Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 203/R din 22 ianuarie 2013
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.03.2012 reclamanta N.D. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. C. S.A. şi a solicitat instanţei să constate că activitatea desfăşurată de reclamantă în perioada 01.09.1985-11.07.1995 în funcţia de mezelar la secţia mezeluri Gherla se încadrează în grupa a II-a de muncă conform ordinului nr. 50/1990 şi să dispună obligarea pârâtei să elibereze o adeverinţă din care să rezulte că activitatea desfăşurată în perioada menţionată se încadrează în grupa a II-a de muncă. Reclamanta a arătat că a solicitat adeverinţa de grupa a II-a de muncă de la pârâtă şi nu i s-a eliberat decât un răspuns pentru cerere pe care îl anexează. Reclamanta a mai menţionat că alţi colegi de secţie au primit adeverinţe de grupa a II-a înainte de 2008 iar acum alţi colegi care au acţionat societatea în judecată au câştigat acest drept prin instanţă.
Pârâta a depus întâmpinare şi a arătat că nu se opune ca instanţa să constate că activitatea desfăşurată de reclamantă în perioada 01.09.198511.07.1995 se încadrează în grupa a 2-a de muncă şi în caz afirmativ să dispună eliberarea adeverinţei de către societatea pârâtă. Pârâta a arătat că ea nu poate să elibereze adeverinţa din cauza prevederilor Ordinului 590/2008 pentru aprobarea procedurii privind modul de întocmire şi eliberare a adeverinţelor. prin care se atestă activitatea desfăşurată în locuri de muncă încadrate în grupele I şi II de muncă potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 necesare stabilirii grupei a II-a de muncă. Pârâta a arătat că este necesar ca în adeverinţă să se menţioneze actul conducerii societăţii prin care s-a dispus ca reclamanta să fie încadrată în grupa a II-a de muncă. iar în privinţa reclamantei nu există nici un astfel de act.
La dosarul cauzei s-au depus în copie următoarele înscrisuri: cartea de identitate a reclamantei. adresa pârâtei către reclamantă cu nr. de ieşire 85/27.03.2012. copie după carnetul de muncă al reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 8926 din 07.09.2012 a Tribunalului Cluj. a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele :
Din carnetul de muncă al reclamantei rezultă că aceasta a fost încadrată ca mezelar în perioada
01.09.1985 – 11.07.1995.
Având în vedere perioada cu privire la care se solicită încadrarea în grupa a 2-a de muncă de către reclamantă. în speţă este aplicabil art. Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale. al Ministerului Sănătăţii şi al Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii.
Conform art. 2 din ordin „în grupa II de se încadrează locurile de munca. activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2”.
Instanţa a constatat că meseria de mezelar nu este cuprinsă printre cele care se încadrează în grupa a II-a de muncă potrivit anexei II a ordinului menţionat.
Potrivit art. 3 din ordin „Beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de munca. potrivit celor menţionate. fără limitarea numărului. personalul care este în activitate: muncitori. ingineri. subingineri. maiştri. tehnicieni. personal de întreţinere şi reparaţii. controlori tehnici de calitate. precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2. Beneficiază. de asemenea. de aceleaşi drepturi personalul muncitor din construcţii-montaj sau din alte activităţi. care realizează lucrări de extinderi. modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I şi II de munca”.
Instanţa a constatat că reclamanta nu se încadrează nici în prevederile alineatului 1 ale acestui articol întrucât. ca mezelar. nu a lucrat la locurile de muncă şi în activităţile menţionate în anexa a 2-a a ordinului şi nici în alineatul al 2-lea. întrucât nu realiza o activitate de extindere modernizare sau reparaţie a capacităţilor de producţie.
Conform art. 4 din ordin „Încadrarea în grupele I şi II de munca se va face în situaţia în care. cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condiţiilor de munca. nivelul noxelor existente la locurile (activităţile. meseriile. funcţiile) prevăzute în aceste grupe depăşeşte nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecţie a muncii”.
În speţă nu există nicio dovadă sau referire la existenţa unui nivel de noxe ridicat la locul de muncă al reclamantei.
Instanţa a reţinut în consecinţă că potrivit Ordinului nr. 50/1991 meseria reclamantei nu se încadrează în cele care să poată să fie încadrate în grupa a II-a de muncă.
