Acordarea unor penalităti de întârziere la nivelul dobânzii practicate de o anumită bancă este justificată dacă un asemenea cuantum a fost stabilit prin contract şi reprezintă, deci voinţa părţilor.
Secţia Comercială, decizia nr. 2044 din 21 mai 1998.
Reclamanta S.C. “COMET” SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta S.C. “Cultura Naţională” SA pentru a fi obligată la plata sumei de 33.557.767 lei penalităţi de întârziere.
Tribunalul a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă să-i plătească reclamantei 33.557.767 lei penalităţi de întârziere, plus 10.000 lei cheltuieli de judecată, cu motivarea că penalităţile au fost calculate la nivelul dobânzilor practicate de B.C.R., potrivit contractului încheiat între părţi.
Curtea de Apel a admis apelul pârâtei şi a schimbat sentinţa în sensul respingerii acţiunii pe considerentul că reclamanta putea cere dobânzi doar dacă ar fi dovedit că a avut sume de bani depuse la bancă.
Reclamanta a declarat recurs, susţinând că în contractul dintre părţi au fost prevăzute penalităţile de întârziere în plată la nivelul dobânzilor practicate de B.C.R. şi, deci, pârâta le datorează în acest cuantum.
Recursul este fondat.
Astfel, părţile au stabilit în contract penalităţi la nivelul dobânzilor practicate de B.C.R.- S.M.B., aplicate sumelor datorate şi numărului de zile de întârziere a facturilor până la plata integrală.
Prin urmare, părţile au stabilit penalităţi potrivit voinţei lor, iar cuantumul acestora a fost determinat prin dobânda practicată de B.C.R.
Aşa fiind, instanţa de fond a acordat corect reclamantei penalităţile de întârziere în plată în cuantumul solicitat, necontestat de pârâtă şi calculat la nivelul dobânzilor practicat de B.C.R.-S.M.B., potrivit înţelegerii părţilor consemnate în contract.
în consecinţă, se va admite recursul declarat de reclamantă, se va casa decizia instanţei de apel şi se va respinge apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinţei instanţei de fond, care va fi menţinută.
