Concedierea în temeiul art. 61 lit. a) C.muncii are caracterul sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 264 alin. (1) lit. f) C.muncii, iar decizia emisă trebuie să cuprindă obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute, menţiunile cuprinse în art. 268 alin. (2) lit. a)-d) C.muncii.
Secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 681 din 1 octombrie 2008
Prin cererea înregistrată sub nr. 4964/103/2007 reclamantul V.F. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
– anularea deciziei de concediere disciplinară nr. 68/ 20.09.2007 emisă de pârâtă;
– obligarea pârâtei la reintegrarea în muncă și plata drepturilor salariale cuvenite începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă în muncă;
– obligarea pârâtei la plata sumelor de bani ce i se cuvin în plus față de salariul acordat (inclusiv pentru indemnizațiile de concediu primite), respectiv cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți de CCM la nivel național pentru anii 2005, 2006 și 2007;
– rectificarea carnetului de muncă și al contractului de muncă cu privire la mențiunea codului COR, care a fost trecut eronat;
– obligarea pârâtei la achitarea salariului pe luna septembrie 2007;
– obligarea pârâtei la plata sporului pentru muncă periculoasă în procent de 10% din salariul de bază de la data încadrării până în prezent;
– obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare lucrate în timpul săptămânii, în medie câte 2 ore zilnic peste programul normal de lucru;
– obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este salariat al unității pârâte din data de 6.10.2005, fiind încadrat pe post de tehnician electronist-rețele de comunicații, însă a desfășurat activități care excedau atribuțiilor din fișa postului, respectiv a efectuat reparații și remedieri la rețelele de distribuție și transport energie electrică, ceea ce presupune un risc ridicat, lucrând pe schele, la mari înălțimi, motiv pentru care a solicitat pârâtei plata sporului pentru muncă periculoasă; că, urmare a acestor nemulțumiri, la data de 1.09.2007 i s-a solicitat de către pârâtă să presteze activitate de muncitor electromecanic, pentru care nu i s-a încheiat act adițional la contractul de muncă, fapt ce 1-a determinat să se deplaseze la ITM Neamț pentru a reclama această situație; că, ulterior, la data de 20.09.2007 i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă (a lipsit cca. 30 min.), fiind trimis acasă și pontat nemotivat.
A considerat că nu se poate reține vinovăția sa, din moment ce angajatorul refuza încheierea unor acte adiționale conform legii și datorită faptului că deși s-a reîntors la serviciu nu a mai fost primit.
întrucât nu i-au fost aplicați corect coeficienții de ierarhizare prevăzuți de CCM la nivel național, nu i-a fost acordat sporul de 10% pentru condiții periculoase și nu i-au fost plătite orele suplimentare lucrate, a solicitat și plata acestora.
în dovedire a anexat adresa nr. 17414/16.10.2007 emisă de ITM Neamț, certificatul de absolvire nr. 0016018 eliberat de MMSSF, certificatul de absolvire a cursului de calificare în meseria de electrician.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat admiterea în parte a acțiunii, arătând că, în ceea ce privește capătul de cerere privind rectificarea contractului de muncă și respectiv a carnetului de muncă, a mențiunilor privind codul COR, din eroare, a fost trecut 311306 pentru tehnician electrician în loc de 3114311, pentru tehnician electronist. Cât privește celelalte capete de cerere, a solicitat respingerea acestora ca nefondate.
Prin sentința civilă nr. 182/C/l 1.03.2008 Tribunalul Neamț a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să rectifice contractul de muncă al reclamantului și cartea de muncă în sensul că la codul COR în loc de 311306 pentru tehnician electrician se va trece corect 3114311 pentru tehnician electronist.
A respins ca nefondate capetele de cerere privind:
anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 68/20.09.2007;
reîncadrarea în funcția avută anterior desfacerii contractului de muncă și plata drepturilor salariale aferente perioadei în care contractul de muncă a fost desfăcut;
obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale rezultate prin aplicarea coeficienților de ierarhizare pentru anii 2005, 2006 și 2007, a salariului pe luna septembrie 2007, a sporului de 10% pentru muncă periculoasă și a orelor suplimentare.
