Cauta in aceasta categorie:

Toleranţă în cazul contravenţiei privind depăşirea vitezei legale. Condiţiile în care se poate reţine.

Toleranţă în cazul contravenţiei privind depăşirea vitezei legale. Condiţiile în care se poate reţine ( dec. com. nr.1415/R/CA/09.11.2009 – Secţia Comercială, contencios administrativ şi fiscal ) Constată că prin sent. civ. nr. 799/2009 pronunţată de Judecătoria Aleşd a fost respinsă plângerea contravenţională formulată de petentul H.P. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Bihor şi...

Citeste mai mult...

Rambursare tva cu depăşirea termenului reglementat de o.m.f.p. nr. 263/2010. Prelungire termen. Condiţii pentru stabilirea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorităţilor publice pentru întârzierea rambursării.

 Pentru a se stabili răspunderea administrativ-patrimonială a autorităţilor  publice pentru rambursare TVA cu depăşirea termenului legal, trebuie întrunite elementele răspunderii civile delictuale, dreptul comun al răspunderii în toate ramurile de drept: existenţa unui act administrativ nelegal, existenţa unui prejudiciu material sau moral, existenţa raportului de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciu şi a...

Citeste mai mult...

Rambursare TVA cu depăşirea termenului  reglementat  de O.M.F.P. nr. 263/2010. Prelungire termen. Condiţii pentru stabilirea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorităţilor publice pentru întârzierea rambursării.

             Pentru a se stabili răspunderea administrativ-patrimonială a autorităţilor  publice pentru rambursare TVA cu depăşirea termenului legal, trebuie întrunite elementele   răspunderii civile delictuale, dreptul comun al răspunderii în toate ramurile de drept: existenţa unui act administrativ nelegal, existenţa unui prejudiciu material sau moral, existenţa raportului de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciu şi a...

Citeste mai mult...

Depăşirea termenului de arbitrare din culpa pârâtei. Consecinţe

Tribunalul arbitral a constatat că termenul de soluţionare a prezentului litigiu trebuia să expire la data de 19 noiembrie 2006. La termenul din 17 noiembrie 2006, instanţa arbitrală a dispus, pentru motive temeinice (nccesitatea depunerii de către expert a răspunsului la obiecţiunilc formulate de părţi la raportul de expertiză), prelungirea termenului de arbitraj cu cel...

Citeste mai mult...

Contract de mandat. Depăşirea împuternicirilor primite. Ratificare

Dacă mandatarul a depăşit limitele împuternicirii date de mandanţi prin aceea că a contractat cu o altă persoană juridică, însă mandanţii au ratificat tacit, dar neechivoc actele astfel încheiate, această ratificare, din punct de vedere juridic, valorează mandat (art. 1546 alin. 2 din Codul civil). Prin urmare, reclamanţii mandanţi sunt obligaţi faţă de terţul...

Citeste mai mult...

TARDIVITATE. CONTESTAŢIE DEPUSĂ CU DEPĂŞIREA TERMENULUI PREVĂZUT DE ART.107 ALIN.2 LIT.C DIN LEGEA NR.64/1995, REPUBLICATĂ Faliment

Recursul declarat de creditoare a fost respins ca nefondat cu motivarea că în raport de afişarea planului de distribuţie care s-a făcut la data de 1 octombrie 2004 şi de faptul că contestaţiile au fost depuse abia la data de 22 octombrie 2004, în mod legal prima instanţă a admis excepţia ridicată de lichidatorul judiciar...

Citeste mai mult...

Lipsa caracterului cert al prejudiciului. Depăşirea consumurilor normate de motorină

înregistrarea supraconsumului de o instalaţie care nu poate fi verificată metrologic, deoarece nu respectă cerinţele listei oficiale a mijloacelor de măsurare supuse controlului legal C. muncii, art. 270, art. 271 Supraconsumul apare indicat într-o diagramă întocmită pe baza înregistrărilor din memoria instalaţiei, care, însă, nu poate fi verificată metrologic deoarece nu respectă cerinţele listei oficiale a mijloacelor...

Citeste mai mult...

Depăşirea consumului normat de carburant. Răsturnarea sarcinii probei în conflictele de muncă

C. muncii, art. 270 Din nicio probă administrată nu reiese că depăşirea consumului normat s-a datorat salariatului pârât şi că pretinsul consum depăşit nu are nicio bază legală. Or, în conflictele de muncă, sarcina probei revine angajatorului, care este obligat să aducă dovezi în apărarea sa. C.A. Ploieşti, s. confl. mun. şi asig. soc., decizia nr. 2041 din 10...

Citeste mai mult...

Răspunderea disciplinară a gestionarului. Depăşirea plafonului pentru soldul de casă. Efectele hotărârii penale în faţa instanţei civile

Caracterul ilicit al faptei rezultă din încălcarea de către salariat, în calitate de casier central, a atribuţiilor de serviciu în privinţa gestionării sumelor de bani pe care le încasa. Lipsa în gestiune creează o prezumţie de culpă în sarcina salariatului până la proba contrară. Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat...

Citeste mai mult...

