosarul de faliment privind
pe debitoarea S.C. „M” S.A., s-a solicitat de către S.C.”P.C.U.” S.A.
Câmpulung să fie introdus în cauză noul proprietar al activului şi să fie
obligat să-i plătească suma cu care se înscrisese la masa credală, motivat
de faptul că după ce iniţial a fost înscris în calitate de creditor în urma
deciziei nr.865/RC/2006 a Curţii de Apel Piteşti s-a operat radierea.
La solicitarea instanţei, S.C. „P.C.U.” S.A. şi-a precizat
acţiunea la 12 iunie 2007, în sensul că înţelege să solicite recuperarea
sumei de 243.692 lei în temeiul art.494 alin.1 din Codul civil, întrucât
moara de grâu la care a făcut investiţii a fost vândută către S.C. „M.P.”
S.R.L. Câmpulung.
La fila 995 (cerere de asemenea nerezolutată) s-a solicitat de
către S.C. „M.P.” S.R.L. Câmpulung chemarea în garanţie a S.C. „M.”
S.A., solicitându-se ca în măsura în care va fi obligată la plata unei sume
de bani pentru bunurile ce le-a achiziţionat, această valoare să fie
suportată de vânzătoare.
Prin sentinţa comercială nr.667/2007, Tribunalul Comercial
Argeş a respins contestaţia formulată de S.C. „P.C.U.” S.A. însă a admis
acţiunea în pretenţii a acesteia faţă de pârâta S.C. „M.P.” S.R.L., care a
fost obligată la plata sumei de 196.223 lei.
A fost obligată şi chemata în garanţie S.C. „M.” S.A. să
plătească pârâtei aceeaşi sumă ce a fost stabilită în sarcina acesteia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pârâta este terţul
adjudecatar al unui bun vândut din patrimoniul debitoarei falite şi la care
reclamanta a făcut îmbunătăţiri pe care este îndreptăţită să le recupereze
faţă de cele reţinute şi în decizia Curţii de Apel Piteşti.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs S.C. „P.I.” S.R.L.
criticând-o pentru motive încadrabile în dispoziţiile art.304 pct.9 şi
art.3041 din Codul de procedură civilă, în dezvoltarea cărora a susţinut
următoarele:
– printr-o hotărâre irevocabilă s-a reţinut că S.C. „P.C.U” S.A.
nu poate recupera investiţiile făcute la imobilul ce se afla la acea dată în
proprietatea S.C. „M.” S.A., întrucât ele au fost realizate cu rea-credinţă
în afara cadrului contractual şi sunt cheltuieli voluptorii;
– instanţa trebuia să observe că deşi în mod direct a fost
obligată la plata actuala deţinătoare a morii, cea care a cumpărat-o la
licitaţie în procedura falimentului, suma urmează să fie achitată de către
debitoarea falită S.C. „M.” S.A., care a şi fost chemată în garanţie.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt fondate
pentru cele ce se vor arăta mai jos.
În condiţiile art.137 Cod procedură civilă, urmează a se
verifica cu prioritate excepţiile de fond şi de procedură care ar putea face
inutilă cercetarea pricinii.
O astfel de excepţie a fost invocată în întâmpinarea formulată
de S.C. „P.C.U.” S.A. şi ea se referă la lipsa calităţii procesuale active a
recurentei despre care se susţine că nu a făcut dovada că este creditoare
principală a falitei, nu are calitatea de mandatar şi nici de parte în acţiunea
în pretenţii, aşa încât nu poate justifica un interes.
În parte, susţinerea este reală, în sensul că această recurentă
nu are calitatea de pârâtă şi nici de reprezentantă a vreuneia din părţile
litigiului ce pare a fi caracterizat de instanţa de fond a fi o acţiune în
pretenţii.
Excepţia este însă nefondată pentru că aşa cum se susţine de
altfel în recurs, plata sumei ce s-a solicitat de către pretinsa creditoare
urmează să fie făcută de către falita S.C. „M.” S.A. pentru că deşi
judecătorul sindic nu admite cererea de chemare în garanţie, stabileşte o
obligaţie ca şi cum ar fi făcut o astfel de pronunţare.
Recurenta are însă calitatea de creditoare a debitoarei S.C.
„M.” S.A., pentru că deşi s-a depus la dosar un raport redactat la 16 mai
2007, asupra fondurilor obţinute din lichidarea şi încasarea de creanţe
(filele 21-23) din care rezultă că S.C. „P.” S.R.L. ar fi primit suma
integrală cu ocazia distribuirii, ea păstrează totuşi calitatea de creditoare.
Această calitate rezultă din tabelul preliminar suplimentar
completator (fila 979), depus la 15 mai 2007 la dosarul de faliment şi în
care recurenta este înscrisă cu o creanţă garantată care are un alt cuantum
decât cel al creanţei distribuite, iar din acelaşi dosar nu rezultă că acesta
ar fi fost contestat după afişarea lui, potrivit înscrisului de la fila 987.
Aşadar, recurenta are calitate de creditoare şi justifică interes
în a îndeplini toate formele procedurale de natură a asigura o maximizare
a patrimoniului debitoarei falite pentru a creşte posibilitatea de
îndestulare a creanţei sale.
În afara de excepţia lipsei calităţii procesuale active a
recurentei, ce s-a reţinut că este neincidentă în cauză, instanţa a pus din
oficiu în condiţiile art.306 alin.2 Cod procedură civilă în discuţia părţilor
competenţa de soluţionare a pricinii la instanţa de fond.
Fără a califica în mod exact pretenţiile şi cadrul juridic cu care
a fost investit, judecătorul sindic s-a comportat faţă de acesta ca şi cum s-
ar fi solicitat valorificarea unor creanţe pecuniare într-o acţiune de drept
comun.
În esenţă, pretinsa reclamantă a solicitat contravaloarea unor
investiţii de la pârâta adjudecatară a unui bun în procedura falimentului,
iar aceasta din urmă a chemat în garanţie pe vânzătoarea-debitoare.
Legea nr.85/2006 stabileşte atribuţiile judecătorului sindic în
art.11 şi ele subliniază ceea ce de altfel se arată expres şi în alin.2 că
interpretarea acestor atribuţii este restrictivă privind în mod exclusiv
procedura de insolvenţă.
Simpla prezenţă a unei persoane juridice aflate în procedura
de insolvenţă sau a unei alte persoane aflate în raport juridic cu aceasta
într-un cadru procesual, nu atrage în mod automat competenţa
judecătorului sindic.
Aşa cum a fost construit cadrul procesual în cauză, şi de către
reclamantă şi de către pârâtă, nu se supune procedurii reglementată de
Legea nr.85/2006 ci normelor de drept comun cu privire la competenţa
materială şi teritorială a instanţelor.
Se apreciază aşadar, că soluţia pronunţată de judecătorul
sindic a fost dată cu nesocotirea normelor de necompetenţă din legea
specială, aşa încât, în temeiul art.312 alin.6 Cod procedură civilă, va fi
admis recursul, casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare
Tribunalului Comercial Argeş, ca instanţă de fond raportat şi la valoarea
pretenţiilor deduse judecăţii.
Cu această ocazie, instanţa competentă urmează a verifica
aplicarea dispoziţiilor art.36 din Legea nr.85/2004 şi a celorlalte excepţii
şi apărări de fond ridicate atât pe parcursul judecăţii, cât şi în calea de
atac.