Pentru a hotărî astfel, în urma probelor administrate, tribunalul a reținut următoarele:
Contestatorul a fost salariatul unității intimate, fiind angajat pe postul de tehnician electronist, până la 20.09.2007, dată la care a fost concediat în temeiul art. 61 lit. a) C.muncii.
Faptele reținute în sarcina contestatorului „părăsirea locului de muncă tară aprobarea conducătorului unității și refuzul de a îndeplini sarcinile de serviciu”, constituie abateri grave de la disciplina muncii, care, justifică sancțiunea aplicată conform art. 61 lit. a) și ale art. 264 lit. f) C.muncii.
Contestatorul nu este la prima abatere disciplinară, iar cu privire la neefectuarea cercetării disciplinare s-a reținut că acesta a fost convocat pentru 20.09.2007, cu scrisoare recomandată, iar la data indicată s-a întocmit procesul verbal ce poartă semnătura sa.
Astfel, s-a apreciat că decizia nr. 68/20.09.2007, contestată, a fost emisă cu respectarea condițiilor de fond și de formă, impuse de art. 263-268 C.muncii.
Cu privire la obligarea pârâtei la rectificarea carnetului de muncă, s-a apreciat ca întemeiată, în sensul modificării codului COR stipulat în contractul individual de muncă din 311306 pentru tehnician energetician/electrician, în 3114.3.11, corespunzător pentru electronist echipamente de telecomunicații.
Referitor la solicitarea privind obligarea pârâtei la plata coeficienților de ierarhizare prevăzuți de contractele colective de muncă la nivel național pentru anii 2005, 2006 și 2007, a fost respinsă, întrucât reclamantul a fost încadrat potrivit contractului individual de muncă și actului adițional la acesta, pe post de muncitor calificat. Cursurile postliceale efectuate și invocate de către reclamant nu echivalează cu o școală de maiștri, care să justifice aplicarea unui coeficient de salarizare de 1, 3.
Noua solicitare pentru acordarea sporului de 10% pentru condiții periculoase de muncă nu a fost primită, întrucât din documentația depusă de pârâtă, rezultă că locul de muncă ocupat de contestator se încadrează în categoria celor cu nivel de risc acceptabil.
Reclamantul nu a făcut dovada prestării orelor suplimentare constând în minim 10 ore pe zi în timpul săptămânii.
Reclamantul a promovat recurs criticând hotărârea sub următoarele aspecte:
– cercetarea prealabilă a fost pur formală, unitatea nu a verificat și făcut referire la aspectele expuse, contestatorul nu a mai fost sancționat disciplinar, sancțiunea avertismentului nefiindu-i aplicată, iar de referatele depuse a luat cunoștință efectiv la instanță;
decizia atacată este nulă absolut întrucât nu cuprinde descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, precizarea dispozițiilor încălcate din regulament sau din contractul colectiv de muncă precum și motivele pentru care au fost îndepărtate apărările sale făcute la cercetarea prealabilă;
referitor la aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți de art. 40 din contractele colective de muncă la nivel național pe anii 2005-2007, de 1,3, cursurile pe care le-a făcut echivalează cu școala de maiștrii, cu atât mai mult cu cât și în codul COR Grupa 3 sunt incluși tehnicienii, maiștrii și asimilații acestora, astfel că greșit s-a respins acest capăt de cerere;
greșit s-a respins și acordarea sporului de 10% pentru condiții de muncă periculoase întrucât a făcut dovada că atribuțiile postului său de încadrează în această categorie, iar unitatea nu are interes pentru declararea și stabilirea unor astfel de posturi deoarece presupune respectarea unor obligații suplimentare prevăzute de lege;
de asemenea, susține că a făcut dovada prestării orelor suplimentare astfel că și sub acest aspect soluția dată este greșită, solicitând și acordarea de daune morale.
în principal a solicitat casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare pentru efectuarea expertizelor solicitate contabilă și de evaluare a riscurilor, iar în subsidiar, admiterea contestației sub toate capetele de cerere.
în dovedirea recursului a depus actele aflate la filele 15-29 recurs.
