Prin decizia nr. 502 din 14.08.2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, au fost casate decizia nr. 141 din 13.04.2001, pronunţată de Tribunalul Prahova şi sentinţa civilă nr. 52 din 10.01.2000 a Judecătoriei Câmpina, iar pe fond a fost admisă acţiunea reclamantei – societate pe acţiuni şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 6.295.544 lei, reprezentând majorări de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a arătat că între cele două părţi a existat un contract de livrare a energiei electrice, în baza căruia s-au derulat relaţiile contractuale dintre părţi, în acest contract fiind stipulată o clauză penală privind plata unor majorări de întârziere în cazul nedecontării în termen a facturilor emise de furnizor. Pârâta nu a contestat faptul că a achitat facturile peste termenul scadent şi a invocat împrejurarea că, potrivit contractului cadru încheiat, s-a stabilit ca modalitate de plată a facturilor compensaţia până la un nivel mediu de 50% din totalul facturilor acceptate la plată, diferenţa urmând a fi achitată din lichidităţi.
Curtea a reţinut că părţile şi-au desfăşurat activitatea în baza contractului, care prevede clauza penală, iar nu în temeiul contractului-cadru, şi că acesta în mod real îşi produce efectul între părţile contractante, nefiind încheiat nici un act adiţional din care să rezulte că acestea ar fi achiesat la condiţiile contractului-cadru încheiat de unităţile tutelare, împrejurare în care, în mod legal, instanţele ar fi trebuit să facă aplicarea strictă a contractului dintre părţi. Potrivit clauzelor acestuia, partea care nu-şi achită factura la termenul scadent, este obligată la plata majorărilor de întârziere (decizia nr. 502 din 14.08.2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti).
