Legea nr.64/1995, republicată, privind procedura reorganizării judiciare şi falimentului. Indicarea faptelor prev. de art.137 care atrag răspunderea patrimonială, în petitul acţiunii art.132 codul de procedură civilă. Motivarea încheierii de încuviinţare a probelor .
Încuviinţarea probelor de către instanţa de fond este supusă controlului judiciar, în faza recursului, judecătorul sindic având în vedere la momentul încuviinţării probelor chiar petitul şi motivele cererii formulate de reclamantă, obiectivele expertizei fiind încuviinţate de instanţa de fond prin raportare la cele solicitate de reclamantă în cererea sa.
Susţinerea creditoarei în sensul că a avut în vedere toate faptele prev. de art.137 din Legea nr.64/1995, republicată, deoarece urma să-şi precizeze acţiunea după efectuarea expertizei contabile, în sensul de a indica faptele care atrag răspunderea patrimonială a intimaţilor-pârâţi este greşită şi nelegală, întrucât dispoziţiile art.132 C.pr.civ. permit modificarea obiectului cererii de chemare în judecată doar cu privire la anumite aspecte, expres şi limitativ prevăzute de lege, nefiind permisă modificarea cererii de chemare în judecată, în cazul de faţă, prin investirea ulterioară efectuării raportului de expertiză, a instanţei, şi cu alte fapte prev. de art.137 din Legea 64/1995.
(Curtea de Apel Bucureşti , secţia a VI-a comercială, decizia comercială nr.365 R/9.03.2007).
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi la data de 28.11.2005, reclamantă A S.A. a solicitat angajarea răspunderii personale a administratorilor B şi C pentru pasivul rămas neacoperit din creanţa de 2.115.885 lei faţă de debitorul D S.R.L.
Prin sentinţa civilă nr.2856/04.12.2006, Tribunalul Călăraşi – Secţia Civilă a respins acţiunea reclamantei, reţinând că în speţă, din probatoriul administrat, nu se reţine vreo faptă culpabilă a pârâţilor în dauna creditorului de faţă, aceştia nefolosind bunurile şi împrumuturile societăţii în condiţiile sancţionatorii susţinute de reclamantă. Totodată, instanţa de fond a reţinut că, astfel cum explică şi expertul desemnat în cauză, incapacitatea de plată se datorează calamităţilor naturale, neîncasării la termen a creanţelor, creşterii obligaţiilor faţă de furnizori, salariaţi şi bugetul de stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, recurs înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială la data de 18.01.2007.
În motivarea recursului declarat, recurenta a arătat că nu şi-a limitat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale la cele 3 ipoteze indicate expres, că a avut în vedere toate ipotezele fostului art.137 al Legii nr.64/1995 republicată, apreciind că expertiza contabilă este esenţială în acest gen de litigii, iar în lipsa unei expertize contabile, reclamantul nu îşi poate susţine cererea cu eficienţă.
Recurenta a arătat că motivul invocat de recurentă privind nelegala ţinere a contabilităţii, motiv pe care instanţa de fond l-a apreciat ca fiind tardiv, s-a întemeiat tot pe concluziile raportului de expertiză, acest mod de a proceda nefiind contrar dispoziţiilor legale.
În ceea ce priveşte expertiza contabilă încuviinţată şi administrată, instanţa a înţeles să încuviinţeze numai unele din obiectivele solicitate de recurenta-reclamantă, fără să motiveze satisfăcător această soluţie, conform încheierii din 06.02.2006, motivarea hotărârilor judecătoreşti, între care şi încheierea, fiind un element indispensabil al acestora.
În aceste condiţii, a arătat recurenta, “motivarea” sumară a instanţei prin simpla calificare a obiectivelor ca fiind “inutile şi irelevante”, nu constituie o motivare suficientă în sensul legii şi al jurisprudenţei.
