A fost anulată decizia 294032/21 ianuarie 2011 emisă de intimată, aceasta fiind obligată la emiterea unei noi decizii de pensionare prin care să stabilească drepturile de cuvenite contestatorului, aşa cum au fost solicitate prin cererea înregistrată sub nr. 294032/16.12.2010.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ sub nr.1249/103/2011 din 25.03.2011 contestatorul A. M. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr.294032 din 21.01.2011 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii N. solicitând anularea actului decizional contestat şi stabilirea drepturilor de în baza cererii înregistrate sub nr. 294032 din 16.12.2010.
În motivarea acţiunii, contestatorul arată că, la data de 9.02.2011 a primit de la intimată decizia nr. 294032/21.01.2011 prin care i-a fost respinsă cererea de înscriere la pensie pentru limita de vârstă, motivat de faptul că nu îndeplineşte condiţiile de reducere a vârstei standard de pensionare din Legea nr. 19/2000, în sensul că „stagiul de cotizare realizat în condiţii speciale şi grupa I nu permite reducerea necesară a vârstei standard de pensionare”. Mai precizează contestatorul că s-a născut la data de 2.08.1956 şi că la data de 16.12.2010 a depus dosarul în vederea pensionării.
Revine şi arată că a depus cererea la Casa Judeţeană de Pensii N. la propunerea angajatorului său actual S.C. Y. SRL Săvineşti, efectuată pe carnetul său de muncă, propunere concretizată prin menţiunea propus pentru pensionare începând cu data de 02.01.2011, adică la împlinirea vârstei de 54 de ani şi 5 luni.
În dovedirea susţinerilor, contestatorul a depus la dosarul cauzei copii de pe decizia dedusă judecăţii (f. 5).
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând că, prin decizia de respingere nr. 294032 din 21.01.2011 s-a stabilit un stagiu total de cotizare realizat de 46 ani, 5 luni şi 12 zile, din care 16 ani, 4 luni şi 12 zile în grupa I de muncă, 8 ani şi 11 luni în grupa a II-a de muncă, 9 ani, 5 luni şi 23 zile în condiţii normale de muncă, 1 an şi 4 luni stagiu asimilat, 1 lună şi 7 zile stagiu asimilat (alte drepturi de asigurări sociale), 10 ani şi 3 luni stagiu aferent grupelor I şi a II-a.
Mai arată intimata că petentul, conform stagiului de cotizare, nu îndeplineşte condiţia esenţială privind înscrierea la pensia pentru limită de vârstă, respectiv condiţia privitoare la vârsta standard de pensionare şi având în vedere faptul că acesta a desfăşurat activitate în grupa I de muncă – 16 ani, 4 luni şi 12 zile, 8 ani şi 11 luni – în grupa a II – a de muncă beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare (65 ani) potrivit prevederilor pct. 441 alin. 2 lit. a) din Cap. B Secţ.VIII din Ordinul 240/2001 coroborate cu prevederile art.42 alin. 1 – tabelul nr. 1 din Legea NR. 19/2000 cu 5 ani şi 6 luni.
Analizând probatoriul administrat în cauză faţă de susţinerile părţilor, instanţa a constatat că acţiunea formulată este întemeiată motivat de următoarele considerente:
Prin decizia nr. 294032 din 21.01.2011, cererea contestatorului privind înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, formulată în data de 16 decembrie 2010, a fost respinsă motivat de neîndeplinirea condiţiilor de reducerea a vârstei standard de pensionare din Legea nr.19/2000, în sensul că, vârsta de pensionare redusă datorită stagiului realizat în condiţii deosebite şi legilor speciale nu poate fi mai mică decât vârstele prevăzute la art.42 din acelaşi act normativ (f.6).
S-a stabilit astfel că, vârsta standard de pensionare a contestatorului este de 60 de ani şi că aceasta a realizat un stagiu total de cotizare de 46 ani, 5 luni şi 12 zile, din care 16 ani, 4 luni şi 12 zile în grupa I de muncă, 8 ani şi 11 luni în grupa a II-a de muncă, 9 ani, 5 luni şi 23 zile în condiţii normale de muncă, 1 an şi 4 luni stagiu asimilat, 1 lună şi 7 zile stagiu asimilat (alte drepturi de asigurări sociale), 10 ani şi 3 luni stagiu aferent grupelor I şi a II-a.
Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin.1 din Legea nr.19/2000, „Pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraţilor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public”.
La acelaşi articol, alin.2, se prevede că, vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi, atingerea vârstei standard de pensionare urmând a se realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creşterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei şi de la 62 de ani pentru bărbaţi, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3.
