Articolul 79 alin. (1) C. muncii prevede că intenţia salariatului de a demisiona trebuie să îmbrace forma scrisă, ca o condiţie ad validitatem a acestui act, tocmai pentru a se asigura protecţia deplină a drepturilor sale.
încetarea contractului individual de muncă fără ca intentia sala-
riatului de a demisiona să îmbrace forma scrisă echivalează cu o concediere, astfel cum este definită de dispoziţiile art. 58 alin. (1) C. muncii, dispusă în alte cazuri decât cele limitativ prevăzute de lege, fără respectarea procedurii şi a condiţiilor de formă reglementate de legislaţia muncii, fiind vătămate drepturile salariatului.
C.A. laşi, s. lit. mun. şi asig. soc., dec. nr. 786 din 30 iunie 2009, Jurindex
Prin cercrca de chemare în judecată formulată la data de 08.10.2008 şi înregistrată sub nr. (…) pe rolul Tribunalului Vaslui, contestatoarea J. (fostă D.) J. a chemat în judecată pe intimata SC V. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie anulată decizia nr. 1 din data de 01.01.2008, prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă, în urma presupusei sale demisii şi să se dispună reintegrarea sa în postul deţinut anterior emiterii deciziei contestate. Totodată, contestatoarea a solicitat ca intimata să fie obligată la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate sau reactualizate de la data emiterii dispoziţii până la data pronunţării hotărârii, precum şi la virarea către stat a tuturor contribuţiilor aferente acestor sume.
In motivare, contestatoarea a arătat faptul că, începând din luna noiembrie a anului 2005, a fost salariata societăţii intimate în temeiul unui contract individual de muncă, nebeneficiind de concediu de odihnă până în luna septembrie a anului 2008. La data de 06.09.2008, cu încuviinţarea asociatului unic al societăţii intimate, a plecat în concediu de odihnă, iar la data de 30.09.2008, a aflat cu surprindere de la salariaţii Oficiului
H. al I.T.M. faptul că în evidenţele acestora apare că i-a fost desfăcut contractul individual de muncă prin demisie, începând cu data de
01.01.2008, deşi nu şi-a manifestat niciodată voinţa în acest sens, nici verbal, nici în scris. (…)
La termenul din data de 19.02.2009, intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, care a fost unită cu fondul cauzei, pe considerentul că decizia în litigiu nu poate fi atacată în justiţie atâta timp cât nu a fost comunicată contestatoarei, precum şi pe cea a lipsei de interes, care a fost respinsă la acelaşi termen de judecată pe considerentul că contestatoarea justifică existenţa unui interes legitim în promovarea prezentei acţiuni.
La termenul de judecată din data de 19.02.2008, contestatoarea şi-a restrâns obiectul acţiunii, în sensul că a solicitat plata drepturilor salariale indexate, majorate şi actualizate de la data de 01.08.2008 şi până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti.
Prin sentinţa civilă nr. 248/26.02.2009, Tribunalul Vaslui a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, a admis contestaţia formulată de
contestatoarea J. (fostă D.) J., a anulat decizia nr. 1 din 1 ianuarie 2008, emisă de către intimată, a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior emiterii deciziei, intimata fiind obligată la plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale indexate, majorate şi reactualizate de la data de 01.08.2008 şi până la pronunţarea prezentei hotărâri, la achitarea contribuţiilor la bugetul consolidat pentru perioada începând cu 01.08.2008 şi până la pronunţarea prezentei hotărâri aferente salariului contestatoarei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
In ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prima instanţă a reţinut faptul că aceasta este neîntemeiată, deoarece necomunicarea deciziei nr. 1/2008, decizie contestată în prezenta cauză, nu constituie o condiţie specială de exercitare a dreptului la acţiune.
In ceea ce priveşte fondul cauzei, din coroborarea probelor administrate în cauză prima instanţă a reţinut faptul că J. (fostă D.) J. a fost angajata intimatei SC V. SRL, în calitate de vânzător, în temeiul con-
tractului individual de muncă nr. (…), înregistrat la I.T.M. V. In executarea acestui contract individual de muncă, contestatoarea J.J. şi-a îndeplinit atribuţiile asumate prin încheierea contractului individual de muncă mai sus arătat până la sfârşitul lunii august 2008, fiind remunerată în raport de depusă, inclusiv pentru perioada ianuarie-iulie
2008. Dovadă a faptului că, în speţă, contestatoarea a lucrat în cadrul unităţii intimate până în luna august 2008 stă tocmai adeverinţa nr. 17/27.04.2008, eliberată chiar de societatea intimată, prin care aceasta atestă faptul că, într-adevăr, contestatoarea a lucrat în cadrul societăţii în lunile ianuarie-martie 2008. Contrar susţinerilor intimatei, potrivit cărora contestatoarea şi-ar fi dat demisia la sfârşitul anului 2007, prima instanţă a reţinut că societatea intimată nu a fost în măsură să depună ca probă notificarea scrisă a acesteia prin care ar fi solicitat încetarea raporturilor de muncă prin demisie.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 79 C. muncii, instanţa de fond a reţinut ca întemeiată contestaţia formulată, a dispus anularea deciziei contestate şi reintegrarea contestatoarei în postul deţinut anterior emiterii deciziei contestate, obligarea intimatei la plata către contes-tatoare a unei despăgubiri constând în drepturile salariale indexate, majorate şi actualizate de la data de 01.08.2008 şi până la data pronunţării prezentei decizii, precum şi la plata contribuţiilor la bugetul consolidat al statului pentru perioada ianuarie-iulie 2008, contribuţii aferente salariului încasat de contestatoare în cuantum de 461 lei.
