– art.23 alin.1 lit.a din Legea nr.19/2000
Îndemnizaţiile lunare obişnuite de consilierii locali nu au natura unor drepturi salariale, salariul fiind un element esenţial al contractului de muncă, o parte componentă a obligaţiilor asumate de angajator şi a cauzei juridice a obligaţiei persoanei angajate.
Ulterior anului 2006, art.23 alin.1 din Legea nr.19/2000 a fost modificat, in sensul că in baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale in cazul asiguraţilor, o constituie venitul realizat lunar, in situaţia asiguraţilor prevăzuţi la art.5 alin.1 pct.I şi II.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A VIIII A ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DECIZIA CIVILĂ NR.2634/27.11.2008)
Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.561/14.02.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a-IX-a de Contencios Administrativ şi Fiscal a admis sesizarea formulată de DCFU Bucureşti a Curţii de Conturi a României , prin încheierea nr.50/15.11.2007, în contradictoriu cu pârâţii G. I., R. E., A. D., M.. D., P. C. C., Primăria Sectorului 6 Bucureşti şi în consecinţă: a obligat pârâta Primăria Sectorului 6 Bucureşti să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat suma de 59.320 lei cu titlu de contribuţie aferentă indemnizaţiilor de şedinţă de către consilierii locali în anul 2006, plus majorări de întârziere în sumă de 26.560 lei calculate până la 31.10.2007 care urmează să fie calculate în continuare până la data virării contribuţiei; a obligat pârâţii G. I., R. E., A. D., M. D., P. C. C. la plata cu titlu de despăgubiri civile către Primăria Sector 6 Bucureşti a sumei de 19.265 lei reprezentând contribuţie individuală de asigurări sociale nereţinută de la consilierii locali şi a sumei de 26.560 lei reprezentând majorări de întârziere, despăgubiri ce vor fi actualizate pe baza taxei scontului stabilită de BNR la data pronunţării hotărârii; a obligat pârâţii G. I., R. E., A. D., M. D., P. C. C. precum şi Primăria Sector 6 Bucureşti la câte 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate de stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art.5 alin.1, pct.II, că persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţiile elective sunt asigurate obligatoriu în sistemul public, prin efectul legii, pe durata mandatului.
Faţă de dispoziţiile art.5 alin.1 pct.I şi II din Legea 19/2000 se apreciază că pârâta parte prejudiciată este asimilată angajatorului persoană juridică în sarcina căruia se află obligaţia de a achita indemnizaţia cuvenită consilierilor locali, astfel că Primăria Sectorului 6 avea obligaţia de a depune lunar declaraţia privind evidenţa nominală a asigurărilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale, respectiv a contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajator calculate în raport de veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de aceşti asiguraţi.
Tribunalul apreciază că exista pentru Primăria Sectorului 6 obligaţia calculării şi virării atât a contribuţiei individuale de asigurărilor sociale aferentă veniturilor realizate de consilierii locali, cât şi a contribuţiei de asigurări sociale datorată de angajator, al căror cuantum a fost stabilit de reclamantă în sumă de 19.265 lei şi respectiv 40.055 lei.
Pentru neplata în termen a acestor obligaţii, în baza prevederilor art.115 alin.1 şi 5 din Codul de procedură fiscală au fost calculate majorări de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă, majorări în sumă de 8.630 lei pentru contribuţia individuală şi în sumă de 17.930 lei pentru contribuţia datorată de angajator.
S-a apreciat de tribunal că disp. art.30 alin.1 din Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali, nu reprezintă decât dispoziţii de protecţie pentru aleşii locali al căror contract de muncă sau act de numire se suspendă pe timpul executării mandatului.
Aceste dispoziţii nu pot constitui însă temeiul excluderii consilierilor locali din categoria asiguraţilor întrucât, desfăşurându-şi activitatea în funcţii elective, aceştia sunt asiguraţi obligatoriu prin efectul legii.