În acest context, s-a apreciat că, susţinerile intimatei conform cărora vârsta standard de pensionare a contestatoarei este stabilită potrivit Anexei 9 la OMMSS nr.340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.19/2000, sunt neîntemeiate, urmând a fi înlăturate, ca tare, motivat de următoarele :
Ordinul nr. 340 /2001, stabileşte la pct. 3 că, vârstele standard de pensionare şi stagiile de cotizare sunt cele prevăzute în Anexa 3 la legea nr.19/2000, detailată în funcţie de data naşterii în Anexa nr. 9 la ordin.
Însă, art. 74 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă elaborarea actelor normative dispune că ordinele şi alte asemenea acte date în executarea unui act normativ trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele în executarea cărora au fost emise, neputând conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.
Or, în condiţiile în care art. 41 alin. 2 şi 3 din Legea nr.19/2000 prevăd în mod expres că, în ceea ce priveşte pensia pentru limită de vârstă, stagiul de cotizare şi vârsta standard de pensionare sunt cele stabilite în Anexa nr. 3 la Legea nr.19/2000, Ordinul nu poate să modifice aceste dispoziţii, statuând că, de fapt, vârstele standard şi stagiul de cotizare sunt cele reglementate în Anexa nr. 3 la lege, detailată în Anexa nr. 9, la ordin.
Instanţa a apreciat că este vorba de două anexe total diferite şi care se aplică distinct, întrucât Anexa nr. 9 este stabilită în raport cu data naşterii asiguratului, iar Anexa nr. 3 se raportează la data formulării cererii.
Drept urmare, s-a apreciat că, în situaţia de faţă, vârsta standard de pensionare este cea stabilită în Anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000, respectiv de 54 ani, raportat la perioada în care se încadrează data cererii contestatorului (16.12.2010), la care se aplică reducere de 5 ani, în conformitate cu prevederile art. 42 alin. 1 – tabelul nr. 1 din aceeaşi lege.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 42 (1) din Legea nr.19/2000, Asiguraţii care au realizat stagiul complet de cotizare şi care şi-au desfăşurat activitatea total sau parţial în condiţii deosebite de muncă au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr. 1.
Cum petentul a desfăşurat activitate în grupa a – II – a de muncă, 8 ani şi 11 luni în grupa a II-a de muncă, reducerea vârstei sale standard de pensionare, aşa cum este reglementat prin textul de lege sus invocat, este de 5 ani.
Rezultă că, la data solicitării înscrierii la pensie vârsta standard de pensionare a contestatorului este de 54 ani (59 de ani – 5 ani).
Or, la data solicitării drepturilor (16.12.2010), contestatorul avea vârsta de 54 de ani şi 4 luni, situaţie în care s-a apreciat că acesta îndeplinea cumulativ condiţiile impuse de dispoziţiile Legii nr. 19/2000 pentru a putea beneficia de înscrierea la pensie pentru depusă şi limită de vârstă.
Împotriva sentinţei s-a formulat recurs de către Casa Judeţeană de Pensii N., care a criticat-o, în esenţă, pentru următoarele motive:
– Instanţa de fond, motivându-şi soluţia, din eroare a aplicat reducerea de 5 ani la vârsta standard prevăzută (la data formulării cererii, de anexa 3 la Legea nr. 19/2000) pentru femei, în timp ce contestatorul este bărbat.
– Contestatorul nu îndeplineşte condiţia privitoare la vârsta standard de pensionare ( condiţia stagiului complet fiind îndeplinită).
– Aplicând reducerea cea mai avantajoasă (9 ani şi 7 luni) la vârsta prevăzută de anexa 3 rezultă că vârsta intimatului la data solicitării de înscriere la pensie este de 54 ani şi 5 luni, vârstă pe care a împlinit-o în ianuarie 2011. Or, începând cu data de 01.01.2011 Legea nr. 19/2000 se abrogă potrivit dispoziţiilor art.196 lit.a) coroborate cu art. 193 din Legea nr. 263/2010. Mai mult, potrivit art. 158 alin.1 din Legea nr.263/2010 „ perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I şi a II-a de muncă până la data de 01.04.2011, constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite în vederea reducerii vârstelor de pensionare…”.
Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru cele ce succed:
A. Sub aspectul competenţei de soluţionare a cauzei, instanţa a apreciat că este legal învestită. Astfel, deşi decizia a fost emisă după 1 ianuarie 2011(când erau în vigoare dispoziţiile art. 149 din legea 263/2011) întrucât aceasta –decizia- cuprinde menţiunea că poate fi atacată în termen de 45 de zile la instanţa judecătorească competentă, ar fi nerezonabil să i se ceară contestatorului să se adreseze Comisiei Centrale de Contestaţii. În plus, contestatorul ar fi lipsit de accesul efectiv la justiţie, de vreme ce demersul său ar fi fără sorţi de izbândă, întrucât i s-ar opune tocmai dispoziţiile art. 149 alin. 3 din aceeaşi lege.
B. Contestatorul, născut la 2 august 1956, a depus cererea de pensionare la 16 decembrie 2010, dată la care era în vigoare Legea nr. 19/2000.
