1. Cumpărare în scop de revânzare de autoturisme. Acte de comerţO.G. nr. 7/2001, art. 15
Constituie acte cu caracter comercial şi astfel supuse impozitării conform art. 15 din O.G. nr. 7/2001, cumpărarea în scop de revânzare a autoturismelor.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia administrativ şi fiscalDecizia civilă nr. 822 din 2 iunie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 258 din 2 martie 2009 pronunţată în dosarul nr. 8789/30/2008, Tribunalul Timiş a respins ca nefondată acţiunea reclamantei persoană fizică, formulată împotriva pârâtelor D.F.P. Timiş şi D.G.F.P. Timiş pentru anularea deciziei nr. 1769/234/20.10.2008 emisă de D.G.F.P. Timiş, a Raportului de inspecţie fiscala din 14.11.2006, emis de A.F.P. Timişoara – Serviciul Control fiscal persoane fizice şi exonerarea de la plata sumei de 88.803 lei debit.
Prin decizia civilă nr. 822 din 2 iunie 2009 pronunţată în dosarul nr. 8789/30/2008, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefundat recursul reclamantei, cu motivarea că, prin raportul de inspecţie fiscală din 14.11.2006 emis de A.F.P. Timişoara s-a reţinut în sarcina reclamantei faptul că în perioada 2000 – 2003 aceasta a introdus în ţară un număr de 8 autoturisme din Germania pe care le-a comercializat la diverse persoane fără a declara venituri astfel realizate şi fără a avea autorizaţie de comercializare. S-au stabilit astfel obligaţii de plată în sumă de 88.803 lei din care 50.028 lei diferenţa impozit pe global pe anii 2000- 2003, 33.408 lei majorări de întârziere şi 5367 lei penalităţi de întârziere, aceste obligaţii fiind cuprinse în decizia de impunere nr. 35866/6.12.2006, decizie ce a fost contestată de către reclamantă conform art. 207 O.G. nr. 92/2003, contestaţie respinsă prin decizia nr. 1769/234./20.10.2008.
Curtea observă că starea de fapt reţinută prin raportul de inspecţie fiscală nu este contestată de reclamantă, aceasta arătând însă că cumpărarea autoturismelor s-a realizat cu titlu de hobby şi nu a reprezentat o profesie obişnuită, achiziţionarea autoturismelor fiind întâmplătoare iar revânzarea s-a datorat constatării unor defecţiuni. Aceste argumente nu pot fi reţinute de către instanţă întrucât în perioada 2000 – 2003 reclamanta a introdus în ţară un număr de 8 autoturisme din Germania pe care le-a comercializat la diverse persoane, aspecte care au fost reţinute de organele fiscale luând în considerare documentele puse la dispoziţie de către organele de poliţie, respectiv contracte de vânzare a autoturismelor, declaraţii ale cumpărătorilor şi chitanţele pentru achitarea accizelor şi a T.V.A.-ului, toate aceste documente dovedind indubitabil că reclamanta a săvârşit în mod reperat operaţiuni de vânzare-cumpărare de autoturisme câtă vreme conform art. 3 pct. 1 din Codul comercial sunt considerate fapte de comerţ cumpărarea de mărfuri în scop de revânzare şi nu sunt incidente dispoziţiile art. 5 C.com. potrivit cărora nu sunt considerate fapte de comerţ cumpărarea de produse sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumaţia cumpărătorului ori a familiei sale urmată de revânzarea acestora. În mod obiectiv reclamanta nu poate justifica achiziţionarea pentru uzul personal şi al familiei sale a unui număr de 8 autoturisme în perioada 2000 – 2003 pentru a reţine astfel că revânzarea acestora intră sub incidenţa art. 5 C.com. Autoturismele au fost achiziţionate succesiv pe perioada respectivă după ce în prealabil aceasta a procedat la înstrăinarea autoturismului deţinut anterior iar caracterul repetitiv al acestor fapte dovedeşte intenţia de revânzare care exista din momentul cumpărării autoturismelor.
Ca atare, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 15 din O.G. nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, act normativ aflat în vigoare la data efectuării faptelor de comerţ reţinute în sarcina reclamantei şi care preciza că erau supuse impozitării, veniturile din activităţile independente ce cuprindeau şi veniturile comerciale, fiind considerate ca atare printre altele şi venituri din fapte de comerţ ale contribuabililor. Acestor dispoziţii li se adaugă şi prevederile cuprinse în H.G. nr. 54/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/2001, unde la punctul 4, se arată că sunt considerate venituri comerciale veniturile realizate din fapt de comerţ de către persoanele fizice sau asociaţiile fără personalitate juridică, din prestări de servicii altele decât cele realizate din profesii libere precum şi cele obţinute din practicarea unei meserii. Se face astfel distincţia între veniturile realizate din fapte de comerţ, în principal fiind activităţile de cumpărare în scop de revânzare şi veniturile obţinute din practicarea unei meserii de unde rezultă că în accepţiunea O.G. nr. 7/2001 şi a H.G. nr. 54/2003 erau supuse impozitului pe venit, veniturile obţinute din faptele de comerţ săvârşite de contribuabili indiferent dacă aceştia practicau o altă meserie în mod obişnuit.
În mod corect prima instanţă a reţinut că reclamantei nu-i sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse la art. 5 lit. k) din O.G. nr. 7/2001 întrucât acestea vizează activităţile de vânzare ca transfer al dreptului de proprietate dar, care nu ar caracterul unor fapte de comerţ, aceasta fiind diferenţa între regimul fiscal stabilit la art. 5 lit. k) faţă de cel stabilit la art. 15 din O.G. nr. 7/2001.
Din această perspectivă, hotărârea primei instanţe prin care s-a procedat la respingerea acţiunii reclamantei este legală şi temeinică întrucât reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a depune declaraţia de venit şi de a plăti impozitele aferente, astfel încât în mod legal organele fiscale au stabilit în sarcina acesteia obligaţia de plată a sumei de 88.803 lei reprezentând impozit pe venit, dobânzile şi penalităţile aferente.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept şi văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ. instanţa a respins ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantă.