În plus instanţa a constatat că nici conducerea societăţii pârâte nu a emis nicio decizie în acest sens în favoarea pârâtei.
În consecinţă. constatând că în speţă nu au fost îndeplinite condiţiile pentru ca reclamanta să fie încadrată în grupa a II-a de muncă. instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta. solicitând modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
În motivare s-a arătat că activitatea depusă în perioada 01.09.1985 – 11.07.1995 a fost recunoscută ca fiind prestată în grupa a II-a de muncă şi creează o între colegii acesteia care au lucrat în aceeaşi perioadă şi la care li s-a acordat acest drept. iar activitatea pe care a desfăşurat-o recurenta de mezelar se încadrează în condiţiile grupei a II-a de muncă în conformitate cu poziţiile nr. 107. 110. 123 şi 125 din anexa de la ordinul Ministrului Muncii şi Ocrotirii Sociale nr. 50/1990.
Prin întâmpinarea înregistrată pârâta S.C. „C.” S.A. Cluj-Napoca a arătat că nu se opune admiterii recursului. iar în cazul în care instanţa constată că activitatea desfăşurată de aceasta se încadrează în grupa a II-a de munca să dispună eliberarea unei adeverinţe de către societate.
Reiterează poziţia exprimată prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond. în sensul că societatea nu poate elibera adeverinţa raportat la dispoziţiile Ordinului nr.590/2008. care prevăd că în adeverinţă trebuie menţionat actul conducerii societăţii. prin care se stabilesc locurile de munca şi persoanele care se încadrează în grupa a II-a de munca. Ori. până în anul 1992. în arhiva societăţii nu exista acte ale conducerii (decizii. tabele. procese verbale care să stabilească locurile de munca şi persoanele care se încadrează în grupa a II-a de munca. Din acest motiv este de acord ca instanţa de judecată să constate că activitatea recurentei se încadrează în grupa a II-a de muncă şi în caz afirmativ să dispună eliberarea adeverinţei de către societatea pârâtă.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs formulate şi a apărărilor invocate, Curtea, cu majoritate de voturi, reţine următoarele:
Recursul este fondat şi urmează a fi admis ca atare. cu consecinţa modificării sentinţei în sensul admiterii în întregime a acţiunii.
În acest sens. se reţine faptul că reclamanta a lucrat ca mezelar în perioada 01.09.1985 –
11.07.1995. în cadrul societăţii pârâte.
Potrivit art. 1 din Ordinul nr. 50/1990. în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă. activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1. iar potrivit art. 2. în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă. activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Este adevărat că. potrivit art. 6 din acelaşi act normativ. nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi. ţinându-se seama de condiţiile de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente. condiţii nefavorabile de microclimat. suprasolicitare fizică sau nervoasă etc.).
Art.3 din Ordinul nr.50/1990. prevede însă că beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă. fără limitarea numărului. personalul care este în activitate: muncitori. ingineri. subingineri. maiştri. tehnicieni. personal de întreţinere. şi reparaţii. controlori tehnici de calitate. precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr.1 şi 2.
Prin Decizia nr. 258/20.09.2004. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. în complet de 9 judecători. a reţinut că: „…. Ordinului comun nr. 50/1990 i s-au adus mai multe modificări. făcând corp comun cu acest act normativ. potrivit cărora a devenit aplicabil şi altor categorii de activităţi şi funcţii. între care şi cele prestate de reclamant.
Or. acestei reglementări unice. cu efect global. astfel cum a fost dată prin succesivele modificări şi precizări aduse ordinului în discuţie. nu i se poate restrânge aplicarea. numai la activităţile şi funcţiile prevăzute în forma iniţială a actului. în lipsa unei dispoziţii exprese a însuşi organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
O atare interpretare se impune cu atât mai mult. cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările şi modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvenţele şi inechităţile existente.
De aceea. a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului şi a crea categorii distincte de beneficiari. în raport cu situaţia pe care aceştia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări. ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală şi nediferenţiată a tuturor celor care au activat în condiţii similare de muncă. indiferent de perioada în care au lucrat.”
Art.16 alin.1 din României garantează egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi potrivit art.41 alin.2 din Constituţie. salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. ce includ securitatea şi sănătatea salariaţilor. precum şi prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale.
