Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. 11726/200/2006 din 28.11.2006, reclamanta SC A” SA Buzău a chemat în judecată pe pârâtul S.N., solicitând să fie obligat la plata sumei de 6.700,69 lei, reprezentând: 5468 lei – contravaloare debit neachitat, 1.193,69 lei – penalităţi de întârziere şi 485 lei – cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că în baza contractului încheiat cu pârâtul, acesta s-a obligat să cultive suprafaţa de 80 ha cu grâu şi să achite contravaloarea produsului avansat pentru înfiinţarea culturii, în produse agricole sau în bani, până la termenul din 10.08.2002.
Pentru realizarea contractului, societatea a suportat contravaloarea seminţei de grâu de 6025,62 lei conform facturii nr. 5625418/12.10.2001 şi a avizului de însoţire nr. 3278743/8.10.2001, la care a calculat o dobândă de 3.868,39 lei, debitul însumând în total 9.894 lei.
Din această sumă, pârâtul a achitat doar suma de 4.425,9 lei rămânând la plată o diferenţă de 5.468,1 lei, pentru care acesta a emis angajamentul înregistrat sub nr. 3990 din 2.07.2004.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 969, 970 şi 1073 din Codul civil, precum şi ale art. 43 din Codul comercial.
Pârâtul a formulat întâmpinare în temeiul art. 115-118 din Codul de procedură civilă, invocând pe cale de excepţie necompetenţa materială a Judecătoriei Buzău, prescripţia dreptului la acţiune şi neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzute la art. 720? din Codul de procedură civilă. Pe fond a susţinut că nu a primit factura menţionată în acţiunea introductivă, semnătura fiindu-i falsificată de persoana care a emis-o, motiv pentru care a formulat plângere penală împotriva acesteia.
Luând act de declaraţia pârâtului în sensul renunţării de a mai invoca excepţia necompetenţei materiale, prin încheierea din 19.03.2007, instanţa a respins excepţia referitoare la neîndeplinirea procedurii prealabile, iar prin încheierea din 14.05.2007 a respins şi excepţia referitoare la prescripţia dreptului la acţiune.
Respingând excepţia privind neîndeplinirea procedurii prealabile instanţa a avut în vedere adresele nr. 3620/11.05.2006 şi nr. 5980/31.10.2002 emise de pârâtă în aplicarea art. 720? din Codul de procedură civilă, dar şi procedura somaţiei de plată ce a făcut obiectul dosarului nr. 1190/2005 sub incidenţa dispoziţiilor OG nr. 5/2001.
Respingând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa a avut în vedere angajamentele de plată emise de pârât la data de 18.11.2002 şi respectiv la data de 2.07.2004, depuse la filele 14 şi 54 dosar, cauzei fiindu-i incidente dispoziţiile art. 16 alin.1 lit. c) din Decretul nr. 167/1958 referitoare la întreruperea cursului prescripţiei.
Prin sentinţa nr. 703 din 11.02.2008 s-a admis în parte acţiunea, pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei sumele de 1.599,72 lei – contravaloare produse agricole, de 1.193,69 lei – penalităţi de întârziere, de 2.492,50 lei – dobândă contractuală şi 800 lei – cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut în fapt şi în drept:
La data de 6.10.2001, între reclamantă (în calitate de vânzător) şi pârât (în calitate de cumpărător), s-a încheiat contractul nr. 814/2001, prin care vânzătorul s-a obligat în principal să asigure sămânţa pentru producătorul agricol, iar cumpărătorul să achite preţul produsului cumpărat din recolta obţinută în anul 2002 până la data de 10.08.2002.
Conform prevederilor capitolului III punctele 6 şi 11 din contract, părţile au stipulat că în caz de neachitare a preţului la termenul de scadenţă, pârâtul va plăti în plus o penalitate de 0,05% pe zi de întârziere calculată la debit, precum şi dobânda practicată de Banca Transilvania S.A.- Sucursala Buzău ( cu care reclamanta încheiase contractul de credit nr. 273/2002).
În raport de probele administrate în cauză cu înscrisuri şi expertiza contabilă Apostol Ion, instanţa fondului a reţinut că pârâtul a făcut doar o plată parţială din debitul în valoare de 6.025,62 lei, şi pentru care a emis factura fiscală nr. 5625413/12.10.2001, rămânând la plată o diferenţă de 1.599,72 lei, la care se adaugă penalităţile de întârziere în sumă de 1.193,69 lei calculate până la data introducerii acţiunii şi dobânda în sumă de 2.492,50 lei.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul în termen legal conform art. 301 din Codul de procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar.