Recurenta a arătat că raportul de expertiză este incomplet şi nesatisfăcător, întrucât nu răspunde obiectivelor fixate, fiind efectuat într-o perioadă de timp foarte lungă şi fără citarea recurentei care a solicitat această probă.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând şi dispoziţiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea reţine că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din analiza înscrisurilor aflate în dosarul de fond, Curtea a reţinut că procedura în faţa instanţei s-a desfăşurat cu respectarea drepturilor procesuale ale părţilor, susţinerile recurentei în sensul că nu i s-a acordat termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză fiind infirmate de încheierile de şedinţă din 03.07.2006 (fila 115) şi 16.10.2006 (fila 165), prin care i s-au acordat recurentei-reclamante termene pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză dispus în cauză şi, respectiv, de anexa la acesta, depus la un termen ulterior.
Nici susţinerea recurentei în sensul că nu a fost legal citată la efectuarea raportului de expertiză contabilă nu a fost susţinută de probele de la dosar, fiind infirmată de dovezile de citare depuse la dosarul de fond de expertul contabil desemnat în cauză (filele 182-192 din dosarul de fond).
În ceea ce priveşte invocarea de către recurentă a motivului relativ la efectuarea expertizei contabile, într-o perioadă de timp foarte îndelungată, Curtea apreciază că acesta nu este motiv de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii atacate, o atare întârziere putând să atragă doar incidenţa dispoziţiilor art.1081 alin.1 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, respectiv sancţionarea expertului cu amendă judiciară.
Relativ la neacordarea unui termen pentru a lua cunoştinţă de răspunsul expertului la obiecţiunile recurentei, Curtea reţine că şi acest motiv este nefondat, atâta timp cât prin încheierea din 27.11.2006, judecătorul sindic a respins obiecţiunile recurentei-reclamante la raportul de expertiză, apreciind că expertul a răspuns în totalitate la obiectivele stabilite de instanţă, în realitate fiind vorba despre depunerea de către expert, la dosarul cauzei, a dovezilor de comunicare, înscrisuri pentru a căror studiere nu se impunea acordarea unui termen de către instanţă, în sensul art.96 Cod procedură civilă.
Cât priveşte criticile aduse de recurentă încheierii din 06.02.2006, prin care au fost admise în parte obiectivele formulate de recurenta-reclamantă pentru expertiza contabilă încuviinţată acesteia, fiind respinse o bună parte dintre aceste obiective fără a se motiva respingerea, Curtea a reţinut că susţinerea recurentei este nefondată, pentru următoarele considerente:
Încuviinţarea probelor de către instanţa de fond este într-adevăr supusă controlului judiciar, în speţă, în faza recursului, însă instanţa de recurs constată că această etapă procesuală a fost parcursă de instanţa de fond cu respectarea normelor legale în materie, în sensul că, judecătorul sindic a avut în vedere la momentul încuviinţării probelor chiar petitul şi motivele cererii formulată de reclamantă, obiectivele expertizei fiind încuviinţate de instanţa de fond prin raportare la cele solicitate de reclamantă prin cererea sa.
Susţinerea recurentei în sensul că, în realitate, a avut în vedere toate faptele prevăzute de art.137 din Legea nr.64/1995 republicată, deoarece urma să-şi precizeze acţiunea după efectuarea expertizei contabile, în sensul de a indica faptele care atrag răspunderea patrimonială a intimaţilor-pârâţi este greşită şi nelegală, deoarece dispoziţiile art.132 Cod procedură civilă, permit modificarea cererii cu care este învestită instanţa de judecată doar cu privire la anumite aspecte, expres şi limitativ prevăzute de lege, nefiind permisă modificarea obiectului cererii de chemare în judecată, în cazul de faţă, prin învestirea ulterioară efectuării raportului de expertiză, şi cu alte fapte prevăzute de art.137 din Legea nr.64/1995.
Ca atare, Curtea a apreciar că motivarea încheierii de şedinţă din 06.02.2006, prin care i-au fost respinse recurentei-reclamante o parte din obiectivele formulate, prin sintagma “fiind inutile şi irelevante în raport de obiectul şi motivele acţiunii” este legală, instanţa de fond neavând a aduce alte argumente juridice pe soluţia respingerii, atâta timp cât, este de esenţa etapei încuviinţării probelor că aceasta se raportează la petitul şi motivarea cererii de chemare în judecată.
Sub acest aspect Curtea a apreciat ca temeinică şi legală şi motivarea dată de instanţa de fond cu privire la motivul invocat de recurenta-reclamantă în concluziile scrise, relativ la nelegala ţinere a contabilităţii.