Se reţine că pentru o parte dintre salariaţii care au lucrat efectiv la locurile de muncă din Atelierul de mezelărie Cluj. sau care au făcut parte din formaţiile de lucru „Congelator”. „Abator”. „Fierbere Afumare”. activităţile desfăşurate au fost încadrate în grupa a II-a de muncă. conform deciziei nr.3981/08.07.1992 a S.C. „C.” S.A.. depusă la dosar în recurs.
De asemenea. conform Scrisorii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr.5511/22.05.1991. se încadrează în grupa a II-a de muncă perioadele lucrate. după data de 18.03.1969. la următoarele locuri de muncă: staţiile industriale de frig în care se utilizează amoniac. prelucrarea maţelor. topirea grăsimilor. manipularea cărnurilor infectate în unităţile subordonate Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
Potrivit Scrisorii nr.5527/22.05.1991. se încadrează în grupa a II-a de muncă perioadele lucrate. după data de 18.03.1969. la următoarele locuri de muncă: muncitorii de la fierberea şi afumarea preparatelor din carne şi peşte precum şi cel de la abatoarele de păsări. porci şi bovine. care efectuează deplumarea. eviscerarea. pârlirea şi tranşarea în condiţii de umiditate excesivă şi temperatură ridicată.
Curtea reţine astfel că recurenta a invocat în cauză şi a dovedit existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei discriminări directe sau indirecte. potrivit disp.art.27 alin.4 din O.G. nr.137/2000. revenindu-i persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.
Având în vedere faptul că în cauză S.C. „C” S.A. Cluj nu a probat faptul că nu a adus atingere. în mod discriminatoriu. drepturilor recurentei prin recunoaşterea grupei a II-a de muncă doar unora dintre salariaţii care au îndeplinit o anumită funcţie în cadrul unităţii. în aceeaşi perioadă de timp. se reţine ca fiind fondată cererea formulată de către aceasta. de înlăturare a situaţiei create prin discriminare.
În plus. se constată că prin răspunsul dat la solicitarea de lămuriri din partea instanţei de recurs. pârâta intimată a arătat că deşi reclamanta nu a lucrat în aceleaşi condiţii ca şi persoanele de la sectorul fierbere şi afumare. a lucrat totuşi în condiţii deosebite. ca şi ceilalţi mezelari cărora li s-au admis acţiunile similare (umiditate mare. în cizme de cauciuc. mediu toxic).
În consecinţă. pentru toate aceste considerente. în temeiul disp.art.304 pct.9 şi 312 alin.1-3 Cod.proc.civilă. va admite recursul declarat de reclamanta N.D. şi va modifica în tot sentinţa. în sensul de a se admite acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu S.C. C. S.A.. pârâta fiind obligată să elibereze o adeverinţă din care să rezulte că în perioada 01.09.1985 – 11.07.1995 reclamanta a desfăşurat activitate în condiţiile grupei a II-a de muncă.
Cu opinie separată în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Motivarea opiniei separate
Conform pct. 6 din Ordinul nr.50/1990 (pentru precizarea locurilor de muncă. activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării) „Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi. ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente. condiţii nefavorabile de microclimat. suprasolicitare fizica sau nervoasa. risc deosebit de explozie. iradiere sau infectare etc.). Pct. 7 din acelaşi act normativ prevede că „încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe. cu condiţia ca. pentru grupa I. personalul sa lucreze în aceste locuri cel puţin 50%. iar pentru grupa II. cel puţin 70% din programul de lucru”.
Deşi consider că nu este exclus controlul judecătoresc cu privire la nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele de muncă de către conducerea unităţilor şi sindicatele libere conform pct. 6 din Ordinul 50/1990. apreciez că din probele administrate în cauză nu rezultă că în perioada
01.09.1985 – 11.07.1995 recurenta a exercitat activitate care trebuia să fie încadrată în grupa a II-a de muncă.
Astfel. reclamanta a depus în probaţiune doar copia carnetului de muncă şi adresa nr. 85/27.03.2012. emisă de pârâta SC C. SA. prin care aceasta i-a comunicat reclamantei faptul că nu îi poate elibera adeverinţa de grupa a II-a de muncă solicitată întrucât. potrivit evidenţelor din arhiva societăţii. aceasta nu figurează nominalizată în deciziile întocmite de Consiliul de administraţie a societăţii printre angajaţii încadraţi în grupa a II-a de muncă.