Dividende. Depăşirea mandatului acordat. Stabilirea termenului de plată prin hotărârea adunării generale a acţionarilor

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în judecată pe pârâta SC O. SA, solicitând să fie obligată la plata sumei de 27.926.179 lei, reprezentând daune-interese moratorii calculate la nivelul taxei de scont a B.N.R., pentru plata cu întârziere a dividendelor datorate pentru anul 1998. In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este...

Citeste mai mult...

Contestație amendă. Depăşirea limitei legale de viteză. Invocarea stării de necesitate.

Depăşirea limitei legale de viteză. Invocarea stării de necesitate. Respingerea solicitării O.G. nr. 2/2001, art. 11 alin. (1) Conducătorul auto, care nu a contestat viteza înregistrată de aparatul radar, a invocat starea de necesitate pentru exonerarea de răspundere contravenţională, respectiv o criză renală. însă, chiar reală de ar fi fost respectiva criză, nu îi...

Citeste mai mult...

Contestație amendă pt. depăşirea limitei legale de viteză. Stare de necesitate.

Depăşirea limitei legale de viteză. Invocarea stării de necesitate. Condiţii pentru reţinerea acestei cauze exo-neratoare de răspundere contravenţională O.G. nr. 2/2001, art. 11 alin. (1) Referitor la pertinenţa declaraţiilor martorilor audiaţi în dovedirea stării de necesitate care l-ar fi determinat pe conducătorul auto să săvârşească fapta contravenţională reţinută în sarcina sa, cât şi a...

Citeste mai mult...

Contestație amendă pt. depăşirea vitezei prevăzute de lege. PV întocmit de alt agent față de cel ce a constatat fapta. Legalitate

Depăşirea vitezei prevăzute de lege. Proces-verbal întocmit de către un alt agent decât cel care a constatat fapta. Legalitate Este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia procesul-verbal este nul, dat fiind faptul că agentul sancţionator a fost altul decât cel care a constatat fapta, întrucât nu este obligatoriu, potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001, ca agentul constatator...

Citeste mai mult...

Contestație proces-verbal. Depăşirea limitei maxime de viteză. Stare de necesitate

Depăşirea limitei maxime de viteză. Existenţa unei cauze exoneratoare de răspundere care înlătură caracterul contravenţional al faptei. Starea de necesitate O.G. nr. 2/2001, art. 11 alin. (1) Instanţa a constatat că, dată fiind gravitatea dovedită în mod obiectiv a problemelor medicale prezentate de copilul conducătorului auto sancţionat, precum şi starea efectivă în care acesta...

Citeste mai mult...

Contestație amendă pt. depășirea limitei legale de viteză

Indicarea unui temei de drept eronat. încălcarea principiului legalităţii. Consecinţe O.G. nr. 2/2001, art. 16 alin. (1) în condiţiile în care agentul constatator a indicat un temei de drept greşit atunci când a precizat textul de lege care prevede drept contravenţie fapta reţinută în sarcina petentei, încălcând astfel dispoziţiile art. 1 raportat la art....

Citeste mai mult...

Contestație amendă pt. depășirea greutății amise pe o anumită zonă

Conducerea unui autovehicul care depăşeşte greutatea admisă pentru o anumită zonă. Legalitatea proce-sului-verbal de contravenţie. Sancţiunea aplicată. Individualizare Hotărârea C.G.M.B. nr. 134/2004, art. 10 lit. a) Având în vedere că în hotărârea C.G.M.B. nr. 134/2004, care precizează arterele care delimitează zona A de zona B a municipiului Bucureşti, este menţionată şi strada pe care...

Citeste mai mult...

Depăşirea limitei legale de viteză în localitate. Semnarea procesului-verbal de contravenţie fără obiecţiuni.

Invocarea în fața instanţei a erorii. Irelevanță O.U.G. nr. 195/2002, art. 102 alin. (3) lit. e) Contravenientul a semnat procesul-verbal fără obiecţiuni, arătând că recunoaşte fapta şi că a vizionat înregistrarea video. Instanţa de fond a considerat în mod eronat că procesul-verbal este nelegal, pentru că petentul nu a ştiut că a trecut prin...

Citeste mai mult...

Depăşirea unei coloane de vehicule staţionate.

Neadministrarea de probe din care să rezulte o altă dinamică a accidentului O.U.G. nr. 195/2002, art. 101 alin. (3) lit. a) Petentul a recunoscut implicarea în producerea accidentului, dar a considerat că nu trebuia să fie sancţionat, pentru că celălalt şofer este vinovat de producerea accidentului, însă nu a administrat probe, nici la fond...

Citeste mai mult...

Depăşirea limitei legale de viteză. Nedepunerea planşei foto cu indicarea vitezei de deplasare a autovehiculului. Consecinţe

O.U.G. nr. 195/2002, art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 4 Nu este necesară ataşarea planşei foto cu indicarea vitezei de deplasare a autoturismului, în condiţiile în care conducătorul auto a recunoscut în plângere că aceea era viteza vehiculului pe care îl conducea, considerând însă că se putea deplasa cu până la 70 km/h....

Citeste mai mult...