În expunerea motivelor de recurs, pârâtul a invocat în esenţă că instanţa fondului a soluţionat în mod greşit excepţia privind prescrierea dreptului la acţiune, fără a se lua în considerare faptul că angajamentul de plată l-a scris la sediul reclamantei, fiind obligat de salariaţii societăţii, motiv pentru care nu l-a semnat.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând motivat respingerea recursului declarat de pârât (filele 12-14 dosar).
Prin notele de concluzii scrise depuse la filele 20-21 dosar, reclamantul a invocat un nou motiv de critică, de ordine publică, în sensul că fiind obligat şi la plata dobânzii în sumă de 2.492,50 lei, instanţa fondului i-a acordat reclamantei mai mult decât a cerut, în condiţiile în care cumulul penalităţilor de întârziere şi a dobânzilor este inadmisibil conform Deciziei nr. XI din 24.10.2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
Prin decizia nr. 80 din 30.01.2009 pronunţată de Tribunalul Buzău – Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal s-a respins ca neîntemeiat recursul declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 702 din 11.02.2008 pronunţată de Judecătoria Buzău
Hotărând astfel, tribunalul a reţinut în fapt şi in drept:
1)- Conform art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, Prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia”.
Atât prin angajamentul din 18.11.2002 completat pe un formular, semnat de pârât şi depus la fila 54 dosar fond, cât şi prin angajamentul din 2.07.2004, scris şi semnat de pârât, depus la fila 14 dosar, acesta a recunoscut datoria sa către reclamantă.
Recunoaşterea datoriei este neîndoielnică şi expresă, aspect necontestat şi însuşit prin semnătură, astfel cum s-a concluzionat şi prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău din 10.10.2007, dată în dosarul nr. 778/P/2007, depusă la filele 81-82 dosar fond.
2)- Tribunalul nu primeşte nici cel de al doilea motiv de critică invocat de pârât, în sensul că instanţa fondului ar fi acordat mai mult decât s-a cerut.
Contrar susţinerilor pârâtului, la prima zi de înfăţişare a cauzei ce se circumscrie termenului de judecată din 29.01.2007, reclamanta şi-a completat acţiunea introductivă cu un nou capăt de cerere privind acordarea dobânzii, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă depusă la fila 39 dosar fond.
În sprijinul noului capăt de cerere, reclamanta a depus la dosar: contractul de credit nr. 273/25.04.2002 încheiat cu Banca Transilvania S.A. – Sucursala Buzău, la art. 3.1. prevăzându-se o dobândă de 38 % (filele 29-35 ), o notă de calcul a dobânzii (filele 37, 38) şi adresele nr. 1767/2007 şi nr. 8002/2002 emise de Banca Transilvania S.A. cu privire la dobânda practicată la perioada ianuarie 2002- septembrie 2007 (filele 65, 73).
În raport de cererea şi actele menţionate, instanţa a stabilit şi obiectivul expertizei contabile în sensul determinării dobânzii (încheierea din 3.09.2007: fila 68 dosar fond), iar pârâtul nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză depus la filele 89-91 dosar, comunicată acestuia cu adresa din 23.01.2008, depusă la fila 100 dosar.
3)- Şi cel de al treilea motiv de critică este neîntemeiat, avându-se în vedere că Decizia nr. XI din 24.10.2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii ce a făcut obiectul dosarului nr. 8/2005 se referă exclusiv la contractul de împrumut, dispunându-se după cum urmează:
Clauza penală prin care se stabileşte obligaţia restituirii la scadenţă a sumei împrumutate sub sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii.”
Hotărând astfel, exclusiv în materia contractului de împrumut, Înalta Curte a avut în vedere prevederile art. 1, art. 2 şi art.5 alin.1 din O.G. nr. 9/2000 aprobată prin Legea 356/2002, coroborate cu art. 1089 alin.2 din Codul civil şi art. 1 din Legea nr. 313/20.02.1879, în referire la art. 1589 şi art. 1084 din Codul civil ( lege, ale cărei dispoziţii sunt în vigoare şi constituţionale potrivit Deciziei nr. 524 din 2.12.1997).