Este adevărat că activitatea consilierilor locali nu este una permanentă însă acest fapt nu schimbă natura salarială a indemnizaţiilor încasate de aceştia pentru participarea la activitatea publică, actul normativ neimpunând obligativitatea cotizării numai în cazul prestării unei munci permanente, zilnice, calitatea de asigurat în sistemul public fiind dobândită, prin efectul legii, în cazul persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective.
Se apreciază de către tribunalul că OMMSS nr.680/2007 nu a modificat OMMSS nr.340/2001 ci a clarificat doar sfera persoanelor menţionate la art.5 din Legea 19/2000, fără să adauge însă o nouă categorie de persoane respectiv cele care desfăşoară activitatea într-o funcţie electivă, categorie vizată deja de OMMSS nr.340/2001.
Cum prin plata contribuţiei individuale de 19.265 lei şi a majorărilor de întârziere aferentă celor 2 contribuţii, în sumă totală de 26.553 lei Primăria Sector 6 înregistrează un prejudiciu, se apreciază că este întemeiată şi sesizarea privind obligarea persoanelor fizice, vinovate de crearea acestui prejudiciu, la plata de despăgubiri civile către Primăria Sector 6 Bucureşti, culpa pârâţilor fiind aceea de a fi semnat statele de plată pentru sumele cuvenite lunar în anul 2006 consilierilor locali.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâţii.
În motivarea cererii de recurs, Primăria Sector 6 Bucureşti a arătat că instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile Legii 393/2004 şi Legea nr.19/2000.
Faţă de dispoziţiile art.34 alin.1 din Legea 393/2004 şi dispoziţiile art.21 alin.2 şi art.28 din Legea 19/2000, recurenta nu are calitatea de angajator al consilierilor locali pentru care se solicită plata contribuţiei de asigurări sociale datorată de angajator, aferente indemnizaţiilor de şedinţă pentru anul 2006.
Cu privire la calculul contribuţiei individuale de asigurări sociale datorată de consilierii locali au fost invocate disp. art.23 alin.1 lit.a din Legea 19/2000, precum şi dispoziţiile art.2 alin.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 40/2007.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs întemeiată în drept pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pârâţii persoane fizice au arătat că în mod greşit instanţa a apreciat că indemnizaţiile acordate consilierilor locali sunt asimilate veniturilor salariale pentru care de datorează contribuţia de asigurări sociale de stat, deoarece veniturile salariale se acordă exclusiv în consideraţia desfăşurării unei activităţi profesionale.
De asemenea, Primăria Sector 6 Bucureşti nu este asimilată angajatorului, între acesta şi consilierii locali nefiind încheiat un raport de muncă.
Au fost invocate dispoziţiile art.30 alin.1 şi art.32 din Legea 393/2004 care, în opinia recurenţilor, sunt dispoziţii imperative în sarcina unităţilor administrativ teritoriale de a prelua sarcinile angajatorului însă acestea nu se regăsesc şi pentru consilierii locali care nu se află în raporturi de muncă cu unitatea administrativ teritorială.
Asigurarea prin efectul legii presupune atât realizarea unui consens între asigurat şi asigurător, cât şi beneficiul unei contraprestaţii de care se bucură asiguratul, ceea ce nu s-a regăsit în cazul consilierilor locali.
Dreptul acestora la pensii pentru indemnizaţiile primite ia naştere efectiv numai în momentul în care contribuţiile prevăzute de lege sunt plătite,practica necunoscând acoperirea ulterioară a acestor obligaţii în vederea calculării sau recalculării pensiilor.
Recurenţii au apreciat nu numai că bugetul asigurărilor sociale de pensii nu a înregistrat nici un prejudiciu dat fiind că nu a creat drepturi efective de pensii consilierilor locali, dar chiar bugetul general consolidat a înregistrat o economie prin neplata contribuţiei datorată angajatorului şi care potrivit legii, se plătesc din bugetul general consolidat.
Au susţinut că, indiferent dacă au greşit nevirând contribuţia datorată de angajator, nu pot fi obligaţi la majorări de întârziere aferente pentru că suma reprezentând contribuţia datorată de angajator a stat în permanenţă în Trezoreria statului, la dispoziţia bugetului.