Prin decizia nr. 786 din 30 iunie 2009, Curtea de Apel Iaşi, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Prin contractul individual de muncă încheiat sub nr. 7/(…)/23.03.2006 la I.T.M. I., intimata J. (fostă D.) J. a fost angajată de către SC V. SRL, începând cu data de 01.01.2006, pe postul de vânzător. Prin dispoziţia nr. 1/01.01.2008, înregistrată la I.T.M. I. sub nr. 143/14.01.2008, recurenta a dispus încetarea contractului de muncă al intimatei, începând cu data de 01.01.2008, în temeiul dispoziţiile art. 79 alin. (7) C. muncii.
Se reţine că în mod corect prima instanţă a constatat nulitatea absolută a acestei dispoziţii, care nu a avut la bază o notificare scrisă a intimatei, comunicată angajatorului, pentru a reprezenta un act unilateral
de voinţă a salariatei în sensul încetării contractului său de muncă. In
acest sens, art. 79 alin. (1) C. muncii prevede că intenţia salariatului de a demisiona trebuie să îmbrace forma scrisă, ca o condiţie ad validitatem a acestui act, tocmai pentru a se asigura protecţia deplină a drepturilor sale.
Curtea a mai reţinut că, în urma controlului efectuat de către I.T.M.
I. la societatea recurentă, prin anexa nr. 1 la procesul-verbal nr. (…)/20.10.2008, s-a consemnat faptul că: „Angajatorul nu a putut pune la dispoziţie cererea de demisie a salariatei şi nici nu a putut dovedi că salariata ar fi luat cunoştinţă de decizia de desfacere a contractului de muncă”.
In consecinţă, nu se pot reţine susţinerile recurentei în sensul că acţiunea formulată de către intimată nu ar mai fi avut obiect, întrucât decizia contestată nu ar fi fost niciodată comunicată contestatoarei.
Astfel, prin nerespectarea dispoziţiilor art. 79 alin. (1) C. muncii, încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei s-a dispus de fapt din iniţiativa angajatorului, reprezentând o conccdiere, astfel cum este definită de dispoziţiilor art. 58 alin. (1) C. muncii.
Având în vedere că această conccdiere s-a dispus în alte cazuri decât cele limitativ prevăzute de lege, fară respectarea procedurii şi condiţiilor de formă reglementate de legislaţia muncii, se reţine că în mod corect prima instanţă a constatat că prin decizia astfel emisă au fost vătămate drepturile salariatului.
In situaţia în care intimata nu s-ar mai prezentat la locul de muncă din data de 01.01.2008 şi nu ar mai fi semnat condica de prezenţă, angajatorul avea posibilitatea de a proceda fie la suspendarea, fie la încetarea contractului de muncă al acesteia pentru motive ce ţin de persoana sa, desigur, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.
Având în vedere nelegalitatea măsurii luate de către angajator, măsură care a fost înregistrată la I.T.M. I., în mod corect prima instanţă, dispunând anularea acesteia, a obligat angajatorul, în temeiul dispoziţiilor art. 78 C. muncii, la reintegrarea acesteia pe postul deţinut anterior şi la despăgubiri egale cu salariile şi cu celelalte drepturi de care intimata a fost lipsită prin emiterea deciziei contestate.
Se mai reţine că, prin raportare la temeiul de încetare al contractului de muncă invocat în decizia contestată, în mod corect prima instanţă nu a admis în cauză proba testimonială pentru clarificarea aspectului dacă reclamanta s-a mai prezentat sau nu la serviciu începând cu data de
01.01.2008.
Având în vedere dispoziţiile art. 79 alin. (1) C. muncii, singura dovadă admisibilă şi concludentă în cauză era notificarea scrisă a salariatului comunicată angajatorului.
S-a mai reţinut că recurenta nu ar avea interes să invoce în cauză faptul că nu ar fi plătit intimatei drepturile salariale pentru perioada ianuarie-iulie 2008, având în vedere faptul că tocmai în considerarea adeverinţei de nr. 17/07.04.2008 şi a susţinerilor intimatei, aceasta nu a mai fost obligată de către prima instanţă şi la plata despăgubirilor cuvenite salariatei începând cu data încetării contractului de muncă înscrisă în decizia contestată, 01.01.2008.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins recursul formulat de SC V. SRL H., prin reprezentant legal, şi s-a menţinut sentinţa pronunţată de către prima instanţă.