În recurs. pârâta intimată a depus la dosar Decizia nr. 3981/08.07.1992 emisă de SC C. SA prin care au fost nominalizate persoane din cadrul societăţii care se încadrează în grupa a II-a de muncă.
În condiţiile în care din acest înscris nu rezultă care este funcţia persoanelor nominalizate. fiind menţionate doar subunitatea şi formaţia la care au desfăşurat activitate. iar reclamanta nu a solicitat administrarea altor probe care să dovedească că a lucrat în aceleaşi condiţii (atât sub aspectul locului de muncă. cât şi al timpului efectiv de muncă). apreciez că în mod corect a reţinut tribunalul că nu s-a dovedit în cauză că reclamanta a desfăşurat activitate care trebuia încadrată în grupa a II-a de muncă.
Din înscrierile din carnetul de muncă al reclamantei rezultă că în perioada respectivă acesta a fost angajată ca preparator produse carne şi mezelar. însă. câtă vreme nu toţi salariaţii pârâtei care au avut aceleaşi funcţii au fost nominalizaţi ca încadrându-se în grupa a II a de muncă. apreciez că. în raport de prevederile Ordinului nr. 50/1990. era necesar ca reclamanta să facă dovada că a lucrat în aceleaşi condiţii de muncă cu persoanele nominalizate. atât sub aspectul locului de muncă. cât şi al timpului efectiv de muncă.
Consider că poziţia procesuală a pârâtei nu este de natură a conduce la o altă concluzie. aceasta arătând în mod expres că din actele pe care le deţine nu rezultă că reclamanta a fost nominalizată printre persoanele încadrate în grupa a II-a de muncă şi că este de acord cu admiterea acţiunii în situaţia în care instanţa constată că activitatea desfăşurată de reclamantă se încadrează în grupa a II-a de muncă. însă apreciez că în cauză. pe baza probaţiunii administrate. nu se poate face o asemenea constatare.
Mai mult decât atât. este de remarcat faptul că prin adresa nr. 10/10.01.2013 intimata a arătat faptul că reclamanta a lucrat la sectorul preparare mezeluri şi umplerea mezelurilor în maţe. precizând în mod clar că aceasta nu a lucrat în aceleaşi condiţii ca şi persoanele nominalizate în decizia nr. 3981/1992 (cei de la sectorul fierbere şi afumare).
Consider că menţiunea făcută de intimată prin aceeaşi adresă. în sensul că şi reclamanta a lucrat. ca şi ceilalţi colegi mezelari. în condiţii „deosebite” – umiditate mare. cizme de cauciuc. mediu toxic. nu poate constitui un temei suficient pentru a se considera dovedită acţiunea reclamantei. întrucât nu se arată care sunt prevederile legale în baza cărora se poate considera că aceste condiţii concrete în care şi-a desfăşurat munca reclamanta justificau încadrarea activităţii acesteia în grupa a II a de muncă.
În condiţiile în care în cauză reclamanta nu a dovedit faptul că a lucrat în aceleaşi sectoare cu persoanele nominalizate prin decizia nr. 3981/1992 şi reţinând precizările intimatei din adresa nr. 10/2013 privind locul de muncă al reclamantei. este lesne de observat că locul de muncă în care şi-a desfăşurat activitatea reclamanta nu se încadrează printre cele enumerate prin Scrisoarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr.5511/22.05.1991 şi nici printre cele enumerate în Scrisoarea nr.5527/22.05.1991.
În ce priveşte discriminarea reţinută conform opiniei majoritare este de observat că recurenta nu invocă practic o discriminare izvorând din fapta angajatorului. ci invocă de fapt practica judiciară. arătând că în alte cauze acţiuni ale unor colegi ai săi aflaţi în situaţii similare au fost admise de către instanţe.
Având în vedere însă că în actuala reglementare hotărârile instanţelor nu constituie izvor de drept. consider că această situaţie nu poate constitui un argument suficient pentru admiterea acţiunii formulate de reclamantă.
Pentru aceste considerente apreciez că se impunea respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantă.