Primăria Sector 6 Bucureşti a formulat motive suplimentare de recurs susţinând că procedura fiscală prealabilă sesizării instanţei este lovită de nulitate absolută în temeiul art.31, 33, 36 şi urm. şi art. 41 din Legea 94/1992, în mod greşit instanţa cercetând fondul cauzei deşi trebuia să respingă cererea ca inadmisibilă.
Astfel, încheierea Curţii de Conturi nr.50/15.11.2007 nu a fost comunicată nici persoanelor interesate, nici procurorului financiar, cu încălcarea dispoziţiilor art.33 din Legea 94/1992 părţile fiind private de dreptul fundamental al liberului acces la justiţie.
De asemenea, cererea de stabilire a răspunderii persoanelor fizice putea fi adresată în mod legal instanţei de judecată numai de procurorul financiar, conform art.37 alin.1 din Legea 94/1992, nu de completul prevăzut de art.31 de lege.
Persoanele fizice aveau dreptul la contestaţie în faţa instanţelor de judecată faţă de actul de imputaţie, conform art.41 din Legea 94/1992, ele fiind private în mod abuziv de liberul acces la justiţie. S-a mai susţinut că încheierea nr.50/15.11.2007 este lovită de nulitate absolută şi pentru că a fost pronunţată de un complet nelegal constituit, fiind încălcate dispoziţiile art.31 alin.1 din Legea 94/1992.
Întrucât s-a reţinut în motivarea sentinţei că Primăria Sector 6 ar fi fost ordonator de credite, se impune examinarea raportului controlorilor financiari de un complet constituit conform art.31 alin.1 lit.b din lege.
Recurenta a apreciat că hotărârea de fond a fost pronunţată împotriva unei entităţi, fără calitate procesuală pasivă, neexistând în Legea 215/2001, nicio prevedere conform căreia primăria ar fi ordonator de credite, pentru că nu există primăria ca autoritate a administraţiei publice locale.
Cu privire la soluţia pe capătul doi de cerere s-a apreciat că sentinţa este insuficient motivată, ceea ce echivalează cu absenţa motivării. Instanţa nu a menţionat cum a probat reclamanta fiecare dintre cele patru elemente ale răspunderii civile delictuale, nu s-a făcut vorbire nici despre motivul pentru care au fost respinse apărările şi probele pârâţilor.
Primăria Sector 6 Bucureşti a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.5 alin.1 pct.II din Legea 19/2000, dar la termenul de judecată din 27.11.2008 a renunţat la această excepţie.
Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art.3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Potrivi art.34 alin.1 din Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali, pentru participarea la lucrările consiliului şi ale comisiilor de specialitate, consilierii au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă.
Activitatea desfăşurată de consilierii locali în calitate de aleşi locali se realizează în baza unui mandat rezultat din alegeri libere, indemnizaţia de care beneficiază în această calitate fiind un care nu este de natură salarială, activitatea desfăşurată de aceştia nefiind o activitate profesională.
În mod greşit instanţa de fond a apreciat că Primăria Sector 6 Bucureşti avea obligaţia calculării şi virării atât a contribuţiei individuale de asigurări sociale aferentă veniturilor realizate de consilierii locali în anul 2006, cât şi a contribuţiei de asigurări sociale datorată de angajator.
Curtea va avea în vedere în acest sens dispoziţiile art.23 alin.1 lit.a din Legea 19/2000, în forma în vigoare în anul 2006, an la care se referă Încheierea de sesizare nr.50/15.11.2007 a Curţii de Conturi.
Potrivit acestor dispoziţii în vigoare în anul 2006, baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale în cazul asiguraţilor o constituie salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile şi adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraţilor prevăzuţi la art.5 alin.1 pct.I sau veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asiguraţii prevăzuţi la art.5 alin.1 pct.II.
Se constată aşadar, că pentru anul 2006 legea stabileşte ca bază de calcul a acestui tip de contribuţie, pentru persoanele prevăzute la art.5 alin.1 pct.II din lege, în speţă, cele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective), veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de aceştia.
