Procedând la vânzarea mărfii la un preţ inferior celui stabilit şi fără a avea acordul expres, în acest sens, al comitetului său, comisionara a depăşit limitele mandatului încredinţat, fiind astfel răspunzătoare, în condiţiile art. 408 Cod comercial, de prejudicial cauzat comitentului, prin neîncasarea diferenţei de preţ.
Eroarea materială din practicaua sentinţei apelate trebuie dedusă în faţa instanţei de fond, în condiţiile art. 281 Cod procedură civilă, şi nu instanţei de apel, dat fiind că aceasta nu are relevanţă în privinţa legalităţii şi temeiniciei hotărârii pronunţate.
(Secţia comercială, decizia nr. 111/9.02.1995)
Prin sentinţa civilă nr. 3.900/18.04.1994, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta F.C. Brăila împotriva pârâtei „P.” – S.A. Bucureşti şi a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 841.731 lei, cu titlul de daune şi a cheltuielilor de judecată, în sumă de 81.711 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile rezultând din contractul de comision nr. 000.222/23.01.1992, întrucât marfa preluată de la reclamantă, în stare refrigerată, a fost predată beneficiarului extern, în stare congelată, ceea ce a determinat reducerea preţului negociat iniţial şi, pe cale de consecinţă, un prejudiciu în patrimoniul reclamantei pentru diferenţa de preţ neîncasată.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel S.C. “P.” – S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Primul motiv de apel vizează eroarea strecurată în practicaua sentinţei atacate, în sensul că la termenul din 18.04.1994, când a fost soluţionată cauza în fond, nu a fost prezent reprezentantul intimatei, astfel cum greşit a reţinut instanţa de fond.
Prin cel de-al doilea motiv de apel se învederează absenţa considerentelor de drept ce au stat la baza pronunţării soluţiei.
Referitor la fondul cauzei, apelanta a susţinut că din actele dosarului rezultă că intimata a procedat la congelarea mărfii, acceptând implicit un preţ redus, fapt ce infirmă culpa sa în executarea contractului, ca temei al cererii de despăgubire. Totodată, apelanta a arătat că instanţa de fond nu a explicat modul de calcul al acestor despăgubiri la suma de 23.498,80 franci francezi, depăşind astfel cererile intimatei pentru contravaloarea a 2.528 franci francezi.
Apelul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Prima critică, având ca obiect eroarea materială din practicaua sentinţei apelante trebuie dedusă în faţa instanţei de fond, în condiţiile art. 281 Cod proc. civilă, şi nu a instanţei de apel, dat fiind că aceasta nu are relevanţă în privinţa legalităţii şi temeiniciei hotărârii pronunţate.
Cea de-a doua critică este, de asemenea, nefondată, faţă de împrejurarea că instanţa de fond a motivat soluţia obligării apelantei la daune pe răspunderea contractuală a acesteia, respectiv pe neexecutarea corespunzătoare a obligaţiilor de către comisionar, ce au fost stabilite prin contractul nr. 000.222/1992.
Tribunalul apreciază ca neîntemeiat şi motivul de apel privind fondul cauzei. Astfel, se reţine că apelanta nu a contestat încasarea de la beneficiarul extern a unui preţ inferior celui convenit, învederând numai că această împrejurare este datorată exclusiv deprecierii calitative a mărfii, din culpa intimatei.
Această susţinere a apelantei nu este confirmată de înscrisurile depuse la dosar şi, independent de aceasta, se reţine că, potrivit art. 13 din contract, apelanta avea obligaţia de a încunoştiinţa pe intimată de orice modificare intervenită în executarea contractului la extern, în vederea obţinerii acordului său scris. Procedând la vânzarea mărfii la un preţ inferior celui stabilit, şi fără a avea acordul expres în acest sens al comitentului său, apelanta a depăşit limitele mandatului încredinţat, fiind astfel răspunzătoare, în condiţiile art. 408 Cod comercial, de prejudiciul cauzat intimatei, prin neîncasarea diferenţei de preţ.
Ultimul motiv de apel, referitor la cuantumul despăgubirilor, este lipsit de relevanţă juridică, el având, de asemenea, caracterul unei erori materiale în considerentele hotărârii, dat fiind că dispozitivul acesteia menţionează echivalentul în lei a 492 şi, respectiv, 2.036,9 franci francezi, sume ce au fost solicitate prin acţiune şi rezultând din facturile depuse la dosar.
Pentru considerentele ce au fost expuse, tribunalul apreciază ca legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond, ale cărei dispoziţii vor fi păstrate în totalitate, prin respingerea prezentului apel, ca nefondat.