Potrivit legii în vigoare la momentul depunerii cererii, reducerea aplicată pentru activitatea prestată în grupa I de muncă era de 9 ani şi 7 luni (conform tabelului 4, art.1671 din Legea nr. 19/2001).
Faţă de vârsta standard cuprinsă în anexa 3 a Legii nr. 19/2000 pentru luna decembrie 2010 – data formulării cererii- ( având în vedere decizia în interesul legii nr. 4/4 aprilie 2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) contestatorul ar fi împlinit vârsta de pensionare la 2 ianuarie 2011 ( 64 ani – 9 ani şi 7 luni = 54 ani şi 5 luni).
Însă, la 2 ianuarie 2011 intrase în vigoare noua lege a pensiilor – Legea nr. 263/16 dec. 2010. Potrivit noii legi, faţă de dispoziţiile art. 158, 53 şi 55 contestatorul devine pensionabil abia la 2 februarie 2015.
În contextul prezentat mai sus se pune întrebarea ce prevalează: legea în vigoare la momentul formulării cererii de pensionare sau cea în vigoare la momentul îndeplinirii condiţiilor de pensionare?
Dacă s-ar aplica legea în vigoare la momentul cererii de pensionare, aceasta ar echivala cu ultraactivitatea legii civile care nu este posibilă decât dacă aceasta a fost prevăzută expres, ceea ce nu este cazul în speţă.
Între cele două momente: momentul depunerii cererii şi cel al îndeplinirii condiţiilor de pensionare, reperul trebuie să fie cel al îndeplinirii condiţiilor, el fiind raportat la un criteriu obiectiv şi echitabil, independent de voinţa persoanei.
Astfel, ar fi inechitabil şi lipsit de orice raţiune logică a aprecia că două persoane, născute în aceeaşi zi şi având aceeaşi vechime şi lucrând în aceleaşi condiţii să primească un tratament diferit doar pentru că au formulat cererea la momente de timp diferite sau chiar, deşi depuse în acelaşi timp, Casa Judeţeană de Pensii a emis deciziile la date diferite ( spre exemplu uneia i-a fost emisă decizia pe 17 dec. 2010, iar alteia pe 5 ian. 2011).
Raţiunea pentru care legiuitorul a introdus termenul de 30 de zile calendaristice înainte de îndeplinirea condiţiilor de pensionare a fost aceea de a înlătura „sincopele” care existau anterior între momentul încasării ultimului salariu şi cel al încasării pensiei.
În niciun caz raţiunea nu a fost acea de a da datei formulării cererii valoarea unui act capabil să modifice raporturi juridice.
Ipoteza este aceeaşi şi în cazul în care, spre exemplu, după 1 ianuarie 2011 s-ar fi prevăzut drepturi suplimentare sau condiţii mai favorabile. Astfel, eventuala cerere depusă la 16 decembrie 2010 nu l-ar fi privat pe contestator de noile drepturi sau condiţii.
Mai bine spus, eventualul drept stabilit în baza cererii depuse în 2010 era afectat de condiţia ca legea (sub imperiul căreia se depusese cererea sau chiar se emisese decizia) să fie în vigoare la momentul deschiderii dreptului la pensie.
Este adevărat că potrivit legii noi, condiţiile de pensionare au devenit mult mai aspre (reducerea pentru fosta grupă I s-a „egalizat” cu cea pentru grupa a II-a, anexa 6 la Legea nr. 263/2010 a prevăzut expres şi rubrica „luna şi anul naşterii” pentru a înlătura controversele legate de vechile anexe 3 şi 9) însă statul, în raport de condiţiile socio-economice concrete (buget, speranţă de viaţă, etc.) are dreptul de a modifica legislaţia în materie de pensii, cu condiţia ca noua lege să fie aplicată nediscriminatoriu (legislaţia nu este una imuabilă ea suferind modificări continue: Decretul 292/1959, Legea nr.27/1966, Legea nr. 3/1977, Legea nr.19/2000, legea nr. 263/2010).
Or, legea nr. 263/2010 se aplică acelor persoane al căror drept la pensie s-a deschis (se deschide) după data de 1 ianuarie 2011.
Astfel, legea nouă se aplică tuturor situaţiilor născute sau ale căror efecte s-au produs după intrarea sa în vigoare.
Faptul că în cuprinsul deciziei emise la 21 ianuarie 2011 Casa Judeţeană de Pensii Neamţ face trimiteri la Legea nr. 19/2000 nu poate duce la admiterea contestaţiei, întrucât nu sunt vizate aspectele de fond ale cauzei deduse judecăţii – nemulţumirea contestatorului constă în imposibilitatea pensionării la 2 ianuarie 2011.
Va admite, în consecinţă recursul, va modifica, în tot sentinţa, decizia nr. 294032 din 21.01.2011 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii fiind una corectă prin prisma considerentelor şi textelor legale expuse.