Or, indemnizaţiile lunare obţinute de consilierii locali nu au natura unor drepturi salariale, salariul fiind un element esenţial al contractului de muncă, o parte componentă a obligaţiilor asumate de angajator şi a cauzei juridice a obligaţiei persoanei angajate.
Aşa cum s-a arătat, participarea consilierilor locali la lucrările consiliului şi ale comisiilor de specialitate nu constituie o activitate profesională, nu are ca temei un contract de muncă sau unul civil ci un mandat obţinut în urma alegerilor şi nu conferă veniturilor realizate din această activitate natura unor venituri salariale.
Celelalte persoane care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective şi care potrivit art.30 alin.1 din Legea 393/2004, la încetarea mandatului îşi reiau activitatea în executarea aceloraşi contracte de muncă sau acte de numire realizează în exercitarea funcţiei respective venituri de natură salarială pentru care se datorează contribuţia individuală de asigurări sociale.
Ulterior anului 2006, art.23 alin.1 lit.a din Legea 19/2000 a fost modificat în sensul că baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale în cazul asiguraţilor o constituie venitul realizat lunar, în situaţia asiguraţilor prevăzuţi la art.5 alin.1 pct.I şi II, noua reglementare incluzând astfel în baza de calcul şi indemnizaţiile consilierilor locali, întrucât nu se mai referă în mod expres la venituri de natura drepturilor salariale, ci în mod generic, la venitul lunar, indiferent de natura acestuia.
Însă textul de lege în vigoare în anul 2006 limita baza de calcul a acestei contribuţii la sfera veniturilor de natură salarială, excluzând indemnizaţiile obţinute de consilierii locali.
În aceste condiţii, se constată că Primăria Sector 6 Bucureşti nu avea obligaţia calculării şi virării contribuţiilor reţinute în actul de sesizare al Curţii de Conturi şi în sentinţa recurată, în anul 2006, indemnizaţiile obţinute de consilierii locali nefăcând parte din baza lunară de calcul a acestor contribuţii.
Astfel, sentinţa recurată este dată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Cât priveşte motivele suplimentare de recurs invocate de Primăria Sector 6 Bucureşti ca motive de ordine publică, Curtea apreciază că acestea nu pot fi reţinute.
Recurenta a invocat insuficienta motivare a sentinţei în ce priveşte soluţia pronunţată pe capătul doi de cerere, dar acest motiv prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, este nefondat, din motivarea hotărârii rezultând considerentele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea acestei soluţii.
Nici motivul de recurs referitor la lipsa calităţii sale procesuale pasive nu este fondat, neavând relevanţă împrejurarea că Legea 215/2001 nu reglementează primăria ca autoritate a administraţiei publice locale.
Identitatea dintre această pârâtă recurentă şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii este reţinută în cauză în raport de dispoziţiile art.6 alin.1 din Legea 19/2000 care stabilesc că persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii prevăzuţi la art.5 alin.1 pct.I şi II sunt denumite angajatori şi de dispoziţiile art.22 alin.1 din aceeaşi lege conform cărora calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale datorate de asiguraţii prevăzuţi la art.5 alin.1 pct.I şi II şi de angajatorii acestora se fac lunar de către angajatori.
Controlul efectuat la Primăria Sector 6 Bucureşti constând în verificarea contului de execuţie a bilanţului încheiate pe anul 2006 a vizat, printre altele şi calcularea, constituirea şi virarea contribuţiei de asigurări sociale de stat datorată de angajator şi a contribuţiei individuale de asigurări sociale aferente veniturilor din indemnizaţiile de şedinţă realizate de consilierii locali. În raport de obiectivele controlului şi de obiectul încheierii de sesizare a instanţei, având în vedere şi dispoziţiile Legii 19/2000, Curtea reţine că recurenta are calitate procesuală pasivă în cauză.
Nu poate fi reţinut nici motivul de recurs referitor la nulitatea absolută a procedurii prealabile sesizării instanţei.