Intimata a formulat întâmpinare și a depus acte filele 35-62, solicitând respingerea recursului.
Curtea, examinând motivele de recurs, în raport de actele depuse și de susținerile părților, constată următoarele:
Motivul de recurs ce vizează nulitatea deciziei contestate se impune a fi analizat cu prioritate celor ce vizează chestiunile litigioase pe fondul cauzei.
Reclamantului contestator i s-a aplicat sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 264 lit. f) C.muncii, respectiv desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Conform art. 268 alin. (1) și (2) C.muncii, decizia emisă în formă scrisă trebuie să cuprindă în mod obligatoriu mențiunile prevăzute la pct. a, b și c, sub sancțiunea nulității absolute, respectiv descrierea faptei care constituie abatere disciplinară [lit. a)], precizarea prevederilor din statutul de personal, regulament intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, încălcate de salariat [lit. b)] și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile [lit. c)].
Actul decizional emis nr. 68/20.09.2007, depus de intimată și aflat la fila 26 fond, nu cuprinde nici unul din elementele obligatorii susmenționate, preambulul deciziei făcând o trimitere scurtă, telegrafică la „rezultatul cercetării disciplinare” și „decizia comisiei de cercetare”.
Legiuitorul a hotărât cuprinderea imperativă a acestor mențiuni, tocmai în scopul garantării dreptului la apărare, respectiv ca salariatul să-și poată formula apărările în cadrul plângerii și în același timp ca instanța judecătorească, exercitând controlul judiciar să poată verifica îndeplinirea condițiilor de fond și de formă asupra sancțiunii aplicate.
Prin decizia de sancționare, nu este descrisă nici o faptă și nu se arată care sunt acele nereguli, precum și dispozițiile legale încălcate, pentru care a fost necesară aplicarea sancțiunii de încetare a contractului de muncă.
Trimiterea „la niște acte” de constatare nu are nici o relevanță față de dispozițiile legale care prevăd, strict și imperativ care sunt elementele obligatorii ale unei decizii. Nerespectarea cerințelor de formă ad validitatem nu poate fi o cerință prin trimitere „la alte acte, decizia fiind actul ce se comunică salariatului.
Nulitatea prevăzută de art. 268 alin. (2) lit. a)-c) C.muncii, are caracterul unei nulități exprese fiind prevăzută anume de lege, iar arătarea faptelor cu ocazia formulării întâmpinării, nu înlocuiește omisiunea societății intimate.
Nu poate fi primită apărarea că, excepția nulității absolute a fost ridicată pentru prima dată în recurs, dat fiind caracterul său expres, imperativ prevăzut de lege, și care poate fi ridicat în orice stare a pricinii și chiar și din oficiu de instanță.
Caracterul normei legale este imperativ, iar încălcarea atrage indubitabil sancțiunea nulității absolute. Sub acest aspect, decizia de încetare a contractului de muncă este lovită de nulitate absolută, iar soluția instanței de fond este nelegală, urmând ca în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ. să fie modificată în consecință, în parte.
Potrivit art. 78 C.muncii , consecința nulității concedierii dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este anularea ei și reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior încetării contractului de muncă, precum și plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data încetării raporturilor de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Cu privire la motivele de recurs ce vizează celelalte capete de cerere, soluția tribunalului este legală și temeinică, absolvirea unor cursuri nu duce automat la schimbarea funcției și încadrării, iar orele suplimentare trebuie evidențiate ca atare, situație nedovedită.
Asemenea și încadrarea locului de muncă pentru condiții periculoase, nu există dovezi, mai mult, stabilirea acestora trebuie să urmeze procedurile speciale prevăzute de H.G. nr. 261/22.02.2001, privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite. Referitor la daune morale, este o cerere nouă pentru recurs, situație nepermisă de lege.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a admis recursul, a modificat în parte sentința tribunalului în sensul considerentelor sus-menționate, menținând celelalte dispoziții privind respingerea capetelor de cerere ce vizau aplicarea coeficientului de ierarhizare, salariu pe septembrie 2007, ore suplimentare și spor de 10%.
