Legea nr. 554/2004, republicată, art. 14
Simpla invocare a unor motive de fapt şi drept ce susţin pretinsa nelegalitate a actului administrativ, motive ce pentru a fi verificate impun cercetarea fondului cauzei, nu creează o îndoială puternică şi nu răstoarnă prezumţia de legalitate.
Dovedirea existenţei uneia dintre condiţii, nu este suficientă pentru a se dispune suspendarea câtă vreme cea de a doua condiţie nu este îndeplinită; cele două condiţii se cer a fi întrunite cumulativ.
Prin sentinţa nr. 723 din 22 iunie 2010, Tribunalul Mureş, Secţia Administrativ şi Fiscal a respins excepţia autorităţii lucrului judecat şi a prematurităţii şi a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. M.T. S.R.L. Târgu – Mureş în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureş, dispunând suspendarea Deciziei de impunere nr. 69 din 24 aprilie 2009 şi nr. 82 din 5 mai 2009, pentru suma de 419.196 lei emise de pârâtă, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios administrativ împotriva respectivelor acte administrative.
Instanţa a reţinut că prin Sentinţa nr. 86/2010 a Curţii de Apel Târgu- Mureş a fost soluţionată o cerere de suspendare împotriva Deciziei de impunere nr. 69/2009, dar întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, prin urmare, s-a apreciat că nu există identitate de cauză, deoarece cererea de suspendare care formează obiectul cauzei deduse judecăţii, este întemeiată pe art. 15 din acelaşi act normativ. De asemenea, s-a avut n vedere faptul că prin Încheierea nr. 153/2010 s-a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a Deciziei nr. 69/2009, din cauza faptului că lipsea cerinţa de a exista o cerere în anularea actului administrativ fiscal, astfel că, nefiind analizată pe fond cererea, s-a apreciat şi de această dată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 Cod civil.
Pe fondul cererii de suspendare s-a ţinut cont de faptul că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta are de onorat diverse obligaţii comerciale, credite bancare, are angajaţi pentru care are obligaţii de a plăti salariile, prin urmare, este dovedit prejudiciul pe care l-ar suferi prin punerea în a actelor administrative contestate.
Cu privire la îndoiala asupra legalităţii actelor, instanţa a precizat că nu se poate pronunţa asupra fondului obligaţiilor stabilite, dar că un element esenţial este acela că prin acţiunea în contencios administrativ s-au invocat aspecte de fapt şi texte de lege pentru care consideră că şi-a desfăşurat în conformitate cu legea activitatea.
Pârâta D.G.F.P. Mureş a formulat recurs împotriva hotărârii prin care s-a admis cererea de suspendare, motivând că, o solicitare de suspendare a actului administrativ fiscal întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004 republicată presupune în primul rând promovarea unei acţiuni în anularea respectivului act şi că, fie că este cuprinsă în acţiunea prin care se solicită anularea actului, fie că îmbracă forma unei cereri separate, este supusă aceloraşi condiţii de fond şi formă.
În esenţă, s-a invocat, pe fondul cererii de suspendare, faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, invocându-se şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi subliniindu-se şi faptul că suma de 10.000 lei fixată cu titlu de cauţiune, reprezintă doar 2,38% din cuantumul sumei contestate.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi ţinând cont de incidenţa prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanţa a constat că recursul este fondat în ceea ce priveşte motivele legate de fondul cererii de suspendare.
În dosar s-a înregistrat atât cererea de suspendare întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004 cât şi cererea de anulare parţială a Deciziei nr. 60 din 17 februarie 2010, a Deciziei de impunere nr. 69/2009 şi deciziei nr. 82/2009, fiind stabilită şi achitată o cauţiune în cuantum de 10.000 lei, cuantum care se încadrează în exigenţa textului art. 215 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 care impune doar o limită maximă, de „până la 20% din cuantumul sumei contestate”.
În ceea ce priveşte cele două condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru suspendarea executării unui act administrativ, instanţa de fond a în mod greşit a apreciat că ele sunt îndeplinite. Chiar dacă s-ar accepta că iminenţa unei pagube s-a constatat prin faptul că s-a dovedit că reclamanta are diverse obligaţii comerciale şi a angajat credite bancare, sub nicio formă nu se face dovada existenţei unui caz bine justificat. Motivele de fapt şi de drept invocate în legătură cu legalitatea deciziilor de impunere, nu creează o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate şi presupune o analiză a fondului cererii de chemare în judecată, analiză care nu se admite a se face în cadrul procesual dedus judecăţii, acela al cercetării aparenţei dreptului, o analizării sumare, în vederea soluţionării unei cereri de suspendare. Practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este constantă în acest sens, iar instanţa de fond, considerând că este un element esenţial faptul că prin acţiunea în contencios administrativ s-au invocat aspecte de fapt şi texte de lege pentru care consideră că şi-a desfăşurat activitatea în conformitate cu legea, a făcut o greşită interpretare a textului art. 14 din lege, sub aspectul îndeplinirii celor două condiţii, în mod cumulativ.
Faţă de cele ce preced, instanţa văzând şi prevederile art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, a admis recursul, a modificat sentinţa în sensul că a respins cererea de suspendare şi a dispus restituirea cauţiunii.