Astfel, art.33 din Legea 94/1991 nu prevede sancţionarea nulităţii absolute pentru necomunicarea încheierii de sesizare a instanţei, situaţie în care sancţiunea care poate intervenii este nulitatea relativă în condiţiile art.105 alin.2 Cod procedură civilă, dacă prin această necomunicare s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului.
Or, o asemenea dovadă nu a fost făcută în cauză de către pârâta care invocă nulitatea.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea că cererea de stabilire a răspunderii persoanelor fizice putea fi adresată în mod legal instanţei de judecată numai de către procurorul financiar conform art.37 alin.1 din Legea 94/1992, având în vedere dispoziţiile art.4 din OUG 117/2003 conform cărora după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, învestirea instanţelor judecătoreşti competente potrivit art.2 alin.1 se realizează prin actul de sesizare al procurorului financiar, prin încheierea completelor din cadrul Curţii de Conturi, precum şi prin alte modalităţi prevăzute de lege.
Sesizarea instanţei prin încheierea nr.50/15.11.2007 a unui complet al Curţii de Conturi este legală prin prisma dispoziţiilor art.31 alin.2 din Legea 94/1992 care prevăd că asupra rapoartelor, completul pronunţă încheieri prin care dispune fie descărcarea de gestiune, fie sesizarea Colegiului jurisdicţional al Curţii sau, după caz, a colegiului jurisdicţional al camerei de conturi, pentru stabilirea răspunderii juridice potrivit legii.
Întrucât prin încheierea sus menţionată se solicită instanţei stabilirea răspunderii juridice pentru suma de 19.265 lei şi pentru majorările de întârziere aferente în sarcina persoanelor fizice indicate în dispozitivul încheierii, se constată că modalitatea de sesizare a instanţei este legală în raport de textul de lege anterior menţionat.
S-a mai invocat faptul că nu ar fi fost legal constituit completul care a pronunţat încheierea, în sensul că acesta a avut compunerea prevăzută de art.31 alin.1 lit.c din Legea 94/1992 deşi se impunea să fie constituit conform art.31 alin.1 lit.b faţă de motivarea reţinută de instanţă că Primăria Sector 6 este ordonator de credite.
Curtea apreciază că acest motiv nu poate fi reţinut, având în vedere lipsa reglementării exprese a sancţiunii nulităţii absolute, condiţii în care pentru a intervenii sancţiunea nulităţii (cea relativă), recurenta trebuie să facă dovada vătămării produse prin faptul că a fost constituit completul conform art.31 alin.1 lit.c din lege, dovadă pe care nu a făcut-o.
Cât priveşte susţinerea că persoanele fizice aveau dreptul la contestaţie în faţa instanţelor de judecată faţă de actul de imputaţie, conform art.41 din Legea 94/1992, dar au fost private în mod abuziv de liberul acces la justiţie, aceasta nu prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei atâta timp cât nu au fost emise acte de imputaţie prin care să se stabilească în sarcina persoanelor fizice plata unor sume de bani.
Singurul act emis de Curtea de Conturi în baza raportului de control este încheierea prin care se solicită instanţei obligarea instituţiei la plata unor sume de bani, precum şi stabilirea răspunderii juridice în sarcina unor persoane fizice.
Acestora nu le-a fost încălcat accesul la justiţie în condiţiile în care au avut posibilitatea să-şi formuleze apărări în faţa instanţei de judecată cu ocazia soluţionării încheierii de sesizare privind stabilirea răspunderii lor juridice.
Faţă de aceste considerente, exceptând motivele suplimentare de recurs formulate de Primăria Sector 6 Bucureşti, Curtea apreciază întemeiate celelalte motive de recurs invocate de această recurentă şi de pârâţii – persoane fizice în raport de care reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.1 şi 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile, va modifica în tot sentinţa în sensul că va respinge sesizarea – încheierea nr.50/15.11.2007 a Curţii de Conturi a României – Direcţia de Control Financiar Ulterior.
